1,160 matches
-
Îți dezmierd gâtul și creștetul În timp ce tu te Întinzi ca să te bucuri de această scenă, Îți spun: — Ești mulțumită de Rocambole al tău, iubita mea inaccesibilă? Și În timp ce tu faci semn că da, lascivă, și rânjești salivând În gol, strâng imperceptibil degetele, ce faci, iubitule, nimic Sophia, te ucid, acum sunt Joseph Balsamo și nu mai am nevoie de tine. Țiitoarea Arhonților Își dă duhul, se prăvălește În apă, Luciano ratifică cu o lovitură de lamă verdictul mâinii mele nemiloase, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de bere. Ieșeam pe ușa aceea ca unul care fusese dinainte acolo și se dusese să urineze. Nimeni nu m-a observat, sau, poate, doar bărbatul de la casă, care, văzându-mă venind pe ușa din fund, Îmi făcu un semn imperceptibil cu ochii pe jumătate Închiși, un okay, ca și cum ar fi zis am Înțeles, poți să treci, eu n-am văzut nimic. 115 Dacă ochiul ar putea vedea demonii care populează universul, existența ar fi imposibilă. (Talmud, Berakhoth, 6) Ieșisem din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
fi rămas pe loc fără să fiu devorat, i-aș fi urmărit mutațiile, revoluțiile lui lente, descompunerea și recompunerea lui infinitezimală sub adierea rece a curenților, poate că Stăpânii Lumii știau să-l interpreteze ca pe un grafic geomantic, În imperceptibilele-i metamorfoze ar fi citit semnale decisive, mandate inavuabile. Turnul mi se Învârtea pe deasupra capului, ca un șurub al Polului Mistic. Sau poate că nu, poate că stătea nemișcat ca un pilon magnetic și făcea să se rotească bolta cerească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu-și pusese trompeta la șold, ci o ținea Încă la gură, cu degetele pe taste, În poziție de drepți, cu instrumentul ațintit În diagonală spre cer. El suna În continuare. Nota lui finală, foarte lungă, nu se Întrerupsese deloc: imperceptibilă pentru cei de față, mai ieșea Încă din pâlnia trompetei ca o suflare ușoară, un firicel de aer pe care el continua să-l insufle muștiucului, ținând limba Între buzele abia Întredeschise, fără să le apese pe ventuza de alamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
-l deruta și proiecta și mai mult înspre abisurile ignoranței. După cum spunea Georg Simmel Oratorul devine preocupat nu de valoarea culturală ci numai de semnificația obiectivă a operei, circumscrisă de propria ei idee - fapt ce tinde spre caricatură odată cu alunecările imperceptibile dincolo de logica pur obiectivă a evoluției, printr-o delectare în tehnica propri-zisă, nemaigăsindu-și drumul înapoi la subiectivitate<footnote Georg Simmel, Cultura filosofică, Humanitas, 1998 footnote>. Revenind în sfera artelor plastice, trebuie amintit faptul că pictorul sau sculptorul postmodern, atunci când
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
elev prea conștiincios. În mod neașteptat, Învățăturile Zeldei nu fură irosite. Wakefield a făcut exercițiile În timpul următorului zbor și al celui de după el. Curînd, nu s-a mai simțit stînjenit: inspira și expira, Își mișca trupul În feluri discrete, unduiri imperceptibile și a Început să creadă În yoga lui zburătoare. Îi fu de folos, de mult folos. A devenit mai atent, mai grijuliu, mai reactiv față de lumea din jur, și asta nu numai cînd zbura. Îi era recunoscător Zeldei și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
bal mascat organizat de Convenția Terapeuților Jungieni care se desfășoară În oraș săptămîna aceasta și este ferm hotărîtă să-l ia pe Wakefield cu ea. El se lasă greu, dar Îngerul Zelda este foarte persuasiv, la fel de persuasiv ca legănarea aproape imperceptibilă a sînilor pe sub rochie, așa că, În cele din urmă, cedează farmecelor ei. Pe cînd Wakefield Încearcă să o ajute pe Zelda să se strecoare pe scaunul șoferului În propria mașină, una dintre aripi se prinde În ușă și el o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
-sa observă silueta înaltă a lui Laurence lângă ea și se îmblânzi puțin. — Intrați, intrați. — Mamă, el e Laurence Westcott... Șovăi, neștiind exact în ce calitate ar trebui să-l prezinte. Unde e tata? Expresia maică-sii se schimbă aproape imperceptibil. — În biroul lui. Își petrece majoritatea timpului acolo. Trecutul îl atrage mai mult decât prezentul. De ce nu-l conduci pe prietenul tău în camera de zi cât pun eu să fac un ceai? După cum se așteptase Fran, camera de zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mai mult profit. — Mamă, trebuie să vorbesc oricum cu tine și tata despre ziar. Am o idee care s-ar putea să ne salveze. Am discutat-o deja cu Stevie și ea mă susține întru totul. Maică-sa se strâmbă imperceptibil auzind de Stevie. — Atunci ar fi cazul să convoci o întâlnire a trustului. Fran îl zări pe tatăl ei, pe care o asistentă veselă îl conducea la ele. N-arăta prea rău. — Apropo, cât oferă? Fu șocată când auzi răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
