1,000 matches
-
toate lucrurile aparent diferite, aparent serioase -, deconstruindu-le, încălcînd bunele convenții și rezervînd cititorului un traseu intertextual. Multe din soluțiile comicului caragialian vin din amestecul discursurilor "de gen". Dincolo însă de potențialul evident al rescrierii ironice, de parodia ca formă de intertextualitate, ne aflăm, cu citarea ostentativă a propriilor teme / clișee, într-o altă cheie a partiturii artistului. Anecdota Partea Poetului, în care personajul titular ajunge la porțile cerului, voind a-l întîlni pe Dumnezeu și a-i cere , ca în poveste
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
a dreptul prizonierul artei lui. Jocul său literar, deschis, a mers dincolo de numărul de aur, sau proporția de aur, pe care le-a aflat negreșit. S-a repetat cu bună știință, s-a rescris pînă la autopastișă, a exersat o intertextualitate abisală, proiectîndu-i pe Mitică, pe Lache, pe Mache în variațiuni care par nesfîrșite. Cine i-a citit discursurile turneului electoral alături de Take Ionescu i-a regăsit, tresărind, și acolo. Autorul a fost cîștigat de hazul esențial. S-a întîmplat ca
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
și rigoare artistică în O zi din viața lui Ivan Denisovici / 143 3.2. O povestire despre tragedia Rusiei: Gospodăria Matrionei / 154 3.3. Câteva întâlniri semnificative / 160 3.4. Teroarea bolii și teroarea sistemului / 169 3.5. Primul cerc. Intertextualitate și construcție romanescă / 182 3.6. Istorie, rememorare și literatură în Arhipelagul GULAG / 194 Capitolul 4. Strategii narative / 215 4.1. Naratorii soljenițieni / 215 4.1.1. Tipuri de naratori. Valențe autobiografice / 215 4.1.2. Explicații și evaluări / 226
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
de cizmele fostului soldat Kostoglotov, care "se legănau, ca moarte, cu boturile în jos, deasupra coridorului", aceleași care îi atrăseseră atenția și doctoriței Vera Gangart, după ce bolnavul nou venit se instalase pe banca din holul clinicii. 3.5. Primul cerc. Intertextualitate și construcție romanescă Scriind romanul Primul cerc, A. Soljenițîn optează pentru o intrigă de factură polițistă. Diplomatul în Ministerul Afacerilor Externe Innokenti Volodin telefonează la ambasada americană pentru a-i preveni asupra faptului că agentul sovietic Gheorghi Koval urmează să
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
nu știu de unde vine!". Mai exact, critica de tip canonic va fi uluită să constate că există un scriitor pe care, întrucât nu respectă nici un canon, nu-l poți cataloga drept clasic, dar nici postmodern nu-i poți spune, în ciuda intertextualității aparente, câtă vreme toate materialele cu care-și ridică edificiul literar sunt prefabricate prin cele mai clasice procedee cu putință. Un "reportaj" autobiografic cu intruziuni eseistice, culturale și religioase (subtitrate drept "confesiunile unui ortodox revoltat"), cu pagini de proză veritabilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
taie cu ferestrăul o scândură sub fereastra mea de la etajul doi. Zgomotul, atât de familiar și totuși de atâta vreme nemaiauzit, îmi ia lehamitea cu mâna, mă împrospătează, mă umple de o melancolie binefăcătoare. * Interrealitate, sau ce alt cuvânt corespunzător intertextualității să folosesc? Uitându-mă la televizor la un meci de fotbal din îndrăgitul campionat al Italiei și auzind, la un moment dat, o trompetă intonând din tribune, parcă de departe, oarecum stins, mereu tulburătoarea Marseieză, devin, din spectator, participant - participant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
