6,649 matches
-
de “definiție” Pentru ea conține noțiunea de “definitiv”, noțiune abstractă cu felurite valori semantice. O inteligență sclipitoare, la nivelul sensibilității, i-a deschis perspective către mediile umane ce conveneau temperamentului întrebător. Ea dă dovadă de reală capacitate analitică, bazată pe intuiție fină, ce a îndrumat-o către o literatură de probleme, de cazuri complicate. Destinul scriitoarei a fost strâns legat de orașele prin care a locuit, cea mai mare parte a vieții a trăit-o în provincie, în orașe monotone. Aici
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Hortensiei Papadat Bengescu, amănuntul joacă un rol esențial, coordonează un spațiu, determină desfășurarea unui episod, anticipă sau dezvăluie cheia vreunei întâmplări: de pildă, o oală de lut cu flori aflată pe pervazul vecin îi conferă naratoarei din proza Vecinătate o intuiție a unui conflict interior, a unei taine sufletești conservate de femeia căreia îi aparține apartamentul vecin - „viața unui dor lăuntric“, cum spune ea, și anticipă enigma identitară care va sta în centrul prozei. La fel, în nuvela mansfieldiană Beatitudine, motivația
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Teodora cu detașare, uneori cu umor. Ceea ce îi creează și ei un anume „confort” sufletesc. Scriitorul nu se întreabă ce ar putea diminua (sau anula!) atracția femeii tinere față de un bărbat cumult mai în vârstă. Nu pune preț pe propria intuiție, dar nici nu crede că o cercetare sociologică ar da cine știe ce rezultate. Mai la îndemână îi este referința culturală. Primul gând îl duce la fiicele lui Lot, acelea care îl îmbată pe bătrân pentru a-l atrage la utila treabă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
nici vârsta „coaptă” nu-l absolvă totdeauna de o anume stângăcie la prima întâlnire cu o femeie. Puțină emoție (dacă este emotiv!), grija excesivă pentru „prima impresie” (dacă este orgolios!), excitația „noului”, toate îl pot pune în fața unui „eșec rușinos”. Intuiția feminină prevede acest „complex viril”, încearcă să-l prevină sau, în fine, îl acceptă, menajând sensibilitatea masculină. Poate și pentru că ea știe ce îi poate oferi răbdarea... Aici, P.H.Lippa aduce un elogiu femeii superioare, capabilă să-și domine instinctul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fraților (unii deja decedați). De altfel, Domnul R. constată adeseori că, deși parte din familie doarme în cimitirul satului natal (dar și sub zăpezile lagărului siberian!), sentimentul morții nu este atât de copleșitor, cel puțin în vis. P.H.L. are o intuiție remarcabilă: Eros este mai puternic decât Thanatos atâta vreme cât în viața Profesorului continuă să existe (chiar dacă acum se întâlnesc ceva mai rar) o „femeie admirabilă” precum Teodora. Ghicesc în meditațiile de mai sus și o nuanță pesimistă proprie, cred, scriitorului însuși
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
să mai uit «complicațiileă în care deja am intrat de câtva timp.” Din păcate, el nu „aude”. Îi caută privirea cu speranța că ea îi va aproba demersul exagerat de prudent. Îi vine greu să creadă (de fapt, nu are intuiția necesară!) că Teodora ar putea aștepta de la el ceea ce s-ar putea să-i lipsească cu adevărat: o tandrețe duioasă, aproape „paternă”, și o siguranță protectoare de care are nevoie orice femeie „hărțuită” de problemele existenței cotidiene. Își dă seama
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
respectă!” De-a dreptul simpatic P.H.Lippa în felul cum își ceartă eroul, acest intelectual pasionat de politică, autor de articole și cititor de „cărți nefolositoare”, cum ironic îl „taxează” pe pagina următoare. În plus, îi reproșează și lipsa de intuiție, și pretențiile de „cunoscător” în ale psihologiei feminine. Cred și eu, alături de autor, că Domnul R. nu se poate reabilita în fața mea, a cititorului, decât la o nouă întâlnire cu Teodora. Pînă la urmă, nu-i așa?, faptele contează. Numai
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și simte altfel, cotropit de beția amorului trăit și „târziu”, și „ilegal”. Rudele și prietenii nu bănuiesc nimic. Care dintre ei l-ar aproba? „Nu vor ști nimic, niciodată!” - conchide Profesorul. Teodora îl aproba, aruncându-i însă o privire neîncrezătoare. Intuiția feminină îi spunea altceva: pînă la urmă, orice lucru ascuns se dezvăluie. Orice dragoste secretă capătă pe neașteptate „chip de om”. Ca în cazul lor... Teodora își continuă gândul: „Și ar mai fi posibil ca tu însuți să te regăsești
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
săi găsesc oasele și craniul unui mamut, vestigii ale unor vremuri demult trecute, puse, apoi, în valoare de arheologii veniți "de la oraș". "Aventurile Bărzăunului" e, în fond, un roman al cărui protagonist este Ticu, zis Bărzăunul; prozatorul, cu o fină intuiție a psihologiei vîrstelor copilului, își urmărește personajul de la neastîmpărul copilăresc al prichindelului pistruiat din clasa a treia pînă la primul freamăt al dragostei, care încearcă pe copilul de paisprezece ani, în preajma Ilincăi, descoperind, iată, "aripa de vrajă și cîntec a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
