3,184 matches
-
s-au mai putut opri. în primăvară, când au fost ploile, s-a surpat o bucată de teren și mi-a îngropat două capre. Când mi-e sete, mai ronțăi câte-un măr, dar dacă vreau să mă spăl e jale. Episodul 119 ULTIMUL DIALOG GOTIC — în adevăr - spuse Metodiu - multe îi sunt date omului să trăiască. Și, dincolo de banalitatea acestei cugetări, gândiți-vă totuși câte îi sunt date omului să trăiască. Să luăm, de pildă, situația noastră: mergeam spre Râm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
criză mare de gherghefuri. — Nici porumb nu prea era - adăugă Metodiu. Da, așa era, încă nu se adusese! - întări doamna Potoțki. — Țin minte - spuse pan Bijinski - că răposatul hatman s-a dus după un gherghef până la Kiev. Ce mai, era jale! - continuă doamna Potoțki. Bărbații la război, gherghefuri ioc, descurcă-te, femeie, cum îi ști! Și cum v-ați descurcat? - îndrăzni Iovănuț. — Stai să vezi: era într-o marți, după prânz. Eram foarte lucidă. Pe cer, nici un nor. în ogradă liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Se lăsă câteva clipe liniștea. — Am auzit - spuse Zbignew, întorcându-se respectuos spre Metodiu - că anul acesta ați avut multe lăcuste. — Două valuri, unul după altul - răspunse Metodiu - unul dinspre răsărit, altul dinspre apus. Când s-au întâlnit a fost jale. — Mda - încuviință Zbignew. într-adevăr. Și timpul cum a fost? — Timpul, hm, destul de bun - spuse Metodiu. — Ceva ploi? — Vag. — La noi a bătut gheața - interveni Bijinski. A făcut rapița praf. Cădea gheața ca plumbul. La noi au bătut tătarii, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ajuns pe culmile insipidei sale arte portretistice, fie peste o femeie de o amabilitate rău prevestitoare („Buon giorno, signora. Io sono il Narratore”. „Felicissima di conoscervi. Vado a prepararvi il caffé”. „Non si disturbi, signora”...î, plictiseala te cuprinde și jalea te răpune. Dar nimeni nu-și alege secolul și cu atât mai puțin personajele. Astea sunt - cu ele povestim. Intrând în stabilimentul signorei Maxima, Metodiu și Iovănuț se uitară cu băgare de seamă în toate părțile. Episodul 152 îN CARE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spre stepele răsăritene. Un val de lăcuste ce se abătu dinspre Nord asupra Ținutului Sucevei făcu rapid cale-ntoarsă, căci n-avu ce să mai pustiască, fiind precedat de un val de tătari. Pe cer - semn totdeauna rău, vestind timpuri de jale - se ivise o stea cu coadă, ce abia mai târziu va primi numele de cometa Halley. La curtea jitnicerului Haralambie singura vacă rămasă dintr-o înfloritoare cireadă născu vlăguită un vițel cu două capete, prilej deopotrivă de spaimă și bucurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de spaimă și bucurie, căci monstrul fu tăiat, având loc un ultim chef. Birurile creșteau: pe lângă fumărit, văcărit, albinărit, fu născocit doinitul, un bir nou pus pe capul acelora care, ca să-și mai astâmpere amarul, făceau și cântau doine de jale, de haiducie, de înstrăinare. Mulți luau calea codrilor, dar cum nici pe-acolo nu trecea nimeni, luau calea orașelor, unde cerșeau prin fața hanurilor, a bisericilor, a curților boierești. Urzicile, ștevia, loboda ajunseseră la prețuri exorbitante. în târgul Vasluiului o mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
două cărări, în șir indian, spre pădure, boncăluind de mama focului. Ba, colac peste pupăză, prin noiembrie dădu un ger năpraznic și dispărură și sapele de lemn, fiind puse pe foc. Episodul 190 CONVERSAȚIA în acele vremuri de răstriște și jale, pe scaunul Moldovei stătea aburcat, după cum am pomenit, Sima-Vodă. Printr-o avansare implacabilă, obiectivă, sărăcia lucie a țării se strecurase încetul cu încetul și la Curte: covoarele grele, roșcate de Buhura se subțiaseră sub pasul celor cu jalbe într-atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care, a spus el, nu punea întrebări. Am luat 250 de lire. Și, după un timp, ai mai luat unul. Harriet s-a uitat la mine ca și cum aș fi lovit-o. — Datoria mea era de peste trei mii, a spus cu jale, ca să nu mai spun de taxa pentru card. Cele 250 de lire nu au făcut decât să-l calmeze pe managerul meu bancar pentru o perioadă. Dar nu a durat. Așa că atunci când m-a sunat din nou, am fost fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
