992 matches
-
numa ea știa... Să stai să iei carne pentru pomană... Da’ frigider n-avea, n-apucase să ia frigider, bietu Ilie, și-n rest, cui să-i mai arză atunci de carne ? Cumnată-sa, o ținea două femei, sta și jelea și nu-și credea ochilor că îi venise și ei rândul la rău pe lumea asta... De carne cui să-i mai pese ? Se dusese ea să pună carnea la prăjit în tigaie, doar nu era s-o lase să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lui Whit Meynell, care locuia într-un orășel numit Westfield, căminul originar al familiei Meynell, situat într-un ținut păduros, deprimant, în vecinătatea unui lac noroios, nu departe de Austin, Texas. Hattie resimțea chinuitor lipsa tatălui ei și l-a jelit mult mai mult timp decât li s-a părut normal celor din jur. Se înțelegea bine cu Margot, sora lui Whit, dar aranjamentul nu a ținut mai mult de doi ani, pentru că Margot, care era necăsătorită, a hotărât, sub impulsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
puțin emoționat. Când se găsi față-n față cu Hattie, inima se porni să-i bată cu putere. John Robert nu se putuse niciodată împăca bine cu fiica sa, Amy. Își iubise soția, care murise curând după nașterea fetiței. O jelise pe Linda și îi purtase pică fetei - nu-i plăceau copiii și, oricum, dacă ar fi fost să aibă copii, ar fi dorit să aibă un fiu. Amy era un copil închis, suspicios, ostil dar, de fapt, el o făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
așa cum îi supărase pe toți) actul samavolnic al lui Alex de a vinde casa fără să-i consulte. Acum, însă, gândea că ar fi fost mai bine să se dea totul uitării. Gabriel se smiorcăia ori de câte ori se întorceau din excursii, jelind casa pierdută. Dacă excursia urmărea cumva să le arate uzurpatorilor, adică familiei Blackett, că cei din familia McCaffrey nu se sinchiseau, atunci premisa de la care se pornea era cu totul greșită. Într-un sens mai general, însă, pelerinajul supraviețuise pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ei. Numai din cauza... Am primit o scrisoare minunată... de la John Robert... George râse ciudat, un râs ca un suspin. Știați că Bill Șopârla a murit? — Da. Tu cum ai aflat? — Vestea a făcut ocolul cârciumilor. E nostim cum fiecare îl jelește... cum se cutremură toți pentru că omul acela a murit... poate că e un semn... — Eu tocmai mă duceam să stau de vorbă cu el, spuse Tom, și el murise. Oh, George... — Ce e? — Să nu faci rău nimănui. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să știi, i-a spus, că nu-i bine să mănânci după pisică. Și nici de pe jos. Nestor încetase să urle nefiind însă prea sigur dacă să admită că recuperarea brânzoaicei era o rezolvare onorabilă a situației, sau să-și jelească mai departe umilința. Fiindcă faptul era fapt: brânzoaica îi fusese smulsă din mână cu ghearele, în chip perfid, profitându-se de un moment de neatenție din partea sa. Nu-i bine să mănânci după pisică? Asta părea a fi o afirmație
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
neantul. Uitarea, care și ea este veșnică. Pentru Charlemagne, sfârșitul a venit în ziua de 28 ianuarie a anului 814, la Aachen. Acolo a și fost încredințat cerului și pământului, chiar într-o capelă de el însuși ctitorită. A fost jelit cu sinceritate de toți cei ce l-au iubit și apreciat ca fiind un protector al lor, fapt dovedit prin impunerea țării francilor în atenția întregii Europe. Poate că au fost și câte unii care, chiar dacă nu și-au
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92334]
-
zace răstignit Fiul ei prea dulce cu trupul zdrobit Plânge Maica Sfântă,și se tânguiește Când își vede rănit Fiul cel iubește ‘O,Iisuse blând,copilașul meu Cum te lași tu mamă răstignit mereu?’ Plânge Maica Sfântă și cu foc jelește Pe cel care iarăși azi se răstignește ‘O,Hristoase Doamne,trup din trupul meu Oamenii cei răi bat cuie mereu’ Plânge Maica Sfântă,plânge și suspină Căci din nou ea vede cum se stinge a ochilor lumină ‘O,Emanuele,pruncul
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93440]
-
