702 matches
-
mers pe traverse de lemn și pe pietriș am văzut pe un pod nevătămat care trecea peste linii mai întâi mașini cu benă și camioane cu infanteriști, și un obuzier tras de cai, apoi grupuri mai mici pe jos: inconfundabilii infanteriști după tiparul german, pasul lor târșâit. Orbește, m-am alăturat unei coloane, căci chiar și fără intervenția dușmanului un ins care merge de unul singur și fără ordin de marș ar fi devenit candidat la moarte, bun pentru ștreang. Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a repetiția: pini, numai pini, pini cu trunchiuri înalte pe stânga, pe dreapta. E drept că nu aveam de cărat armament greu, numai că, pe drum, culesesem un bărbat în vârstă care, după brasardă, făcea parte din Volkssturm, precum și doi infanteriști ușor răniți care, ca și când ar fi fost gemeni, șchiopătau amândoi pe partea stângă. Omul din Volkssturm vorbea confuz. Ba se ciorovăia în șoaptă cu Dumnezeu, ba își înjura vecinul. Infanteriștii răniți la picior trebuiau pe jumătate sprijiniți, pe jumătate purtați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
vârstă care, după brasardă, făcea parte din Volkssturm, precum și doi infanteriști ușor răniți care, ca și când ar fi fost gemeni, șchiopătau amândoi pe partea stângă. Omul din Volkssturm vorbea confuz. Ba se ciorovăia în șoaptă cu Dumnezeu, ba își înjura vecinul. Infanteriștii răniți la picior trebuiau pe jumătate sprijiniți, pe jumătate purtați pe sus. Nu reușeam să înaintăm prea repede. Deoarece prin aparatul de emisie-recepție tot nu venea nici un răspuns de la coloana de tancuri, plutonierul a ordonat o pauză de marș pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
schimbul ăsta muzical, probabil până când semnalul de recunoaștere - aici, două ființe omenești de grai german rătăcesc noaptea prin pădure - a comunicat suficient de mult, încât de ambele părți să se iasă din acoperire, să ne adresăm unul altuia în germana infanteriștilor și să venim mai aproape cu arma coborâtă, atât de aproape încât să ne putem atinge, chiar mai aproape. Fratele meu de cântec era înarmat cu o pușcă de asalt, era cu ceva ani mai mare și cu câțiva centimetri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ca Ivan să pună totuși laba pe noi, ai încurcat-o, băiete, cu podoaba aia de la guler. Pe ăia ca tine îi împușcă direct. Un glonț în ceafă și gata...“ Probabil că el a „procurat“, cum se spunea în germana infanteriștilor, nu mai știu de unde, un veston normal de Wehrmacht. Fără găuri de glonț și pete de sânge. Mi se și potrivea. Acum, fără runa dublă, îi plăceam mai mult. Până și eu m-am convins să-mi placă deghizarea ordonată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
aniversare cu care ne obișnuiserăm în toți anii de război. Nu erau țigări, nici conserve cu sardele, nici sticla de rachiu dublu rafinat la patru persoane. Și nici nu mai știu ce altceva... Aceste lipsuri păreau să fie pentru toți infanteriștii, și chiar și pentru mine, nefumătorul, mai supărătoare și mai grave decât prăbușirea pretutindeni vizibilă a Marelui Reich German. Cârtelile erau asezonate cu înjurături, nemaiauzite până atunci. Mărfarul în care zăceam cu toții, cei cu răni mai ușoare sau mai grave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ulterior, fiindcă experiențele de felul acesta, de îndată ce reușesc să se ridice la rangul de istorii, își revednică insistent dreptul la o viață proprie și se laudă una-două cu amănunte. În orice caz, hoțul, situația lui fiind agravată de furia oricărui infanterist împotriva tuturor foștilor ofițeri, a fost bătut excesiv. Ura acumulată în timpul războiului se descărca ori de câte ori i se oferea prilejul. Puțin mai târziu, „Luftwaffeinul“ care, spre sfârșitul războiului, fusese transferat la infanterie în cadrul „contribuției Hermann Göring“, a fost mutat în altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în cuburi, amestecul ingredientelor și apoi turnarea solemnă a oțetului? Poate că hârtia mea de scris din proviziile făcute la Marienbad, foile pe care altminteri nu făcusem decât să mâzgălesc poezii care pipăiau carne de fată și chipurile mototolite de infanteriști hârșiți, să-mi fi fost prea prețioasă pentru notarea unor profane rețete culinare? La întrebarea asta, răspunsul vine fără nici o ezitare: indiferent pe care dintre hârtiile pierdute, cu sau fără urme de gumă, când mă uit în urmă mă văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ar fi luat viața. Pe urmă s-a șușotit din nou despre eliberări masive în viitorul apropiat. Iar între timp se vorbea despre mutarea celor mai tineri locatari ai lagărului în scopul reeducării: „Valea în America!