5,195 matches
-
sărind evident din cauza căldurii, peste unele pasaje.. Lopețile Încep să arunce pământul În groapă, moment În care Antoniu, se apleacă, ia din țărâna proaspăt săpată un bulgăre pe care-l aruncă peste capacul coșciugului. Zgomotul sec cu care bulgărele se izbește de capacul din lemn al coșciugului, Îl Înfricoșează. Funcționarul și preotul au pleacat, semn că ritualul de Înmormântare al ultimului ,, Neidentificat,, ,a fost Împlinit. Trece un timp ce i se pare nesfârșit, până când groparii, scuipându-și În palme și mânuind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
se ridice. A scos un strigăt de animal Înjunghiat, și, cu o mână pe care reușise să și-o elibereze din lațul făcut de brațele brutei, a tras cu o mișcare rapidă spre el scaunul, după care l-a ridicat, izbindu-l În moalele capului pe criminal. Știa că acest lucru Îl poate costa sfârșitul, dar n-a avut Încotro. S-a lăsat o liniște mormântală, și bruta s-a scurs pur și simplu de pe trupul lui Antoniu, cum se scurge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de unde Își cumpără o chiflă. Mușcă din ea cu lăcomie. Un tramvai se scurge leneș pe șine, și se apropie de stație. Strada pe care o caută e vizavi. Traversează orbește prin fața tramvaiului, care tocmai a plecat din stație. E izbit din plin, se aud țipete, și tramvaiul oprește. Antoniu moare sub privirile neputincioase ale trecătorilor. Sacoșa cu cele două caiete zboară câțiva metri mai departe de trupul lui și caietele se Împrăștie pe șinele de tramvai.. Un polițist, venit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Acum voi încerca doar să-l descriu așa cum l-am văzut la început, înainte de a afla unele elemente esențiale despre el, pe vremea când aveam chiar mai mult decât un simplu „interes” pentru el. Din prima clipă, la Palmer te izbește aerul său american, deși nu este american decât pe jumătate și a copilărit în Europa. Are o înfățișare tipic americană: slab și deșirat, parcă „descleiat” din încheieturi și totuși grațios, tuns scurt și ostentativ de curat. Are un păr cărunt-argintiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aud de așa ceva! — Martin! exclamă Antonia șocată. Apoi adăugă, și vocea îi reveni monotonă: Deja m-am culcat cu el. Obrajii mi s-au aprins din pricina valului de sânge care mi s-a urcat la cap, de parcă m-ar fi izbit ceva. Genunchiul meu îl atingea pe al Antoniei. Cu mâna stângă i-am prins ambele mâini, care încă se agățau de mâneca mea. — De când? De câte ori? Mă privi cu spaimă și hotărâre. Antonia avea un stil propriu, blând, evaziv și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
intrat și eu după Honor Klein. În clipa aceea s-a întâmplat un lucru ciudat. Când m-am întors și am privit-o, părea transfigurată. Fără paltonul greoi părea acum mai înaltă, mai plină de demnitate. Dar ceea ce m-a izbit a fost expresia ei. Rămăsese în cadrul ușii, extrem de palidă, cu ochii țintă la perechea aurită de lângă foc și capul dat mult spre spate; pentru o clipă mi s-a părut a fi asemeni unui căpitan puternic și impertinent, întors cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
se cheamă o „alergare“. Ah, și nimic, dar absolut nimic pe lumea asta nu se compară cu plăcerea de a da colțul bazei a doua la pas, când nu e cazul să te mai agiți, fiindcă mingea pe care ai izbit-o a dispărut în zare... Și știam să și recuperez mingea și, cu cât mai mult aveam de alergat ca s-o prind, cu atât mai mare era isprava. „Am prins-o! Am prins-o! Am prins-o!“ și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ajuns ca străzile să înceapă să sclipească acoperite de-o crustă de polei ca să-i încolțească ideea că taică-meu, care trebuia să fie de cincisprezece minute acasă, la cină, zace mort într-o băltoacă de sânge, după ce s-a izbit cu mașina de vreun stâlp, undeva, pe drum. Când se întoarce în bucătărie, mama parcă-i un portret de El Greco. — Mâncați, dragii mamei flămânzi, ne zice ea cu glas stins, hai, drăguților, mâncați, dați-i drumul, n-are nici un rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