privindu-l încruntați. Apoi femeile începură să țipe și să amenințe cu pumnii ridicați în aer. Una dintre ele, cu fața descom pusă de durere, se trânti pe jos. Se zvârcolea și bătea cu brațele în pământ, scoțând țipete de jale. Își smulgea părul de pe cap, tângu indu-se de mama focului. Polițistul se uita nedumerit la spectacolul acela, nepricepând ce se întâmplă. Nu înțelegea nici un cuvânt din ce spuneau țiganii, pentru că nu vorbeau românește. După câteva momente în care starostele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ucid bărbătușul, la albinele care pier după prima Înțepătură, la chinurile mamelor cînd ne aduc pe lume, la puii de mîță azvîrliți de copii În apa rîului, la groaza peștilor În pîntecele balenei, la groaza balenei prăvălite pe uscat, la jalea elefantului mistuit de beteșuguri, la bucuria vremelnică a fluturelui, la frumusețea amăgitoare a florilor, la zădărnicia Îmbrățișărilor de dragoste, la grozăvia spulberării sămînței, la neputința tigrului jigărit, la putregăciunea dinților din gură, la miliardele de frunze uscate așternute În păduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe mădularele ostenite, de după pleoapele bine oblonite. Buimac de preaplinul luminii și de cîte alte miresme, la hotarul dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cîntările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotînd În mareea cîntărilor care veneau În șuvoi, În sunetele trîmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu de alte și alte voci, de larma mulțimii, de bocete și plînsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
văzut silite să aplice legea cu mare precauție și, evident, în unele locuri, a folosit și arcanul. Tânărul prins pentru armată și cu ajutorul autorităților locale (vornicii, vătămanii, jurații) era dus departe în Imperiu pentru 9-12 ani, lăsând în urmă mare jale pentru mame care-și vedeau feciorii tunși „chilug”, ceea ce constituia o rușine, o înjosire, de unde și zicala: „Nu mi-i ciudă că l-au dus / Cum mi-i ciudă că l-au tuns.” Mulți părhănceni și-au găsit locă pe
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
din lemn în satul Filipeni (Slobozia), prefăcută în zid. [Biserica de lemn a fost dată satului Lunca]. Slobozia - Filipeni a rămas fără biserică, deoarece boierul Ștefan sau Dumitru Rosetti a avut un vis interpretat de Sanda, țiganca, ca ceva de jale, spunând boierului că, dacă gătește biserica, va muri imediat. „Mănăstirea” n-a mai fost terminată și treptat s-a ruinat. În legătură cu școala din Slobozia - Filipeni, Vasile Vasilaș ținea minte că a fost deschisă după războiul din 1916-1918. În realitate, școala
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
din lemn în satul Filipeni (Slobozia), prefăcută în zid. [Biserica de lemn a fost dată satului Lunca]. Slobozia - Filipeni a rămasă fără biserică, deoarece boierul Ștefan sau Dumitru Rosetti a avut un visă interpretat de Sandală, țiganca, ca ceva de jale, spunând boierului că dacă gătește biserica, va muri imediat. „Mănăstirea” n-a mai fost terminată și treptat s-a ruinat. În legătură cu școala din Slobozia - Filipeni, Vasile Vasilaș ținea minte că a fost deschisă după războiul din 1916-1918. În realitate, școala
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
destul, bine că l-a strânsă Dumnezeu, s-a chinuit destul”, dacă află că a murit unul bătrân și neajutorat, iar dacă mortul e unul dintre cei tineri sau dintre cei cu stare, cauza morții e întoarsă pe toate fețele, jalea e mai mare, iar amintirea acestora dăinuie mai mult. Se spune cu îndreptățire că de la daci am păstrat atitudinea senină în fața morții - așa i-a fost soarta! - ca ciobanului moldovean din Miorița - și unele ritualuri păstrate până astăzi amintescă de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
parcă pui foc, lele, lele... Cum vedem noi moartea: Nu-i lumina nicări/ Și-or muri toți oamenii... Ș-atâta oi mere noaptea,/ Până când oi întâlni moartea./ Să m-așeze-n copârșeu,/ La un loc cu Dumnezeu./ Copârșeu de scânduri ude,/ Unde jalea nu pătrunde,/ Nici dragostea nu răspunde./ Nu-i lumina nicări,/ Or muri toți oamenii... Că la palat, pe stâlpul porții,/ A cântat pasărea morții./ Mult ești moarte-nșelătoare,/ Cât e omul ca o floare!!!.., n-o mai văd alții. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ajută deloc, astăzi n-o vede plângând, umerii nu-i tresar deloc, astăzi nu plânge Anita lui... Deschide din nou casetofonul mașinii, se aude muzică, Heitor Villa-Lobos, Bachianas Brasileiras nr. 5, ce voce are femeia asta de cântă, Doamne, ce jale!, își spune Maestrul, e ca și cum ar plânge Anita, alunecând pe vârfurile copacilor, iar și iar cumplita asta de melodie dureros de frumoasă, ce înseamnă destinul!, cum îmi trimite mereu și mereu tot Villa-Lobos, cumplita de memorie nu era destul... Undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Elena Marin Alexe Într-o seară pe-ndelete m-am gândit la viața mea, câtă jale, griji, tristețe și neîmpliniri în ea. Nu-ți întoarce Doamne fața de la sufletu-mi pribeag, mai oprește-Te o dată în al vieții mele prag . Chiar de n-o să-ți placă astăzi cum arătă casa mea , căci nici mie nu-mi
