672 matches
-
Rășcanu, care făcea microchirurgie, pricina se explica întru câtva. Rășcanu nu numai că fusese atras de operațiile la microscop, dar tot ce era mic părea să-i priască. Și casa, care era bătrânească și pitică, și cățeii de câte două kile fiecare, și soția, care chiar și când purta tocuri era mărunțică și se pierdea printre elevi. Rășcanu nu s-a mirat deloc când, sunând la poarta „vilei muncitorești“ în care locuiau odinioară alde Ceampălău, persoana care a ieșit să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
zis nu știu ce... Și până să-l conving pe șef că n-am zis ce a zis ăla c-am zis, gata, nu mă mai ia în seamă...“ Totuși, în noaptea următoare, deputatul e tandru, în ciuda celor o sută douăzeci de kile la care a ajuns în numai patru luni de la alegeri, și o caută prin pat pe femeie, până ce se trezesc amândoi jos. „E de bine, mămico, șeful a fost drăguț cu mine, mi-a zis iar «Mă, boul». Ia ascultă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
meu ceas rusesc Pobeda, s-a confuzionat brusc și pentru totdeauna. Cât vedeai cu ochii, dădeai doar de tarabe pline cu ceasuri să le întorci cu lopata. Aveam în buzunar zece dolari, cu care aș fi putut să cumpăr zece kile de banane sau două Rollex-uri de tinichea „Made în Taiwan“. Între un Rollex de 20 000 de dolari și unul de cinci asemănarea constă în măsurarea timpului. Secunda trece la fel pentru amândouă. Amicul la care locuiam mi-a dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Încercînd să găsim vreo urmă de ironie prin care să-l identificăm pe hoț. Degeaba. A trebuit să mergem pe jos pînă În oraș, trăgînd de bucățile de pîine și de brînză pe care le primiserăm și de cele cîteva kile de carne pentru noapte. Eram sătui și hidratați, dar cu coada Între picioare, nu atît pentru vin, cît pentru că-și rîseseră de noi. E un sentiment greu de descris În cuvinte. Ziua următoare a fost rece și ploioasă și ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
În amonte și că acum ne aflam În Brazilia, Alberto și cu mine ne-am certat Îngrozitor cu privire la cine adormise În post. Însă asta nu ne-a dus nicăieri. I-am dat proprietarului peștele și un ananas de vreo patru kile primit de la leproși și am rămas peste noapte În casa lui, după care ne-a dus el Înapoi În susul rîului. Drumul de Întoarcere a mers destul de repede, dar a presupus muncă multă, fiindcă am avut de vîslit cel puțin șapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
odată, că spunea : „Ce, să stau la pat ca babele ?“ - și se ducea la lucru, dădea la vaci, curăța veceul, săpa grădina sau mergea la școală. Cînd era întrebat ce vrea să mănînce, răspundea de fiecare dată : „Ceapă și-un kil de apă“. și chiar așa și făcea. Numai că situația aceasta nu durase prea mult. Începuse războiul și omul plecase de acasă. Plecase, cu toate că fusese sfătuit să se fofileze în vreun fel - căci se putea, dacă te zbăteai puțin -, ținuse
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
subl. În orig.)”. Indignat foarte, Terdiman și-a exprimat profunda mâhnire că „...o astfel de manifestație n’a fost sancționată de autoritățile polițienești și jandarmerești și În special de partid (subl. În orig.)”. j. Vinovatul, „sancționat” cu o jumătate de kil de zahăr Ori activiștii de partid comunist din Epureni erau doar cu numele, ori adevărul nu fusese chiar cel descris cu lux de amănunte de șeful evreu din Huși de vreme ce autoritățile nu prea s-au sinchisit de această Întâmplare. Iată
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
cu satisfacție, „...ne-am introdus și În Comunitate unde am luat efectiv În mâinile noastre treburile obștei evreești”. a.e. „Comercianții stau În espectativă”. Dacă pe săraci Îi cumpăraseră cu un kil-două de făină de păpușoi și o jumătate de kil de fasole, cu cei ceva mai Înstăriți nu le-a mers șantajul celor din CDE iar șeful acestei organizații notase amărât următoarele: „O parte din populația evreească care (sic!, n.n.) se compune din comercianți, stau În espectativă cu teamă și
