720 matches
-
depus jurământ (Exod. 19-20), obligându-și triburile să slujească pe unicul Dumnezeu (Jahve). Aici a primit Moise „Cele zece porunci”. După decenii de viață nomadă, petrecută în Sinai, marcată de confruntări armate cu alte triburi localnice (madianiții și amaleciții), triburile israelite au ajuns pe pământul "Palestinei". După anul 1220 î. Hr., mai exact în jurul anului 1207 î. Hr., este evocat pentru prima dată, pe o inscripție din timpul faraonului Merenptahs (1213-1203), etnonimul Israel. Atât exodul din Egipt cât și ocuparea Canaan-ului de către triburile
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
au ajuns pe pământul "Palestinei". După anul 1220 î. Hr., mai exact în jurul anului 1207 î. Hr., este evocat pentru prima dată, pe o inscripție din timpul faraonului Merenptahs (1213-1203), etnonimul Israel. Atât exodul din Egipt cât și ocuparea Canaan-ului de către triburile israelite sunt relatate în Vechiul Testament, respectiv în Exodul și Deuteronomul. Date istorice de dată recentă au evidențiat însă o serie de discrepanțe cronologice și actuale între relatările biblice și rezultatele unor cercetări interdisciplinare. Aceste incongruențe vizează atât datarea exodului din Egipt
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
în Exodul și Deuteronomul. Date istorice de dată recentă au evidențiat însă o serie de discrepanțe cronologice și actuale între relatările biblice și rezultatele unor cercetări interdisciplinare. Aceste incongruențe vizează atât datarea exodului din Egipt cât și intrarea ocuparea triburilor israelite în Canaan. În ultimele decenii, numeroși cercetători înclină să considere că relatările biblice, cu privire la exodul triburilor israelite din Egipt și ocuparea Canaan-ului nu au fost dovedite istoric. Deși ocuparea și, respectiv, distrugerea așezărilor fortificate canaanite Bethel, Hazor, Ierihon, Lakiș etc.
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
și actuale între relatările biblice și rezultatele unor cercetări interdisciplinare. Aceste incongruențe vizează atât datarea exodului din Egipt cât și intrarea ocuparea triburilor israelite în Canaan. În ultimele decenii, numeroși cercetători înclină să considere că relatările biblice, cu privire la exodul triburilor israelite din Egipt și ocuparea Canaan-ului nu au fost dovedite istoric. Deși ocuparea și, respectiv, distrugerea așezărilor fortificate canaanite Bethel, Hazor, Ierihon, Lakiș etc. în acest interval de timp a fost confirmată și de cercetările arheologice, totuși analogiile cu situații similare
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
Hazor, Ierihon, Lakiș etc. în acest interval de timp a fost confirmată și de cercetările arheologice, totuși analogiile cu situații similare, petrecute în același interval cronologic în zonele estice ale spațiului mediteranean și în Orientul Apropiat, relativizează atribuirea lor triburilor israelite. Cercetarea istorică actuală tinde să considere - contrar relatărilor biblice și a unor teorii sociologice din secolul al XX-lea, respectiv a tezei unor infiltrări pașnice, repetate și de durată (Albrecht All), sau a celei a unor invazii, urmate de confruntări
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
să considere - contrar relatărilor biblice și a unor teorii sociologice din secolul al XX-lea, respectiv a tezei unor infiltrări pașnice, repetate și de durată (Albrecht All), sau a celei a unor invazii, urmate de confruntări violente provocate de triburile israelite (George Mendenhall și Normann Gottwald) -, că în jurul anului 1200 a. Chr. în mediul populației semite, nomade sau seminomade, din Iudea și Samaria s-a produs o evoluție socială dramatică. Într-un interval relativ scurt, de câteva decenii, sunt întemeiate aici
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
