1,040 matches
-
această perioadă o parte din teritoriul comunei aparținea baronului Bánffy, ce-și avea castelul în localitatea Toplița, la 20 km în estul localității Lunca Bradului și o altă parte aparținea baronului Kemeni din Brâncovenești, nobil român maghiarizat. Locuitorii comunei erau iobagi pe domeniile acestor baroni. După anul 1848 din marile proprietăți latifundiare s-au defalcat o parte din păduri, din care s-au constituit composesoratele urbariale ce au intrat în proprietatea foștilor iobagi, restul rămânând în proprietatea vechilor stăpâni 7. În
Lunca Bradului, Mureș () [Corola-website/Science/300586_a_301915]
-
din Brâncovenești, nobil român maghiarizat. Locuitorii comunei erau iobagi pe domeniile acestor baroni. După anul 1848 din marile proprietăți latifundiare s-au defalcat o parte din păduri, din care s-au constituit composesoratele urbariale ce au intrat în proprietatea foștilor iobagi, restul rămânând în proprietatea vechilor stăpâni 7. În baza legilor IV,V și VI din 1848 puse în aplicare prin patentele guvernului absolutist din 1850 se reglementează definitiv exproprierea, iobăgia încetează cu desăvârșire și țărănimea eliberată devine proprietarul absolut al
Lunca Bradului, Mureș () [Corola-website/Science/300586_a_301915]
-
În baza legilor IV,V și VI din 1848 puse în aplicare prin patentele guvernului absolutist din 1850 se reglementează definitiv exproprierea, iobăgia încetează cu desăvârșire și țărănimea eliberată devine proprietarul absolut al moșiilor eliberate 8. Potrivit acestor legi, foștii iobagi se împroprietăresc individual cu o așa numită „serie urbarială”, constând din intravilan loc de casă până la un iugăr, și extravilan teren de cultură 16-40 iugăre și 6-12 iugăre fânețe, după dispozițiunile și împrejurările locale. Pentru a se răscumpăra uzufructele silvice
Lunca Bradului, Mureș () [Corola-website/Science/300586_a_301915]
-
o așa numită „serie urbarială”, constând din intravilan loc de casă până la un iugăr, și extravilan teren de cultură 16-40 iugăre și 6-12 iugăre fânețe, după dispozițiunile și împrejurările locale. Pentru a se răscumpăra uzufructele silvice de care beneficiau foștii iobagi din pădurile latifundiare s-au delimitat prin procedura de „segregare”, anumite suprafețe de păduri proporționale cu seriile urbariale care s-au dat țăranilor în deplină proprietate individuală luând denumirea de composesorate urbariale, sau composesorate ale foștilor coloni. Composesorii pot dispune
Lunca Bradului, Mureș () [Corola-website/Science/300586_a_301915]
-
ca punct întărit și turn de observație. Prima atestare documentara a turnului este datata 1289, pomenind de asediul regelui Ladislau Cumanul. În anul 1514 Laurențiu, unul dintre căpitanii lui Gheorghe Doja, pornește de aici, în fruntea a 30.000 de iobagi răsculați, spre Cetatea Oradea. Donjonul este înconjurat de o ridicătura de pământ de forma trapezoidala, indicând existența unei fortificații gen val de pământ sau a unui zid înconjurător. Proprietarii donjonului sunt pomeniți începând din anul 1289, cănd cetatea era în
Cheresig, Bihor () [Corola-website/Science/300851_a_302180]
-
Bratca (în ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bihor, Crișana, România. Localitatea Bratca este atestata documentar în anul 1435. La început se numea Brața. Din vechi documente aflăm că pe la anul 1470 iobagii români apartinatori de domeniul Sinteu, aflat sub stăpânirea familiei Bánffi de Losonc, au defrișat câteva hectare de pădure și au înființat un sat nou, Wybrathka. Prin urmare, cu siguranta satul Bratca datează din prima jumătate a sec. XV. Această așezare
Bratca, Bihor () [Corola-website/Science/300848_a_302177]
-
numărul capilor de familie ajunge la 8, având jude pe Petru Racz. În 1733, se precizează că de fapt Petrani-Vălani sunt două localități constituite sub un singur jude, primar Ardelany Tripa. În 1778 se face mențiunea că cei 38 de iobagi erau obligați la 345 de zile de muncă. Comunitatea ortodoxă din Petrani apare menționată pentru prima dată în anul 1779, ca o comunitate compactă. In 1781 localitatea ajunge în posesia episcopiei unite, având 90 de familii, care în 1784 plăteau
Petrani, Bihor () [Corola-website/Science/300859_a_302188]
-
că era compusă numai din 6 familii. în anul 1713 apare cu 17 familii, având în posesie 26 de boi, 34 de vaci, un cal, 34 porci, 12 oi și unsprezece capre. Tot din același document reiese că erau 17 iobagi pe moșia familiei Telegdi. Nu rezultă din document dacă au mai fost și alte persoane. In anul 1719, satul Bălaia mai este evidențiat cu 10 iobagi, 6 boi, 9 vaci, 6 cai și 8 porci. Peste 66 de ani, adică
Bălaia, Bihor () [Corola-website/Science/300843_a_302172]
-
