750 matches
-
în pânda mea răscoaptă și în trecutul viu te pedepsește încă naiva mea greșeală. plânge pentru că nu o cred când minte (Saint-Exupery) minciuna ce-a rămas la tine-n zodii și-mi face pleoapa stângă să se zbată așa cum lacom iscodesc în rodii dorințele din fiecare fată coboară-n larma poftelor plurale ademenind răspunsuri și adună săruturi silnice și-atingeri goale pe somnul cald cu tihna lui cea brună eu nu te cred că netezești lumina sau că-mi dezmierzi suflarea
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
scînduri, chiar și copaci smulși cu totul din rădăcini au început să plutească prin aer pe deasupra noastră și să se adune grămadă în capătul bulevardului. Petrică în jerseul lui roșiatic nu-și mai vedea capul de treabă. Cu un ochi iscodea ce se întîmplă în spatele cordoanelor de ordine, cu celălalt urmărea cum mormanul crește, că abia de mai puteam fi zăriți în dosul lui. Și totuși ne mai lipsește ceva, a remarcat Monte Cristo la un moment dat. Pe față i
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
argument a avut un efect miraculos. Fiecare și-a ales locul unde ar fi vrut să fie înmormântat și mi l-a comunicat în taină. În scurtă vreme s-a creat, pornind de aici, chiar un fel de psihoză. Mă iscodeau pe rând dacă discutasem proiectul cimitirului și fierbeau de nerăbdare să mă vadă apucându-mă de lucru. Mopsul mă împinsese astfel, fără să vrea, în atenția generală a azilului. Până și portarul s-a dovedit sensibil la eternitate. M-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plină de riduri, bineînțeles. Timpul, domnule, timpul. A trebuit să le povestesc în amănunt cum m-am spălat pe mâini, și care a fost prima impresie în sala cu oglinzi. — Și cum e să te vezi în atâtea oglinzi? mă iscodi Domnul Andrei. Doamne, ce interesant trebuie să fie. — Păi cum să te vezi, le-am explicat eu blazat. Transformat în mulțime. Toți care aveau chipul meu de jur împrejur făceau același lucru ca mine. — Grozav, suspină Leon. Îi interesa totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
clătină din cap, apoi îl întrebă altceva: - Când ne duce de-aici? - Când se vor întoarce soldații dinspre miazăzi, din munții de piatră. Cred că peste trei, poate peste patru zile. Mai stătură o vreme în tăcere. De departe îi iscodeau ochii lui Tela. În sat, dincolo de blestematul țarc, femeile se adunaseră în fața câtorva colibe și își boceau bărbații. Cu inima strânsă, fără să mai rostească vreun cuvânt, Auta ieși din țarc și se duse spre copacii la umbra cărora îl
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și regele nostru, fie el veșnic viu, sănătos și puternic? Cred că ajunge mărinimia pe care am arătat-o față de acești blestemați: cei câțiva care rămân în satul lor nu vor fi uciși. Ai aflat? - Am aflat, stăpâne. Tefnaht îi iscodi ochii: păreau să arate respect nemărginit, dar privirii preotului știutor de oameni nu-i scăpă o luminiță tăioasă ce se alegea din obișnuita lumină cețoasă pe care o vedea totdeauna în ochii acestui sclav, în sufletul căruia nu putea să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un tîrziu: - Ce crezi că poate fi? - O, dacă aș fi fost în stare să iau unul din acele lucruri în mâinile mele! rosti Auta trist. - Ți-ar fi frică să te mai duci o dată? Auta văzu că preotul îl iscodește, dar răspunse liniștit: - Dacă stăpânul meu îmi poruncește să mă duc, mă voi duce. - Nu ți-este frică? - Primejdia e vădită, stăpâne, nu pot să mint. De aceea, dacă stăpânul meu mi-ar spune să nu mă duc, taina nedezlegată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stăpâne, căci și înăuntru vorbeau. Tefnaht schimbă o privire cu Marele Preot. - Tu minți! zise Tefnaht. Cine te poate crede, când chiar tu i-ai scris slăvitului nostru stăpân că pereții turnului sunt groși de trei palme! Marele Preot îi iscodi ochii. - Nu mint, stăpâne, răspunse Auta. Ei au o oglindă fermecată în care se poate vedea tot ce este în jurul turnului, și au o cutie din care se aude, când e liniște înăuntru, chiar și foșnetul vântului în spice... Te-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
