735 matches
-
povestit și o să te bag și pe tine... Unde, dragă, o să mă bagi? Și pleca, iar eu mă puneam pe visat și beam vodcă până când rămânea doar o privire care orbește și se răcorește la propria-i umbră Îndurerată, părăsită, istovită de singurătate, În acest vis care n-ar exista fără durerea și lumina ei văzătoare. Iar dimineața se vădea absurdă și abia suportabilă cu senzația ei de prăbușire ireversibilă. Iată Însă că destinul a hotărât să ne dea Întâlnire În
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
În jalnice bârfe de mahala, nu mă lăsa, uite că se Întoarce... Să bem. De data asta Îi acord o atenție mai delicată, gândindu-mă cu bucurie la urechile lui roșii... Bem În continuare și ne amețim bine. Matei cel istovit de fericire toastează În cinstea mea, eu În cinstea lui, se felicită pentru norocul de a avea o iubită atât de reușită și un prieten atât de... În fine, ea se ridică spunând franc unde se duce. „Să te nsoțesc
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Călătoria pe mare Îndată ce ieșiră din portul Brundusium, începu furtuna, cu valuri mari ce se izbeau în coasta corăbiei. Vântul îi duse de-a lungul coastelor inaccesibile, cu multe insule, ale Macedoniei și Epirus-ului, până când, într-o seară, cu flota istovită de o traversare extrem de dificilă, văzură că, dincolo de un promontoriu impunător, se deschidea un golf adânc, cu ape liniștite. Un marinar îi spuse lui Gajus că golful acela care se ivea din ceață se numea Actium: acolo, cu cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care-și schimbă sclipirile colorate după cum îl sucește bunul plac al fiecăruia. Idealul!... Poftiți, domnilor... Cine dă mai mult?... Marfă calitatea I-a (soldatul conștiinței naționale)! Și tinerii entuziaști (și studioși), conduși de bătrînii impotenți, își macină sufletul, și-l istovesc, și-l ucid, în frămîntări zadarnice, roată în jurul statuei cutărui sau cutărui Voevod, masturbîndu-și energia-le patriotică (?) la o răspîntie de stradă, lîngă o vespasiană care duhnește parfumuri acre de cea mai pură esență națională... Ieftin, domnilor!... Cumpărați ideal național
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
au scuturat la geam albe petale. S-au depănat în timp multe-amintiri. Trecuți sunt anii prin a vieții vale, Dar tu-ai rămas cu dragostea-n priviri. Chiar dacă fruntea-ți este azi zbârcită, Iar anii mulți și grei te-au istovit, Chiar dacă te-ai albit, scumpă bunică, Iubirea din priviri nu ți-a pierit. Chiar dacă-n valea vieții de suspine, Trecut-ai fost prin multe vijelii Tu ți-ai păstrat mereu nădejdea vie Și-ai rămas cu dragostea-n priviri. În
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
suprafață alături de el, gîfÎind. Ușurarea pe care o simți fu atît de mare Încît polițistul se pomeni, tocmai el, necredinciosul, mulțumindu-i lui Dumnezeu. Înotară pînă ce simțiră iarăși solul sub picioare și, de Îndată ce se văzură În afara valurilor, se prăbușiră istoviți pe stînci. Fersen aruncă o privire plină de satisfacție Mariei, care Își storcea părul. - Noroc că te-am pescuit, ce zici? I-o reteză Însă, privindu-l ca pe un extraterestru. - Fără mine ai fi acum lipit de tavanul grotei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai multe ore împreună, de câteva ori era să mă pierd întârziind prea mult sub înfățișarea mea umană; trupul lui, însă, era, pe zi ce trece, tot mai vlăguit, mintea-i era rătăcită și slăbise îngrozitor. Pesemne dragostea mea îl istovea, mușcătura mea drăgăstoasă îi consuma suflul vital. Mă privea cu ochii lui tot mai mari, pe fața descărnată, implorându-mă parcă să dispar. Mi-era greu să hotărăsc ce era mai bine pentru el, să moară devorat de istovirea iubirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
îi este de ajuns, el nu-și pune întrebări. El nu neagă miracolul, dar pretinde că nu-l vede. În starea sa somnambulică, Jorge poate vindeca oameni, dar când se trezește nu-și mai aduce aminte de nimic. El nu istovește miracolul și ar dori să nu fie tulburat în somnul lui decât dacă este neapărat necesar. Ea asta credea despre Jorge și era sigură că nu se înșală. Din nou Damiel. Despre bolile sufletului Peste câteva luni, îl întâlnește din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
