966 matches
-
verbe noi, atât cu forma de infinitiv scurt (accede, acciza, adjectiviza, computeriza), cât și cu forma de infinitiv lung (accedere, accizare, adjectivizare, computerizare). Am considerat că în aceste două situații este vorba de introducerea unor verbe noi, iar formele de infinitiv lung nu sunt relevante pentru dinamica flexiunii nominale. Am păstrat, în schimb, acele substantive cu o formă asemănătoare cu infinitivul lung (care nu au un verb corespondent), ca: indeterminare, vălurire (nu sunt înregistrate în DOOM2 verbe ca indetermina, văluri). Aceste
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
accizare, adjectivizare, computerizare). Am considerat că în aceste două situații este vorba de introducerea unor verbe noi, iar formele de infinitiv lung nu sunt relevante pentru dinamica flexiunii nominale. Am păstrat, în schimb, acele substantive cu o formă asemănătoare cu infinitivul lung (care nu au un verb corespondent), ca: indeterminare, vălurire (nu sunt înregistrate în DOOM2 verbe ca indetermina, văluri). Aceste substantive sunt formate cu sufixul --(a)re, -(i)re, de la diverse baze nominale sau adjectivale sau sunt împrumutate (indeterminare < fr.
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
numelor proprii în substantive comune sau adjective și, uneori, modificarea lor comică, inventarea de noi termeni, de toponime, substantivizarea amuzantă a unor părți de propoziție și mai cu seamă formarea de verbe noi, prin metamorfoza ilariantă a unor substantive, utilizarea infinitivului lung ori tranzitivizarea unor verbe intranzitive. Frecvente sunt calambururile, aliterațiile, jocurile fonetice în general. Un fapt stilistic, nu lipsit de savoare ludică, rezultă de pe urma lansării de enunțuri prin analogie cu anumite sintagme frecvente: „cu iarba pe iarbă călcând”, „ninge cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
În această calitate, el realizează acte de discurs pe care nu le putem situa pe același plan cu altele. Dacă într-un colț al tăbliței am citi numele lui Jacques Prévert, enunțul și-ar schimba complet statutul. 2. Mărcile lingvistice Infinitivul Unii pot spune că metoda de acces cea mai simplă la statutul pragmatic rămîne conținutul însuși al enunțului: este suficient să înțelegem sensul cuvintelor și regulile sintactice pentru a realiza că este vorba de interdicția de a fuma. În realitate
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
mod automat. N-am fi atît de siguri că este vorba de tutun dacă am fi într-o fabrică de mezeluri și tăblița s-ar afla în fața unei grămezi de șuncă 1... 5 Nici identificarea subiectului "subînțeles" al verbului la infinitiv nu este de la sine înțeleasă. În acest exemplu împrumutat din poemul lui Mallarmé, Briza marină: La chair est triste, hélas! Et j'ai lu tous les livres Fuir! Là-bas fuir! [...]26 subiectul implicit este enunțiatorul însuși. În schimb, în exemplul
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
tous les livres Fuir! Là-bas fuir! [...]26 subiectul implicit este enunțiatorul însuși. În schimb, în exemplul nostru, poziția de subiect este ocupată de cititorul însuși: nu trebuie să fumeze cel ce citește acest panou cu "Fumatul interzis". Un verb la infinitiv nu exprimă în mod necesar un ordin sau, la forma negativă, o interdicție. Într-o frază "independentă", un infinitiv fără subiect exprimat nu poate fi asertiv, adică să indice un enunț ca fiind adevărat sau fals. Cînd enunțul este non-asertiv
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
subiect este ocupată de cititorul însuși: nu trebuie să fumeze cel ce citește acest panou cu "Fumatul interzis". Un verb la infinitiv nu exprimă în mod necesar un ordin sau, la forma negativă, o interdicție. Într-o frază "independentă", un infinitiv fără subiect exprimat nu poate fi asertiv, adică să indice un enunț ca fiind adevărat sau fals. Cînd enunțul este non-asertiv, ca de exemplu: Quitter la maison!8 el poate fi interpretat ca o dorință, un sfat, un ordin... Trebuie
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
identificatorie (interpretare) 227 imitație 211 imperfect 138, 145 implicatură 33 implicit 33 imprimat 95, 96 independent de mediu (enunț) 90, 92 indicarea referentului (mod de) 219 indirect (discurs) 181 indirect liber (discurs) 185 inferență 33 infidelă (anaforă) 244, 248, 251 infinitiv 21 informativitate (lege) 37 instabil (enunț) 89, 100 instrucțiune 28, 219 insulă textuală/enunțiativă 183, 189 interactivitate 62 interacțiune 62 interdiscurs 23, 65 ironie 212 italice 202 Î înglobantă (scenă) 102, 261 întruchipare 119, 262 J joc 83 L lege
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
