1,474 matches
-
integral, derivarea și integrarea. Prima parte a teoremei, numită uneori prima teoremă fundamentală a calculului integral, arată că o integrală nedefinită poate fi inversată prin derivare. Partea a doua, uneori numită a doua teoremă fundamentală a calculului integral, permite calcularea integralei definite a unei funcții folosind oricare din infinit de multele primitive ale acesteia. Această parte din teoremă simplifică calculul integralelor definite. Prima formulare și demonstrație publicată a unei versiuni restrânse a acestei teoreme a fost dată de James Gregory (1638-1675
Teorema fundamentală a calculului integral () [Corola-website/Science/309897_a_311226]
-
nedefinită poate fi inversată prin derivare. Partea a doua, uneori numită a doua teoremă fundamentală a calculului integral, permite calcularea integralei definite a unei funcții folosind oricare din infinit de multele primitive ale acesteia. Această parte din teoremă simplifică calculul integralelor definite. Prima formulare și demonstrație publicată a unei versiuni restrânse a acestei teoreme a fost dată de James Gregory (1638-1675). Isaac Newton (1643-1727) și Gottfried Leibniz (1646-1716) au dezvoltat independent unul de altul forma finală a teoremei. Intuitiv, teorema afirmă
Teorema fundamentală a calculului integral () [Corola-website/Science/309897_a_311226]
-
egală și cu suma produselor infinitezimale ale derivatei și timpului. Această adunare infinită se numește integrare; deci, operația de integare permite recuperarea funcției originale din derivata ei. De aici se poate deduce că această operație funcționează și invers, derivând rezultatul integralei pentru a obține derivata originală. are două părți. Prima parte se ocupă de derivata unei primitive, iar a doua parte se ocupă de relația dintre primitivă și integrala definită. Această parte este numită uneori "Prima teoremă fundamentală a calculului integral
Teorema fundamentală a calculului integral () [Corola-website/Science/309897_a_311226]
-
aici se poate deduce că această operație funcționează și invers, derivând rezultatul integralei pentru a obține derivata originală. are două părți. Prima parte se ocupă de derivata unei primitive, iar a doua parte se ocupă de relația dintre primitivă și integrala definită. Această parte este numită uneori "Prima teoremă fundamentală a calculului integral". Fie "f" o funcție continuă cu valori reale definită pe un interval închis ["a", "b"]. Fie "F" funcția definită, pentru fiecare "x" din ["a", "b"], prin Atunci, oricare
Teorema fundamentală a calculului integral () [Corola-website/Science/309897_a_311226]
-
calculului integral". Fie "f" o funcție continuă cu valori reale definită pe un interval închis ["a", "b"]. Fie "F" funcția definită, pentru fiecare "x" din ["a", "b"], prin Atunci, oricare ar fi "x" din ["a", "b"], Operația formula 6 este o integrală definită cu limită superioară variabilă, și rezultatul său "F"("x") este una din infinit de multele primitive ale lui "f". Această parte este uneori numită "A doua teoremă fundamentală a calculului integral". Fie "f" o funcție continuă cu valori reale
Teorema fundamentală a calculului integral () [Corola-website/Science/309897_a_311226]
-
vedere imaginabile, de la mecanica fundamentală la geometria spațiilor vectoriale. Se cunosc o serie întreagă de soluții ale acestor ecuații, dar soluția generală exactă a ecuațiilor de mișcare pentru sisteme cu mai mult de două corpuri nu se cunoaște încă. Găsirea integralelor prime, adică a mărimilor care se conservă, joacă un rol important în găsirea soluțiilor sistemului, sau al informațiilor despre natura lor. Modelele cu un număr infinit de grade de libertate, evident sunt mult mai complicate, dar o arie interesantă de
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