I-ai auzit, stăpîne! Mi-au spus că noi avem sunete prea aspre pentru gura lor și nici nu mai vor să învețe... Dar de ce mă întrebi, stăpîne? Am făcut cumva rău că nu i-am învățat? Marele Preot îi iscodi ochii, însă ochii sclavului erau muți. - Ai făcut bine, fiule. Nu te obosi să-i mai înveți, mai ales că nici ei nu vor. Învață numai tu de la ei tot ce poți învăța. Dormiră un somn scurt și adânc. Iar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rotundă așezată în vârful unei lănci scurte și subțiri, de care se minună Nefert. După părerea ei, cutia nu folosea la nimic și nu era decât un joc al străinilor. Auta îi spuse că acesta e mijlocul lor de a iscodi pământul, ca să afle dacă în măruntaiele lui se află anumite metale având ascunsă în ele uriașa putere pe care știu s-o folosească atât de bine acești oameni străini. - Și cum aflați din cutia asta că ați găsit ce vă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mele? Adi, ce plăcere să te revăd. Plăcerea e a mea, spuse, sărutându-mi galant mâna. Dar haideți și voi la dans, nu stați aici singurele. Să nu vă fure cineva. Ai suferi și mult în acest caz, nu? îl iscodi Emilie. Și pe la club mergeam de câte ori lectura nu-mi părea un remediu suficient pentru acea tristețe ce mă cuprindea când mă gândeam la Angi. Amélie aflase că m-am întors. Știu pentru că eu însămi o rugai pe Gabrielle să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
imaginea În care el atârna spânzurat de limbă de creanga mărului din fața casei mari a Ochenoaiei. Asta Înseamnă, reluă Victor zâmbind, să nu spui nimic din casă, cum trăim, ce mâncăm, ce vorbe ne spunem și câte altele o să te iscodească ele și când vorbesc eu trebuie să aștepți să termin! Îhî! Acu’ am Înțeles! Merg! Eu am crezut că-mi vor face ce-ai să-i faci mata lu mama-Maria dacă nu-mi dă de mâncare și n-are grijă
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
bordeiul lui Grigore. Mai vorbeau să treacă timpul, se amesteca și muierea. - Dar de însurat de ce nu te însori? aruncase Aglaia într-o zi. Chipeș ești, bani, de, slavă Domnului! Negustor, negustor! Om cu situație, ce mai calea-valea... Și-l iscodise cu ochii ei curioși. Lui nu-i trecuse prin cap una ca asta. - Adică de ce să-mi iau eu belea pe cap? - Ce belea? Nu vezi că te prăpădești? Te-ai înnegrit ca pământul. Ce-i puțin lucru să cari
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bună ziua, răspunsese și se ridicase în picioare. O scormoni pe femeie cu privirile. Ocoli putinele dimprejur și se apropie. - Cine ești dumneata? - A lui Grigore, de la groapa Cuțaridei, de-i șef pus de primărie... Meșterul își scutură șorțul și o iscodi: 15 - Și ce vrei? Cocoșată s-a uitat repede la curtea largă, plină de orătănii, și la drumul măturat de zăpadă. În fund se ridicau trei odăi arătoase, cu geamuri înalte, acoperite cu perdele albe. Se simțea mână de om
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de buruiană. Cerul se limpezea peste malul de pământ. O dungă zăpezie se ivea tăind marginile. Crăcile subțiri ale salcâmilor se deslușiră. Balta putredă luci. Peste groapă trecură brabeți. Auziră lunecarea tăcută a gunoaielor pe rfpi. Cornul roșu al lunii iscodi marginile cerului. Priviră într-acolo. Parcă se destrăma. Dungi subțiri se împleteau în brațele pomilor. Iarba albise. Pe deasupra plutiră aburii fundului. Niște dini lătrară în depărtare. Un zgomot surd de căruțe zdroncăni pe drumul plin de praf. Veneau. Paraschiv simți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și o aprinse. - Așa, oftă ușurat. Uitasem. Luna se ridică deasupra și le lumină fețele tăiate. Gheorghe o privi și înjură: - Te uiți-ncoa, cocoană, mila mă-ti de mireasă! Nu era în apele lui. Iar îl scormonea urâtul. Îl iscodi pe ucenic, ca să-i mai treacă: - Și zici că te-a născut mă-ta de fată mare, ai? - Da. A avut pe unu de-a lăsat-o borțoasă și s-a ușchit. Ce era să facă? M-a crescut. Vai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de pisici, niște pisici boierești de Angora, leneșe și parșive, cu ochii galbeni, mari cât paralele. Într-un raft nevasta cârciumarului văzu câteva cărți groase pe copertele cărora puteau fi zărite capete de mort și numiri ciudate. Coana Marița le iscodi pe amândouă cu ochii scormonitori. Le descusu pentru ce au venit și le pofti să stea alături, pe patul moale. - Ei, parcă dumneata nu știi? șugui bătrâna. Din perete priveau chipurile foștilor ibovnici ai gazdei, niște ofițeri, negustori falnici, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mâini liniștitoare se vor așeza pe umerii noștri ca să șteargă oboseala bătrânilor și lacrimile celor șubrezi. Însă pe chei ne asaltaseră doar întrebări pline de curiozitate gâfâită: „E adevărat că vin castilienii? Le-ați văzut galioanele?