neclarități ale unor construcții rezultă din economia făcută în exprimare prin nerespectarea unor elemente comune la coordonarea părților de propoziție și a propozițiilor; de obicei cuvinte ajutătoare (prepoziții, articole, adverbe din structura gradelor de comparație, negația și pronumele reflexiv la infinitiv, conjuncții subordonatoare, pronume și adverbe relative, etc.), dar și cuvinte auto semantice: un exemplu întâlnim în formularea următoare : "Greuceanu era mai viteaz și priceput ca fratele său” sau, la nivelul frazei „Fata de împărat a fost salvată de la o moarte
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
vol. I), Sorin Pârvu • Economie generală, Tiberiu Brăilean • Eléments de phonétique française, Anca-Maria Rusu • Everyday Topics, Gheorghe Stan • Geografia mediului, Irina Ungureanu • Introduction to Linguistics (vol. I), Calina Gogălniceanu • Medieval Britain, Calina Gogălniceanu, Corina Mihăilescu • Narrative Poetry, Sorin Pârvu • The Infinitive, Alexandra Cornilescu, Ioan Iclezan-Dimitriu Colecția SINTEZE • Jean Carpentier, François Lebrun, Istoria Franței • Christophe Charle, Intelectualii în Europa seolului al XIX-lea • Nigel Dodd, Sociologia banilor • Jacqueline Russ, Aventură gîndirii europene • Mary Fulbrook, O scurtă istorie a Germaniei • Adrian Dinu Rachieru
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
în română și a în spaniolă). Împreună cu italiana, limba română păstrează ca desinențe de plural mărcile caracteristice ale nominativului de declinarea întîi și a doua plural din latină. Între limbile romanice, româna are particularitatea că prezintă, la forma tip a infinitivului (forma scurtă) a verbului și cînd verbul are funcția de subiect, de atribut prepozițional sau de complement, o prepoziție antepusă (a din lat. ad: a merge), așa cum se întîmplă în engleză și în limbile germanice nordice ( engl. to go, norv
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
nordice ( engl. to go, norv. å gå, sued. att gå, dan. at gå "a merge"). Timpul viitor și modul condițional se formează cu auxiliarul vrea-voi, la fel ca în greacă, iar, în multe situații în care limbile occidentale folosesc infinitivul, româna recurge la conjunctiv, chiar în cazul aceluiași subiect. De altfel, în română s-au petrecut și treceri de paradigme de la conjunctiv la indicativ, cum s-a întîmplat în cazul timpului mai mult ca perfect și în cazul unor forme
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de întărire se folosesc două lexeme: medesimo și stesso. În conjugarea verbală, la perfect compus și la mai mult ca perfect se întrebuințează două auxiliare (avere și essere), ca în franceză, iar imperativul negativ de persoana a doua singular preia infinitivul (non andare !), ca în limba română. În domeniul lexicului, italiana se caracterizează, la fel ca toate limbile romanice sudice, printr-o mare productivitate a sufixelor diminutivale, augmentative și peiorative. Unele cuvinte latinești au fost moștenite numai de italiană, iar, la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
însă numai cu ser. La fel, există două verbe pentru "a avea": haver și ter, amîndouă cu posibilitatea de a fi întrebuințate pentru realizarea timpurilor compuse. Trăsătura morfologică cea mai caracteristică a limbii portugheze este existența a două tipuri de infinitiv, unul personal și unul impersonal, dintre care primul este flexionar și corespunde de obicei unei propoziții din alte limbi romanice cu un verb personal: èle diz sermos pobres "el spune că noi sîntem săraci". Primele atestări în scris ale limbii
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
funcție. În sfîrșit, uneori, formele flexionare au primit statut de cuvînt în limbă, s-a produs o "lexicalizare" a lor, dar nu prin-tr-o schimbare a categoriei gramaticale (cum ar fi substantivarea, prin articulare, a adjectivelor și, în multe limbi, a infinitivului), ci printr-o detașare a acestor forme din structura paradigmatică specifică. Acest fenomen nu se înscrie nici în cadrele obișnuite de creație lexicală precum derivarea, fiindcă manifestarea lui nu este sistematică, de puține ori antrenînd mai mult de un caz
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu trăsături variate, nu mai reflectă aceeași continuitate cu stările originare. Limbile spaniolă și portugheză au tot trei conjugări, în -ar, în -er și în -ir, toate cu posibilitatea de a fi raportate la latină, căci, avînd în vedere aspectul infinitivului, s-a pierdut conjugarea a treia: lat. cantare > sp., pg. cantar, lat.pop. cadére (clasic cádere) > sp., pg. caer, lat. perdere > sp., pg. perder, lat. sentire > sp., pg. sentir. Desigur, fenomenul s-a produs mai ales datorită confuziilor în urma unor modificări
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
conjugării a doua, iar verbele poartă accentul pe temă, iar nu pe terminație. Cel mai bine s-a păstrat modul de repartizare a verbelor din conjugările latinești în limbile română și italiană, fapt care se poate constata chiar numai cu ajutorul infinitivului: lat. cantare > rom. cînta(re), it. cantare; lat. videre > rom. vedea(re), it. vedere; lat. scribere > rom. scrie(re), it. scrivere; lat. venire > rom. veni(re), it. venire. Situația se explică în mare măsură prin legile fonetice specifice acestor două
