705 matches
-
desigur, în ipostaze conflictuale. Cea mai frapantă caracteristică a lor rezidă în prenumele pe care le poartă, toate stranii, extrem de rare, cu rezonanțe simbolice, niciodată gratuite pentru cine stă bine cu formația literar-filosofică și poate astfel purcede la varii lecturi intertextuale ; de la celebrul Prétextat Tach (căpcăunul intelectual din primul roman, care a impus-o rapid pe piața literară), la sonorități grațioase sau neliniștitoare, precum Saturnine (protagonista din Barbe Bleue, 2012), pînă la bizarele Zoïle, Astrolabe sau Albumine. Evident, nu există interviu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Maelströmul lui Edgar Poe, acolo unde sensurile explodează în progresie geometrică, dând cititorului neprevenit o senzație de fascinație și angoasă. Mai târziu, într-un articol din 1990, autorul, în acord cu gândirea poststructuralistă, va numi acest tip de palimpsest unul „intertextual”, pentru a-l delimita de o specie de palimpsest cu mult mai dificilă, aceea „intratextuală”, în care straturile nu se mai delimitează în profunzime, ci coexistă, în mod paradoxal, pe același nivel textual. Aceasta este ceea ce I. denumește „adâncimea suprafeței
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287580_a_288909]
-
of the Ruling Elite Model', American Political Science Review 52, pp. 463-9. Denemark, Robert A. and Kenneth P. Thomas (1988) 'The Brenner-Wallerstein Debate', International Studies Quarterly 32, 1 (March), pp. 47-65. Der Derian, James and Shapiro, Michael (eds) (1989) International/ Intertextual Relations: Postmodern Readings in World Politics, Lexington, MA: Lexington Books. Dessler, David (1989) 'What's at stake in the agent-structure debate?', International Organization 43, 3 (Summer), pp. 441-73. Deutsch, Karl W. (1966) The Nerves of Government: Models of Political Communication
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
În pofida acestor modulații, universul imaginar al autoarei rămâne extrem de coerent, continuând să reverbereze aceleași obsesii, accentuate și acutizate în versurile din urmă. M. scrie o tragică poezie a existenței, cu rădăcini în experiența bacoviană, din care răzbat inițial câteva reminiscențe intertextuale: „Vecinii, colegii, bârfa și îndrăzneala de a ți se spune că trăiești/ La periferia societății./ Dar seara-i adâncă și ploaia violetă, amurgul violet,/ Cerul violet, boala și groaza viorii violete, marea violetă...” (Provincie veche). Aidoma precursorului său, poeta își
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
cu caracter didactic, polemici, excursuri istorice, note informative, caracterizate prin rețele distincte de relații intratextuale. Fiecare articol poate fi interpretat individual, ca text de sine stătător, sau ca parte componentă a ansamblului publicistic, implicată într-o rețea complexă de relații intertextuale. Recurența unor sintagme și chiar a unor fraze întregi impune integrarea textelor în cadrul mai vast al jurnalisticii poetului, contribuind astfel la identificarea unor constante topografice la nivelul organizării sintactice. Complexitatea sintactică a publicisticii eminesciene este determinată atât de numărul elementelor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
semnalează ponderea acestor termeni în vocabularul publicisticii eminesciene, subliniem preocuparea jurnalistului pentru cultivarea unui lexic modern, adecvat specificului limbii române și necesităților de exprimare a noilor realități ale timpului. Polisemia limbajului politic eminescian derivă, în primul rând, din dimensiunea pregnant intertextuală a articolelor, care integrează în corpul lor afirmații ale altor jurnaliști, aserțiunile unor personalități științifice, fragmente de cronici, citate din textul biblic, pasaje din presa străină ș.a. Dialogul intertextual conferă articolelor eminesciene densitate, iar glosările pe marginea materialelor din presa
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Polisemia limbajului politic eminescian derivă, în primul rând, din dimensiunea pregnant intertextuală a articolelor, care integrează în corpul lor afirmații ale altor jurnaliști, aserțiunile unor personalități științifice, fragmente de cronici, citate din textul biblic, pasaje din presa străină ș.a. Dialogul intertextual conferă articolelor eminesciene densitate, iar glosările pe marginea materialelor din presa română și străină a timpului multiplică perspectivele în prezentarea referențialului politic. Polisemia, capacitatea de a sugera lecturi multiple pentru același semnificant, conferă complexitate limbajului politic eminescian, favorizând identificarea unor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
constituie în răspuns, în reacție la evenimentele din spațiul politic, la replicile și atitudinile actorilor politici, la opiniile colegilor jurnaliști etc. De la cronici la texte religioase, de la tratate de știință la articole din presa străină, toate constituie repere ale dimensiunii intertextuale a publicisticii eminesciene, venind în sprijinul demersului argumentativ al gazetarului. "Logica simțului comun actualizată de proverbe, disocieri noționale simple: ordine/ haos, legitim/ nelegitim, just/ injust nu reprezintă însă unica formă de codificare/ decodificare a realului; sunt solicitate și ramuri ale
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