“. Acolo, așa spuneau batjocoritor infanteriștii mai bătrâni, aveau să scoată din noi rămășițele de nazism tânăr. Cel mai mult a rezistat, dintre toate știrile de latrină, zvonul despre deja planificata, între timp hotărâta și în curând efectiva reînarmare a tuturor prizonierilor de război dezarmați. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și evoluția ulterioară. De vreme ce, privind în urmă, mă văd totuși pe de o parte ca pe un băiat timid, mângâindu-și stăruitor poftele difuze și pe de altă parte ca pe un cinic îmbătrânit timpuriu, care văzuse morți sfârtecați și infanteriști spânzurați legănându-se în copaci. Ca un copil marcat ce eram, căruia orice fel de credință, indiferent în ce - Dumnezeu sau Führer - fusese adusă la cota zero, pentru mine nu exista, abstracție făcând de caporalul meu, care cântase cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în polonă. Când știau câteva cuvinte gemane, acestea erau „Afară! Fugafuga! Drepți! Fleanca! La gaz cu tine!“. Amintiri dintr-o experiență despre care noi nu voiam să credem c-a fost adevărată. Vocabularul nostru se compunea din fragmente din germana infanteriștilor, pe care o imitam: „Câini strâmbi ce sunteți! Pișăcioșilor! Ce șmotru aș face io cu voi!“. La început, americanii râdeau de luptele noastre verbale. Cei cărora le spălam vasele erau GIs albi. Ceilalți GIs, cei din compania de alături, erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
austriac, ce sunau astfel: „Colindă prin lume un genunchi buimac e un genunchi și-atât; nu e nici cort, nu-i nici copac, e un genunchi și atât...” În fața lui Noimann nu se afla Însă doar un simplu genunchi de infanterist, ucis cândva În război, ci un picior care-l privea cu insolență. Prin urmare, strania apariție nu constituia rodul unei reminiscențe literare, ci era o apariție de o natură, să zicem, abisală. De altfel, la drept vorbind, stomatologul se aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
după ce s-a Întors de la o petrecere cu prietenii, ajungând acasă, a coborât din pod o femeie gonflabilă, pe care o ținea ascunsă acolo Într-o ladă de zestre, alături de rochia de mireasă a mamei sale și de costumul de infanterist al bunului său tată, decedat pe front; a umflat-o cu o pompă achiziționată din talcioc și s-a băgat cu ea sub pătură. Presimțind că În dormitorul ei se Întâmplă lucruri necurate, Emma Weisser, soția lui de origine normandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-ul public nu prea este folosit; În locul său călătorii preferă traversele de cale ferată, liniile mai dosnice și trenurile rămase În parcare. Nu e de mirare, deci, că Întreaga gară arată ca un câmp de luptă abandonat În grabă de infanteriști, cu mulți epoleți lepădați fie pe traverse, fie pe peron. Duhoarea pe care o degajă „epoleții” e atât de consistentă, Încât trece mult dincolo de perimetrul gării, ajungând la Râpa Galbenă, Piața Sfântul Spiridon, unde, Înconjurând măreața statuie a Independenței, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
îndreptau mereu către sfânta lor țintă din Țările Calde. Ceată de bețivani nebuni! urlă la ei Anibal. Unde ați luat-o la picior pe vremea asta de iarnă!? Nae Calaican, care mergea în somn, mărșăluind în formație, la fel ca infanteriștii români aflați în retragerea de pe frontul sovietic din Cotu-Donului, fu capturat din goana jeepului: Anibal deschise portiera, îl culese pe taică-său din zăpadă și înșfăcându-l de după cap, ca pe un cățeluș, îl aburcă pe bancheta din spate. Jeepul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în sala de festivități a Casei câteva sute de noi spectatori entuziaști, scandând numele lui Băcănel. Venise în mare grabă și o echipă de-a lui Cangurașu Brandaburlea, care a ocupat ușile din spate ale Casei de Cultură, unde câțiva infanteriști descărcau dintr-un camion cu prelată bidoanele albe cu telemea olandeză. Sărată foc telemeaua aceea de la ajutoare, aveau să remarce cei care mai apucaseră și ei câte o bucată, după ce trimișii lui Cangurașu își luaseră cuvenita parte de bidoane... Puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