porci, 12 oi și unsprezece capre. Tot din același document reiese că erau 17 iobagi pe moșia familiei Telegdi. Nu rezultă din document dacă au mai fost și alte persoane. In anul 1719, satul Bălaia mai este evidențiat cu 10 iobagi, 6 boi, 9 vaci, 6 cai și 8 porci. Peste 66 de ani, adică în anul 1785 se arată că în Bălaia au fost 74 de case cu 82 de familii, 361 persoane de religie ortodoxă. Aproximativ în jurul anului 1800
Bălaia, Bihor () [Corola-website/Science/300843_a_302172]
-
Ioan și Grigore, fii lui Chereny de Blăjeni, să fie introduși în posesia moșiilor de la Țaga, Fata, Bucină și Tehevches, care au devenit proprietate. Populația Blăjeniului de Jos se compune în anii 1720-1721 din 22 de gospodării din care: 11 iobagi, 6 jeleri, 5 alții, cu toții români și foloseau circa 230 de iugăre de pământ arabil și o fâneață de 56 de zile de coasă. În anul 1785 trăiau aici 504 persoane iar în anul 1850 - 541 de persoane din care
Blăjenii de Jos, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300866_a_302195]
-
scriptele găsite la Parohia Blăjenii de Jos, clădirea fostei biserici cu hramul "Sfinții Arhangheli" a fost sfințită de Dionisie Novacovici, episcopul Budei, în anul 1768 după data menționată pe un Sfânt Artimis. Românii de pe aceste meleaguri au fost în general iobagi și slugi pe cele 3 moșii grofești. Cu timpul au devenit proprietari. Între anii 1986-1992, sub păstorirea preotului I. Vasile Vultur și prin eforturile deosebite ale credincioșilor din parohie se reușește construirea unei frumoase biserici noi , care a fost sfințită
Blăjenii de Jos, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300866_a_302195]
-
1783), iar de la ei a cumpărat-o un membru al familiei Zichy din Bratislava (1810). Mulți oameni din împrejurimi au participat la revoluția din 1848-1849 (cei mai de seamă dintre ei amintim: Jankafalvi Csizmadia József, căpitanul Kiss Pál). După eliberarea iobagilor, a început dezvoltarea social-economică: producția modernizată a familiei Zichy (fermă model, struguri și pivnițerie, fabrică de coniac, etc.), evreii colonizați, Școala de vieri (1870), Corporația industrială formată din bresle, încetarea privilegiului nobililor, etc. Furtunile istorice din secolul XX (cele 2
Diosig, Bihor () [Corola-website/Science/300853_a_302182]
-
în jurul unui domeniu feudal, denumirea provenind de la expresia “Satul lui Peter”, probabil numele unui nobil. Această versiune pare puțin plauzibilă deoarece Petrișul și Satu Nou au fost în perioada feudala sate libere, spre deosebire de Orhei care a fost un sat de iobagi. Prima atestare documentara datează din anul 1311, cănd regele Ungariei, Carol Robert de Anjou poruncește în luna martie Capitlului de Albă Iulia să trimită un martor, care împreună cu trimisul sau, să hătărnicească satul Petriș pe care il donează magistrului Mayus
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
reiese că instituțiile feudale aduse de statul feudal maghiar s-au suprapus peste vechile autonomii autohtone și au trăit încă o perioadă de timp alături de acestea. Treptat pământul obștei din satul Chintelnic devine proprietatea regelui, iar populația este transformată în iobagi. Din variantele numelui localității reiese ca în anul 1279 se numea Kendtelek, la 1300 Kenteluk, la 1458 Kentheleke, la 1612 Kendteleke, iar românii îi spuneau dintotdeauna Tintelnic. Așa după cum se obișnuia în feudalism, satele împreună cu pământul ce le aparținea, erau
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]
-
noroios”, dar în toată zona Căianului nu există decât două denumiri toponimice slave: Prihodiste și Zapodine, celelalte sunt de origine latină și românească. Denumirea de “mic” este dat de populația așezării vecine Căianu Mare, lucru plauzibil din moment ce toți locuitorii erau iobagi în Căianu Mare, având mai mulți copii, populația fiind mai mare la început. În urma intervievării unui bătrân de 92 de ani, acesta spunea că la început în Căianu Mare erau 43 de case, iar în Căianul Mic erau 41 de
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
secolul al XVIII-lea. Judele era ales dintre sătenii de vază, el administra veniturile satului, lua măsuri de pază, era judecător în toate pricinile locale, se îngrijea de strângerea dărilor către stat și stăpân De obicei, judele era ales dintre iobagii înstăriți, însă, de la caz la caz, putea fi ales chiar dacă nu intra în această categorie, dar avea, probabil, mai multă autoritate sau spirit organizatoric. De exemplu, la 1712 jude în satul Bălnaca era colonul Gabriel Groza, care nu avea nimic
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