situate în zonele înalte, pe coastele sau pe vârfurile munților. Majoritatea acestor așezări, situate pe teritoriile biblice ale triburilor lui Iuda, Beniamin, Efraim și Manase, au fost locuite neîntrerupt până în perioada Regatului Israel, atunci când locuitorii săi erau și se considerau israeliți. Imperiul Persan a căzut în fața trupelor elene ce aparțineau generalului macedonean Alexandru cel Mare. După moartea sa, în absența moștenitorilor, cuceririle sale au fost impărțite între generali, iar regiunea evreilor (Iudea, cum a devenit cunoscută) a fost prima parte a
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
observa că patriarhatul nu a fost decretat, ci doar descris de Dumnezeu, patriarhatul fiind specific oamenilor de după căderea în păcat. Ea admite că în această privință apostolul Pavel făcea aceeași greșeală ca și Coogan. Porunca privitoare la adulter interzicea bărbaților israeliți să aibă contacte sexuale cu nevestele altor israeliți, dar bărbaților israeliți nu le era interzis să aibă contacte sexuale cu sclavele lor. Contactul sexual dintre un bărbat israelit, chiar căsătorit și o femeie nemăritată sau nelogodită nu era considerat drept
Cele zece porunci () [Corola-website/Science/296770_a_298099]
-
Dumnezeu, patriarhatul fiind specific oamenilor de după căderea în păcat. Ea admite că în această privință apostolul Pavel făcea aceeași greșeală ca și Coogan. Porunca privitoare la adulter interzicea bărbaților israeliți să aibă contacte sexuale cu nevestele altor israeliți, dar bărbaților israeliți nu le era interzis să aibă contacte sexuale cu sclavele lor. Contactul sexual dintre un bărbat israelit, chiar căsătorit și o femeie nemăritată sau nelogodită nu era considerat drept adulter. Această concepție despre adulter provine din aspectul economic al căsătoriilor
Cele zece porunci () [Corola-website/Science/296770_a_298099]
-
făcea aceeași greșeală ca și Coogan. Porunca privitoare la adulter interzicea bărbaților israeliți să aibă contacte sexuale cu nevestele altor israeliți, dar bărbaților israeliți nu le era interzis să aibă contacte sexuale cu sclavele lor. Contactul sexual dintre un bărbat israelit, chiar căsătorit și o femeie nemăritată sau nelogodită nu era considerat drept adulter. Această concepție despre adulter provine din aspectul economic al căsătoriilor israelite, adulterul fiind violarea posesiunii exclusive a soțului asupra nevestei sale, în timp ce nevasta, în calitate de posesiune, nu avea
Cele zece porunci () [Corola-website/Science/296770_a_298099]
-
nu le era interzis să aibă contacte sexuale cu sclavele lor. Contactul sexual dintre un bărbat israelit, chiar căsătorit și o femeie nemăritată sau nelogodită nu era considerat drept adulter. Această concepție despre adulter provine din aspectul economic al căsătoriilor israelite, adulterul fiind violarea posesiunii exclusive a soțului asupra nevestei sale, în timp ce nevasta, în calitate de posesiune, nu avea vreun astfel de drept asupra soțului ei. Contactul sexual al lui David cu soția lui Urie nu s-a pus drept adulter, deoarece Urie
Cele zece porunci () [Corola-website/Science/296770_a_298099]
-
a îmbrăcat forme noi. „Dictatura proletariatului” a acționat cu asprime față de «elementele burghezo-moșierești», neproletare, «cu origine nesănătoasă», «cosmopolite», «cu rude în străinătate» etc., care formau majoritatea evreilor din România. Primul ziar suspendat de comuniști, în februarie 1945, a fost „Curierul israelit”, iar redactorul șef, Wilhelm Filderman, președintele comunităților evreiești în timpul războiului și fost deportat în Transnistria, a fost arestat. În 1948 au fost expulzați din România câțiva conducători evrei, între care W. Filderman, judecat și condamnat în contumacie, marele rabin Alexandru
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
