2,638 matches
-
adică fără patimi, fără păcate. Prin excelență, credința creștină ortodoxă este una duhovnicească centrată pe duh. Există chiar și o cultură a duhului. Închinarea în adevăr se referă la răstignirea patimilor trupești, adică să lepezi și să sacrifici poftele cele iraționale, să te răstignești pe tine însuți. Iată ce ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur referitor la aceasta: „ Dacă cele mai înainte erau tip (prefigurare), tăierea împrejur, arderile de tot, sacrificiile, acum nu va mai fiașa, ci totulș va fi
ŞAPTE LUMINI de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1985 din 07 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378681_a_380010]
-
și propria rațiune de a fi sisteme de gîndire occidentală atît de diferite, cum ar fi misticismul ("intuiționism genial") lui Schelling, "sentimentalismul" lui Fr. Schleiermacher, "pantogismul" lui G.W.F. Hegel etc. Acesta din urmă, în loc să pună accentul pe elementele iraționale, cum ar fi intuiția (dar în ideea hegeliană se merge totuși cu încredere pe intuiție!), sentimentul, nedefinitul, voința (dar rațiunea practică hegeliană cunoaște bine sistemul speculativ aproape dominat de voluntarism!), înțelegea tocmai să insiste pe logos, pe rațional, pe "logic
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
problema timpului, stăpânirea ritualică a timpului, irealitatea lumii (viața ca vis), fuziunea oniricului cu realitatea și visul; al treilea capitol cuprinde simbolistica camerei Sambô; iar capitolul al patrulea vizează o analiză psihologică a sindroamelor care intervin, aceasta pentru. Despre elementul irațional din ideea divinulni și despre relația lui cu raționalul, în românește de a putea înțelege modificarea comportamentelor personajelor; încheind cu concluzii, vizând elementele de stil din opera lui Eliade. Sunt evidențiate frecvența și rolul lui „parcă“, finalul operelor terminate în
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
și să-l asigure că perfidul continent Europa, cel al mileniului trei, nu va atenta la perpetua pudoare a Marusiei. Ce destin! Peste capetele noastre, două puteri una legitimă în demnitatea ei, cealaltă complexată și oricînd periculoasă în pulsiunile ei iraționale pregătesc un prospect de relevanță istorică, iar noi, cei mici și la locul nostru, așteptăm să vedem și să auzim ce s-a discutat acolo. Pentru că, pînă la urmă, tot vom afla. Chiar dacă ușile au fost închise și blițurile și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
prin întruparea ingenuității, cu eleganta rigoare cazonă. Simbolizînd, printre altele, casta arătoșilor ofițeri de elită, mirajul domnișoarelor prenupțiale. Belicosul chipiu al lui de Gaulle! Da, dar militarismul acestui mare personaj al istoriei... E unul ivit ca nobilă antiteză la celălalt, iraționalul, agresivul. Iar seducătorul miles gloriosus gascon avea, la urma urmei, și nas pentru așa chipiu, nu? Lenin nu recursese, încă, la tunica permanent insurgentă. Monstrul istoriei mai păstra ceva din alura timpului din care venea (și pe care, tot psihanalitic
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
deconcertant, lipsa unor repere cît de cît sigure pentru conturarea unei evaluări globale e atît de evidentă, încît percepțiile noastre nu au de ales decît regimul ridicării din umeri și al supunerii la destin. Rolul, într-un fel nefast, al iraționalei mediatizări, al imaginii care zboară într-o secundă la antipozi, derutînd prin pulverizare, nu e de neglijat. Dar, vai, așa o cere începutul de mileniu. Ne supunem. Artistul român acum? Se află, și el, bietul, sub vremi, între o Scillă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
văzusem acum 15 ani, îl văd acum: Musée d'Orsay. Fosta fabuloasă gară, acum fabulos muzeu. Cu deprimarea că doar alerg prin ea, galeria năucește, finalmente, prin senzația comprimării, aici, a secolului Renașterii Moderne (imprudență nominativă asumată, vai, în aceeași irațională fugă). Să extrag însă din mult prea solicitanta alergare ceva esențial: distanța de la contemplația de grad secund (barbiană?) a reproducerii (fie ea și ireproșabilă tipografic), la cea ca atare, în fața capodoperei. Distanță hipnotică, aș numi-o, pentru încărcătura... hermeneutică. Să
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
atitudine și comportament. Consistența cognitivă este o stare psihologică în care cognițiile, atitudinile și comportamentele unei persoane sunt compatibile între ele. Festinger susține că atunci când această motivație de a menține consistența cognitivă este prea puternică, se poate ajunge la comportamente iraționale. Disonanța cognitivă este o stare psihologică neplăcută care apare atunci când oamenii se confruntă cu două cogniții contradictorii. Ideea centrală a teoriei disonanței cognitive este că, în măsura în care oamenii constată o disonanță între atitudinile lor sau între atitudini și comportamente, întrucât această
MOTIVAŢIA ȘCOLARĂ ȘI ATITUDINEA ELEVULUI SUCCES SAU INSUCCES by ANDREEA MILENA LUPAŞCU () [Corola-publishinghouse/Science/1757_a_3172]
-
