1,340 matches
-
care chelnerul sosi cu meniurile. Erau atât de uriașe, încât nici unul din ei nu ajungea să vadă pe deasupra lor. — Tata spune întotdeauna: „Cu cât e mai mare meniul, cu atât e mai proastă mâncarea“. Își dădu seama, prea târziu că insulta restaurantul pe care-l alesese el și încercă s-o dreagă. Dar Laurence râse. — Are perfectă dreptate. Și cu cât sunt mai exotice mâncărurile, cu atât mai indicat e să alegi ceva simplu. Asta spune tatăl tău? îl tachină Fran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nonșalant, hotărîndu-mă să mă opresc din mințit pentru moment, căci, dacă e cineva În lume care poate mirosi o minciună, apoi Emma e aceea. — Oricum, mai slăbește-mă. Nu te văd cu lunile, apoi Îmi apari la ușă și mă insulți. — Singurul motiv este că te iubesc, zice. Mă răsucesc ca să mă uit la ea, dar e așeazată la masă și răsfoiește o revistă. Șocată, rămîn cu ceainicul În mînă. În afară de rude și de Dan, nimeni nu mi-a spus niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
A fost prima dată când l-am văzut în halul acesta, dar nu și ultima, căci marele defect al lui Rotari era mânia. A ridicat mâna să mă lovească, dar a izbutit totuși să se stăpânească. A plecat adresându-mi insulte și înjurături și trântind ușa după el. Nu l-am căutat, și s-a întors singur pe la ora a cincea. Din prag, mi-a poruncit: - Vino cu mine! L-am urmat, căci nu se cuvine niciodată să fii crud cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dorești, ci de prietenie. I-am făcut un semn servitorului să pună lângă el haina, pâinea, ceva carne și o cană de vin. Drept care și-a smuls mânios sforile de pe el și a început să mă blesteme și să mă insulte. La fiecare injurie a lui, îi răspundeam cu fraze de genul: - Fratele meu, nu vrei pâine? Fratele meu, nu vrei vin? Și, deși mă îmbrâncea, încercam să-l mângâi și să-l sărut. A devenit furios, s-a ridicat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
într-un timp atât de scurt, că n-am avut nici măcar vreme să scot un strigăt. Primul care a murit a fost Taso, și cel din urmă, Kakko, amândoi străpunși de săgeți. Lumea parcă se uita la circ: râdea, urla, insulta, scuipa, își agita pumnii. Când leșurile pline de sânge ale ducilor au fost trase afară din mormanul de morți, poporul s-a aruncat asupra celorlalți spre a-i jefui și a-i batjocori. Am încercat o singură dată să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
după coborârea multor scări, fusese lăsat de izbeliște. După câteva ore bune, nu mai putuse să le țină șirul, fusese târât pe alt rând de scări, încăperi și drumuri până la un car, primind lovituri de suliță în spinare și fiind insultat. Când și când carul se oprea și, unul după altul, tovarășii săi de suferință i se alăturau, azvârliți claie peste grămadă. Ajunși în fine pe malul unui râu, se treziseră în cala unui vas. Călătoria pe râu durase ceva timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
motivul. Așa am aflat că ei culeseseră cadavrul lui Romilde. Nu căzuse în apă, ci se agățase între doi pinteni de piatră din fundul prăpastiei. Era în descompunere, dar nu lipsea nimic din el. - „Cine batjocorește pe cel sărman îl insultă pe Creator, cine se bucură de nenorocirea altuia n-o să rămână nepedepsit.“ Așa e scris, și așa am împlinit, după cum ne-a îndemnat rabinul Methibtha, mi-a zis, conducându-mă pe un povârniș spre locul care le fusese concesionat pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
centrale era prezentă întreaga ginte din localitate. Am intrat cu greu, asta și fiindcă predicatorul era asaltat din toate părțile. Unii urlau la el mustrându-l pentru vorbirea greoaie, alții îi reproșau ceea ce susținea sau pur și simplu se distrau insultându-l. Făcându-mi loc cu coatele, am ajuns la absida din dreapta, unde, dând la o parte cortinele, am nimerit într-un colț liniștit. În cele din urmă, predicatorul a fost silit să tacă și, după kontakion, a început slujba. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Zero Își imagină că ofițerul avea să Întindă paleta. Cineva luase numărul mașinii, iar acum toate forțele de ordine din Roma Îi căutau pe piromanii din Bravetta. Îi făceau să coboare, Îi puneau cu picioarele desfăcute și cu fața la zid, Îi insultau, Îi Înjurau - poate chiar Îi loveau. Apoi Îi duceau Înăuntru. Iar mâine toți aveau să afle despre bombă și despre el. Ciudat, dar gândul acesta nu-l Înspăimânta. Dimpotrivă, aproape că-și dorea să fie descoperit, arestat, judecat. Pentru că făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
