1,484 matches
-
Hermann Cohen, Hans Veihinger, Alois Riehl, Bruno Bauch, Erich Adickes, Noica se întoarce spre textul CRP și al Pr întrebându-se „ce înseamnă sistemul lui Kant fără lucrul în sine?”. Răspunsul este că „suprimarea lucrului în sine” are pentru sistemul kantian „consecințe dezastruoase”. Și aceasta deoarece - argumentează autorul - lucrul în sine constituie un punct de plecare, o presupoziție fundamentală a sistemului filosofiei transcendentale. Noica respinge sugestia că autorul CRP s-ar face vinovat de o inconsecvență grosolană și prezintă temeiurile scepticismului
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lucrul în sine constituie un punct de plecare, o presupoziție fundamentală a sistemului filosofiei transcendentale. Noica respinge sugestia că autorul CRP s-ar face vinovat de o inconsecvență grosolană și prezintă temeiurile scepticismului său față de distincții propuse de acei cercetători kantieni care l-au apărat pe Kant de acuzația că prin admiterea existenței lucrului în sine și-ar contrazice sistemul, pentru a schița apoi propriul său punct de vedere asupra locului acestui concept în sistemul lui Kant. În acest demers, Noica
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lui Noica să probeze că sistemul este pe deplin coerent 58. În „Cuvântul înainte” menționat mai sus, ca și în ultimele propoziții ale studiului său, Noica încearcă să slăbească impresia că pretinde a fi reușit acolo unde atâția cunoscuți cercetători kantieni nu ar fi fost capabili să ofere o soluție care rezistă criticii. El recunoaște că nu a studiat din scoarță în scoarță acea literatură kantiană la care se referă și că nu a confruntat traducerile franceze ale textelor lui Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Noica încearcă să slăbească impresia că pretinde a fi reușit acolo unde atâția cunoscuți cercetători kantieni nu ar fi fost capabili să ofere o soluție care rezistă criticii. El recunoaște că nu a studiat din scoarță în scoarță acea literatură kantiană la care se referă și că nu a confruntat traducerile franceze ale textelor lui Kant, pe care le-a utilizat și le-a citat, cu originalul german. Mesajul este însă că ai întotdeuna dreptate când privești conceptele marilor filosofi drept
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
le-a citat, cu originalul german. Mesajul este însă că ai întotdeuna dreptate când privești conceptele marilor filosofi drept „concepte deschise” și încerci să le conferi noi semnificații. Cititorul de astăzi care este familiarizat cu textele lui Kant și literatura kantiană va fi izbit de maturitatea uluitoare a tânărului autor. Și va fi tentat să se întrebe ce ar fi putut produce Noica mai târziu dacă el s-ar fi consacrat în mod profesional cercetării kantiene. Iar dacă acest cititor va
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
textele lui Kant și literatura kantiană va fi izbit de maturitatea uluitoare a tânărului autor. Și va fi tentat să se întrebe ce ar fi putut produce Noica mai târziu dacă el s-ar fi consacrat în mod profesional cercetării kantiene. Iar dacă acest cititor va compara comentariile atât de informate și de responsabile ale lui Florian și încercările - este adevărat - mai aventuroase ale tânărului Noica cu ceea ce spunea Maiorescu la cursurile sale, o jumătate de veac mai înainte, va constata
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
perfecționare individuală și solidaritate umană vor fi întemeiate printr-o cunoaștere cu valoare obiectivă. Cunoașterea metafizică ne este neapărat necesară și e de neînlocuit deoarece ea reprezintă acea cunoaștere care ar face posibilă o întemeiere obiectivă a valorilor. Insuficiența filosofiei kantiene este, în ochii lui Motru, una dublă. Pe de o parte, metafizica în înțelegerea ei kantiană refuză filosofiei calitatea de cunoaștere despre lume izolând-o astfel de știință. Pe de altă parte, Motru credea că statutul privilegiat al cunoașterii metafizice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ne este neapărat necesară și e de neînlocuit deoarece ea reprezintă acea cunoaștere care ar face posibilă o întemeiere obiectivă a valorilor. Insuficiența filosofiei kantiene este, în ochii lui Motru, una dublă. Pe de o parte, metafizica în înțelegerea ei kantiană refuză filosofiei calitatea de cunoaștere despre lume izolând-o astfel de știință. Pe de altă parte, Motru credea că statutul privilegiat al cunoașterii metafizice va fi asigurat dacă se probează capacitatea ei de a întemeia valorile superioare ale vieții și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