funcția energetică, iar mulțimea simplectică se numește spațiul fazelor. Hamiltonianul induce un câmp vectorial special peste o mulțime simplectică, cunoscut drept câmp vectorial simplectic. Câmpul vectorial simplectic, numit și câmp vectorial Hamiltonian, induce un flux Hamiltonian peste această mulțime. Curbele integrale ale câmpului vectorial sunt o familie uniparametrică de transformări ale mulțimii, parametrul curbelor numindu-se timp, iar evoluția în timp este dată prin simplectomorfism, care păstrează volumul în spațiul fazelor conform teoremei lui Liouville. Colecția simplectomorfismelor indusă de fluxul Hamiltonian
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
de limita bidimensionala mai generală decât continuitatea uzuală; 2. structuri probabiliste: s-a ocupat de axiomatica spațiiilor probabiliste de proximitate, de teoremele de punct fix în spații probabiliste de proximitate și a definit integrală probabilista, care este mai generală decât integrală stochastică clasică, în sensul că o integrală stochastică este o integrală probabilista; 3. teoria mulțimilor vagi, în care a adus un punct de vedere nou privind operațiile cu astfel de mulțimi și permițând generalizarea binecunoscutelor legi ale lui De Morgan
Constantin Dumitrescu (matematician) () [Corola-website/Science/310792_a_312121]
-
uzuală; 2. structuri probabiliste: s-a ocupat de axiomatica spațiiilor probabiliste de proximitate, de teoremele de punct fix în spații probabiliste de proximitate și a definit integrală probabilista, care este mai generală decât integrală stochastică clasică, în sensul că o integrală stochastică este o integrală probabilista; 3. teoria mulțimilor vagi, în care a adus un punct de vedere nou privind operațiile cu astfel de mulțimi și permițând generalizarea binecunoscutelor legi ale lui De Morgan. 4. Teoria numerelor. A fost membru al
Constantin Dumitrescu (matematician) () [Corola-website/Science/310792_a_312121]
-
s-a ocupat de axiomatica spațiiilor probabiliste de proximitate, de teoremele de punct fix în spații probabiliste de proximitate și a definit integrală probabilista, care este mai generală decât integrală stochastică clasică, în sensul că o integrală stochastică este o integrală probabilista; 3. teoria mulțimilor vagi, în care a adus un punct de vedere nou privind operațiile cu astfel de mulțimi și permițând generalizarea binecunoscutelor legi ale lui De Morgan. 4. Teoria numerelor. A fost membru al Societății Americane de Matematică
Constantin Dumitrescu (matematician) () [Corola-website/Science/310792_a_312121]
-
Apollinaire (2002) și Arthur Rimbaud (2003), tălmăcirea unei bune părți din versiunile lui Georg Heym (1986]]) și Gérard de Nerval (2000) și doar "Rugăciunile" (1998) și "Ceaslovul" (2000) din Rainer Maria Rilke, poetul său preferat. A lăsat în manuscris transpunerea integralei operei poetice a lui Rilke și a lui Goethe (aici intrând și cea de-a treia versiune românească a lui "Faust", după cele realizate de Lucian Blaga și Ștefan Aug. Doinaș), tălmăciri din lirica de expresie germană, de la romantici la
Mihail Nemeș () [Corola-website/Science/312944_a_314273]
-
care să completeze lista. Traducerea din "Faust" de Goethe (pentru a cărei publicare Editura Paralela 45 merită felicitări) s-a bucurat de o excelentă primire în rândul publicului cititor. Potrivit reprezentanților Editurii Paralela 45, în traducerea lui Mihail Nemeș intră integrala poetică a lui Rainer Maria Rilke ca fiind prima traducere integrală a operei rilkeene din Europa. A fost nominalizat în 2003 la "Premiul pentru traducere" atât de "Asociația Editorilor din România" (pentru versiunea din Rimbaud), cât și de Uniunea Scriitorilor
Mihail Nemeș () [Corola-website/Science/312944_a_314273]
-
