15,922 matches
-
economiei de piață. Cartea foșnește de investiții și cheltuieli financiare, afaceri bănoase și ipoteci usturătoare, împrumuturi la bancă, lărgiri de capital, crize de piață și falimente. În fapt, toată gama anilor noștri: slujbe la stat prost plătite, intrări în șomaj, intelectuali muritori de foame, greviști, boschetari... Autorului i se întinde în față un covor pe cât de lung, pe atât de lat, și pe cât de gros, pe atât de pestriț: cel al unei realități care, ieșită din cenușiul comunist, a luat o
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
Europa fiind, să descopere și să evidențieze orice prezență culturală românească. La Biblioteca Națională din Paris, la Coimbra, în Portugalia sau în discuții cu "confrați" străini. Dar în același timp de ce să nu întrevedem și un orgoliu personal al unui intelectual român de elită, conștient de valoarea propriei opere, despre care credea că este demnă de a intra în patrimoniul culturii Europei occidentale? Adrian Marino nu a fost cîtuși de puțin un om modest! El a năzuit întotdeauna să fie - în
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
Franța, nici atît! Autorul menționează numai cîteva întîlniri călduroase cu René Etiemble, căruia îi dedicase un volum (Etiemble ou le comparatisme militant, Gallimard, Paris 1982) și articole omagiale. René Etiemble s-a purtat cu Adrian Marino "afectuos, amabil, solidar": "singurul intelectual francez întîlnit de mine ce mi-a dat integral satisfacție... Simți că ești considerat, într-adevăr, un coleg, un confrate, în cadrul cetății literare universale" (Prezențe românești..., p. 286). Bineînțeles, a putut intra în această relație prietenească și faptul că Etiemble
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
din anii 1960-1980) - însemnau o cucerire care dădea drept la orgoliu. A fi, în plus, și editorul unei valoroase publicații (Cahiers roumains d´études littéraires) îi augmenta mîndria. Dar, într-o perspectivă occidentală internă: "recolta" internațională a eforturilor valorosului nostru intelectual român nu era, întotdeauna, la înălțimea entuziastelor sale așteptări. Printre notațiile de călător ale lui Adrian Marino, nu de puține ori întîlnim și semnale de pragmatică evaluare a "realităților europene". Mai întîi, cele privind "culturile mici" în raport cu "marile culturi autarhice
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
culturi autarhice": "doar culturile mici sînt cu adevărat universaliste, deschise întregii lumi"". Celelalte sînt "predispuse să transforme sistemul propriei culturi în normă universală, prin satelizare" (Prezențe europene..., p. 280). Avea perfectă dreptate! Iar vizată era, în primul rînd, Franța, unii intelectuali francezi și cultura lor. Franța culturală, de bună seamă, îl deziluzionează. Despărțirea definitivă de un anume tip de studii literare occidentale, predominant franceze" (p. 304), "indiferența politicoasă, dar foarte reală, a atîtor intelectuali, universitari, publiciști față de tot ce depășește cercul
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
vizată era, în primul rînd, Franța, unii intelectuali francezi și cultura lor. Franța culturală, de bună seamă, îl deziluzionează. Despărțirea definitivă de un anume tip de studii literare occidentale, predominant franceze" (p. 304), "indiferența politicoasă, dar foarte reală, a atîtor intelectuali, universitari, publiciști față de tot ce depășește cercul închis al francofoniei", adică "decepțiile umane - numeroase" (p. 306) - sînt adnotările diaristice care dezvăluie descurajarea lui Adrian Marino față de Franța (în 1977). De unde, și acest fragment din "autobiografia spirituală"", în care Adrian Marino
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
a modela imaginea Europei după Franța (și, mai ales, după Franța actuală), reflex al unei psihologii și ideologii iluministe, întîrziate, nu este mai puțin adevărat că un anume Ťmit parizianť mai există încă, deși este lipsit de orice justificare, pentru intelectualii care au făcut experiențe identice sau analoage cu ale mele" (Prezențe românești..., p. 89). Concluzia: "a miza la infinit pe Paris și pe francofonie este o eroare. Și nu cred nici echitabil, nici tolerabil a primi la infinit lecții, bătăi
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
infinit lecții, bătăi condescendente pe umăr, refuzuri, observații suficiente și critici neîntemeiate de la oricine, numai fiindcă hazardul a făcut să se nască în Vest și nu în Est" (id., p. 90). Acesta a fost în adevăr Adrian Marino, acest infatigabil "intelectual român și european". Realizările excepționale, în interiorul culturii naționale românești, nu au fost pe deplin acceptate și apreciate la justa lor însemnătate, în Europa, mai ales în Franța. Aroganța culturii franceze este de altfel bine cunoscută - iar respingerea, refuzul integrării operelor
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
