1,172 matches
-
cîteva secvențe un basc roșu imens, făcînd pe mortul pe plajă, cîntînd pe acoperișul unui zgîrie-nori din New York, filmat din elicopter, o pală de vînt smulgîndu-i pălăria de pe cap, „mi-e frică de moarte”. Oscar Matzerath Petrucciani, iluzionistul muzician bolnav, iradiind dramatismul trecerii suspendat pe scaunul de concert. Ultima piesă, al doilea bis, Besame mucho. Un iluzionist ce n-a mai reușit să intre În oglindă, ca Woody Allen În Umbre și ceață, nemaiscăpînd astfel de mîinile neantului, asasinul În serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
verii, Ioanichie și frații săi „mergeau desculți, În picioarele goale”. Deși nu se precizează, se deduce că În societatea următoare ei au mers tot desculți, dar Încălțați. În Națiunea (devine tot mai captivantă) același Iosif Constantin Drăgan scrie un eseu iradiind o densă filozofie, din care nu mă pot abține să nu citez. „Pentru oamenii simpli de la țară, milităria reprezintă cel mai bun prilej pentru lărgirea orizontului lor.” El, orizontul, se lărgește cînd tragi cu pușca, dacă-l nimerești, sau atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Toate în jur nu erau decât o adiere fără agitație și fantasme, ca un ocean de spumă invizibilă filtrând lumea întreagă. Lui îi țiuiau urechile de liniște și, ca întotdeauna, gândul îi zbura în altă parte, făcând asocieri livrești. Ea iradia de ceva imposibil de povestit. Și tot ce buzele ei rosteau, abia șoptit, părea fără legătură cu ce e în jur sau cu ei: „Doamne, cât de mult te iubesc!“. Iar după un timp în care zăceau tăcuți, respirând liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
numai altora nu mai trebuie cu nici un chip invidiate. Un timp nu se auzeau decât respirația colosală a orașului și trosnetele mobilelor vechi. Apoi iar era cuprins de cealaltă liniște din el, viermuitoare, de parcă sintagma aceea, „șiretlicurile vieții“, ar fi iradiat neliniște și l-ar fi chemat s-o lămurească. De parcă ar fi complicat cu bună știință câte vedea în jur și s-ar fi lăsat acaparat, cum spunea, de ceea ce alții numeau „probleme publice“, iar acestea îi înghițeau viața lăuntrică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar fi deschis spre sala tronului, în care nu s-ar fi pătruns decât prin sânge, deci prin crimă, acum pierzându-și în strălucire conturul, amestecându-se cu albul izbitor al peretelui și doar pata și stropii de roșu sângeriu iradiind și absorbind privirea și înghițind-o și părând să tremure în aerul mișcător în care pluteau sclipitoare fire de praf și funigei, ca și cum - se gândea - în spatele lor, al panourilor, s-ar fi aflat vreun Rumpelstilzchen blând și neiertător și numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
întârzie o jumătate de oră și a venit după mai bine de o oră, nu asta contează, n-a întrebat unde a fost, nu întreba niciodată unde a fost dacă ea nu dorea să-i spună, dar atunci strălucea sau iradia, asta l-a frapat, își amintește exact, strălucea și își amintește exact că i-a trecut prin cap că s-a petrecut ceva cu ea, dar n-a întrebat-o nimic... Avusese o întâlnire? Sau altceva?... Nu, nu fusese departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și apoi cum se urcă În pat. Nu a Încercat să-i adreseze o vorbă lui Helen sau măcar să vină În salon, dar nici Helen n-a chemat-o. Ușa dormitorului era Împinsă, dar nu Închisă: lumina lămpii de citit iradie pe scară cam un sfert de oră, apoi se stinse. Casa era cufundată total În Întuneric, iar Întunericul și tăcerea o făceau pe Helen să se simtă mai rău ca niciodată. Nu avea decît să Întindă mîna spre butonul lămpii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
-l impresionase deloc la întâmplătoarea întâlnire dintâia oară. Pur și simplu, părând destul de cherchelit și de dispus la flecăreală, ca orice ipochimen afumat, ce umblă hoinar prin cârciumi, se așezase la aceeași masă cu el, din localul aproape pustiu. Nu iradia în jurul său nici un dram de primejdie, mai ales fiindcă Mircea reținuse (de la cei bătrâni, știutori ai adevărului: Nu e de glumit cu brațul înarmat al Partidului) că ăia cu Ochi-albaștri nu râd niciodată. Ori, în flagrant contrast la respectiva aserțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