împlinit mai corect miezul iubirii iubire esențializată deopotrivă la dans și la duel; ea trebuie câștigată, cucerită, reînnoită, revitalizată cu fiecare an. Periplul iubirii precedă oul, increatul; trecerea de la increat la creat este un act sacru prin ritualizare. Altfel, iubirea istovește, se veștejește, provocând disoluția cuplului. La albatroși, același cuplu se reactualizează în fiecare an prin poezia dansului și a duelului, după modelul cuplului mitic Afrodita-Marte, zeul războiului. Iubirea celei mai frumoase dintre zeițe nu poate fi dobândită decât de cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
s-o exaspereze. El nu avea cum să înțeleagă dintr-o dată refuzul ei inexplicabil și totuși de ce nu insista, de ce nu încerca să afle? El lăsa lucrurile să curgă. De ce oamenii nu se pot bucura precum albatroșii "danzantes"? De ce iubirea istovește atât de repede? Ea a intuit că iubirea pentru prietenul ei s-a terminat. Vor urma, probabil, altele și altele, dacă vor mai urma, dar toate vor fi de-acum încolo sub semnul mării. Santiago, cel cu umerii puternici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
propunem să-i procreăm. De ce să ne multiplicăm, dacă matricea noastră nu ne place nici măcar nouă? Sufletul e prin esența lui etern, n-ar fi nevoie să-l perpetuăm; de fapt, îl scindăm cu fiecare multiplicare. Așa devin netrebnice sufletele istovite de prea multe scindări. Forma amorfă din dreptul oglinzii începe să capete expresie, seamănă tot mai mult cu o față de om, de om bătrân cu trăsături de gnom; ochii încep să-i capete strălucire în întuneric, ca și cum ar fi stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
confrate l-ar fi Întâmpinat cu brațele deschise. Un leac... un leac și puțintel aer proaspăt, și avea să Își Învingă durerea. Mărșăluitul până la Porta Romana nu Îi prii, precum sperase. De acum, toate umorile trupului parcă Îi Înnebuniseră. Era istovit, cu părul și cu barba năclăite de sudoare. Descoperi că se rătăcise prin labirintul de străduțe care se ramificau ca o pânză de păianjen În spatele bisericii Spirito Santo, imediat după poartă. La o cotitură, dădu peste un cleric burtos care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
traversau de la un umăr la celălalt. Trebuie că erau zgârieturile pomenite de medicul șef. Tăieturile, vădite, erau constelate de picături de sânge Închegat, dar nu păreau deosebit de adânci și nici nu se putea să fi fost produse pentru a-i istovi mintea și simțirile meșterului, ci mai curând pentru a-i Înteți durerea. Acum uitase de prezența celorlalți, de gemete și de mirosuri. Parcă spiritul său explora acea piele sfâșiată aidoma unui explorator Într-o țară necunoscută. Tăieturile nu erau făcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vei fi răsplătit. Ai acoperit ochii tovarășilor tăi, le-ai vărsat ceară În urechi. Fiindcă, precum Ulise, vrei să fii singurul care știe. EPILOG 22 iunie, la primele sclipiri ale zorilor Dante se năpustise la drum lovind aprig din pinteni, istovindu-și calul. La câteva mile de zidurile cetății Pisa, urmele fugarilor deviaseră spre coastă, părăsind strada care se Îndrepta spre oraș. Rafalele de vânt dinspre Marea Tireniană Îl orbeau, umplându-i ochii de lacrimi. Drumul bătut de care se oprea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
putea făli cu bunătatea lui nerușinată fără să fi plătit, fără să fi îndurat batjocura. Domnia răului va fi din nou întârziată, îndoiala va stăpâni iară, oamenii își vor pierde iar timpul visând la un bine cu neputință de atins, istovindu-se în strădanii deșarte, în loc să grăbească venirea singurei împărății cu putință, și priveam la tăișul săbiei care mă amenința, o, putere, numai tu domnești peste lume! o, putere, și orașul se liniști treptat, ușa s-a deschis, am rămas singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ați fi povestit? Nimic urât, asta-i al naibii de sigur! Din punctul meu de vedere, Lizzie era o fată de nota zece. Dacă polițaii ar fi avut cât de cât respect pentru cei morți, asta le-aș fi spus. Tipul mă istovea. — Eu sunt un individ respectuos. Să ne închipuim că suntem cu doi ani în urmă. Povestiți-mi mie. Carmody nu prea se prinsese care-i treaba cu mine, așa că am mușcat din batonul de ciocolată, ca să-i ușurez sarcina. Le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ca pământul nostru să pară așa o afacere, se dovedise a fi un puț vechi și părăsit, o grămadă de pietre care a și secat curând după ce ne-am așezat noi acolo. Frații mei au săpat alta, dar și-au istovit spatele fără folos, pentru că prima dată locul n-a fost bun. Simon și Levi erau siguri că Hamor îi înșelase cu bună știință și-și alimentau unul altuia furia vorbind despre ceva ce ei numeau umilirea lor. Cam pe când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