a trecut prin cap că existau mulți avocați în vârstă, pensionați, în oraș, care puteau fi văzuți adesea pe terenul de golf, respirând aer curat, și că pe nici unul din ei nu-l lovise un asemenea necaz. Simțea o urmă imperceptibilă de satisfacție gândindu-se că Ralph Tyler, cel mai catolic decât Papa, arhiepiscopul Tyler, cum îi spunea Jones în sinea lui, era atât de grav bolnav. — E totul pregătit pentru întâlnirea cu familia Tyler? își întrebă secretara în săptămâna următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
că alternativa era mai rea. Îmi cer scuze pentru standardele mele deontologice sub orice critică. Într-un fel ai dreptate - a fost cel mai josnic lucru cu putință. Dar nu în sensul în care crezi tu. Fran simți o împunsătură imperceptibilă de vinovăție. Lângă ea, Laurence părea să fi amuțit. — Oricum, continuă Jack, îmi pare rău. M-am gândit că o fac în interesul tău. Apropo, zise arătând spre Laurence, n-ai de gând să mă prezințiă — Sigur, se îmblânzi puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Poate se va adapta acolo. Sunt sigur, spuse Laurence cu o siguranță nonșalantă. Acum, uite ce e, draga mea, avem niște lucruri de lămurit. — Da. Sigur. Cu ce începem? Se așeză mai bine pe scaun și, cu un oftat aproape imperceptibil - dar care nu-i scăpă totuși Camillei -, îl ascultă cu toată atenția. După două ore bătute pe muchie, Fran era epuizată. De ce naiba se supuneau oamenii unui asemenea calvar în loc să dea o fugă la Starea civilă în timpul pauzei de prânz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
aveau deja rezultatele. Furișându-se într-un loc cu mobilul, formă numărul laboratorului, conștientă de o idee tulburătoare. Până acum câteva săptămâni, fusese sută la sută sigură că își dorea ca tatăl să fie Laurence. Acum simțea o urmă aproape imperceptibilă de îndoială. Rezultatele nu erau încă trecute în computer, dar simțind nota de neliniște din glasul ei, tehnicianul promise că se va duce să le verifice pe cele sosite în ziua aceea. Exista posibilitatea să se afle printre ele. Fran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Wild Rover, agățat jucăuș de cordon. — Franny, draga mea, exclamă Ralph, ce bucurie să te văd. De ce stai afară? Nu vrei să intri? Să-ți ofer o ceașcă de ceai? — Sigur, i se alătură Carrie, cu o notă glacială aproape imperceptibilă, intră te rog. O fetiță care stătea pe canapea sări și le ieși în întâmpinare. Nu că ar fi avut nevoie de vreo prezentare, semăna bucățică ruptă cu maică-sa. — Asta e fiica mea, Louise. Ea e Francesca Tyler. — Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
unor gînditori precum Valéry, Vanderéme, Thibaudet sau E.R. Curtius. În articolul „Dadaism și creație“ (Viața literară, II, nr. 57, 15 oct. 1927, fragment din proiectatul volum Digresiuni asupra conceptului de poezie), Vladimir Streinu ironizează cu o finețe dusă pînă la imperceptibil „metafizica” dadaistă, combătînd-o cu propriile arme: „...Noi, care într-alte vremi ne-am fi prosternat zeităților astăzi defuncte, să așezăm cucernici pe Dada în ordinea acestui sacru incomprehensibil. Ca un predestin pentru orașul viitoarei solidarități internaționale, anticipînd rostul antantist între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acesta, și că nu se află În centrul atenției decît la tribunal, ceea ce trebuie să-i fie de ajuns. Întîlnesc ochii lui Dan preț de-o secundă și realizez că știe la ce mă gîndesc. Încuviințează printr-un semn aproape imperceptibil din cap și se Întinde pe sub masă ca să-mi ia mîna. — Linda, Michael, avem ceva să vă spunem. Un zîmbet ne Înflorește pe chip amîndurora. Acum chiar că mă simt de parcă m-aș uita la un film: Linda dă impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Întoarce către Linda și Michael. — A, Doamne, nu că aș crede că nu v-ați descurca. Nu asta intenționam să spun. Însă Oscar e foarte sensibil (Lisa și cu mine ne uităm una la cealaltă, iar ea Își dă aproape imperceptibil ochii peste cap) și-ar putea să o ia razna de tot dacă nu sîntem În preajmă. Se Întoarce spre soțul ei, așteptînd un sfat, dar el ridică din umeri. Creșterea copiiilor e, prin excelență, domeniul lui Trish: ea face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