celor vii, Antipa, din planul neființei, alcătuiesc un cuplu, cel de-al doilea fiindu-i fiu și frate - simultan - primului. Antipa dialoghează cu dublul sau sau cu Silvia Racliș, replicile fiind, uneori, generate de situatii din dramaturgia consacrată, influența a intertextualității postmoderniste. Personajele se metamorfozează continuu, polaritățile bine/rău schimbându-se ori fuzionând: ,, Anghel ridicând capul din cocoașă crescută pe neașteptate în spatele lui. Ochi omenești, uluiți omenește în orbitele unui om, ochii unui om viu.” între textul scris și realitate nu
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
antilirismul poeziei optzeciste la un poet precum Ion Stratan. În poemul „Trei” din ciclul Pentameronul, Caragiale se insinuează prin clișeul memorabil : „Atunci feciorul este un stupid. Și ne-njură ?/ Grozav, coane. Parol, rezon, coane. Ce ură ! ! !” sau o probă de intertextualitate postmodernă cu Caragiale în poemul „Cinci” : „În beții, lupanare. Sînt Mațe- Fripte./ Privesc la comèdie, plîng./ Curat murdar. Căldură mare.” Mircea A. Diaconu relevă chiar un exces în demistificarea ludică a retoricii, reflex provenit, pe de o parte, din teama
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
direcții culturale. Tentației atitudinilor în travesti i se va adăuga apetitul rostirii travestite. De aici, cu precădere în volumele de până la Ploi de piatră (1979), secvențele bacoviene turnate în carcase argheziene. Ele nu abundă nicidecum și sunt, oricum, la antipodul intertextualității programatic practicate în poezia optzeciștilor, dar semnifică, în anumite momente, o stare de criză a limbajului (de aici și asidua interogare a „cuvintelor ca material” pentru inefabil) observată, la vremea ei, de Eugen Simion, stare ce traduce mai puțin vidul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
deosebire în prefețe și arte poetice, mai degrabă de procesul scrierii decât de rezultatul ei. Dacă se deosebește de colegii de generație printr-o pondere mai redusă a elementului ironic, se apropie de ei prin utilizarea pe scară largă a intertextualității: trimiterile la poezia lui Paul Valéry sau Ezra Pound, Ion Barbu sau Gellu Naum sunt ușor de recunoscut. Emul al lui Stéphane Mallarmé în realizarea unei poetici cristalografice, L. poate fi citit și ca un autor postmodernist, dispus să experimenteze
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287770_a_289099]
-
1609, Liturghierul din 1610 și un Apostol (din același an, actualmente conservat la Viena și provenit din fondul fostei Biblioteci Imperiale), alt Tetraevangheliar, datat 1614, Liturghierul și Psaltirea din 1616 etc. Atingeri cu tradiția orală, embleme ale iconografiei populare, o intertextualitate grațioasă (comună cu a zugravilor de biserici, în frescele faimoase ale vremii) pun în valoare fin comunicarea. Rafinat colorist, interpret delicat al literaturii creștine, tălmăcind, în registre poetice, lumea smerită în duh, între real și fictiv, ancestral și exotic, potrivind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286493_a_287822]
-
totuși/ un os de ros/ pentru dinții lor/ de lupi tineri” - Place de la Concorde) sau orfic existențiale („Pe obraji mă ardeau încă urmele pietrei/ din bărbia zdrelită se mai prelingea câte-un strop negru,/ iar eu vorbeam deja, inspirat, despre intertextualitate, despre felul/ cum versul, mâncând versuri, nu se îngrașă totuși,/ ci, asimilând creator, produce un sânge nou” - Mânia pietrelor). Legătura dintre această poezie, formal livrescă, dar „intențional antilivrescă” (Gheorghe Grigurcu) și formula critică a lui P. echivalează cu o dublă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
