720 matches
-
le-au afișat chiar ostentativ” conchide Paulescu. Pentru a fi cât se poate de convingător Paulescu recurge la o incursiune în viața, și îndeosebi în modul de viață al principalilor promotori ai reformei, judecându-i prin prisma celor patru porniri instinctuale în care-și au originea viciile omenești. Constatarea lui este uimitoare, reușind astfel să descifreze resorturile intime, biologic umane, care au determinat acești oameni, într-o conjunctură istorică dată, să comită un asemenea sacrilegiu, într-un domeniu atât de bine
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
s-au manifestat din plin chiar în sânul ei, conducând în final la fărâmițarea ei. Este un adevăr pe care Paulescu îl relevă cu toată convingerea și amărăciunea. Constată cu tristețe, de asemenea, că una din barierele (tot de natură instinctuală) pe care societatea omenească nu a putut-o depăși și care a lovit în egală măsură în biserica lui Hristos, a fost instinctul național sau naționalismul. Sub forma orgoliului național, puternic susținut de interesele generate de alterarea instinctului de proprietate
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
nefericire, adânc înrădăcinată mai ales în conștiința generațiilor tinere, pentru care cuceririle științei și progresele civilizației nu lasă loc decât pentru satisfacția clipei și trăirii pragmatice și care de fapt nu fac altceva decât să caute plăcerea prin stimularea pornirilor instinctuale. Greșeală fundamentală, pentru că știința, oricât de admirabilă pare astăzi, nu a reușit să depășească limitele materiei și reacțiilor fizicochimice din natură, cu alte cuvinte nu a reușit decât descifrarea și cuantificarea schimburilor de materie și energie, dincolo de care doar intuiția
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
comportamente conștiente sau inconștiente, care-i pot afecta propria existență, dar și a celor din jurul său, cu alte cuvinte a structurii sociale în care trăiește efectiv, Paulescu reușește să pătrundă realitățile vieții sociale în comunitățile umane pe parcursul istoriei umanității. Latura instinctuală a comportamentului uman, îndeosebi instinctele sociale: de proprietate și dominație și derivatele lor, stă la baza conflictelor sociale pe care Paulescu le trece în revistă de-a lungul istoriei umane, de la epoca lui Socrate, Platon și Aristotel până în timpurile moderne
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
București, cercetător asociat al Universității din Cambridge, și-a înscris numele în panoplia savanților români de primă mărime, prin descoperirea sistemului port hipotalamohipofizar, zonă anatomofuncțională în care se realizează comanda neuroendocrină a întregii activități a organismului la nivel bazal și instinctual, privind funcțiile de nutriție, relație și reproducere. Această descoperire avea să ducă în anii 70 ai secolului trecut la nașterea unei noi științe medicale: neuroendocrinologia. Ca profesionist și om de știință își exprima convingerea (dezvoltând concepția dascălului său - Francisc Rainer
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
guvernează viața este selecția naturală și lupta pentru supraviețuire, în opoziție totală cu legea creștină care spune că ceea ce guvernează viața este legea iubirii, lege din care decurge întreaga morală creștină. Pentru că mila față de cel în suferință, fiind de natură instinctuală, scade pe măsură ce omul se îndepărtează pe linie de rudenie față de cei apropiați (familia), iar filantropia este un sentiment mult prea slab ca să acopere iubirea aproapelui, rămâne prin urmare caritatea creștină care trebuie să se regăsească în fiecare dintre cei care
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
și Al. A. Philippide, pentru a ajunge la autorii de la revistele „unu” ori „Contimporanul”. Eliberarea de sub autoritatea dogmelor, o așa-numită „criză a noțiunii de realitate”, disoluția eului sau o abordare specială, plecând de la Freud, a funcțiilor psihice (ilogicul, inconștientul, instinctualul, misticul, patologicul) constituie, în concepția lui C., „elementele structurale” ale anarhismului poetic. Originile „poeziei anarhice” autohtone sunt aflate într-un registru divers de surse, pornind de la „evenimentele politico-sociale” (unul dintre ele este primul război mondial), de la „literatura individualistă” (în care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286370_a_287699]
-
eposului popular, are semnificații explorate nuanțat în nuvela Țiganca albă, care dă și titlul unei cuprinzătoare antologii din 1968. Ca și în Ciuleandra lui Liviu Rebreanu, narațiunea constă în rememorarea unei crime de către ucigaș. Însă accentul nu cade pe latura instinctuală a personajului, ci pe noianul de gânduri ale acestuia în așteptarea morții. Parabola vieții ca meditație și așteptare înfrigurată a morții capătă o anume notă de morbiditate, de macabru, iar întâmplările plutesc parcă într-o ceață groasă, care creează o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]
-