istoric al vremii. Motru s-a format și a lucrat într-o ambianță filosofică puternic impregnată de kantianism. El nu putea să nu-și dea seama că încercările sale în metafizică sunt dintre cele ce cad sub cenzura severelor interdicții kantiene. Cu toate acestea Motru nu a redeschis procesul intentat de Kant metafizicii. Altfel spus, el nu a încercat o revizuire a verdictului kantian care respinge metafizica în ipostaza ei de pretinsă cunoaștere a absolutului. Și aceasta printr-o confruntare cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
-și dea seama că încercările sale în metafizică sunt dintre cele ce cad sub cenzura severelor interdicții kantiene. Cu toate acestea Motru nu a redeschis procesul intentat de Kant metafizicii. Altfel spus, el nu a încercat o revizuire a verdictului kantian care respinge metafizica în ipostaza ei de pretinsă cunoaștere a absolutului. Și aceasta printr-o confruntare cu analizele și concluziile Criticii rațiunii pure. Motru suspendă pur și simplu interdicțiile kantiene. Aparent, el își sprijină construcția metafizică pe filosofia kantiană, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Altfel spus, el nu a încercat o revizuire a verdictului kantian care respinge metafizica în ipostaza ei de pretinsă cunoaștere a absolutului. Și aceasta printr-o confruntare cu analizele și concluziile Criticii rațiunii pure. Motru suspendă pur și simplu interdicțiile kantiene. Aparent, el își sprijină construcția metafizică pe filosofia kantiană, așa cum sugerează chiar titlul cărții sale. În realitate, proiectul său metafizic, ca și orice proiect de metafizică inductivă, nu se poate legitima decât printr-o ruptură cu filosofia critică a cunoașterii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
verdictului kantian care respinge metafizica în ipostaza ei de pretinsă cunoaștere a absolutului. Și aceasta printr-o confruntare cu analizele și concluziile Criticii rațiunii pure. Motru suspendă pur și simplu interdicțiile kantiene. Aparent, el își sprijină construcția metafizică pe filosofia kantiană, așa cum sugerează chiar titlul cărții sale. În realitate, proiectul său metafizic, ca și orice proiect de metafizică inductivă, nu se poate legitima decât printr-o ruptură cu filosofia critică a cunoașterii. Voi încerca să susțin această concluzie printr-o reconstituire
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant, susține Motru, postulează pur și simplu o asemenea identitate, ca determinare a conștiinței în genere. În realitate, această identitate va trebui să primească o bază psihologică, empirică. Motru părăsește astfel planul filosofiei transcendentale încercând o critică a conceptelor filosofiei kantiene pe terenul psihologiei empirice. „Dacă identitatea conștiinței, constatată prin introspecție, nu este una și aceeași cu identitatea postulată de matematică, și aceasta este părerea tuturor oamenilor de știință, atunci insufieiența filosofiei kantiane devine clară pentru oricine.” Admițând că există în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
rădăcinile lor întinse până în viața organică a corpului, cu a cărui unitate se aseamănă și unitatea conștiinței. Cu alte cuvinte, deodată cu tăgăduirea identității numerice a eului, se zdruncină și teoria unității sintetice a priori, teoria centrală a întregului sistem kantian.63 Rezultă că întemeierea posibilității unei cunoașteri cu valoare universală și necesară pe identitatea conștiinței a rămas o problemă deschisă. Motru ajunge astfel la ceea ce constituie punctul de plecare al propriei sale construcții. „Constituirea științei se face, la el, (la
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
problemei lui Kant66. La capătul acestei încercări de a pune în evidență problema cărții lui Motru se poate conchide că titlul ei este înșelător. Căci ideile pe care le propune ea nu sunt legate „prin origine și tendință de filosofia kantiană”, așa cum se afirmă în „Prefața” ediției definitive din 1928. Sistemul metafizic pe care îl schițează nu a fost construit pe fundamentele filosofiei critice, ci, dimpotrivă, printr-o desprindere clară de principiile și concluziile esențiale ale filosofiei kantiene. Proiectul metafizicii inductive
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
tendință de filosofia kantiană”, așa cum se afirmă în „Prefața” ediției definitive din 1928. Sistemul metafizic pe care îl schițează nu a fost construit pe fundamentele filosofiei critice, ci, dimpotrivă, printr-o desprindere clară de principiile și concluziile esențiale ale filosofiei kantiene. Proiectul metafizicii inductive nu poate fi asumat fără a ieși din cadrele criticismului. Demersul lui Motru este mai degrabă exemplar pentru o anumită modalitate și motivație a ieșirii din cercul filosofiei transcendentale. Iată de ce pretenția că cititorului i se oferă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