mai larg, cel semitic, al familiei limbilor afro-asiatice (hamito-semitice). Etapele limbii ebraice vechi repetă dezvoltarea limbii scrise și coincide cu apariția textelor clasice. La origine a fost probabil un dialect canaanit, înrudit cu limba feniciană și aflat în uzul triburilor israelite antice. În Biblie apare sub numele de „limba din Canaan” sau din Iudeea ("yehudit" = iudeu). Se disting următoarele etape ale limbii ebraice clasice: antică prezintă două perioade distincte de evoluare: ebraica biblică și ebraica din "Mișna". În timpul Imperiului Bizantin timpuriu
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
realizări ,fiind evreu, cariera sa s-a lovit de obstacole care l-au împiedicat să obțină vreodată un post în lumea universitară. Din 1890 Munkacsi a lucrat ca inspector școlar al comunitătii evreiești din Budapesta. În cadrul activității în cadrul Muzeului obștii israelite din Ungaria, el a inițiat un proiect de redactare a a cărților genealogice ale familiilor evreiești din Ungaria, proiect întrerupt de Holocaust. Nu a fost terminat și publicat până la urmă decât un singur volum, redactat de Munkácsi însuși -"Arborele genealogic
Bernát Munkácsi () [Corola-website/Science/319633_a_320962]
-
din România. O vreme a trăit la Alexandria, în Egipt, apoi la Pisa, în Italia. Aflat din 1876 la conducerea comunității evreiești din Galați, că primul ei președinte, a participat împreună cu dr. Leopold Stern la conferința de la Paris a Alianței Israelite Universale. În zilele Războiului de Independență a României (1877-1878) Iosif Brociner a fost secretarul comitetului responsabil cu întreținerea ambulantelor necesare pe câmpul de luptă. După terminarea războiului, în vremea dezbaterilor de la Conferința de la Berlin, Brociner a fost activ în eforturile
Joseph Brociner () [Corola-website/Science/315846_a_317175]
-
două rânduri, împreună cu dr. Adolf Stern și apoi cu fratele său Marco Brociner, comunitățile evreiești din Budapesta, Viena, Berlin și Paris, pentru a se asigura de susținereaacestora. De asemenea a participat, împreună cu Benjamin Peixotto, la o nouă conferință a Alianței Israelite Universale la Paris în anul 1978. În 1879 l-a însoțit pe ministrul de externe român Vasile Boerescu la întâlnirea acestuia cu liderul Alianței Israelite Universale, Adolphe Crémieux, într-o încercare de a ajunge la o înțelegere în privința acordării de
Joseph Brociner () [Corola-website/Science/315846_a_317175]
-
de susținereaacestora. De asemenea a participat, împreună cu Benjamin Peixotto, la o nouă conferință a Alianței Israelite Universale la Paris în anul 1978. În 1879 l-a însoțit pe ministrul de externe român Vasile Boerescu la întâlnirea acestuia cu liderul Alianței Israelite Universale, Adolphe Crémieux, într-o încercare de a ajunge la o înțelegere în privința acordării de drepturi cetățenești evreilor din România. Iosif Brociner era împăcat cu ideea unui compromis, care să permită acordarea cetățeniei române la început unui număr de câteva
Joseph Brociner () [Corola-website/Science/315846_a_317175]
-
dar a fost respins de Parlament în anul 1897. În anul 1893 Iosif Brociner a organizat la Galați un prim congres al comunităților evreiești, iar în 1901, la un al doilea congres la Iași, a înființat o Uniune a Comunităților Israelite din România, care însă nu a funcționat multă vreme. În anul 1908 a întemeiat o Societate a Israeliților Români, al cărei obiectiv era difuzarea de informații asupra istoriei și indigenității evreilor din România, inclusiv demonstrarea existenței acestei minorități vreme de
Joseph Brociner () [Corola-website/Science/315846_a_317175]
-