noționale simple: ordine/ haos, legitim/ nelegitim, just/ injust nu reprezintă însă unica formă de codificare/ decodificare a realului; sunt solicitate și ramuri ale științei dotate cu legitimitate puternică (economia, sociologia) pentru a da seamă de complexitatea realului"386. Ansamblul relațiilor intertextuale pe care le întreține publicistica eminesciană îmbogățește semnificatul articolelor, resuscitând potențialul semantic al semnelor verbale utilizate. Lectura textelor relevă un număr impresionant de cuvinte și expresii polisemantice care își modifică sensurile, în funcție de contextul discursiv și de intențiile gazetarului: avocat morișcă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cadrul larg socio-cultural (credințele și valorile, doxa, elementele de interdiscurs etc.). Un concept cheie în abordarea pragmatică a limbajului politic eminescian este contextul comunicativ care înglobează, într-o accepție amplă, atât datele de natură lingvistică (vecinătăți lingvistice, strategii discursive, dimensiune intertextuală), cât și pe cele de natură extralingvistică (politica editorială a publicațiilor la care scrie Eminescu, specificul publicului țintă, finalitățile scrisului jurnalistic, referențialul politic reprezentat ș.a.). Investigarea publicisticii lui Mihai Eminescu nu poate face abstracție de mediul germinativ al textelor, de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
dintre jurnalist și publicul cititor, vizând finalități, roluri, statuturi, intenții ce guvernează actul de comunicare; * contextul referențial, reprezentat de evenimentele de politică internă și internațională din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea; * contextul lingvistic, intra- și intertextual, înglobând vecinătăți textuale, relații de intertextualitate, tipologii ale textelor jurnalistice etc. Jurnalistul aparține unui context istoric și socio-cultural bine determinat care oferă conținuturile limbajului publicistic și construiește un orizont de așteptare particular din partea publicului receptor. Restrângând cadrul conceptual, identificăm datele
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
grație elasticității și sincerității în aplicare a instituțiunilor sale, are virtutea de-a reîntineri pururi"440. b) Tehnica citatului revelator. Pornind de la afirmațiile lui M. Bahtin 441, potrivit căruia dialogismul și interacțiunea verbală constituie realități fundamentale ale limbajului, subliniem dimensiunea intertextuală a limbajului politic eminescian, ca modalitate de confirmare/ respingere a manifestărilor discursive anterioare și ca mijloc de consolidare a demersului argumentativ. Problematica dialogismului discursiv este abordată și de Michel Foucault, care afirmă că societățile dispun de "povestiri majore" ce sunt
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
enunțurile nu sunt niciodată monade, ci ochiurile unui lanț dialogic continuu, că textele se interreflectă, intercitează, sunt pline de rapeluri, ecouri și prefigurări de varii orizonturi"445. Rod al obișnuinței jurnalistului de a face trimiteri frecvente la alte texte, dimensiunea intertextuală a publicisticii eminesciene devine o trăsătură distinctă a scrisului său. Jurnalistul recurge constant în susținerea afirmațiilor la tehnica citatului ilustrativ: autoritatea unor personalități românești și străine în domeniile abordate conferă greutate demersului argumentativ. În acest sens, nume precum Platon, Aristotel
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ziarelor vieneze în contra României"448. Indiferent de natura sursei la care face apel, jurnalistul uimește prin ușurința cu care abordează subiecte dintre cele mai variate și rapiditatea cu care identifică citate revelatorii în exemplificarea ideilor. În același orizont al dialogismului intertextual, recursul la textul biblic oferă jurnalistului ocazia unor paralele tematice sugestive: "Ca și fiul pierdut din parabola evangheliei (s.n.), noi ne-am pierdut din calea istoriei noastre adevărate, am cheltuit în mare parte moștenirea părintească pe formele goale ale unei
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
au o sintaxă standardizată, textele de atitudine se disting prin varietatea modalităților de organizare. Fiecare articol poate fi considerat individual, ca text de sine stătător, dar și ca parte componentă a ansamblului publicistic, implicată într-o rețea complexă de relații intertextuale. Raportarea la întreg contribuie la decelarea unor constante topografice definitorii pentru stilul jurnalistic, fiind încurajată de caracterul dialogic al scrisului eminescian. La nivel semantic, cercetarea fenomenelor de semie și polisemie, a elementelor care generează ambiguitate în planul semnificațiilor limbajului politic
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
scrisului jurnalistic. În acest sens, dialecticile trecut/ prezent, naționalism/ cosmopolitism, liberal/ conservator, suzeranitate/ vasalitate circumscriu dimensiunile fundamentale ale problematicii articolelor, favorizând, în același timp, exprimarea gândirii politice a jurnalistului. Caracterul polisemic al limbajului politic eminescian se sprijină pe dimensiunea pregnant intertextuală a articolelor, care înglobează în corpul lor afirmațiile altor jurnaliști, fragmente din textul biblic, citate din cronici, discuții din cameră ș.a. Polisemia, capacitatea de a sugera lecturi distincte ale aceluiași semnificant, conferă discursului eminescian complexitate, favorizând delimitarea unor paliere multiple
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