stomac, de obicei prevestind evenimente nefaste. Nu era un sol, ci chiar judecătorul Saxo cu o escortă de patru oșteni aleși dintre cei mai apropiați ducilor. Stăteau în sală, în picioare, tăcuți. Judecătorul m-a privit cu răceală; doar un imperceptibil semn de surprindere în momentul în care, imediat după intrarea mea, Faroald l-a poftit, în sfârșit, să vorbească. Saxo a anunțat că ducii aveau să sosească a doua zi la domeniu și să adăste peste noapte, după care aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
s-a înroșit de încântare. O galantă plecăciune către cele pe care le-a numit „trandafirii longobarzilor“ a desăvârșit impresia de cel mai bine bărbat din regat. Taso ținea urma în chip banal fratelui său, schimbând semne discrete și zâmbete imperceptibile. După ce a omagiat femeile, Kakko a părut că mă vede și pe mine. S-a uitat țintă la mine cu mâinile la spate și mi-a dat ocol, măsurându-mă din cap până-n picioare. Eu stăteam neclintit și fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vorbeam, a părut să se piardă în alte gânduri, ca și cum glasul meu ar fi făcut parte din fundalul sonor și i-ar fi priit să adoarmă. Continua să-și mângâie buzele cu lingurița goală. La care s-a adăugat un imperceptibil freamăt al genunchilor strânși și deschiși ritmic, un ușor tremurat al bazinului, umflarea sfârcurilor sub pânza de in. Eram încurcat. Tocmai încercam să găsesc o scuză, când ea a tresărit, s-a uitat la mine lung, a citit ceva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
străbătut de un firicel roșu - gâtul unei femei care nu mai era tânără, pse care se iveau deja două linii orizontale, ușoare, dar care peste câțiva ani aveau să fie două riduri rușinoase și profunde. Rămase privind gâtul alb și imperceptibilele linii orizontale, linia verticală de sânge, și se gândi că trebuia s-o facă și pentru a o salva, pentru a o Împiedica să devină o hoașcă ramolită ca mama ei, pentru a o salva de la trădare, de bătrânețe, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
culorilor - așa cum au profețit și au sperat unele dintre femei - ci, dimpotrivă, diferența dintre ei a devenit și mai puternică și cu atât mai vizibilă cu cât nu i-au crescut gene. Deși clipea ca orice om, reflexul era aproape imperceptibil, așa încât părea că Lea nu închide niciodată ochii. Chiar și căutătura ei cea mai drăgăstoasă semăna cu a unui șarpe și puțini puteau s-o privească în ochi. Aceia care puteau, erau răsplătiți cu sărutări, cu râsete și cu pâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
tînjești după cîteva ceasuri... Stai cuminte. Rochia din dantelă, fin brodată de o străbunică de demult, fusese deja lungită de mai multe ori pentru a se potrivi taliei care o Îmbrăcaseră, lăsînd pe imaculata țesătură, la fiecare alungire de tiv, imperceptibile linii, aidoma acelora desenate pe pereți pe măsură ce copiii cresc și care se estompează cu vremea, fără să dispară cu totul. Jeanne nu era genul de femeie care să se lase Înduioșată de trecut, iar cercetarea ei minuțioasă nu avea decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Într-un sertar pe care-l Închise cu cheia. - Nu te uita așa urît. Nu e Încărcat, mormăi ea cu nota de agresivitate a acelora care sînt prinși pe picior greșit. Se apropie de Jeanne, ale cărei trăsături se schimbaseră imperceptibil și, cu un zîmbet pocăit, Își aplecă docilă capul ca să-i fixeze vălul. - E doar o unealtă de lucru, adăugă ea, calină. - L-ai fi putut lăsa acolo, spuse Jeanne, În timp ce prindea vălul mătăsos În părul Mariei. Acolo. Jeane nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
oribile... Își Îndreptă o șuviță de păr cu o unghie Îngrijit lăcuită. - Crede-mă, dacă fiica mea ar ști ceva despre moartea fratelui tău, mi-ar fi spus-o deja. Mie Îmi spune tot. Marie dădu din cap, sensibilă la imperceptibila expresie de ușurare care destinse brusc trăsăturile lui Chantal, care era convinsă că se afla În avantaj. După o pauză, tînăra polițistă se ridică. Încet. - Foarte bine, spuse ea pregătindu-se să pună bijuteria În buzunar. Mă voi mulțumi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]