1842 se aflau 50 de ferăstraie numai pe domeniul Comănești, 16 la Dărmănești, 20 la Dofteana și 6 la Larga. În 1843, isprăvnicia Bacău semnala că pe Trotuș plutele trec „necontenit”. Exploatarea lemnului ajunsese să se facă într-un mod irațional, „sălbatec”. Călătorul german Wilhelm Hamm nota 15 ani mai târziu că pe Siret se transportau cantități enorme de lemne și că „dacă devastația pădurilor mai continuă ca pînă acum, Moldova se va găsi într-o zi lipsită de material lemnos
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și ca element probant al importanței pe care o aveau Principatele în raporturile politice internaționale ale acelui moment. În cele din urmă, după consumarea rezervelor paroxistice, dezvăluirea tratatului de subsidii a avut darul, între altele, să tempereze pornirile excesive și iraționale și să grăbească întrunirea beligeranților și a mediatorilor la masa tratativelor în Focșani. La așa-numitul congres din acest oraș, miniștrii mediatorilor, deci ai Austriei și Prusiei, nu asistau la ședințe, ci primeau numai dări de seamă, pentru a interveni
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a Big-Bang-ului ? Conceptul de constituent ultim al materiei este un concept asimptotic, un concept-limită. Democrația dimensională 44 a teoriei M nu este compatibilă cu acest concept. Căutarea constituenților ultimi ai materiei pare fără sfîrșit. LUPASCO ESTE, OARE, UN PROFET AL IRAȚIONALULUI? Unii comentatori ai filosofiei lupasciene sunt convinși că ea violează axioma non-contradicției. Neînțelegerea e generată de confuzia destul de curentă între axioma terțului exclus și axioma non-contradicției. Logica terțului inclus este non-contradictorie, în acest sens că axioma non-contradicției este perfect respectată
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
și T), ce coexistă în același moment al timpului. E o logică formală, la fel ca orice altă logică formală: regulile sale se traduc printr-un formalism matematic relativ simplu. Să afli astăzi că Stéphane Lupasco este un profet al iraționalului e pur și simplu hilar. În fond, întreaga derivă a argumentației lui Dominique Terré din recenta sa carte, Derivele argumentației științifice 45, are ca sursă o teribilă confuzie: convingerea că "știință" înseamnă exclusiv "a prezice" e o viziune perimată și
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
virtuale, abstracte, ceea ce dă impresia de irațional celui care ar vrea să reducă totul la informația oferită de organele de simț și de instrumentele de măsură. Rațiunea este contradictorie prin propria sa natură 46. Unde sfîrșește raționalul și unde începe iraționalul? Gilles Gaston Granger 47 distinge cu îndreptățire trei tipuri de irațional: iraționalul "ca obstacol, punct de plecare al unei recuceriri a raționalității", "iraționalul ca recurs, ca mijloc de a reînnoi și prelungi actul creator" și, în fine, iraționalul "prin renunțare
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
reducă totul la informația oferită de organele de simț și de instrumentele de măsură. Rațiunea este contradictorie prin propria sa natură 46. Unde sfîrșește raționalul și unde începe iraționalul? Gilles Gaston Granger 47 distinge cu îndreptățire trei tipuri de irațional: iraționalul "ca obstacol, punct de plecare al unei recuceriri a raționalității", "iraționalul ca recurs, ca mijloc de a reînnoi și prelungi actul creator" și, în fine, iraționalul "prin renunțare", care corespunde "unei veritabile respingeri a raționalului". Întreaga istorie a științelor stă
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
instrumentele de măsură. Rațiunea este contradictorie prin propria sa natură 46. Unde sfîrșește raționalul și unde începe iraționalul? Gilles Gaston Granger 47 distinge cu îndreptățire trei tipuri de irațional: iraționalul "ca obstacol, punct de plecare al unei recuceriri a raționalității", "iraționalul ca recurs, ca mijloc de a reînnoi și prelungi actul creator" și, în fine, iraționalul "prin renunțare", care corespunde "unei veritabile respingeri a raționalului". Întreaga istorie a științelor stă mărturie pentru lupta neîntreruptă și înverșunată împotriva necunoscutului și am putea
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
unde începe iraționalul? Gilles Gaston Granger 47 distinge cu îndreptățire trei tipuri de irațional: iraționalul "ca obstacol, punct de plecare al unei recuceriri a raționalității", "iraționalul ca recurs, ca mijloc de a reînnoi și prelungi actul creator" și, în fine, iraționalul "prin renunțare", care corespunde "unei veritabile respingeri a raționalului". Întreaga istorie a științelor stă mărturie pentru lupta neîntreruptă și înverșunată împotriva necunoscutului și am putea afirma că necunoscutul este sursa însăși a progresului științific. Multe aspecte care au fost considerate
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