supusă ușoarei adieri dinspre Muntele Sinai și dealul Căpățînii, În timp ce domnul Pavel ne căuta În vis lîngă tufele de măslini, să venim să vedem fantasticul răsărit de soare dinspre Marea Roșie... În seara aceea - căci mă prinse Înserarea acolo - soba bucătăriei iradia o dulce căldură, mîngîietoare; doamna Pavel, În sărbătoarea născută de epistola domnului Davidsohn pregăti și ne servi nemuritoarele ei rulade, iar eu, mîncîndu-le, mi-adusei aminte deodată de serile petrecute asemeni cu Anna Viaceslava În anul Începutului de război, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
despre Regele Soare și Versailles, despre Napoleon, despre atîtea altele, fără să fi văzut Parisul măcar o dată În viață. Vorbirile noastre se lungiră În seara aceea pînă tîrziu, eram În afara timpului, călători fără noimă; doamna Pavel ne privea pe amîndoi, iradia de bucuria de a ne vedea În casa ei foarte luminată În seara aceea, o sărbătoare, prima după atîția ani de singurătate ai ei. - CÎt timp ai să stai acolo? - Depinde. O lună... două cel mult. ZÎmbi. Pe dată fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
spus: mă, prietene, să știi că dacă nu citești astea, tu pierzi; dacă citești, îți intră în tine viața altora...") și pînă la interesul constant pentru colegii lui, poeții români din generații diferite pe care i-a tradus, Anavi Adám iradiază o energie benefică. Nu exista nume adus în discuția liberă de Vighi - de la Virgil Mazilescu și Mircea Ivănescu la Ion Monoran și Eugen Bunaru - pe care să nu-l cunoască, nu doar din auzite, ci fiindcă i-a tradus în
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8668_a_9993]
-
doar că semăna cu un fluture mare; aducea cu ea pajiștea, grădina, câmpul plin de iarbă, soarele de primăvară. Matilda strălucea ca o floare și nici urmă de dramă pe chipul ei și simții de îndată că această strălucire care iradia din întreaga ei ființă era în legătură cu mine. O luai în brațe și îmi lipii fața de a ei, cu sufletul la gură. Ea îmi răspunse la îmbrățișare, ceva îi căzu din mână și rochia ei pârâi, pe undeva pe la spate
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
această acumulare să dureze cât mai mult, și poate, cu anii, să ducă la izbucniri din ce în ce mai rare. Iar dacă nu, despărțirea. Nu eram nici primul și nici ultimul care eșua în întemeierea unei familii. Poate toate acestea la un loc iradiau în adâncul ființei mele și, înlăturate prin gândire, se refugiau în mațe și sileau gândul să trăiască suferința? Desigur... Parcă eram un leu pe care vânătorul îl împușcase și el știa acest lucru pentru că simțea în ființa lui puternică o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
-l audă vorbind, fiindcă asta ar fi însemnat că omul lui scăpase din ghearele morții, că, adică, mergea hotărât spre vindecare și că stăruințele lui nu fuseseră zadarnice. Și noi, curioși ce-o să zică. Ei, ce-o să zică? Chipul salvatorului iradia de bucurie, căci bolnavul își holbase ochii spre el și numai la el se uita. Nu el îl salvase? Și reuși să bâiguie și avu un rictus care îi strâmbă buzele palide: du-te în p... mă-tii de jidan
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
resimții coborî foarte adânc în ființa mea și aproape că mă paraliză, ca odinioară când Matilda îmi făcuse prima ei vizită. Era veselă, fericită și avea aerul să spună că nu pățiserăm amândoi nimic. Parcă înflorise între timp, chipul îi iradia intens de bucuria de a trăi și mai ales de a iubi și de a se ști iubită. Mă îmbrățișă ca în prima noastră noapte de dragoste cu brațele ei puternice de zidăriță și nu-mi dădu drumul atât de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
AcestVTT era conceput să reziste la vânturi de până la trei sute de kilometri pe oră și nu se sinchisea de o furtună acheroniană. În urmă, naveta așezată în zona de aterizare, va aștepta întoarcerea acestuia. Înainte, turnul conic al enormului epurator iradia o lucire spectrală și continua să terraformeze atmosfera inospitalieră a acestei lumi. Ripley și Newt stăteau alături îndărătul cabinei conductorului. Wierzbowski era preocupat de pilotare. Siguranța relativă oferită de blindat o făcea pe fetiță mai vorbăreață. Gândindu-se la duzina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
-i fie șterse din memorie amintirile neplăcute și înlocuite cu altele noi, vesele și nevinovate. Scena clasică: o injecție de-amnezie, cu ochii deschiși și doi electrozi bine înfipți în tâmple. Te puneau în fața unui ecran de calculator și te iradiau cu imagini de copăcei verzi și copii mici cu biberoane, până nu mai puteai și urlai de fericire. Între timp, creierul tău se prăjea, dar oricum după aia nu-l mai aveai, ca să-ți aduci aminte. Curgeau și niște bale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