s-o lase În pace. Crezând că va pune capăt astfel - Îi era somn, era trezită de la răsărit -, Emma i-l spuse. Se numea Manilo. Ce nume cretin, izbucni Antonio. Iar ea se Îmbufnă, căci nu-i plăcuse că-l insultase pe bărbatul căruia ea Îi dăruise virginitatea. Tăcerea ei Îl deranjă pe Antonio, care voia să știe cine era acela, colegul de bancă? Un păduchios de licean de la Pedagogic, singurul cocoșel Între treizeci de găini? Nu, Îl lămuri Emma satisfăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
făcuse să creadă că era alegerea vieții lui. Însă apoi Emma aflase că Îl convinseseră șefii să-și ceară transferul, căci Antonio Începuse să-și bată joc de reguli, trăsese asupra unui muncitor cinstit care nu observase blocajul stradal și insultase un ofițer superior, convins fiind că ăla Îi sabota cariera. — L-ați văzut pe fiul meu, Kevin? Îl Întrebă pe Fioravanti, trăgându-l de mânecă, deoarece el era preocupat, Încercând să distreze o doamnă ce zornăia toată ca un lampadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-i spună ceva, dar Emma nu-și dădea seama ce. Îi deschise portiera și când ea se așeză, el o Închise la loc, delicat. Omul acesta nu izbea niciodată ușile. Probabil că nici nu țipa. Și nu era capabil să insulte pe cineva, căci prefera să-l asculte. Iar acum, mă duce acasă. Și așa se termină totul. Ce scurt a fost. Nici măcar câteva ore - timpul nostru abia se măsoară În minute. Ziua aceasta a noastră s-a scurs fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
am așezat în ultima bancă. După ore, trebuia să merg în sala de mese și ca de obicei, toată lumea mă considera o ciudată doar pentru simplu fapt că nu făceam parte din lumea lor. Cei care treceau pe lângă mine mă insultau și mă criticau. Aflasem că era un liceu de prestigiu, însă nu înțelegeam ce anume face diferența între mine și ei. Mă tot gândeam la lucrul acesta pe drumul meu spre cantină, dar ajunsesem la concluzia că e mai bine
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fugind spre clasă. Aveam spaniola și nu-mi permiteam să întârzii la ora mea preferată. Eram obișnuită cu insultele la adresa mea, însă de data aceasta colegul meu, Tom, întrecuse limitele. Nu puteam să admit ca o persoană oarecare să-mi insulte familia, dar ca de obicei, l-am tratat cu indiferență, întorcându-i spatele și prefăcându-mă că nu există. La sfârșitul programului, am plecat foarte supărată. Ajungând acasă, am trântit cu furie ușa de la intrare, începând să țip și să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cărui fire tăcută dovedea mai multă căldură decît manierele energice ale soției lui. Capul tînărului lovi violent peretele. Loïc nu se mai putea stăpîni. Fără să fie conștient de forța lui, Își Înghesuise fiul, lipindu-l de zid și-l insulta fără nici o măsură. - Ești mai rău ca un cîine! Ce ai făcut e abject, mă scîrbești! - Dar ascultă-mă! Nu e ce crezi, Chantal și cu mine ne iubim... Furia lui Loïc spori și mai mult, lovitura țîșni, Nicolas izbuti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
altă parte, într-un loc mai elegant... Mă uit în jur la pub-ul înțesat de lume. În fundal, dincolo de zarvă și de râsete, cântă muzica. Un grup de clienți de-ai casei se salută unii pe alții la bar insultându-se amical. Un cuplu de turiști americani în vârstă, în tricouri cu Stratford discută cu un barman roșcat, cu ochi ageri. În colțul opus al localului, a început un joc de darts. Nu-mi amintesc când a fost ultima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Poate că am imaginat prea multe detalii legate de moarte și poate că sunt prea atașat - anormal de atașat - de morții mei. Dar nu există nici o șansă pe lumea asta ca să mă las În mâinile științei experimentale. Propunerea ta mă insultă. Îți spui, probabil, că dacă ai putut să mă faci să mă Însor cu tine, poate că ai să mă convingi și să mă las Înghețat vreme de un secol. - Da, cred că Îmi datorezi ceva, a răspuns Vela argumentelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