fost o deosebit de tristă deziluzie. Iată de ce atunci cînd, în finalul "autobiografiei spirituale" declară solemn "trebuie să cultivăm spiritul de demnitate, mîndria și respingerea oricărei încercări de umilire, subordonare sau desconsiderare intelectuală din partea oricui ar veni ea" (adaug: "nu toți intelectualii străini au calitatea de a ne privi distant, cu superioritate" discriminatorie) înțelegem ușor că Adrian Marino se despărțea de iluziile occidentalizante (mai ales franceze) și se definea pe sine însuși. Ipso facto, el a devenit - spre sfîrșitul vieții - un apărător
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
se cuvenea din cărțile publicate, să-și asigure încălzirea locuinței. Poate mă înșelam... Atunci, conducîndu-mă spre ieșire pe coridorul - și acesta plin de cărți și de reviste, bătîndu-mă condescendent pe umăr - i-am promis că voi scrie despre acest "jurnal intelectual" european și românesc. Mă consideram în deplin drept și obligație de a o face. Nu mi-am închipuit însă niciodată că voi vorbi despre această carte atunci cînd Adrian Marino nu va mai fi. Depun mărturie întîrziată. Cred însă cu
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
speră să o demonstreze în arenă. S-a scris că nici chiar cei care sunt înclinați să maximizeze latura mistică a Sfântului Ignatie nu îl consideră un susținător al îndumnezeirii 38. În mod sigur, are prea puține în comun cu intelectualii de factură platoniciană ai Alexandriei. El se situează în tradiția Sfântului Apostol Pavel, dar există și derogări de la gândirea paulină. Spre exemplu, îi lipsește sensul pavelian al uniunii participative cu Hristos; nu vom regăsi nici expresia caracteristic paulină, „în Hristos
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei by Liviu PETCU () [Corola-journal/Journalistic/145_a_42]
-
respective.35 La acea dată, România se afla ciopîrțită în urma anului de coșmar 1940, la cîteva luni după rebeliunea legionară și cu cîteva zile înaintea intrării într-un război pustiitor. Este incredibil faptul că, în aceste condiții socio-politice critice, doi intelectuali români de seamă erau preocupați de chichițe cutumiare care să (in)valideze moral desfășurarea unui duel. Din diverse motive, pe care am încercat să le trec în revistă, duelul nu a primit în spațiul românesc "drept de împămîntenire" (formularea îi
DUELUL LA ROMÂNI (urmare din nr. trecut) by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11656_a_12981]
-
rapoartelor trimise superiorilor lor de către diplomații germani acreditați la București. în aceste circumstanțe, m-am pomenit pus în fața unor documente ce priveau nu numai oameni politici sau conciliabule mai mult sau mai puțin ferite de ochii marelui public, ci și intelectuali intrați în vizorul diplomației și încă în ipostaze total neașteptate, mai ales după înscăunarea nazismului. Cum s-a întâmplat, între alții, cu Nichifor Crainic. Un prim document de această natură a fost un raport al consulatului german din Brașov, datat
În arhive diplomatice germane Nichifor Crainic by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/11678_a_13003]
-
cu moartea, pe vremea regimului Iliescu. Și pe vremea lui Constantinescu, dar mai ales în timpul lui Ion Iliescu, Mircea Mihăieș a fost acuzat că are probleme cu "corectitudinea politică". Or, de fapt, lucrurile stăteau exact invers. El e printre puținii intelectuali de la noi care au avut și informații de la sursă, dar și tăria personală de a scrie că în codul acestei corectitudini există o incorectitudine fundamentală, aceea a unui stîngism care își arogă dreptul de a cuantifica după cum îi pică bine
Băsescu știe? by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11734_a_13059]
-
prozatorul nu și-a mai putut refuza toată mîna. Incapabil funciar să scrie cărți comandate, însă neavînd curajul de a plonja direct în scrisul subversiv, scriitorul s-a lăsat tot mai mult atras de avantajele materiale considerabile acordate de comuniști intelectualilor talentați și obedienți: ecranizări în serie substanțial remunerate, situația de membru al Comitetului Central, al Academiei Române, de reprezentant oficial în chestiuni culturale, de voiajor pe bani publici în toată lumea. A abandonat însă literatura. Cele cîteva bucăți scrise după Setea (între
Doar talentul e de-ajuns? by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/11713_a_13038]
-
efectuat o lungă și periculoasă echilibristică: între a beneficia din plin de avantaje exorbitante în raport cu ceilalți muritori, dar, în același timp, de a se compromite cît mai puțin prin scris. Rezultat: mefiența continuă a autorităților, paralel cu discreditarea în ochii intelectualilor adevărați. Există, din păcate, o întreagă legiune de scriitori români care au adoptat în perioada comunistă stilul de comportament Titus Popovici, montînd la nesfîrșit o existență bazată pe double face : în diferite grade, consecințele au fost întotdeauna lamentabile. De puține
Doar talentul e de-ajuns? by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/11713_a_13038]
-