satului Bălnaca nu plăteau dijmă, aveau dreptul la pescuit și să-și ducă porcii în pădure, aveau o moară proprie, în schimb trebuiau să facă lemne pentru construcții și foc. S-ar fi putut ca aceste avantaje să fi atras iobagii din alte părți. Din punct de vedere al structurii sociale a populației satului până în 1723 sunt amintiți numai iobagii (coloni). De la această dată mai sunt semnalați frații și fii într-o pâine (1723) sau frații și fiii peste 16 ani
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
proprie, în schimb trebuiau să facă lemne pentru construcții și foc. S-ar fi putut ca aceste avantaje să fi atras iobagii din alte părți. Din punct de vedere al structurii sociale a populației satului până în 1723 sunt amintiți numai iobagii (coloni). De la această dată mai sunt semnalați frații și fii într-o pâine (1723) sau frații și fiii peste 16 ani (1746), precum și jelerii cu casă sau fără casă. La 1753 sunt menționați 34 de coloni și 9 fii peste
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
fii într-o pâine (1723) sau frații și fiii peste 16 ani (1746), precum și jelerii cu casă sau fără casă. La 1753 sunt menționați 34 de coloni și 9 fii peste 16 ani și 2 jeleri iar la 1779, 79 iobagi, 10 jeleri cu casă și 3 jeleri fără casă, ceea ce înseamnă o creștere a procesului de jelerizare pe parcursul celor peste 4 decenii. Procesul jelerilor era de 4,4o % în 1753, în 1779 de 13,8 %, deci o creștere de 3
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
care se vindea vinul și țuica fiscului. Dacă în prima jumătate a secolului al XVIII-lea se mai păstrează încă obligațiile tradiționale iobăgești, în a doua jumătate a secolului acestea se înmulțesc simțitor. În cadrul obligațiilor urbariale întrau: censul, robota, nona. Iobagii și jelerii cu casă plăteau în 1779 censul câte un florin anual de fiecare casă. Robota era stabilită după totalul sesiilor, la o sesie întreagă revenind 52 zile robotă cu animalele sau 104 zile cu palmele pe an , așa încât celor
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
cu casă plăteau în 1779 censul câte un florin anual de fiecare casă. Robota era stabilită după totalul sesiilor, la o sesie întreagă revenind 52 zile robotă cu animalele sau 104 zile cu palmele pe an , așa încât celor 79 de iobagi ai statului cu 20 6/8 sesii le revenea în total 1040 zile de muncă cu animalele sau 2080 zile de muncă cu palmele, deci fiecare iobag presta 13 zile pe an cu animalele sau 26 de zile pe an
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
cu animalele sau 104 zile cu palmele pe an , așa încât celor 79 de iobagi ai statului cu 20 6/8 sesii le revenea în total 1040 zile de muncă cu animalele sau 2080 zile de muncă cu palmele, deci fiecare iobag presta 13 zile pe an cu animalele sau 26 de zile pe an cu palmele. Nona o dădeau din cereale: grâu, ovăz, porumb și din animale: miei, iezi, stupi. Conscrierea din 1779 atestă o serie de ocupații în funcție de care se
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
și Csaky a primit an de an îmbrăcăminte și bani fiind catolic dar Meletie menționează că satul a rămas in schismă,adică ortodox tot in același an. În 1771 sunt consemnați 34 de familii jeleri cu casă și 2 de iobagi iar în 1786 - 36 de de familii, toate de confesiune ortodoxă.La acea dată satul făcea parte din Protopopiatul de Meziad. În 1842 erau consemnați în sat 461 de suflete de ortodocși ,5 iudaici adică evrei și 2 greco-catolici iar
Valea de Jos, Bihor () [Corola-website/Science/300879_a_302208]
-
de la cuvântul maghiar „solymos“, care înseamnă loc cu șoimi. Denumirea satului a avut următoarea evoluție: "Solmus, Solimos" (1319), "Olmos, Solmo"s (1587-1589), "Sojmos" (1750), "Sajo Solymos" (1760-1762), "Șoimușu"' (1850), "Solymos, Șoimuș" (1854). Așadar ne aflăm într-un străvechi sat de iobagi români care de-a lungul secolelor au înfruntat multe obstacole. Istoricul Károly Hodor, în anul 1837, consemnează următoarele: „Șoimuș este un sat mic, parte a domeniului din Șieul Mare, în posesia grofului Kemény și a părtașilor săi. Are pământ bun
Șoimuș, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300895_a_302224]
-
Sitna din 9 ghenar 7142 (1634). Alături de Todireni, satul Cernești are cam aceeași vechime fiind o veche așezare răzășească iar celelalte sunt de dată mai recentă. În secolul XVII-XVIII se intensifică exploatarea țăranilor și procesul de transformare al țăranilor în iobagi, timp când țăranii din Todireni devin iobagi pe moșia boierului Sturza. Ei vor trece împreună cu moșia Todirenilor în proprietatea Euforiei spitalului Sf. Spiridon din Iași. Moșia va fi dată unor arendași străini care au intensificat și mai mult exploatarea țăranilor
Comuna Todireni, Botoșani () [Corola-website/Science/300927_a_302256]