“ Pentru cei care ne iscodeau astfel, nu era nicidecum vorba de a pregăti apărarea portului, ci de a nu zăbovi în debandadă. Văzând că noi, refugiații, eram cei nevoiți să împărțim vorbe de mângâiere, eram și mai zoriți să punem un munte și un deșert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bogat în virtualități. Oliveira era un adolescent precoce. Setea de știință - pe care i-o ațâțaseră tomurile și infoliile rev. Marques Pimentel - se întrecea cu emoțiile sale religioase, încurajate de apropierea Catedralei și cu amintirile romantice pe care i le iscodeau necontenit în minte numele și imaginile din Santa Comba. Vizeu e un burg medieval, prins între dealuri împădurite. Stejarul-plută, gorunul, bradul coboară astăzi până aproape de campo dos ioirros, de curând construit. Casele au fațadele din toate nuanțele roșului, iar acoperișurile
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
înjurat pe D. Mă tot întrebasem de ce, cu o lună înainte, după ședința de alegeri, mă invitase să merg cu el cu taxiul. Locuiam în căminul de la Panduri și spunea că stă și el pe acolo. Tot drumul nu mă iscodise decât despre ce aveam de gând să fac. Seriozitate, maturitate, încredere și multe de astea îmi tot repeta. Tot el mă luase în brațe și în anul pierdut. Credeam că el mă și trimisese, într-un fel, în armată. Tăceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a mai scris-o și, încetul cu încetul, nici nu l-a mai interesat ce scriam și ce mai publicam eu. Îi dădeam cărțile, dar nu mi-a spus vreodată ceva despre ele. Nici eu nu am căutat să-l iscodesc. Am rămas doar cu sentimentul amar de a fi pierdut singura mea povestire frumoasă, adevărată ș.c.l. Povestirea care mi-ar fi îndreptățit, poate, o adevărată carieră literară. O tristețe a zădărniciei în fața întâmplărilor vieții tale, când, prins deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am fost croiți, la marea croială a neamurilor, să cântăm slavă întruna celor care ne domină și ne mână, cu capul veșnic plecat, cu ochii țintiți (supremă demnitate națională!) nu spre țărâna spre care suntem țintuiți, ci spre buzunarul stăpânului, iscodind cum să-l golim cât mai repede. Tulbure și straniu sentiment. Mă simt acum vinovat pentru această neștiință. Complice fie și pentru că am trăit în neștiință și mi-a fost frică să cred. O vină târzie, ireală în absolutul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
taică-su, un ins șchiop care pândea de pe trotuarul vecin, din dreptul C.E.C.-ului, devenit mai apoi restaurant „Havana“. De la fetița aceea am început să fiu atent la amărâții de pe Bulevard. Le-am făcut fișe. Cu unii chiar am discutat, iscodindu-i de-ale lor, pentru câțiva lei. Cei mai mulți nu voiau să-mi vorbească. Parcă nici nu pricepeau ce le spun. Am strâns totuși fel și fel de hârtii cu însemnări despre ei. Au mai rămas câteva, într-un plic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bătrâne doamne. VARDISTUL. La intersecția Căii Victoriei cu Bulevardul, în dreptul Cercului Militar, întâlneam câteodată un domn burtos, înalt, cu o barbă colilie, deasă. Avea o manta vișinie, decolorată și cizme de cauciuc înalte, verzui. Mereu în jurul lui erau câțiva gură-cască, iscodindu-l. Se adunau, de obicei în înserat, când se pornea jurnalul luminos de pe clădirea Cercului Militar. L-am ascultat și eu de câteva ori, pierdut între acei pierzători de vreme. Spunea că fusese agent de circulație, prin anii ’3o, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ar fi obosit să dea atenție unei prăzi prea mari. Nu era un bun Înotător, dar nici distanța nu era mare, și ajungînd acolo nu se simți obosit cînd se agăță de marginea bărcii de rezervă, ci numai excitat. Așteptă, iscodind din apă, cu ochii obișnuiți de-acum cu Întunericul, să apară o santinelă care, după cum presupunea, moțăia la prora, total străină de primejdie, sigură pe sine și pe faptul că vaporul era zdravăn ancorat În mijlocul unui pașnic golf solitar, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]