câmpului electromagnetic este completată cu "principiul superpoziției": dacă mai multe surse (distribuții de sarcini și curenți) sunt reunite, câmpul electromagnetic rezultant este suma câmpurilor produse de fiecare dintre surse, luată separat. Principiile electrodinamicii sunt exprimate cantitativ prin ecuații (diferențiale sau integrale) care leagă vectorii câmp electromagnetic de sursele lor. Dimensiunile fizice și valorile numerice ale coeficienților din aceste ecuații depind de sistemul de unități de măsură utilizat. În sistemul internațional de unități, utilizat curent în aplicațiile electrodinamicii la scară macroscopică, intervin
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
funcțiilor eliptice. Mai târziu, după modelul acestor funcții, Henri Poincaré a creat funcțiile fuchsiene. Funcțiile eliptice l-au condus pe Jacobi la diverse teoreme despre reprezentarea numerelor sub formă de sume de pătrate. Jacobi a studiat o anumită clasă de integrale pe care, în cinstea lui Abel, le-a denumit integrale abeliene. A studiat și determinanții stabilind diverse proprietăți ale acestora. A introdus o clasă de determinanți funcționali, care ulterior vor fi denumiți "determinanți jacobieni" (de ordinul "n", asociat unui ansamblu
Carl Gustav Jacob Jacobi () [Corola-website/Science/304879_a_306208]
-
a creat funcțiile fuchsiene. Funcțiile eliptice l-au condus pe Jacobi la diverse teoreme despre reprezentarea numerelor sub formă de sume de pătrate. Jacobi a studiat o anumită clasă de integrale pe care, în cinstea lui Abel, le-a denumit integrale abeliene. A studiat și determinanții stabilind diverse proprietăți ale acestora. A introdus o clasă de determinanți funcționali, care ulterior vor fi denumiți "determinanți jacobieni" (de ordinul "n", asociat unui ansamblu de "n" funcții cu "n" argumente). Jacobi s-a ocupat
Carl Gustav Jacob Jacobi () [Corola-website/Science/304879_a_306208]
-
interval de ortogonalitate. Fie o funcție definită pe interval, strict pozitivă pe intervalul deschis formula 6, dar care poate fi zero sau infinită în punctele de pe frontiera intervalului. În plus, "W" trebuie să satisfacă și condiția ca, pentru orice polinom formula 7, integrala să fie finită. O astfel de funcție "W" se numește funcție pondere. Dat fiind orice formula 9, formula 10, și "W" în condițiile de mai sus, se definește o operație pe perechi de polinoame "f" și "g" prin Această operație este un
Polinoame ortogonale () [Corola-website/Science/316285_a_317614]
-
90°), negativ dacă punctul de aplicație se deplasează în sens invers forței (α>90°) și nul dacă punctul de aplicație este fix sau se deplasează perpendicular pe direcția forței (α=90°). În cazul general, lucrul mecanic este definit ca o integrală curbilinie: unde formula 5 este vectorul de poziție al punctului de aplicație al forței, iar "P1" și "P2" sunt pozițiile inițială și finală ale deplasării. Folosind exprimarea analitică a vectorilor formula 3 și formula 7 în funcție de proiecțiile vectorilor pe axele unui sistem cartezian
Lucru mecanic () [Corola-website/Science/299408_a_300737]
-
în noaptea anterioară și se simțea impresionată până la lacrimi. Aflând aceste impresii, Liviu Rebreanu a afirmat: „Mă bucur, am dorit mult ca "Pădurea spânzuraților" să nu fie numai o carte de război, ci, mai ales una de suflet”. Prima variantă integrală a fost scrisă în decursul a 90 de zile (15 decembrie 1921 - 27 iunie 1922), manuscrisul având 338 de file. Personajul Apostol Bologa este în această versiune fiul preotului Iosif Bologa din Monor, care „înafară de veniturile parohiale, mai avea
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
fost elaborată de Felix Klein și in mod deosebit de Adolf Hurwitz. Această ramură a matematicii face parte din fundamentele topologiei, și încă i se descoperă noi aplicații în fizica matematică. Riemann a avut contribuții majore în analiza reală. A definit integrala Riemann prin intermediul sumelor Riemann, a dezvoltat o teorie a seriilor trigonometrice care nu sunt serii Fourier—un prim pas în teoria funcțiilor generalizate. A avut câteva contribuții celebre la teoria modernă analitică a numerelor. Într-o lucrare scurtă (singura pe