desigur, până la un punct, prin invocarea criteriului limbii în care au fost redactate inițial scrierile istratiene. Apoi, o pondere deloc neglijabilă trebuie să fi avut, mai cu seamă după '48, criteriul ideologic (Istrati a fost, cum știm, unul dintre primii intelectuali de stânga care a vorbit despre abuzurile stalinismului). Și argumente s-ar mai putea găsi. În cazul criticilor noștri interbelici n-ar fi exclus, de pildă, să fi funcționat o anumită prejudecată legată de formula așa- numitei (mai târziu!) literaturi
Simpozion Panait Istrati la Roma by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/11733_a_13058]
-
state americane "unde numărul oilor îl covârșește pe cel al oamenilor." După care continuam: "Nu datorită patrupedelor din Mid-West-ul american am dat acestui articol titlul de mai sus. Încerc, pur și simplu, să arăt cât de ridicol e pentru un intelectual să inventeze formule lipsite de sens pentru a-și exhiba rănile. Evident că există o clară trimitere ideologică în sintagma Ťboierii mințiiť. Evident că urlă în ea colectivismul și nostalgia gloatei." Pentru deplina limpezire a minților înfierbântate, sublinez: "patrupedele" erau
Nu trageți în patrupede! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11712_a_13037]
-
și alte pseudonime? Aceste avataruri dezvăluie un fapt psihologic semnificativ, cu mai multe fațete: proteismul personalității lui N. Steinhardt avea tendința de a se ascunde, pentru că, din pudoare sau din alte cauze, avea ceva de tăinuit. Pare curios pentru un intelectual cu vocația mărturisirii. E iarăși semnificativ că un volum de convorbiri cu Ioan Pintea se intitulează Primejdia mărturisirii (1993), cu un tâlc la care trebuie să luăm aminte. Nu știm foarte multe despre anii tinereții, ai liceului urmat la "Spiru
N. Steinhardt îndrăgostit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11724_a_13049]
-
și se blochează în utopie, riscă să piardă omenia". Bine spus, numai că, săgețile doar plutind, fiecare poate pretinde, n'est ce pas, că aici nu se simte. Se simte la ceilalți. Urmează o anchetă, în siajul numerelor despre "cearta intelectualilor" (precizează Simona Sora în șapou), la care răspund ceilalți cinci distinși "musafiri". E vorba, pe de-o parte, despre "reideologizarea tare" (concept preluat de la Ignacio Echevarría, tînăr critic literar spaniol), adică despre eliminarea omniprezentului depinde și, pe de alta, despre
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11711_a_13036]
-
cuceritor o instituție". Care merge. Ce nu merge (și de ce) prin alte areturi spune rectorul NEC, profesorul Andrei Pleșu, în dialog cu Ovidiu Șimonca. De la motivele renunțării la funcția de consilier, protejate cu discreție, discuția alunecă spre (se putea?) "cearta intelectualilor". Pledoaria pentru împliniri mari în locul vorbelor grele ("regret și acum că am fost de acord, dacă nu chiar am încurajat, apariția celor două numere ale Dilemei pe această temă și că în general m-am angajat în această dispută. ș
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11711_a_13036]
-
Gheorghe Grigurcu Funambul ultraprudent, jucînd pe sîrma necontenitelor ajustări, Marin Preda decade și intelectualicește la treapta "intelectualilor" pe care-i produce ca personaje și care au rolul de a-i întrupa punctul de vedere personal: ""știu, nu ești vinovat de nimic, dar am vrut să te sperii ca să te fac să acționezi din nou. Un om cinstit
O revizuire convingătoare (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11722_a_13047]
-
școala acestuia, "rival" de care-l despărțeau nu atît convingeri opuse (aveau o platformă politică apropiată și chiar unele apucături similare), cît interese de carieră, sub semnul "vieții ca o pradă". Nici unul din cei doi scriitori nu-i iubeau pe intelectuali. Dacă autorul Princepelui, pe de o parte, îi agresa pe cei mai de seamă intelectuali autohtoni cu care i-a fost dat a fi contemporan, iar pe de altă parte învedera un snobism cultural, un enciclopedism fabricat, menit a-i
O revizuire convingătoare (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11722_a_13047]
-
apropiată și chiar unele apucături similare), cît interese de carieră, sub semnul "vieții ca o pradă". Nici unul din cei doi scriitori nu-i iubeau pe intelectuali. Dacă autorul Princepelui, pe de o parte, îi agresa pe cei mai de seamă intelectuali autohtoni cu care i-a fost dat a fi contemporan, iar pe de altă parte învedera un snobism cultural, un enciclopedism fabricat, menit a-i disimula golurile de instrucție, autorul Moromeților îi suspecta de poză și nesinceritate la modul generic
O revizuire convingătoare (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11722_a_13047]
-
menit a-i disimula golurile de instrucție, autorul Moromeților îi suspecta de poză și nesinceritate la modul generic: "Așa se explică de altfel dezamăgirea pe care o simte adesea un om cu o profesiune neintelectuală cînd nimerește din întîmplare printre intelectuali; el observă cum, într-un mod neașteptat, acești intelectuali discută despre lucruri foarte comune și adesea excesiv de concrete și nu o dată într-o manieră nesărată la nivelul cel mai ordinar". Credem a nu greși văzînd aci o manifestare a unui
O revizuire convingătoare (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11722_a_13047]