asta de la 1700...“ Dacă un marțian s-ar fi uitat în clipa aia la noi, i-ar fi dat dreptate Mariei. „Cred că știu unde vrea s-ajungă căpitanul Picard cu programele lui.“, am zis, scărpinându-mă la ceafă. Acolo iradia centrul plictiselii. „Scanează harta, bagă imaginea și informațiile exacte (densitate, grosime, consistență, culoare, ce-o mai fi) și lasă mașinăria să-și facă treaba. E ca și cum ai avea zece creiere independente, închise într-o cutie de plastic. Toate se screm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apeși o tușă sensibilă a minții, catifelată, imperceptibilă, pentru ca întâmplările, cu tot cu oameni și decoruri, să capete o înfățișare nouă. Dar dacă, așa cum mă lăsa Lepidopteros să înțeleg, pe tușele minții mele nu apăsam eu, ci altcineva? Ce urmări putea să iradieze toată povestea asta neprevăzută? Dacă bataia ușoară a unei aripi, în nu știu ce amintire a mea (sau a altuia) mișca violent aerul din fața lui JAL 123, smulgându-i fuselajul și izbindu-l de Muntele Hokkaido? O deplasare infimă a unui gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de protecție, cu litere cât pumnul, cauciucate; nume teribile, impresionante, de șerpi, legionari romani sau regizori cu sonorități mafiote: Anaconda, Niro, Scorseze, Pretorian, Centurion, chiar și Octogon (cineva crezuse probabil că-i un împărat sau vreun grad militar de pe vremuri). Iradiau și pe tabla mașinilor din parcare, pictate printre săbii, pistoale și colți amenințători din care picura veninul. Din instinct, treceai pe trotuarul celălalt. Când plecai cu mașina, trebuia să te uiți în toate părțile, nu știai de unde sare beleaua. Miliția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ar fi plăcut să învârt halebarde prin hălci de-armuri și să depun aurul și capetele dușmanilor la picioarele domniței mele, înainte s-o răstorn în iatac și să-i iau virginitatea, batista și, abia la urmă, gâtul. Viața Mariei iradia o splendoare tulbure, trecutul, deși uitat, venea mereu din urmă, acoperindu-i gândurile ca petele unei eclipse solare. Nu-mi povestea niciodată totul despre părinții ei, nici despre iubiții presărați printre ani și străzi, dar lăsa intenționat prin casă pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a fost temperat pe drum de atmosfera sufocantă din vagoane; dar, despre asta, cred că am mai vorbit. Am evadat după două stații, direct la Teatrul Național, în noaptea săpată prin luminile bulevardelor. Caragiale creștea la locul lui, în peluză, iradiat de ierburi și buruieni. Acolo sfârșise, betonat în peluza pe care tinerii mâncau sandwichuri sau ascultau 2Pac. Măcar era întreg; la Cluj, țiganii îi topiseră pintenii lui Matei Corvin, iar la Obor dispăruseră degetele de la picioarele răsculaților din 1907. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în structuri variabile și temporare. Gândeam dublu, triplu, cvadruplu, pe câte câmpuri aveam nevoie. Nici Mihnea, nici Maria, și nici măcar blândul și neghiobul Cezar nu-și imaginau cum arată o conștiință mobilă: pe măsură ce înaintezi, absorbi, înregistrezi, introduci distorsiunile și-apoi iradiezi mai departe datele macerate. Ca un proiector montat pe-un robot pozitronic; doar că, în locul luminii, difuzezi informație vie, prelucrată. Un spot de imagini neuronale, personalizat. „Pizza dumneavoastră...“ Ospătărița ne-a împins farfuriile pe masă, așezând în mijloc platoul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cezar, cu fața lui de bufon serviabil. Molfăia ultimele cruste de pizza, spoindu-le din belșug cu muștar. Maria îl disprețuia, zicea că suntem, pe lângă el, ca diamantul ăla pe care îl scoate rivalul lui Tom din desenele animate și iradiază atât de tare, încât nu te poți uita la el decât cu masca de sudură. Suna măgulitor, dar eu aveam altă părere. Nebunia lui Cezar, ca și treningul lui zdrențuit, erau necesare, completau și viața, și perspectiva. Puteam să scriem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vorbim noi aici, ăsta ne-ar rescrie viețile! Două, trei, cinci minute; suficient să scoată un roman. Tipul e chiar periculos; profesionist de periculos. Închipuie-ți-l în acțiune: un robot viu, cu doi encefali, cu două fluxuri de realitate iradiind în același timp. Ce relevanță au scrisorile? Ne furnizează date despre dubla sau tripla lui identitate. Și poate și despre acțiunile lui viitoare. Eu cred c-ar trebui să-i dăm mai multă atenție...“ „Ai citit prea mult SF...“, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]