la moarte ca să-mi vină lacrimile. Oricine ar plânge ― cu o fire ca a mea, gîndindu-se la propria sa moarte.) Așadar, m-am izolat în mine, ca să mă văd aievea întins fără suflare pe catafalc. Mama aplecată asupra mea, mă jelea. Apoi auzeam pe Mihaela plângând în hohote. O înduioșare negrăită îmi copleși ființa, ochii mi se umeziră și am izbucnit în plâns, plângând de propria-mi milă. Dar plângeam cu adevărat și asta era esențialul. Am simțit ca prin vis
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
stînd lîngă trup. Leul nu mîncase trupul și nu sfîșiase pe măgar. 29. Proorocul a ridicat trupul omului lui Dumnezeu, l-a pus pe măgar și l-a adus înapoi. Și bătrînul prooroc s-a întors în cetate să-l jelească și să-l îngroape. 30. I-a pus trupul în mormînt și l-au jelit, zicînd: "Vai, frate!" 31. După ce l-a îngropat, a zis fiilor săi: Cînd voi muri, să mă îngropați în mormîntul în care este îngropat omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85038_a_85825]
-
ridicat trupul omului lui Dumnezeu, l-a pus pe măgar și l-a adus înapoi. Și bătrînul prooroc s-a întors în cetate să-l jelească și să-l îngroape. 30. I-a pus trupul în mormînt și l-au jelit, zicînd: "Vai, frate!" 31. După ce l-a îngropat, a zis fiilor săi: Cînd voi muri, să mă îngropați în mormîntul în care este îngropat omul lui Dumnezeu; să-mi puneți oasele lîngă oasele lui. 32. Căci se va împlini cuvîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85038_a_85825]
-
vor fi pîngărite. 25. Vine prăpădul! Ei caută scăpare, dar scăpare nu-i! 26. Vine nenorocire peste nenorocire, zvon după zvon. Ei cer vedenii proorocilor, dar preoții nu mai cunosc Legea, și bătrînii nu mai pot da sfaturi. 27. Împăratul jelește, voievodul se înspăimîntă, și mîinile poporului țării tremură. Le voi face după umbletele lor, îi voi judeca după cuviință, și vor ști că Eu sunt Domnul." $8 1. În al șaselea an, în ziua a cincea a lunii a șasea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
fi judecată după puterea ta și după faptele tale, zice Domnul, Dumnezeu." 15. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: 16. "Fiul omului, iată, îți voi răpi printr-o lovitură ce ți-e mai scump în ochi. Dar să nu te jelești, nici să nu plîngi, și să nu-ți curgă lacrimile pentru ea. 17. Suspină în tăcere, dar nu plînge ca la morți! Leagă-ți turbanul, pune-ți încălțămintea în picioare, nu-ți acoperi barba, și nu mînca pîinea de jale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
uciși de sabie. 22. Și atunci veți face cum am făcut și eu. Nu vă veți acoperi barba și nu veți mînca pîinea de jale, 23. veți sta cu turbane pe cap și cu încălțămintea în picioare, nu vă veți jeli și nici nu veți plînge; ci veți tînji pentru nelegiuirile voastre, și vă veți văita între voi. 24. Ezechiel va fi un semn pentru voi. Veți face întocmai cum a făcut el. Și cînd se vor întîmpla aceste lucruri, veți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
decât semnul începutului de lepră. Sărmana a fost ridicată a doua zi și trimisă la spitalul de leproși de la Tichilești. Se știa că cine merge acolo nu se mai întorcea. A plecat plânsă nu numai de soț și copii ci jelită de toată suflarea comunei pentru tinerețea și frumusețea ei. O altă femeie frumoasă despre care se vorbea peste granițele județului era Mura, fiica unui lipovean bogat. Era absolventă de liceu. Capul, fața, trupul erau de o frumusețe și o armonie
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
vreme, scrisorile au încetat. Au trecut mai multe luni fără nici un semn. Degeaba se duceau surorile tatei în fiecare seară la omul care împărțea poșta în sat. Acesta ridica din umeri: "N-am nimic. Îmi pare rău". Bunica l-a jelit, convinsă că murise. Bunicul, mai puțin sentimental, prefera să aștepte o înștiințare oficială. N-aveau de unde să știe că fiul lor dezertase, împreună cu alți soldați români, după ce trupele lui Mackensen intraseră în București, și rătăcise prin munții Buzăului, apoi ai
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
plim bat de nenumărate ori prin muzeul înghețat și gol de sub bolta țestei mele privind la nesfârșit cele câteva exponate: femei spec trale, de-o sută de ori mai înalte decât mine, urcate pe socluri criselefantine, cu numele lor scri jelit pe plăci de onix. Le știu cum mă știu pe mine însumi. Ele, care îmbătrânesc obscure prin vreun colț al lumii ce la rândul ei îmbătrânește, și-au lăsat definitiv amprenta în azotatul de argint al paginilor mele, unde trăiesc