negre, de 45. Pentru acea zi, se îmbrăcase într-un sacou sport de tweed, pantaloni obișnuiți și pantofi maronii cu șireturi. În fine, întinse pe pat trei fotografii. Prima, bărbatul, Frank Burnet. Cincizeci și unu de ani, bine făcut, fost infanterist marin. Fiica tipului, Alex, abia trecută de treizeci de ani, avocat. Nepotul tipului, Jamie, opt ani. Bătrânul dispăruse și Vasco nu avea nici un motiv să mai încerce să-l găsească. Burnet putea fi oriunde în lume: Mexico, Costa Rica, Australia. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
nu-i puneau la îndoială iluziile. Șeful firmei, Robert A. Koch, îi spusese: „Tu ești ca un contestatar scrupulos, Alex. Îi lași pe alții să lupte. Dar uneori trebuie să luptăm. Uneori nu putem evita conflictul.“ Koch era un fost infanterist marin, ca și tatăl ei. Același limbaj dur și direct. Mândru de el. Iar ea nu-i dăduse niciodată prea multă atenție. Dar acum nu mai putea face la fel. Nu știa ce se întâmpla, dar simțea foarte clar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
alcătuită dintr-un număr de oameni potrivit de mare, putea să fie bine hrănită și întreținută cu toată cinstea. Lucrurile ajunseseră atât de departe încât, la o armată de douăzeci de mii de soldați, nu se găseau nici două mii de infanteriști. În afară de aceasta, condotierii au folosit orice mijloc potrivit pentru a-și cruța lor înșiși, precum și soldaților, atât oboseala, cât și frica, așa încât la încăierare nu se omorau între ei, ci se luau prizonieri, și aceasta, fără obligația de a plăti
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
domnului căpitan să vă comportați ca adevărați bărbați care au făcut armata - i-a atenționat sergentul... ― Să trăiți, domnule căpitan! Permiteți să vă prezint pe Dumitru Dinsus, sergent în rezervă, fost artilerist, și pe caporalul în rezervă Todiriță Mesteacă, fost infanterist. Dumitru și Todiriță, îmbrăcați în sumane, rămași în poziție de drepți, păreau puțin caraghioși... Căpitanul, un fel de bunicuț îmbrăcat în haine militare, cu tâmplele argintii, privind amuzat pe sub sprâncenele stufoase, a comandat: ― Repaus. Veți merge în încăperea de colo
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pe hârtia primită. Au rămas cu ochii ațintiți într-ai căpitanului, care îi privea ca un părinte. ― Am respectat rugămintea sergentului care v-a adus la mine și v-am repartizat pe amândoi la o unitate de... artilerie... Ai grijă, infanteristule, să nu mă faci de rușine. ― N-am să vă fac de rușine, domnule căpitan - a răspuns Todiriță vioi. ― V ați făcut o pomană cu noi - a îngăimat Dumitru. ― Acum mergeți la poartă, unde veți afla la ce oră aveți
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pare armata la tunuri, vere? ― Dacă știam că e atât de grea, nu te mai rugam să mă iei cu tine. La infanterie e drept că cam alergi toată ziua și sapi mereu locașuri de tragere. Da’ una-i locașul infanteristului și alta-i al tunului. Și apoi pușca - chiar de-i pușcă mitralieră - îi de o mie de ori mai ușoară decât un balaur de tun! ― Știi tu cum se spune? ― Cum? ― Că pasărea pre limba ei piere. Așa că, dacă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
no! ― Noi încî mai sântem feriți cumva, cî nu ni aflăm chiar în țava puști’, da’ saracu’ infanteristu’!... Ci sî faci el când nu ari macar o beldie dupî cari sî sî adăposteascî? ― Mă! Da’ tu nu făcuși instrucție de infanterist? Făcuși. Așa că, înainte de a pleca la atac, îți fixezi lopata Lineman în centură, ca să-ți apere inima. Apoi, când ai făcut saltul înainte și te-ai adăpostit, nu te rostogolești spre dreapta sau spre stânga, ca să nu te lovească inamicul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
răspunsul la întrebarea asta, dar cred că vom avea treabă toată noaptea. Pe loc nu vom putea rămâne, fiindcă ne-am putea trezi cu rușii peste noi. Ei și-ar da seama că suntem o baterie de artilerie și nu infanteriști. Așa că ar avea superioritatea tehnică și tactică asupra noastră. Și atunci... ― Adio libertate - a prezis comandantul grupei de avangardă. ― Asta doar în cazul că rămâi viu din încăierare - și-a spus Dumitru gândul. Frânți de oboseală, au ajuns la baterie
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
produc pe la spate. Ucigașul nu își poate privi victima în ochi. În războaie, este mult mai ușor pentru soldați să tragă în inamic cu armele de foc, care ucid de la distanță, decât să facă același lucru atacând la baionetă. Dacă infanteriștii mai au mustrări de conștiință, atunci când se întâlnesc față în față cu victimele lor, artileriștii nici măcar nu consideră că au ucis pe cineva. Ei nu văd pozițiile inamice pe care le pisează sub focul obuzelor. Același lucru se întâmplă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]