Bernhard Riemann () [Corola-website/Science/309980_a_311309]
-
Ibrăileanu, Constantin Botez, G. Călinescu, Perpessicius și Gh. Bulgăr, apoi, în fiecare glosă critică a poeziilor sunt menționate: prima apariție tipărită, perioada când a fost concepută și variantele manuscrise (după edițiile Perpessicius), comentarii adecvate (după ediția lui G. Călinescu), aparițiile (integrale/fragmentare) în presă în limba română și în alte limbi, eventualele transpuneri în muzică și, în final, lecțiunile proprii/paralele (numite impropriu "emendări") la cuvintele/sintagmele/versurile poetului față de textul adjudecat lui Perpessicius, extrase din edițiile celor citați mai sus
Mircea Coloșenco () [Corola-website/Science/308729_a_310058]
-
sistem este modelat ca o mulțime, iar acest spațiu fibrat cotangent descrie spațiul fazelor unui sistem". Orice funcțe diferențiabilă reală "H" pe o mulțime simplectică poate servi ca funcție energetică sau Hamiltonian. Asociat oricărui hamiltonian avem un câmp vectorial Hamiltonian; integralele curbilinii ale câmpului vectorial Hamiltonian sunt soluții ale ecuației Hamilton-Jacobi. Câmpul vectorial Hamiltonian definește fluxul pe o mulțime simplectică numit flux Hamiltonian sau simplectomorfism. Alături de teorema lui Liouville, fluxul Hamitonian conservă forma volumului din spațiul fazelor. O formă simplectică pe
Mulțime simplectică () [Corola-website/Science/320153_a_321482]
-
un produs de trei mărimi dependente de model unde formula 6 este frecvența asalturilor asupra barierei în unitate de timp, S este probabilitatea preformării clusterului la suprafața nucleului și P este penetrabilitatea barierei externe. În teoriile de tip alfa S este integrala suprapunerii funcțiilor de undă ale partenerilor. În teorii de fisiune probabilitatea preformării este penetrabilitatea părții interne a barierei între punctele de întoarcere inițial R și final (când cele două fragmente sunt tangente) R. Foarte frecvent se calculează folosind aproximarea Wentzel-Kramers-Brillouin
Radioactivitate cluster () [Corola-website/Science/330174_a_331503]
-
limbă străină. 7 luni mai târziu a invatat conceptele de multiplicare și putea să înțeleagă conceptele de calcul diferențial. La vârsta de cinci ani, la 2 noiembrie 1967, la televiziunea japoneză, el a rezolvat probleme complicate de calcul diferențial și integrale. Chiar si in copilăria timpurie, el a început să scrie poezii și a fost un pictor talentat. Kim a fost ca student invitat la Universitatea de fizică din Hanyang, unde a de audiat cursuri de la vârsta de 4 ani până la
Kim Ung-Yong () [Corola-website/Science/323744_a_325073]
-
Franța, 1974) și Medalia de Argint la Bordeaux (Franța, 1976). Cvartetul "Voces" a scos peste 50 de discuri, dintre care 28 sunt imprimări "live". În 2011, odată cu participarea la Festivalul „George Enescu”, cvartetul “Voces” a lansat - în premieră mondială - înregistrarea „Integralei cvartetelor de Beethoven - live recordings” pe 9 CD-uri. Sunt interpretate cele 17 cvartete de Beethoven și sunt însoțite de o cărticică ce conține explicații despre cvartetele beethoveniene și o scurtă trecere în revistă a activității Cvartetului Voces.
Cvartetul „Voces” () [Corola-website/Science/320914_a_322243]
-
Karl Friedrich Gauß (transcris în mod tradițional Gauss, latinizat "Carolo Friderico Gauss"; ) a fost un matematician, fizician și astronom german, celebru pentru lucrările despre integralele multiple, magnetism și sistemul de unități care îi poartă numele. Este considerat unul dintre cei mai mari oameni de știință germani. La vârsta de 7 ani a început școala primară și a fost remarcat foarte repede de Büttner și Martin
Carl Friedrich Gauss () [Corola-website/Science/299817_a_301146]