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
au mai rămas din robie sunt acolo în țară, în cea mai mare nenorocire și ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărîmate și porțile sunt arse de foc." 4. Cînd am auzit aceste lucruri, am șezut jos, am plîns, și m-am jelit multe zile. Am postit și m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor, 5. și am zis: "Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare și înfricoșat, Tu care ții legămîntul Tău și ești plin de îndurare față de cei ce Te iubesc și păzesc poruncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85121_a_85908]
-
boci. 10. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, și vor zice: "Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ți-a venit judecata!" 11. Negustorii pămîntului o plîng și o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: 12. marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subțire, de purpură, de mătase și de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85065_a_85852]
-
la nouăzeci și șase și se tot micșorează. Același număr de păsări, înghesuite într-un spațiu pe jumătate cât era. Boală, stres, anxietate. E mai rău decât în Manhattan. Păsări anxioase - își înăbuși un hohot de râs. Ceva din Daniel jelea nu numai pierderea păsărilor. Avea nevoie ca oamenii să se ridice la înălțimea condiției lor: conștienți și divini, unica tentativă a naturii de a se autocunoaște și a se autoconserva. În loc de asta însă, singurul animal conștient al creației arsese totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
disperării. Se repede În mijlocul grupului de negri bolnavi și amărîți ca un tăuraș furios. Răcnește la ei, Îi Înjură și-i blestemă trivial, o clipă e gata parcă să se repeadă asupra lor. Iar ei se strîng În jurul lui plîngînd, jelind, implorîndu-l să-i ajute și să-i scape pînă cînd, În cele din urmă, Înnebunit parcă de glasurile lor, locotenentul Își astupă urechile cu amîndouă mîinile și țipă: Bine, bine, bine! O să-ncerc... și, dacă vă dau drumul, sper să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
așa cum am făcut cîndva, Într-o dimineață, și vom mai căuta, așa cum am făcut atunci, tărîmuri noi, promisiunea războiului și gloria și bucuria și victoria și un oraș strălucitor? Vai, tinerețe, Încă rănită, vie, sfîșiată de tristeți de nerostit, Încă jelind cu o jale de nesuportat, Încă suferind de o sete de nepotolit - oare unde să căutăm? Căci furtuna sălbatică se dezlănțuie deasupra noastră, furia sălbatică se abate asupra noastră, foamea sălbatică se hrănește din trupurile noastre... și sîntem fără adăpost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aceea pe drumul de lîngă rîu, venind de la război, și de toate cîte le vorbeam, și de sunetul glasurilor celor morți, și de felul cum se ivea și dispărea lumina de-ți umplea sufletul de tristețe, și de felul cum jeleau femeile În curtea lui Bob Patton, iar oamenii treceau pe lîngă noi stîrnind praful și știam că se sfîrșise războiul. Doamne, Dumnezeule! Cum să nu-mi amintesc! Astea-s lucruri pe care mi le amintesc, măi băiete, și care așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
conștient că acum era mai mult ca sigur ceva fantomatic și subiectiv. Printr-o despicătură a draperiei văzu o felie de cer incolor, cu nori negri zdrențuiți care pluteau ca un fum spectral. Sirena de opt fără zece de la fabrică jeli deasupra acoperișurilor orașului, iar el se ghemui și mai strîns în cuibul călduros pe care trupul său îl săpase în saltea, pentru că, la fel ca mai toți cei care dormeau prost, gusta din plin ultimele clipe petrecute în pat. Dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Egipt așa de frumos de parcă ar fi fost și el de față atunci când îngerul l-a vestit pe Iosif să-și ia „pruncul și pe mama lui“ ca să-l scape de urgia lui Irod: „Plângere și bocet mult... Rahela își jelea copiii și nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.“ Epiharia și-a șters ochii și n-avea cum să bănuiască, văzând că nou venitul se uită când și când spre ea, că motivul pentru care acesta se afla
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]