dovedit opiniei publice pe ce treaptă socială inferioară se aflau evreii și cum erau violate drepturile lor elementare. În fruntea fondatorilor s-a aflat Adolphe Crémieux, politician evreu francez, care era președintele Consistoriei centrale evreiești și a fost președintele Alianței Israelite Universale până la moartea lui, în 1870. Ca să sprijine emanciparea evreilor, a fondat școli pentru copii evrei, școli moderne în care lecțiile erau predate în limba franceză. Prima școală a fost fondată în anul 1862 în Maroc. În anul 1870, în
Alianța Israelită Universală () [Corola-website/Science/316735_a_318064]
-
Israel, a fost fondată prima școală agricolă evreiască, Mikve Israel. În anul 1884, la Haifa, a fost fondată o școală în care se învăța de la grădiniță până la bacalaureat. În 1890 s-a deschis prima școală la Tripoli, în Libia. Alianța Israelită Universală a înființat sute de școli, în special în țările în care existau comunități evreiești mai puțin dezvoltate. În anul 1912 existau în Maroc 14 școli, iar în Imperiul Otoman 72. Fruntașii acestei organizații se străduiau să convingă guvernele țărilor
Alianța Israelită Universală () [Corola-website/Science/316735_a_318064]
-
sau Tzvi Menahem ben Shlomo Pineles (21 decembrie 1806, Tysmienica- 6 august 1870, Galați) a fost un rabin, om de afaceri, scriitor și cercetător al Talmudului, activist al societății Alianța Israelită Universală, tatăl lui Samuel Pineles. s-a născut la Tysmienica, în Galiția, dar în continuare familia lui s-a mutat la Brody, loc unde a primit educație religioasă hasidică, dar s-a alaturat și cercurilor iluministe Haskala din jurul lui Nahman
Herș Mendel Pineles () [Corola-website/Science/316712_a_318041]
-
occidental a Templului coral din București”. La Craiova, unde se înrădăcinase deja de mai multă vreme o puternică comunitate de rit sefard, a luat ființă și o obște de evrei reformiști care în anul 1900 a adoptat numele de Comunitatea israelită de rit occidental. Și la Constanța, în anul 1896, alături de vechea comunitate de rit sefard, s-a alcătuit o obște care s-a intitulat mai târziu „de rit occidental”. După ce la 17 mai 1921 rabinul dr Iacob Itzhak Niemirower, care
Ritul occidental (evrei) () [Corola-website/Science/315995_a_317324]
-
și-au reluat activitatea Uniunile componente autonome: Uniunea Comunităților Evreiești din Vechiul Regat, Biroul Central Israelit Ortodox din Ardeal și Banat, Uniunea Comunităților Evreiești din Bucovina de sud, Uniunea Comunitătilor Evreiești de rit occidental din Transilvania și Banat, Uniunea Comunităților Israelite de rit spaniol. Sub noua putere ocupantă sovietică și după acapararea puterii de către comuniști, politica oficială a devenit antioccidentală, ostilă puterilor democratice din vest. În aceste împrejurări, s-a abandonat denumirea de rit occidental atât de către comunitățile evreiești, cât și
Ritul occidental (evrei) () [Corola-website/Science/315995_a_317324]
-
132, punct culminant în Războaiele evreilor împotriva ocupației Imperiului Român. Revoltă fiind temporar victorioasa, a pus bazele unei noi entități statale independente evreiești, pe care a condus-o cu titlul de "Năśī’" (conducătorul: נָשִׂיא). Statul răsculaților israeliți a avut o scurtă durată, căci în 135 a fost recucerit de români. Numele Bar Kohba a devenit cunoscut din surse creștine. El este menționat, de exemplu, Βαρχωχεβας, de către Eusebiu din Cezareea (Istoria ecleziastica 4:6.2). Sursele antice evreiești
Bar Kohba () [Corola-website/Science/320036_a_321365]
-
pâinii” simbolizează existența unui adăpost și siguranța materială, către Șesul Moabului (Sdé Moav), nume care avea în ochii evreilor conotații negative de adversitate (Regatul Moavului este menționat în Biblie și în surse arheologice - Stela lui Meșa - ca unul din dușmanii israeliților) și lipsă de siguranță. Absența pâinii la Betleem și reapariția ei (כִּי פָקַד ה' אֶת עַמּוֹ לָתֵת לָהֶם ל
Cartea lui Rut () [Corola-website/Science/321047_a_322376]