Trezirea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83357_a_84682]
-
întîi în Cetate e al Preotului, celelalte, urmând, ale Învățatului și Luptătorului. Dar, fără îndoială, al patrulea loc îndată după acestea se cuvine Poetului. Lumea ar pierde o podoabă de preț dacă tribul ciudatelor, încîntătoarelor făpturi s-ar stârpi. Ce jale a cuprins Vechimea când năierii din vremea lui Iulian Apostatul vestiră de acel glas de coabe auzit, sfâșiind mările: "Pan, marele Pan a murit!" Mort, așadar, Peisagiul; închise ochiurile de păduri; sleite gâtlejurile de ape; isprăvit jocul pâclelor, ca un
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
vânzători Aduși de-ai țării trădători. Pentru bani te-au hăcuit, Averea ți-au irosit. Pădurile ți le-au tăiat, Aurul ți l-au furat. Sărăcit bietul român Trudește la cel stăpân. Doina,țara s-o străbată Că-n ea jalea e cântată... În ea plâng pădurile, Munții și câmpiile. Ce-s din trupul țării rupte Și străinului vândute. Zi tu fluieraș cu dor, Zi durerea tuturor! Să îl ferească Dumnezeu Pe cel ce vinde neamul său! Românul e răbdător Până
DOINĂ,CÂNTEC ROMÂNESC de GABRIELA ZIDARU în ediţia nr. 2195 din 03 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364303_a_365632]
-
dor și vai, Nu-i văpaie mai focoasă Sub copitele de cai, Curgere mai mlădioasă În al dansului alai, Nu-i cântare mai aleasă Plânsă-n bocete de nai, Lacrimă mai cuvioasă Pe al doinei noastre plai Și nu-i jale mai sfioasă În nefericitul trai Al românului ce lasă Limbă, datini, colț de rai... Și-i ca zimții de la coasă Când separă scai de scai Și-i ca lama de tăioasă Când e bai cum azi e bai..! Inima de
NU E LIMBĂ MAI FRUMOASĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364333_a_365662]
-
transferată cuvântului. Iată, ales în mod expres pentru a releva frumusețea “muzicală” în notă dramatică a versului clasic, un fragment din “Le mulțumesc de mii de ori” (înaintașilor săi direcți, cărora le idealizează trăirea): “Mi-e dor de ei și jalea îmi e mare.../ Ne-am despărțit când Cerul i-a luat/ Să-i țină sus cu-ntreaga adunare/ De cei blajini și fără de păcat.” Sau iată frumusețea unui pastel, având în centrul său de interes iubita: “În ferestre - ploi de
FRĂMÂNTUL SUFLETULUI POETULUI VALERIU RAŢĂ, CONFRATELE MEU ÎNTRU ROMÂNISM de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 1858 din 01 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364447_a_365776]
-
o incantație despre ploaie și s-a pornit ploaia! O fi surâs norilor, artista cu gropițe în obraji, i-o fi fermecat cu vocea ei de susur de fântâniță din care norii iau apă de sete și lacrimi de bucurie, jale și iubire, iar de aceea, ei au vărsat o ploaie caldă în răsunetul doinelor de catifea! „Florica Bradu”, spune maestrul Benone Sinulescu, „dacă a chemat norii și-au venit, aducând ploaia, poate chema cu repertoriul ei folcloric, prestigios, curat, cu
FLORICA BRADU. ÎN ALIPIRE AFECTIVĂ CU CERUL SUFLETULUI… de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1759 din 25 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/364451_a_365780]
-
chemat norii și-au venit, aducând ploaia, poate chema cu repertoriul ei folcloric, prestigios, curat, cu rădăcină, dar și datorită frumuseții aparte, melodicității catifelate, poeziei cântecului, dragostea, și va răspunde, dorul și va răspunde, veselia, și va răspunde, poate invoca jalea și va răspunde alinarea...! Este o interpretă de muzică folclorică ale cărei cântece rezonează în armonie cu sufletul omenesc!” S-a născut la Șicula, în Arad, din părinți țărani, cu iubire și aptitudini de interpretare a melosului popular, în primul
FLORICA BRADU. ÎN ALIPIRE AFECTIVĂ CU CERUL SUFLETULUI… de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1759 din 25 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/364451_a_365780]
-
Acasa > Strofe > Ritmuri > BATE-N GEMURI Autor: Ion Untaru Publicat în: Ediția nr. 354 din 20 decembrie 2011 Toate Articolele Autorului Bate-n geamuri toamna mea căruntă Să m-ascund nu mai găsesc cu cale Mor cocori în depărtări de jale Suflet trist de burniță măruntă Vreascuri ude sfârâie prin sobe Temerile-mi prind să încolțească Neputința - un mărgean de iască S-a lipit de mine ca o cobe Mor în glastre gânduri reci, păreri Alfabetu-și pierde-n câte-o zi
BATE-N GEMURI de ION UNTARU în ediţia nr. 354 din 20 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361430_a_362759]