despre care în copilărie am fost convins că e „evreiesc“. Hachiță. „Hai, dă-i ’nainte cu hachițele“, mă sfătuia mama. „Ia vezi dacă așa o să obții ceva, băiețelul meu strălucit.“ Oho, și cât îmi mai dădeam silința! Cât mă mai izbeam de pereții bucătăriei! Domnul Tărâță-Încinsă! Domnul Dă-Cu-Curu-De-Pământ! Domnu Sare-Bâzdâc! Iată poreclele pe care le-am dobândit! Ferească Domnu’ să se uite careva chiorâș la tine, Alex, viața lui nu mai face nici doi bani! Domnul Are-Mereu-Dreptate-Și-Nu-Greșește-Niciodată! Ne vizitează Morocănosul, Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
strălucind În ploaie ca un șirag de mărgele albastre. Brațul unei macarale uriașe se roti și se lăsă În jos, iar zăngănitul vinciului acoperi pentru un moment sunetele insinuante ale apei, apa care cădea din cerul mohorât, apa care se izbea de bordurile feribotului și de chei. Era patru și jumătate dupăamiaza. — Asta-i zi de primăvară, Dumnezeule! spuse casierul, Încercând să se elibereze de impresia ultimelor câteva ore: punțile ude leoarcă, mirosurile de abur, ulei și bere Bass răsuflată de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pe fundul paharului, o luă spre ușă, În urma bărbatului. Acesta ieșise și pășea cu repeziciune de-a curmezișul holului negru și luminat, spre una din scări, Înainte ca domnișoara Warren să se fi putut extrage dintre ușile rotative. Ea se izbi de un hamal și căzu În genunchi, scuturând din cap și Încercând să se debaraseze de bunăvoința, melancolia și imprecizia beției. Hamalul se opri s-o ajute, iar ea se agăță de brațul lui și-l opri până când putu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Cum a Scăpat Doctor Czinner de Condamnarea la Moarte. Relatare În Exclusivitate“. — Draga mea, icni ea, ținându-se de bară, aparent intimidată de cea de-a doua placă dintre vagoane, de zgomotul metalic și de sunetul vagoanelor legate care se izbeau În tampoane. Vocea ei nu se auzi, așa că Își repetă exclamația Într-un strigăt, care nu se potrivea cu rolul pe care și-l atribuia: o femeie vârstnică, luptându-se să-și recapete respirația. Fata se Întoarse și veni la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
acum, Înainte de toate, spuse domnișoara Warren, care sunt planurile dumneavoastră? Văd că vă bazați destul de mult pe populația din mahalale. El clătină din cap: — Nu mă bazez pe nimeni. — Dețineți controlul total? — Eu mai puțin ca oricine. Domnișoara Warren se izbi brusc peste genunchi. — Vreau răspunsuri clare! Dar primi același răspuns: — Nu vă spun nimic. Arată mai degrabă de șaptezeci de ani decât de cincizeci și șase, se gândi ea. Începe să nu mai audă, nu Înțelege ce-i spun. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
bizui pe Josef În privința a trei lucruri, Își spuse el, mulțumit de sine, la o femeie, la un prânz și la un seif gras. Ieși de la adăpostul coșului. Pe acoperiș era foarte alunecos și exista un oarecare pericol. Zăpada Îl izbea În ochi și i se aduna În butuci de gheață pe călcâiele pantofilor. La un moment dat alunecă și văzu pentru o clipă venind În Întâmpinarea lui, asemenea unui pește ridicându-se din apele Întunecate, marchiza luminată a unei cafenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lui. Nu le putea recomanda odihnă celor epuizați, nici nu le putea prescrie insulină celor diabetici, pentru că aceștia nu avea bani să plătească pentru nici una. Începu să străbată culoarul, murmurând Încet pentru sine. Fulgi mici de zăpadă cădeau și se izbeau de geamuri ca aburul. Fusese datoria lui față de Dumnezeu. Se corectă singur: față de un dumnezeu. Un dumnezeu care coborâse pestre stranele aglomerate, sub un baldachin strălucitor și mâncat de molii, un dumnezeu de dimensiunea unei monede de o coroană, prinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și Își putea auzi efortul dureros al plămânilor. Pașii lor nu făceau nici un fel de zgomot pe zăpadă, iar ei nu Îndrăzniră să strige după șoferul mașinii. Înainte ca Grünlich să fi ajuns la intervalul dintre clădiri, o ușă se izbi de perete, cineva strigă și răsună un foc de armă. Primul efort al lui Grünlich Îl epuizase. Distanța dintre el și Coral se micșora. Soldatul trase de două ori și Coral auzi șuieratul gloanțelor mult deasupra capului. Se Întrebă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și domnul Kalebgian se Întoarse În liniștea holului. Pentru un moment, fusese ca În zilele de odinioară În plin sezon. Timp de un sfert de ceas nimeni nu se ivi. O muscă apărută timpuriu și atinsă de frig muri zgomotos, izbindu-se de un geam. Domnul Kalebgian sună În Încăperea