o inițiere pentru care se pregătesc cele șapte participante, numărul simbolizând perfecțiunea. Rugăciunile abandonate sugerează o rupere de elementul sacru și o orientare spre profan; în fața morții, personajele boccaccești nu-și descoperă evlavia sau pietismul Evului Mediu, ci omenescul și instinctualul, nevoia de a trăi cu intensitate viața. Ceea ce le leagă este comunicarea, posibilitatea de a dialoga, universul scriitorului italian nu stă sub semnul lui faber (așa cum se va întâmpla în Renaștere), ci sub acela al lui dicere. O lume care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ale unei zeițe pure, Diana, sau ale unei Venus carnale, urmașe ale Mariei sau ale Evei: „Concepțiile medievale despre dragoste și teoriile despre iubire cunoscute de Boccaccio reprezintă o frescă complexă. Dragostea creștină sau caritatea intra în antiteză cu iubirea instinctuală, naturală. Acestea două se armonizau în dragostea conjugală, la rândul ei opunându-se dragostei curtenești și învățăturilor lui Ovidiu. Toate aceste contradicții se regăsesc în opera lui Boccaccio. Dragostea este sacră și profană, este spirituală și fizică, înnobilează sau reduce
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Acestea două se armonizau în dragostea conjugală, la rândul ei opunându-se dragostei curtenești și învățăturilor lui Ovidiu. Toate aceste contradicții se regăsesc în opera lui Boccaccio. Dragostea este sacră și profană, este spirituală și fizică, înnobilează sau reduce la instinctual, devine o experiență profund individuală și în același timp un numitor comun pentru întreaga omenire, și, de multe ori, înseamnă toate aceste lucruri la un loc. În spatele acestor 593 Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 16. 594 Cum ar fi Ameto, Ninfale
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cele ale afectivității bazale, care sînt Însetate de obținerea plăcerilor imediate, de moment. Energiile conștiinței sînt , de fapt, energii spiritualizate, care cuprind un paradox: impun, de obicei, acțiuni de Înfrînare, de blocare sau amînare, Însă tocmai acest blocaj adus tendințelor instinctuale/primare sau dorințelor precipitate, reprezintă condiția psihologică fundamentală pentru construcția psihicului la niveluri tot mai Înalte. * „Cel mai coborît nivel al cunoașterii este «Știuă. Apoi, «Nu știuă, « Știu că nu știuă, « Nu știu că nu știuă.” (Albert Eistein) Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
poți fi conștient de misiunea ta de om În orice clipă. Într-o altă interpretare, se observă că atunci este vorba de situații existențiale liminale, care pretind un act de implicare totală, omul „dezgroapă” În mod involuntar din profunzimile afective/instinctuale ale personalității sale resurse nebănuite de curaj, de impulsuri generoase, de sacrificiu În apărarea și salvarea semenilor. În mod paradoxal, omul este mai bun, mai altruist prin determinările lui afective, decît prin cele raționale/intelectuale. * „Este În adulter cel care
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
despre nimic, dar rîd ca un spectator din sală care se distrează.” (H. de Balzac) Însă nu Întotdeauna „prefăcătoria” este una studiată. Jucăm cu toții teatru, mai mult sau mai puțin, pentru că există și o prefăcătorie involuntară, protectivă, legată de nevoia instinctuală a omului de a se ști stimat, respectat, prețuit (psihologii care aplică „teste”, se confruntă frecvent cu tendința involuntară a subiecților de a ieși bine la probă la test, astfel că răspunsurile acestora la cerințele testului trebuie privite cu rezervă
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
păstrezi răul În tine, dar iertînd, Îți schimbi chimismul sufletesc. * „Nedreptatea este mai mare În vorbă, decît În lovitură.” (P. Syrus) Pentru că „vorba” angajează nivelul intelectual și moral din sistemul personalității, pe cînd „actul motor”, mai mult nivelul afectiv și instinctual al acestuia. * „Porcul, trecînd pe lîngă tine, te va murdări neapărat. Dar nici el nu va fi mai curat.” (N. Iorga) Invidiosul, de exemplu, Împroșcîndu-te cu tot felul de calomnii, departe de a se elibera de răutate, va avea sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
reprimare am frustrat dreptul unor dorințe și trebuințe legitime de a se exprima, de a se Împlini. Însă și reversul acestei situații este la fel de valabil: nu vom putea scăpa de remușcarea faptului că nu am reprimat la timp unele porniri instinctuale, nedemne, decît recunoscînd că ne-am lăsat dominați de ele. * „Nu te conving cu adevărat decît argumentele tale.” (N. Iorga) Este vital, prin urmare, să avem Încredere În noi Înșine: „Cel mai sigur mijloc de a nu reuși Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
să fii liber Înseamnă a vrea să fii tu Însuți.” (Emil Cioran) Adică să te eliberezi tot mai mult din chingile determinismului biologic al „Sinelui” (ca instanță primară determinantă, În viziunea lui S. Freud), și să-ți orientezi energiile primare/instinctuale spre obținerea unei identități psihologice reale, respectiv spre un plan conștient, capabil nu numai de realizarea unei autonomii psihice, ci și de configurarea unui scop valoric al vieții, al existenței. Acest scop valoric va acționa ca o adevărată instanță psihică
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