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
rînd prin înlocuirea lui în unele situații de condițional, un mod inexistent în latină. Condițional-optativul are, în limbile romanice, un prezent și un perfect, ambele perifrastice fiind alcătuite dintr-un auxiliar și dintr-o formă nominală a verbului de conjugat (infinitivul la prezent și participiul trecut la perfect). Auxiliarul este "a avea" în majoritatea limbilor romanice și "a vrea" în limba română și stă la imperfect. Astfel, de exemplu, fr. (je) chanterias, (tu) chanterais etc. sînt alcătuite din infinitivul chanter și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de conjugat (infinitivul la prezent și participiul trecut la perfect). Auxiliarul este "a avea" în majoritatea limbilor romanice și "a vrea" în limba română și stă la imperfect. Astfel, de exemplu, fr. (je) chanterias, (tu) chanterais etc. sînt alcătuite din infinitivul chanter și -ais, care provin din lat. habebam, habebas etc. Această formație este similară cu a viitorului ale cărui pseudodesinențe (fr. -ai, -as etc.) sînt for-mele de prezent ale aceluiași verb auxiliar. În română, auxiliarul condiționalului este aș, ai, ar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Dialectul istroromân și subdialectul bănățean oferă însă stadii intermediare care arată că originea auxiliarului de condițional este verbul a vrea (care este, de altfel, folosit și pentru a realiza timpul viitor): (v)reaș cînta, (v)reai cînta etc. În cazul infinitivului prezent, se remarcă faptul că limbile romanice au dezvoltat substantivarea, fenomen rar în latină. Uneori, în aceste limbi, infinitivele au suferit conversiuni totale în substantive: rom. încăpere, it. piacere, fr. devoir, sp. pesar, pg. poder. Există și situații în care
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
vrea (care este, de altfel, folosit și pentru a realiza timpul viitor): (v)reaș cînta, (v)reai cînta etc. În cazul infinitivului prezent, se remarcă faptul că limbile romanice au dezvoltat substantivarea, fenomen rar în latină. Uneori, în aceste limbi, infinitivele au suferit conversiuni totale în substantive: rom. încăpere, it. piacere, fr. devoir, sp. pesar, pg. poder. Există și situații în care unele substantive din franceza veche se folosesc în franceza modernă numai ca substantive: loisir, plaisir. Spre deosebire de moduri, timpurile verbale
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ad cantare, volo cantare, debeo cantare, venio ad cantare. Dintre acestea, cea mai răspîndită era formula cantare habeo, din care a rezultat viitorul în limbile romanice occidentale, dar printr-o modificare importantă a formei auxiliarului și prin aglutinarea lui la infinitivul verbului de conjugat, încît a căpătat aspectul unei desinențe: it. canterò, fr. (je) chanterai, sp. cantaré, pg. canterei. În latina răsăriteană (folosită în vecinătatea limbii grecești, care realizează viitorul cu auxiliarul "a vrea"), a avut prioritate construcția volo cantare din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care a rezultat în română voi cînta (o structură similară cu cea întîlnită în dialectele italiene de sud). A rămas însă în uz și formula habeo ad cantare din care a rezultat v. rom. am a cînta, de unde, prin înlocuirea infinitivului cu conjunctivul, a rezultat am să cînt. Cele patru timpuri ale conjunctivului latin s-au transmis numai în parte limbilor romanice, fiecare dintre aceste limbi organizînd acest mod într-o manieră proprie, uneori prin inovații ce nu mai reflectă o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
verbul habere, a cărui semnificație "a poseda" s-a atenuat treptat în construcțiile respective, pînă la dispariția ei totală. Printr-o astfel de folosire s-a creat în timp perfectul compus cu verbul la participiu trecut, dar, în combinație cu infinitivul, habeo a redat o serie de valori modale și apoi ideea de viitor sau cea de condițional. În zona occidentală, procesul de gramaticalizare a lui habere a continuat pînă la transformarea lui într-o desinență personală. În același timp, verbul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
prezentau două direcții deosebite: germanica o opoziție binară, iar latina o opoziție ternară. În gramatica limbilor germanice nu este operantă clasificarea verbelor în conjugări, așa cum se întîmplă în cazul limbii latine și a descendentelor ei, pornind de la vocala tematică a infinitivului și de la unele particularități ale flexiunii. De altfel, această clasificare a verbelor latine și romanice lasă necuprinse o serie de elemente precum verbele neregulate și deponente din latină sau adună în același grup verbe cu un comportament flexionar și funcțional
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]