Polirom, Iași, în 2012, este vorba despre Călătorii în lumea de dincolo, traducere de Gabriela și Andrei Oișteanu, Prefață și note de Andrei Oișteanu, Cuvînt înainte de Lawrence E. Sullivan (în românește de Sorin Antohi). Autorul folosește, printre primii în domeniu, intertextualitatea. Călătoriile lui Culianu nu sunt justificate nici de arhetipurile lui Jung, nici de pattern-urile lui Eliade, ci prin așa-numita "transmitere cognitivă", care nu e chiar transmisie culturală, dar ar reprezenta "cel mai flexibil model de difuziune". Culianu analizează
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
a unei activități pentru care forma devine scopul însuși al acțiunii formative. Imaginarul, una dintre categoriile fundamentale ale poeticității, se bucură de o atenție specială, stabilindu-se câteva premise filosofico-estetice pentru o logică a imaginarului. O ultimă problemă discutată este intertextualitatea. Este propus un model al intertextualității, luându-se în considerare atât producerea de texte (relația autor-text) și receptarea lor (relația text-lector), cât și relațiile abstracte, ideale, ce pot fi imaginate între textele existente. Aceste relații sunt reprezentate printr-un graf
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288126_a_289455]
-
devine scopul însuși al acțiunii formative. Imaginarul, una dintre categoriile fundamentale ale poeticității, se bucură de o atenție specială, stabilindu-se câteva premise filosofico-estetice pentru o logică a imaginarului. O ultimă problemă discutată este intertextualitatea. Este propus un model al intertextualității, luându-se în considerare atât producerea de texte (relația autor-text) și receptarea lor (relația text-lector), cât și relațiile abstracte, ideale, ce pot fi imaginate între textele existente. Aceste relații sunt reprezentate printr-un graf ce exprimă, asemenea semiozei nelimitate, o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288126_a_289455]
-
luându-se în considerare atât producerea de texte (relația autor-text) și receptarea lor (relația text-lector), cât și relațiile abstracte, ideale, ce pot fi imaginate între textele existente. Aceste relații sunt reprezentate printr-un graf ce exprimă, asemenea semiozei nelimitate, o intertextualitate în permanență deschisă spre noile texte ce apar continuu. Limbajul poeziei românești neomoderne (2001) și Semiotica poeziei românești neomoderne (2003) sunt două studii complementare asupra poeziei dintre 1960 și 1980, primul analizând textele din perspectiva alcătuirii lor interne, cel de-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288126_a_289455]
-
între creatorul și cititorul textului există „praguri” (sau „filtre”), a căror analiză contribuie la o înțelegere nuanțată a literaturii. În consecință, sunt urmărite diferite niveluri extra și intratextuale, precum semiologia lecturii, dimensiunea pragmatică a narațiunii sau relația dintre referință și intertextualitate. Informația bibliografică este riguros controlată și sistematizată, aplicațiile critice având în vedere, de exemplu, gradele autoreferențialității în literatura exilului (ilustrate de scrisul lui Vintilă Horia). Adeptă a unui comparatism modern, refuzând pozitivismul, autoarea reconsideră „istorismul clasic” prin prisma lui René
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288309_a_289638]
-
ca un fir al Ariadnei, de motivul de meditație favorit al boierului moldovean, fortuna labilis 71. Unul dintre acestea, "cursul lumii aduce de este de multe ori celui mai mare de cei mici grije", ne sună nouă, lectorilor obsedați de intertextualitate, ca un refren bolovănos, dar expresiv la replica regelui din Partea a doua a piesei istorice Henry IV de Shakespeare: Neliniștit e capul care poartă coroana". Oricum, pasajul care urmează sublimează triumful criminal al gregarului, anticipând, după cum observă cu justețe Al.