asumat fără a ieși din cadrele criticismului. Demersul lui Motru este mai degrabă exemplar pentru o anumită modalitate și motivație a ieșirii din cercul filosofiei transcendentale. Iată de ce pretenția că cititorului i se oferă o scriere de orientare în filosofia kantiană este lipsită de orice temei. Motru nu a fost un kantian nici chiar în sensul cel mai liberal al termenului. Elemente de metafizică pe baza filosofiei kantiane nu reprezintă o „completare a filosofiei lui Kant”, cum o spune chiar autorul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o redeschidere a procesului, pe temeiul producerii unei noi probe și mărturii, vor păși însă pe altă cale decât cea pe care a ales-o Rădulescu-Motru. Lipsa oricărei reacții critice față de un asemenea mod de a te raporta la filosofia kantiană este ea însăși un prilej de reflecție. Căci dacă Torouțiu care, în lucrarea citată, caracterizează poziția filosofică a lui Motru drept „neokantiană”, nu avea evident pregătirea necesară, de ce au tăcut cei care puteau sesiza cu ușurință acele confuzii care susțin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
era, în mod sigur, mai aproape de Kant. Așa cum s-a arătat mai sus, Noica și-a făcut ucenicia filosofică studiind Critica rațiunii pure. Iar lucrarea lui Problema lucrului în sine la Kant reprezintă o piesă, cu totul promițătoare, de cercetare kantiană. Noica va continua să se intereseze de opera lui Kant a cărei cercetare va sta în centrul proiectului său de formare filosofică 68. Firul acestor preocupări se rupe odată ce Noica ajunge în posesia propriilor sale idei și proiecte. Criticismul kantian
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
kantiană. Noica va continua să se intereseze de opera lui Kant a cărei cercetare va sta în centrul proiectului său de formare filosofică 68. Firul acestor preocupări se rupe odată ce Noica ajunge în posesia propriilor sale idei și proiecte. Criticismul kantian va fi examinat din cu totul altă perspectivă și cu alte intenții în perioada când a fost scrisă Devenirea întru ființă. Această scriere propune o ontologie. Autorul ei va schița acum o interpretare ontologică a Criticii rațiunii pure, a cărei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fost dezvoltată de către Kant, nu este, cum s-a spus adesea, o teorie a cunoașterii, ci o nouă ontologie. În această încercare de resemnificare, Noica pornește de la interpretarea lui Heidegger, despre care spune că arată „fața mai adâncă a criticismului kantian cu trecerea acestuia de la epistemologie la ontologie”69. Punctul de plecare al lui Noica îl constituie întrebarea „ Ce înțelege Kant prin metafizică”. Mai precis, el se întreabă dacă Critica rațiunii pure oferă o nouă metafizică sau respinge pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
evident efortul lui Noica de a-l anexa pe Kant la acel fel de a vedea filosofia care îi este apropiat 81. O intenție care transpare clar în încercarea lui de a arăta că există un sens ontologic în tabela kantiană a categoriilor. Ajungând la concluzia că „... tabela kantiană a categoriilor este pe deplin în corespondență cu triada metafizică pe care am pus-o în joc”82, Noica recunoaște că acesta este gândul pe care el îl atribuie lui Kant. În
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pe Kant la acel fel de a vedea filosofia care îi este apropiat 81. O intenție care transpare clar în încercarea lui de a arăta că există un sens ontologic în tabela kantiană a categoriilor. Ajungând la concluzia că „... tabela kantiană a categoriilor este pe deplin în corespondență cu triada metafizică pe care am pus-o în joc”82, Noica recunoaște că acesta este gândul pe care el îl atribuie lui Kant. În ansamblul ei, opera târzie a lui Noica marchează
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
corespondență cu triada metafizică pe care am pus-o în joc”82, Noica recunoaște că acesta este gândul pe care el îl atribuie lui Kant. În ansamblul ei, opera târzie a lui Noica marchează o delimitare clară de spiritul filosofiei kantiene, o filosofie pe deplin reprezentativă pentru ceea ce autorul Devenirii întru ființă caracteriza drept ethosul modern al neutralității, exprimat prin acceptarea principiului contradicției bilaterale. În însemnări și în comunicare personală, Noica se va exprima într-un fel ce nu lasă nici o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ai scenei filosofice și publice românești dintre cele două războaie. Că Ionescu l-ar fi studiat temeinic pe Kant este o supoziție problematică 85. La Universitățile din Göttingen și München nu știm să fi frecventat cursuri și seminarii pe teme kantiene. Mai târziu, ca profesor, el nu a predat niciodată un curs despre Kant, spre deosebire de mulți dintre colegii săi. Iar în prelegerile lui Ionescu, referirile la Kant erau sumare și fugitive. Numele filosofului german era pomenit nu atât în relație cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]