renunțare", care corespunde "unei veritabile respingeri a raționalului". Întreaga istorie a științelor stă mărturie pentru lupta neîntreruptă și înverșunată împotriva necunoscutului și am putea afirma că necunoscutul este sursa însăși a progresului științific. Multe aspecte care au fost considerate cîndva iraționale, bizare, paradoxale au devenit apoi, prin demersul științific, raționale, normale, integrate într-o descriere științifică coerentă. De aici și pînă la a afirma că tot ce există în lume este rațional e un pas mare, ale cărui consecințe, pe toate
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
ce există în lume este rațional e un pas mare, ale cărui consecințe, pe toate planurile, nu trebuie subestimate. Astfel, viziunea materialist-dialectică asupra lumii ne spune că tot ceea ce este necunoscut în lume va fi într-o zi dezvăluit, cunoscut. Iraționalul este deci conceput ca un punct asimptotic, abstract, lipsit de orice caracter de realitate. Ceea ce este real e raționalul, adică ceea ce este supus reproductibilității, experimentării și înțelegerii științifice. Putem vizualiza această descriere mate-rialist-dialectică a cunoașterii, reprezentînd cunoașterea științifică, așa cum o
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
suprafață tinde, odată cu scurgerea timpului, spre infinit, asigurînd astfel pro-gresul continuu și fără de sfîrșit al raționalității științifice. Această imagine, mai fină și mai sub-tilă decît cea care este în mod tradițional propu-să de materialismul dialectic, conduce însă la aceeași concluzie: iraționalul nu are nici o valoare de realitate. Dar este posibil să formulăm, pornind de la viziunea sistemică și cuantică asupra lumii, o viziune radical diferită, în ciuda analogiilor superficiale. Să luăm din nou o sferă ca reprezentare a cunoașterii științifice, dar o sferă
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
opoziție, ci o cooperare permanentă între rațional și irațional, care se manifestă ca doi poli contradictorii ai unei aceleiași Realități, care îi transcende pe amîndoi. Totul se petrece ca și cum ar exista o interacțiune reciprocă, o transformare reciprocă între rațional și irațional. Iraționalul nu apare ca atributul unei entități exterioare sferei cognoscibile, ci ca pol al unui dinamism care îl înglobează și în centrul căruia se află omul. Acest dinamism este sursă de libertate, de spontaneitate, de creativitate în evoluția sistemelor naturale
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
ci o cooperare permanentă între rațional și irațional, care se manifestă ca doi poli contradictorii ai unei aceleiași Realități, care îi transcende pe amîndoi. Totul se petrece ca și cum ar exista o interacțiune reciprocă, o transformare reciprocă între rațional și irațional. Iraționalul nu apare ca atributul unei entități exterioare sferei cognoscibile, ci ca pol al unui dinamism care îl înglobează și în centrul căruia se află omul. Acest dinamism este sursă de libertate, de spontaneitate, de creativitate în evoluția sistemelor naturale. Imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
ordinea în natură. Nu pescuia peștii, ci oasele. Noua raționalitate, permițînd conceperea organizării și existenței, ar permite perceperea și a peștilor, și a mării, adică și ceea ce nu poate fi pescuit"50. "Cel care raționează are nevoie de un dușman irațional" spune Edgar Morin în convorbirea pe care am avut-o în jurul operei lui Lupasco, "ei își dau seama că tot mai multe concepții științifice nu corespund deloc standardului lor, sunt total neinteligibile în modul lor de raționalizare prea închis și
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
lui Lupasco, "ei își dau seama că tot mai multe concepții științifice nu corespund deloc standardului lor, sunt total neinteligibile în modul lor de raționalizare prea închis și au tendința să spună: e irațional. Nu văd cum anume ar fi irațională autoorganizarea. Prin ce este Spinoza, brusc, irațional, în raport cu deiștii, cînd spune că lumea se creează ea însăși ? Există un fel de delir raționalizator care nu știe că e, de fapt, o nesăbuință totală"51. Nu e de mirare că un
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
51. Nu e de mirare că un poet ca Benjamin Fondane a putut pătrunde în opera lui Lupasco mai bine decît anumiți oameni de știință și filosofi 52. Imaginea noastră e apropiată și de concepția lui Max Planck despre rolul iraționalului în cunoașterea științifică: "... fizica, la fel ca orice altă știință, conține un anumit nucleu de iraționalitate, imposibil de redus în întregime. Și totuși, a considera acest irațional ca situîndu-se în afara științei, prin definiție, ar însemna să o lipsim pe aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
se dezvoltă pentru a deveni perceptibilă. Trei este Unu devenit perceptibil care, fără rezolvarea contrariilor Unu și Celălalt ar fi rămas într-o stare imposibil de determinat"16. Dar, care e natura acestei unificări a opușilor? Este ea rațională sau irațională? Pentru domeniul psihic, răspunsul ne este oferit de Jung: "[...] unificarea opușilor la un nivel superior nu este o treabă rațională și nici o problemă de voință, ci un pro-ces psihic de dezvoltare care se exprimă prin simboluri"17. În Natură, această
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]