permite să mă dezagreg. În plus, Îi datoram lui Rosamund să contribui la refacerea mea. Da, eram tentat să las totul baltă, dar ea Își concentrase Întregul suflet pe supraviețuirea mea. Dacă aș fi renunțat, ar fi Însemnat să o insult. Și, până la urmă, a trăi Însemna În mod necesar să continuu să fac ceea ce am făcut Întotdeauna și trebuia să am destulă forță pentru a Îndeplini, independent, misiunile din care era constituită viața mea. Eu Îl consideram pe doctorul Bakst
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și a dat două rebuturi. Cum puteau Y și Z să fie rebuturi și cum puteau ele să se considere așa ceva? Lipsa de omenesc din zâmbetul lor atunci când se descriau ca pe niște experimente ratate era aproape brutală. Mă simțeam insultat să aud așa ceva. Clonarea e desigur practicată pe scară largă și zvonuri despre încercările ilegale ale unor particulari sunt frecvente, dar nu mi-aș fi închipuit niciodată că bunică-mea ar face așa ceva. Până în clipa în care am intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
vreun comentariu în legătură cu „genul“ lui. În schimb, se apucă din nou s-o vorbească de rău pe Violet; avea aere; se credea mai bună decât toți ceilalți; nu era ea o actriță excelentă, era prea teatrală. Această ultimă observație era insulta bună la toate în lumea actorilor atunci când nu mai aveai ce altceva să critici. — Ai fi vrut ca Tabitha să rămână să o joace pe Hermia? zisei eu, ca să văd ce se întâmplă. Paul se uită în altă parte. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mâna. Adăugă niște bucăți de yuca și începură să mănânce în tăcere. Când termină, preotul comentă satisfăcut: — A fost delicios. Ce pește e ăsta? Ridică din umeri: Nu știu. Nu l-am mai văzut până acum. Simți dorința să-l insulte, să-i reamintească ceea ce tocmai îi spusese, dar zâmbetul lui poznaș îl dezarmă. Se mărgini să dea deoparte farfuria: — Bine. Dacă ne otrăvim, măcar o să fim împreună. Își făcură siesta. Apoi se plimbară încet, ajungând până la luminișul fluturilor, unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în lături cu respect și acum forma un larg și tăcut cerc. Xudura se postă dinaintea capetelor și începu să le acopere cu blesteme, strigând din răsputeri și agitând în fața lor un fel de apărătoare de muște din pene. Îi insulta pe morți cu cele mai rele epitete și, nu o dată, se întoarse brusc ca să le lanseze în față o bășină sonoră. Odată încheiate aceste strigăte, se întoarse către războinici, arătând cu un gest mut capetele nemișcate, lăsând să se înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
decât oricând, înșirând trestii pe niște lungi ace de os pe care le așeza lângă el, pe butucul din mijloc unde se așezase. Când păru să fie gata, dădu jos de pe lance, unde rămăsese toată noaptea, capul lui Lucas, îl insultă de mai multe ori ca să se convingă că nu putea să se apere, și ridică acul spre cer, arătându-l ajutoarelor sale, care se strânseră în jurul lui. Se făcu o liniște impresionantă și s-ar fi zis că și păsările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
există absolut nimic. Și cel mai rău este că le place să schimbe încontinuu culoarea spoielii: să o urască pe Jacqueline Kennedy tot atât de mult pe cât au iubit-o, să-i plângă de milă lui Marilyn Monroe tot atât de mult pe cât au insultat-o, să-l disprețuiască pe un cântăreț tot atât de mult pe cât l-au ridicat în slăvi. Dacă Presa este senzaționalistă și vulgară, vina o poartă o societate isterică și crudă... — Și ai pretenția să i se încredințeze acestei Prese și acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tălpi, precum obișnuiau să poarte aceia care erau eligibili pentru funcții, deși era roșie pentru aceia care fuseseră numiți în magistratură. Acesta era un semn de mare asprime, considerând respectul cu care era privită această costumație, pentru că arată ca oricine insultă un cetățean îmbrăcat în acel constum va fi pedepsit sever, așa cum s-a întâmplat cu un bărbat care a spus: "Ești nevrednic de haină pe care o porți". O chestiune pentru a ilustra clar circumstanțele acestui caz ne-a dat
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]