doar la nivelul structurii, ci și al texturii lor). Evident, termenii periodizanți ajută prea puțin sau nu ajută deloc atunci când focalizarea critică este intratextuală; dar pot fi deosebit de valoroși când avem de a face cu probleme de intertextualitate"18. Utilizarea intertextuală ferește interpretul de capcana unui "discurs pseudoistoric" (care, în cazul unor termeni de factura postmodernismului, nu face prea multă lumină în înțelegerea lor) și, poate lucrul cel mai important, menține conectat interesul asupra "naturii interogative" a acestor termeni, care au
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
putând fi de genul "este Foucault poststructuralist sau postmodernist?". 1.2.2. Câteva exemple O trăsătură importantă a poststructuralismului, care va marca și gândirea de tip postmodernist, rezidă în modalitatea de a valoriza semnificantul în raport cu semnificatul, instabilitatea sensurilor, precum și jocul intertextual. În acest sens, Jacques Derrida a jucat un rol important, iar deconstrucția metafizicii prezenței va conduce la o adevărată critică a filosofiei moderne, instituind noi teorii ale limbajului și discursului. "A gândi genealogia structurată" a conceptelor, a realiza acel "dublu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
termenul postmodernism face referire doar la proiectul occidental și că acest termen ar putea denumi în mod corespunzător doar o mică parte a producțiilor generației românești, mai exact acele marginale creații în care "prevalează confortul imaginar, seducția livrescă și fantezia intertextuală"92. De asemenea, Sorin Alexandrescu utilizează aceleași expresii varianta "soft" și varianta "hard" atunci când se apleacă în mod hermeneutic asupra a două "ieșiri din modernitate", reprezentate de Eliade și Cioran, care "semnifică în fond două variante de postmodernism malgré soi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pe cele care susțin varianta rupturii de modernism, observă intruziunea termenului opus în fiecare dintre cele două poziționări. Chiar dacă criticii postulează continuitatea sau recuperarea trecutului și a tradiției, de obicei reclamă ca acestea să fie înfăptuite la modul ironic, parodic, intertextual, ceea ce înseamnă că postulează în același timp și ruptura. De cealaltă parte, cei care văd în postmodernism ruptura de modernism, ajung să accentueze atât de mult diferențele specifice față de cel din urmă curent, depășirea și chiar negarea sa, încât transformă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
loc central în discuțiile din interiorul cîmpului literar din 1950, acum constituindu-se într-un concept critic funcțional; dezbaterile membrilor Tel-Quel, ale structuraliștilor și poststructuraliștilor au exercitat o influență majoră asupra circumscrierii sale într-un cadru mai amplu, interdisciplinar sau intertextual, ridicând încă o dată problema raporturilor ce se pot stabili între filosofie și literatură. Importanța termenului este legată și de locul central conferit limbajului atât de teoriile literare și semiotice, cât și de întreaga mișcare postmodernă. De altfel, postmodernismul poate fi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
legată și de locul central conferit limbajului atât de teoriile literare și semiotice, cât și de întreaga mișcare postmodernă. De altfel, postmodernismul poate fi înțeles ca o "funcție discursivă", ca un mănunchi ne-centrat de practici discursive aflate în mișcare intertextuală și nu ca un sistem rigid de idei. Deplasarea către problematica limbajului devine vizibilă în foarte multe domenii (inclusiv știința poate fi considerată doar un tip de limbaj) și conduce la consecințe și teoretizări noi. După cum mărturisea Jacques Derrida, "este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fără istorie, fără biografie, fără psihologie", el este totuși un depozitar al tuturor urmelor scriiturii, un spațiu în care textele își pot găsi propria lor intertextualitate. Se observă așadar mutația centrului de greutate de la un autor absent la un cititor intertextual care pare a reîncarna ideea unității operei, din moment ce este privit ca un nucleu în care nu se pierde nimic din articulațiile unei scriituri. Barthes declară independența textului literar și "imunitatea" sa în fața sensurilor impuse de un scriitor; de unde rezultă și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
altă trăsătură distinctă a discursivității actuale ce subevaluează referențialitatea limbajului, potențând spațiul intertextualității. Conștientizarea discursului ca discurs prin considerarea lui ca realitate primară a determinat ca referința să cunoască cinci direcții, toate intersectându-se în textul însuși: autoreferința, referința intratextuală, intertextuală, extratextuală textualizată și referința hermeneutică 326. Pentru că nu se mai poate vorbi despre o referință unică, consecințele acestui fapt fiind criza reprezentării și ambiguitatea demersului interpretativ, se poate concluziona că scriitura postmodernă "pulverizează gramatica, logica și retorica, contrazice fiecare afirmație
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
înțeles ca o funcție discursivă a cărei integralitate derivă, mai curând, din regularitatea contextelor și efectelor în cadrul diferitelor operații discursive, decât din consistența ideilor conținute"330 (s. a.). Înțelegerea postmodernismului ca un mănunchi ne-centrat de practici discursive aflate în mișcare intertextuală și nu ca un sistem rigid de idei, căruia trebuie să-i subscrie autorii, pare a fi o accepțiune mult mai profitabilă, pentru că "postmodernismul este o stare de spirit a culturii contemporane, și el nu poate fi redus nici la
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]