ceilalți, sau dacă nu acordăm atenție așteptărilor acestora față de noi. Și invers: nu putem să ajungem la o fermă exprimare de sine, dacă ne abandonăm părerilor altora despre noi Înșine. * „Noi ne Îmbogățim prin deosebirile noastre.” (Paul Valéry) În mod instinctual, psihicul nostru Înțelege lucrul acesta, de vreme ce simțim nevoia apropierii - prin prietenie sau căsătorie - de un altul opus ca fire. Antoine de S.-Exupéry a exprimat În termeni plastici acest adevăr psihologic: „Dacă mă deosebesc de tine, nu te lezez, te
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
adaptative sunt intercalate cu oferirea unor gratificări. Comportamentul dictat de mecanismele de apărare dezadaptative este descurajat. Mecanismele de apărare, care sunt absolut necesare funcționării adecvate a pacientului nu sunt niciodată subminate. Crearea unor „nevroze artificiale” pentru descărcarea parțială a pulsiunilor instinctuale. Alegerea nevrozei create artificial este determinată în funcție de mecanismele naturale de apărare a pacientului și de caracterul acestuia. Descărcarea instinctuală favorizează indirect funcția de apărare a eului, prin modificarea echilibrului pulsiune-apărare (Glover, 1931, pp. 397-411). În timp ce Gill scria dintr-o perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
care sunt absolut necesare funcționării adecvate a pacientului nu sunt niciodată subminate. Crearea unor „nevroze artificiale” pentru descărcarea parțială a pulsiunilor instinctuale. Alegerea nevrozei create artificial este determinată în funcție de mecanismele naturale de apărare a pacientului și de caracterul acestuia. Descărcarea instinctuală favorizează indirect funcția de apărare a eului, prin modificarea echilibrului pulsiune-apărare (Glover, 1931, pp. 397-411). În timp ce Gill scria dintr-o perspectivă teoretică, Robert Knight a abordat subiectul din punct de vedere clinic. Autorul a observat că un număr semnificativ de
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
jos în sus: 1) Sectorul somatic, corporal, reprezentat prin următoarele niveluri: a) nivelul visceral; b) nivelul endocrin; c) nivelul neurovegetativ. 2) Sectorul vieții psihice este reprezentat prin următoarele niveluri sau instanțe structurale, de jos în sus: a) nivelul sau instanța instinctuală; b) nivelul afectiv; c) nivelul conativ (activitate, voință); d) nivelul cognitiv instrumental-simbolic (gândire, expresie, memorie); e) nivelul integrativ-sintetic (funcția realului, orientare și atenție, conștiința vigilă, somnul). Toate instanțele vieții psihice, care constituie sectorul psihologic al personalității, derivă unele din altele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
von Monakow fenomenul de diaskisis. Aceste aspecte sunt reprezentate sintetic în schema de mai jos: fig. pg. ms. 136 INTEGRARE la nivel complex și voluntar de la simplu și automat Nivel integrativ Nivel instrumental Nivel conativ Sectorul psihic Nivel afectiv Nivel instinctual Nivel vegetativ Sectorul somatic Nivel endocrin Nivel visceral Sistemul personalității DEZINTEGRARE H. Jackson afirmă că „bolile sistemului nervos trebuie considerate ca regresiuni sau disoluții” ale organizării funcționale a sistemului personalității. Pentru J. Delay „orice boală este o revoluție care decapitează
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sine etc., specifice adolescenței. Acestei perioade de vârstă, caracterizată prin criza de dezvoltare psiho-biologică, îi sunt specifice următoarele tipuri de tulburări psihice: dificultăți de adaptare și comunicare, stări complexuale, tulburări de comportament, bufee delirante sau delirant-halucinatorii de tip discordant, tulburări instinctuale de factură deviantă, anorexia mintală la fete etc. Este o perioadă deosebit de sensibilă prin vulnerabilitatea ei extrem de mare. c) Grupa de vârstă cuprinsă între 21...30 ani prezintă următoarele caracteristici: stabilizarea personalității și a conduitelor, interese psiho-biologice și psiho-sociale legate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
În mod egal însă, visele, dincolo de conținutul lor „psihotraumatizant” pot avea și o „funcție compensatorie”, visul sau scenele onirice contribuind la „compensarea” stărilor conflictuale anterioare, a frustrărilor și tulburărilor nevrotice ale bolnavilor respectivi. 14. PSIHOPATOLOGIA PROCESELOR PSIHICE II Tulburările vieții instinctuale Aspecte psihologice generale Se consideră instinctele ca fiind factorii ce determină apariția și orientarea (vectorizarea) comportamentului, aceasta având un rol hotărâtor în procesul de supraviețuire al speciei. Mc Dougall vorbește despre „forța hormică” și, asemenea lui C. von Manakow, pune
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
instinctele ca fiind factorii ce determină apariția și orientarea (vectorizarea) comportamentului, aceasta având un rol hotărâtor în procesul de supraviețuire al speciei. Mc Dougall vorbește despre „forța hormică” și, asemenea lui C. von Manakow, pune în primul plan importanța pulsiunilor instinctuale, identificându-le cu „elanul vital” bergsonian. S. Freud denumește pulsiunile instinctuale „libido”. Pentru Cl. Bernard, toate manifestările vitale au ca scop menținerea constantă a „mediului intern”. W.B. Cannon desemnează cu termenul de „homeostazie” această tendință generală de restabilire a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]