somn. Se uita la mine, fără să miște capul, cu ochii aburiți de somn, rece, absent, poate nici nu mă vedea, și se culca la loc. În ziua următoare umblam amețit pe coridoare ori pe țărm, cu cearcăne la ochi, istovit de nesomn. Când mă întâlnea, Moașa îmi azvârlea câte o remarcă sarcastică: „Pari extenuat, domnule sculptor. N-ar trebui să-ți pierzi nopțile, în curând vei avea nevoie de energie ca să cioplești piatra”. Îmi venea s-o omor. Ce vroia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și regele nostru, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, v-a poruncit până acum să mergeți la lumina dăruită de marele Zeu al Soarelui. Țara aceasta e fierbinte. De aceea, căutând sclavi și aur, zeii nu vor să fiți istoviți, soldați! Faclele vor lumina drumul nostru în fiecare noapte, iar ziua veți dormi. La capătul drumului vă așteaptă prăzi bogate și lauda slăvitului nostru stăpân, fie el veșnic viu, sănătos și puternic. Apoi armata porni. În frunte, între scaunele lui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Iahuben și cu mine, am mers cu depărtarea drumului unei nopți înaintea armatei și în fiecare zi credeam că nu vom mai putea merge. Totuși, în noaptea următoare mergeam mai departe, ca și în cea care a trecut. Arșița ne istovea nu o dată. Pietrele din nisip crăpau în auzul nostru. Într-o zi, gâtlejul mi s-a uscat de tot, gura îmi era plină de pulbere fierbinte și arunci mi-am zis: iată și gustul morții! Dar gustul acela a trecut
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
soții. Femeile care plecau aleseseră ce mai puteau alege din nenorocitul lor avut și stăteau acuma pe lângă bărbații lor. La început bucuros că scăpase de robie, Tela se posomori curând, când văzu că în sat nu rămâneau decât câțiva bătrâni istoviți de vârstă, câțiva bolnavi și câteva zeci de babe. Era oare răzbunarea vreunui zeu? se întreba el neregăsindu-și pacea. Robia, firește, nu-l îmbia. Cine însă va munci pentru el, în această adunătură de neputincioși? Îl mai amărâse și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vechi, veniți o dată cu armata, îi aduse o mână de curmale și un ulcior cu apă proaspătă și îl privi cu tristețe. Auta se uită cu ochi pierduți după bunul sclav care pleca, dar nu mâncă. Era cu sufletul atât de istovit, încît nu-l mai cercetau nici gândurile, nici foamea. Și nici nu se putea odihni, deși toți se culcaseră, afară de câteva străji, spre a fi gata de drum la începutul nopții. Ședea cu ochii închiși, negîndindu-se la nimic, când simți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că nu aflaseră de această credință, fie că în fața deznădejdii nu mai aveau de ales. Astfel că ceata sutașului nu s-a dus decât până dincolo de păduri, unde începeau stâncile golașe și peșterile cu lilieci. Căzuse noaptea și oamenii erau istoviți de urcuș. Sutașul le porunci să facă popas. Nu-și luaseră corturi, nici asini. Din neprevedere nu și-au luat nici hrană destulă, și câtă le-a mai rămas au fost nevoiți să le-o dea câinilor, ca să-i liniștească
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se petrecuse niciodată în acest palat. Sutașul căzu în genunchi și întinse o cutie de argint, cu pecetea regelui Atlantidei. Din spatele lui, lângă ușă, se arătă și slujitorul palatului sfânt. Venindu-și în fire, Auta luă cutia din mâna sutașului istovit de mers și fugă și i-o aduse Marelui Preot. Fața bătrânului era netulburată. Îi făcu semn sutașului să plece. Auta privea cutia cu ochii lacomi de dorința de a ști ce era în ea. Niciodată nu văzuse soli, chiar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dormise atât de puțin ca în aceste unsprezece zile de când călătorea, cu toate că nu i-a dat nimeni nimic de făcut și nimeni nu-l mâna cu atâta grabă. Dormise numai pe apucate, și nu voia odihnă nici acum, deși era istovit. Își simțea tot trupul arzând de neliniște. În spatele lui mergeau călări soldații, blestemând întruna și drumul, și pe rob, și ținta necunoscută. De n-ar fi fost porunca regelui, l-ar fi părăsit. În față, se legăna pe alt asin
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]