Îngrijitoarei să se asigure că se dăduse drumul la căldură În camere și apoi se așeză cu mâinile Între genunchi, fără să aibă nimic de făcut și nici la ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mers pe jos de la Pera Palace la Petits Champs, care se afla lângă Ambasada Britanică. Noaptea era caldă, pentru că nu mai bătea vântul, iar mesele de la grădină erau aglomerate. Subotica deveni și mai ireală când Își aminti zăpada care Îl izbea În față. Pe scenă, o franțuzoaică În frac defila cambrată Încoace și-ncolo, cu un baston sub braț, cântând un cântec despre „Ma Tante“, pe care Spinelli Îl făcuse popular la Paris cu mai mult de cinci ani În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
întunericul dureros de strâmt, înghesui un prosop în crăpătura de sub ușă. Mă așez pe veceu, cu pachetul în poală, și ascult. Asta-i ceea ce numim civilizație. Oameni care, altfel, n-ar arunca în ruptul capului un gunoi din mașină te izbesc fără să stea pe gânduri cu bubuitul radioului. Oameni care nu ți-ar sufla în ruptul capului fumul de țigară în față într-un restaurant aglomerat zbiară cât îi ține gura în celular. Țipă unii la alții la două palme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
haină de piele, blestemul mi se-nvârte-n cap. Și, traversând strada, tipul în haină neagră ridică piciorul ca să pășească peste bordura de pe trotuarul celălalt, dar nu reușește. Vârful pantofului se lovește de bordură, în aer; se prăbușește pe caldarâm, izbindu-l cu fruntea. Se aude ca și cum ai scăpa un ou pe pardoseala bucătăriei, dar un ou foarte, foarte mare, plin de sânge și de creier. Brațele zac întinse pe lângă corp. Vârfurile pantofilor negri atârnă un pic peste bordură, deasupra rigolei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
li se mai vede decât albul. Mănușa i se ridică spre piept, dar încremenește la jumătatea distanței; genunchii i se taie. Bărbia i se lovește așa de tare de marginea de sus a gardului, de se aude cum i se izbesc dinții. Din gură îi zboară ceva roz. E vârful limbii. Număr în continuare - 345, 346, 347; salt un picior peste baricadă, apoi pe celălalt, și-mi văd de drum. O femeie cu un walkie-talkie mi se pune în cale, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
care-și arunca lumina călăuzitoare pentru a vădi relele acestei lumi. Doamna Sara, zice bărbatul, va trăi de-a pururi în inima și în sufletul nostru, fiindcă sufletui ei era atât de puternic și de ne... Vocea amuțește. Și Mona izbește în scaunul din față, izbește chiar în dreptul șalelor mele și zice: — Iarăși! De ce vă răzbunați problemele personale pe seama oamenilor nevinovați? Și-i zic să nu mai dea vina pe mine. Poate e din cauza furtunilor solare. Oamenii ăștia obsedați de vorbărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pentru a vădi relele acestei lumi. Doamna Sara, zice bărbatul, va trăi de-a pururi în inima și în sufletul nostru, fiindcă sufletui ei era atât de puternic și de ne... Vocea amuțește. Și Mona izbește în scaunul din față, izbește chiar în dreptul șalelor mele și zice: — Iarăși! De ce vă răzbunați problemele personale pe seama oamenilor nevinovați? Și-i zic să nu mai dea vina pe mine. Poate e din cauza furtunilor solare. Oamenii ăștia obsedați de vorbărie... Care nu sunt în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de ascultători și-au judecat propria viață. A fost sabia de foc a Domnului, trimisă pe pământ pentru a-i izgoni pe făcătorii de rele și pe cei strâmbi din templul lui... Și vocea bărbatului se întrerupe și ea. Mona izbește din toate puterile în spătarul scaunului meu, zicând: — Nu e deloc amuzant! Predicatorii de la radio sunt oameni în carne și oase. Și eu îi zic că n-am făcut nimic. Iar Helen și Stridie chicotesc. Mona își încrucișează brațele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
carnea doamnei Boyle, dar pun pariu că și matale ai fost într-însa. Helen îl ridică pe Patrick în mâini. Copilul ei, rece și albăstriu ca porțelanul. Înghețat și fragil ca sticla. Și aruncă prin cameră copilul mort, care se izbește cu un zăngănit de dulăpiorul de oțel și cade pe podea, învârtindu-se pe linoleum. Patrick. Un braț înghețat i se rupe. Patrick. Învârtindu-se, trupul lui se lovește de un colț al dulăpiorului de oțel și picioarele i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]