că a venit cu Halley și va pleca cu ea în următoarea vizită. Destin, coincidență sau o “glumă” gen Mark Twain? Profesorul: Totuși unii cercetători și ghicitori în vise și coincidențe susțin că există un fir invizibil care ne stimulează intuiția, telepatia, presimțirea, anticiparea datorită sau nuunor evenimente pe care le trăim, le dorim sau nu, și că toate sunt sub influența energiei Universului. Puterea găndului poate crea conexiuni de neimaginat între oameni. Evelin: Desigur, coincidențe dorite, fericite nu pot exista
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
unica noastră realitate pe care ne-o putem crea și viețui este cea poetică Cea de a treia realitate depășește posibilitățile cunoașterii senzoriale, precum și cele ale cunoașterii discursive, intelectuale. Această neorealitate necesită un al treilea mijloc de cunoaștere, și anume intuiția poetică, capabilă să pătrundă nemijlocit, fulgurant în inima acestei suprarealități, după legea "totului sau a nimicului" (una din legile fundamentale ale activității inimii!), îngăduind intrarea în funcție a unor receptori particulari ai emoției sufletești și spirituale, receptori a căror sensibilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acestei suprarealități, după legea "totului sau a nimicului" (una din legile fundamentale ale activității inimii!), îngăduind intrarea în funcție a unor receptori particulari ai emoției sufletești și spirituale, receptori a căror sensibilitate variază de la om la om. Dacă pentru Spinoza intuiția ne oferă "beatitudinea" de a cunoaște lucrurile, Natura în esența ei, care se confundă cu divinitatea ("Deus sive Natura"), experiența poetică ne poartă în inima esențialității noastre ca ființare ideală: eul, purificat de orice "servitudine", trăiește beatitudinea nezăgăzuitei potențialități de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poem ne dezvăluie și ne face să viețuim o altă față a absolutului. "Poezia este un absolut real", afirma Novalis. Inspirația unui moment face cât experiența unei vieți, afirmă O.W. Holemes. Fulguranța violentă este experiență mistică, clipe excepționale de intuiție ideatică, fulgor et lumen în secunde infinitezimale, scrie Edgar Wind; o transă ducând la o înfăptuire mecanică, lipsa de control asupra forței dicteului, pentru că este un travaliu subteran. Prin termenul de transpossibilité, Henri Maldiney definește spațiul necunoscut în care are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
către adevărul primordial al Ființei, acționează sensibilitatea metafizică pură, și anume, sensibilitatea axiologică la diada antitetică majoră viață/moarte. Așa au fost create Ghilgameș, Vedele, Miorița, basmul Viață fără moarte, tinerețe fără bătrânețe. În schimb, în conștiința omului de cultură, intuiției originare se adaugă încărcătura momentului din istoria spiritului poetică, artistică, filozofică stimuli care pot să îmbogățească, dar și pot îngusta și hibridiza orizontul viziunii izbucnită din transcendentalul lăuntric. De obicei însă, geniile rămân pure, imune, asemenea omului arhaic, conștiința lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai fost altă", zidește Manole, Brâncuși construiește "Coloana Infinitului"), și nu șerpuirea ezitantă din debutul Mioriței, balada aflându-se în primordialitatea înălțării din cultura noastră, ea suie perpendicular pământului, către "munții mari", soare, lună și "stelele făclii". Ochiul transcendental al intuiției anonime originare a văzut cu uimitoare revelație adevărurile fundamentale ale Ființei. Eternul feminin din Frumoasa fără corp, postuma eminesciană inspirată de un basm popular, este lumină pură, imaterialitate, este puritate absolută "O idee ce-i menită etern să stee". Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
prin destinul său, o ucide: "Înjunghiem ființa pe-altarul omenirii" (Sein zum Tode, heideggerian). Concluzia poetului este că unica, ideala salvare de o existență a răului și a morții, este visul o supraființă, posibilă în iubirea absolută. Rezumând diversele sale "intuiții metafizice", cum singur le definește, Eminescu introduce în patrimoniul spiritual al culturii noastre spiritul hyperionic simbol și energie de transmutare a lumii în sublim și sacru. Și totodată transcenderea spre supremele piscuri ale gândirii. * Ca atare ochiul transcendental vede dincolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și melodice înaripate. Gânditorul rostește Ființa, poetul întemeiază Ființa, așa cum recunoștea Heidegger: "esența poematică a gândirii salvează domnia adevărului Ființei". O scoate din vremuire și o transformă în prezent etern nunc stans, al lui Boethius. La Eminescu adevărurile poetico-metafizice reprezintă intuiții, acele "fulgurații intelectuale" de care vorbea, și nu