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
din Arta Popescu, lirica lui este decisivă pentru descrierea poeziei care începe să fie scrisă în anii ’80. O serie de trăsături pot fi observate aici: poezie a cotidianului sau a textului, înclinația către introducerea elementelor ținând de oralitatea șablonardă, intertextualitate marcată; totuși, deschiderea produsă de P. este, probabil, singulară. Poetica minimalistă își găsește o ilustrare remarcabilă la el. Decorul e minim: cadrul fizic se limitează la un tramvai, la o poză de familie, la o mahala etc. Elementele acestei fâșii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288926_a_290255]
-
din spațiul memoriei, ce ia nu o dată forme fantastice: fantasticul e dat de perspectiva temporală ce acoperă și resemantizează golurile distanței dintre eveniment și rememorarea lui, alteori de nebulozitatea cotidianului perceput nevrotic. A doua direcție, cea livrescă, este valorificată prin intertextualitate, în special Arta Popescu fiind, în bună măsură, un ecou cultural intertextual. Sursele care alimentează acest mecanism sunt texte șablonizate, frânturi de texte, citate ultracunoscute, autori cu o circulație aproape generală. Principalii autori-sursă sunt Mihai Eminescu și I. L. Caragiale. Caiet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288926_a_290255]
-
ale lumii. Tradus semnificativ și în România (la Polirom), Murakami are toate șansele să repurteze un succes imens de piață aici cu ultimul lui roman 19Q4 / 19Q4 -, o alegorie epică fasci nantă, unde se suprapun liricul cu fantasticul și parabolicul, intertextualitatea cu substratul ideologic subtil și erosul cu suspansul și horror-ul simbolic. Personal, cred că 19Q4 (2009) rămîne cel mai bun roman al lui Murakami, ce preia idei și strategii din texte anterioare, combinîndu-le însă în moduri neașteptate, absolut remarcabile
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
culorii locale", bazîndu-se pe vechi scrieri turcești. Acuzația de plagiat din partea unor conaționali nu a întîrziat să apară, ducînd, în ultimii ani, la veritabile polemici în presa mondială. Orhan Pamuk a tratat problema destul de detașat, spunînd că, în Turcia, tehnicile intertextualității postmoderne sînt, deocamdată, neclare. Reacția sa superficială nu a rezolvat însă controversa, discursul despre posibilele fragmente plagiate din cărțile sale continuînd să se dezvolte mediatic!) În perfectă manieră romantică, autorul alunecă în paseism, Istanbulul trecutului ("de aur") copleșind, prin strălucirea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de Jurnale, eseuri radiofonice, Unde scurte, romanul Cuvântul din cuvinte, volumul de memorii La apa Vavilonului. Acestea din urmă sunt, potrivit Mihaelei Burlacu, "construite după șablonul discursului literar, pe când Jurnalul și Unde scurte au la bază și formele discursului cultural. Intertextualitatea camuflează legătura dintre emisiuni și jurnal, dintre jurnal și memorii, dintre ficțiunea romanului și realitate, toate fiind influențate de evenimente politice". Primul capitol expune nu climatul literar, ci socio-politic-literar din perioada comunismului și momentele cheie ale manifestării anticomunismului literar din
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
o ironie spirituală, asupra ideilor susținute, dar și asupra limbajului: "ca un laitmotiv, în acest articol ne lovim de "s-a demonstrat". Teoretic, "s-ar fi demonstrat" tot ceea ce susține Mircea Nedelciu în materie de depășire a "mimesisului" și de intertextualitate ca ultimă etapă a evoluției literare. [...] Intervin apoi două lozinci, ce îmbolnăvesc și restul textului: "omul nou" și "comanda socială""317. Deoarece Ion Lăcustă încearcă să demonstreze că romanul își trage substanța din proza scurtă, păstrând forme balzaciene și narator
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
Jurnalul și Undele scurte au la bază discursul cultural. Autoarea nu tratează separat proza, jurnalul, memoriile și critica, nici atunci când le abordează individual: memoriile au la bază jurnalele; discursul cultural din jurnal, memorii și emisiuni se împletește cu cel politic; intertextualitatea camuflează legătura dintre emisiuni și jurnal, oferind modalități diferite de a intra în contact cu semnificațiile aceluiași eveniment. Jurnalul este o scriitură confesivă, Unde scurte o scriitură publică, La apa Vavilonului le combină pe cele două. Stilul este diferit: caracterul
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]