concluzii în cadrul unui "sistem" de gândire preconceput, al unor formule teoretice mai mult sau mai puțin dogmatice. Un sistem filozofic poate fi contestat, un poem nu. Pentru că primul este un complex de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și a fost mai mult decât poet; el a fost un kavi, (poet înțelept)". Filozofia pură vorbește idee cu idee. Poezia vorbește imagine cu imagine, dar la poetul gânditor imaginile nasc nu numai reprezentări, ci și idei totul "axat pe intuiția spiritualului", cum afirmă Hegel. Filozofia este faptă a rațiunii, poezia este faptă a intuiției metafizice. Ea operează marile deschideri către adevăruri ultime poetice. Este "instinctul metafizic" despre care vorbește Eminescu. Intuiția metafizică este văzul și impulsul, înariparea venind de undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Filozofia pură vorbește idee cu idee. Poezia vorbește imagine cu imagine, dar la poetul gânditor imaginile nasc nu numai reprezentări, ci și idei totul "axat pe intuiția spiritualului", cum afirmă Hegel. Filozofia este faptă a rațiunii, poezia este faptă a intuiției metafizice. Ea operează marile deschideri către adevăruri ultime poetice. Este "instinctul metafizic" despre care vorbește Eminescu. Intuiția metafizică este văzul și impulsul, înariparea venind de undeva de dincolo, cum scria Platon, și care se află la originea marilor creații ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu numai reprezentări, ci și idei totul "axat pe intuiția spiritualului", cum afirmă Hegel. Filozofia este faptă a rațiunii, poezia este faptă a intuiției metafizice. Ea operează marile deschideri către adevăruri ultime poetice. Este "instinctul metafizic" despre care vorbește Eminescu. Intuiția metafizică este văzul și impulsul, înariparea venind de undeva de dincolo, cum scria Platon, și care se află la originea marilor creații ale artelor în general înțelese ca poezie, și anume poezie reflexivă; dar și a filozofiilor care sunt gândire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
La voi inimi cu arìpe./ Ah, lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe. Astfel, poezia gânditoare ne transpune fulgerător într-o lume a celei mai înalte eliberări spirituale. Fenomenologia receptării poeziei Cititorul luminat receptează o poezie cu ajutorul intuiției metafizice prin două apriorisme: un apriorism înnăscut constituit de necesitatea armoniei pentru ființa umană și, aparent paradoxal, năzuința eliberării din sistemul limitelor, pe de altă parte, un apriorism "secundar", adică o matrice formativă, dobândită prin amprenta ancestrală a unei specificități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de cânt. Dacă nu ar emana melodicitate, poemul ar fi perforat de cuvinte. Și, prin aceasta, și sufletul nostru ar fi sfâșiat de cuvinte. Melosul contribuie decisiv la a crea un continuum, o integralitate capabilă să fie receptată nemijlocit de intuiția noastră poetică. "Un factor armonizator indispensabil al poemului este euritmia complexul sistemelor de ritmicitate. Ritmul este cel care, ordonând haosul, captează posibilul: el înfăptuiește geometria de arhitecturare a oricărei ontologii. Unul dintre aceste sisteme este ritmicitatea tensională dintre sensurile componentelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vădit impregnată de un erotism dus până la obsesii antipoetice. Așa cum remarcă și Blaga, poezia Hölderlin este lipsită de metafore, în schimb, este cea mai pură. La noi, cel care și-a trăit viața la cea mai înaltă tensiune poetică și intuiție ideatică a fost Eminescu. A fost prin excelență Denkender-Dichter, poet gânditor, lirica lui suind supremele trepte ale gândirii. În acest sens, a creat viziuni filozofice noi, de uimitoare altitudine. Cea mai importantă este concepția despre geniu, ca fiind un străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu vrea să fie citit, ci învățat pe din afară" . Ca filozof, nu trebuie să devii tributarul unor viziuni anterioare, un epigon mai mult sau mai puțin inovator al sistemelor istorice, ci să gândești prin tine însuți, să ai propriile intuiții metafizice. Iar pentru a depăși "tot ce a mai fost, tot ce este la fel", și care devine la un moment dat balast de prisos, trebuie să ai aripi. Iar aripile nu ni le poate da decât elanul poetic dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nietzscheană ne auto-descoperim ca adevăr al ființei și ne înaripează în elanul de a ne depăși. Acest lucru nu prin precepte, "prescripții", ci prin "sentimentul intelectual" care nu se află decât într-o sensibilitate filozofică deschisă spre adevăruri ultime, prin "intuiția metafizică" de care vorbea Eminescu. Gândirea lui Nietzsche ne menține într-o tensiune continuă, poetică, străbătând prin apofantic și apofatic, prin afirmații și negații, nu ca un joc speculativ, ci ca înțelegerea că totul este contradictoriu, astfel că, scrie Jaspers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]