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
Cu desaga într-un cărucior încropit de frații mai mari, mergeam cu mama în Târgușorul Copou, la moară. Ne sculam pe la 4 dimineața, ca să apucăm rând "mai în față", și pe înserat ne întorceam acasă osteniți, flămânzi, dar cu câteva kile de făină și tărâță, care ne promiteau pentru zilele următoare pâinea cea din Tatăl nostru al rugăciunilor. Pentru a ne mai potoli foamea, atât de cruntă și agresivă, împreună cu sora mai mică, mergeam de câteva ori pe săptămână peste drum de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Dorința lui însă e aceea de a-i cunoaște pe toți prietenii noștri, poate de a-i converti și angaja în traducerea cărților lui încă nescrise. Cu Edith, în piața de lângă Biserica „Hedvig Eleonora”, să cumpărăm un somon de cinci kile, un pește de vis, cu o piele de argint pe tot corpul ceresc! Apoi în magazinele cu mirodenii, unde miroase ca în paradisul oriental. Inger (Johansson) a venit și ea de la Lund, pentru a ne ajuta la prepararea banchetului. Când
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
el a ținut să-i comunice și conținutul: - Á-ú, á-ú, hal de elev ! Citit cu glas tare de moș Tăutu, biletul suna așa: Ca prieten și coleg, La izmene mă dizleg Și îți las drept amintire Un „punti-punti” di șăpti kile. - A-u ! Hal de elev !... Dacă în loc de „puntipunti” ar fi citit chiar cuvântul din bilet, lectura ex-catedra n-ar fi dobândit asemenea efect. Din cauza contrarietății bietului bătrân, clasa răgea de râs. Altădată i s-a năzărit directorului de internat să
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
Dimineața la ora 5 era deșteptarea, ne punea ceaiul sau un fel de cafea, care, când ne intra În corp, ne Îngheța. Mâncările erau la ora 12, În hârdău. Aveam o viață mizeră. Ajunsesem dintr-un sportiv de 75 de kile să am doar 50 de kile. Câteodată ne chema la vorbitor la Peninsula. De la Mangalia făceam 50 de kilometri În camioane, ca să ne dea un pachet, niște țigări, zahăr, și veneam Înapoi În dube... Și le-am sugerat o idee
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ne punea ceaiul sau un fel de cafea, care, când ne intra În corp, ne Îngheța. Mâncările erau la ora 12, În hârdău. Aveam o viață mizeră. Ajunsesem dintr-un sportiv de 75 de kile să am doar 50 de kile. Câteodată ne chema la vorbitor la Peninsula. De la Mangalia făceam 50 de kilometri În camioane, ca să ne dea un pachet, niște țigări, zahăr, și veneam Înapoi În dube... Și le-am sugerat o idee: „Domnule, de ce ne cărați 40 de
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la ce era În Ungaria: „Las’ că e bine că s-a dat semnal, da’ știi ce? Ar fi cazul să dăm și noi un semnal aicea În Târgu-Mureș”. „Și cum vrei să-i dai semnal?” „Foarte simplu. Aduc două kile de trotil și le punem În fața partidului, la tătucu’ Stalin Între picioare”... „Mă, fii serios, cum Dumnezeu?” „Mă, nu pot singur, că tre’ să car și scară, ca s-ajung acolo să le bag Între picioare, și-asta singur nu pot
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
În carne, În ochi... Iar mâncarea acolo se dădea numai o dată dimineața și seara: un ceai, o leșie cu bromură de aia, un turtoi făcut așa ca pentru porci și un castronel În care punea un polonic de jumate de kil de mâncare ordinară, o fiertură insipidă. Și Îți mai dădea seara un singur polonic de ăla de zeamă chioară sau niște arpacaș. Și ne mai dădea măruntaie din ăstea, dar nespălate... Dar arpacașul era cel mai bun... Asta era. Era
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
pe unde dracu’ puteam... Știi? Ca să nu vadă ăia din poartă la Întoarcere. Și mâncam. Și unii au cedat. Știi? Acolo mâncarea era problema număru’ unu’ a supraviețuirii. Pentru că eu, de exemplu, am 1,86 Înălțime și aveam 52 de kile... Îți dai seama? Eram distrofic, adică În ultimul hal. Revenind la programul de muncă... ce mai puteți să-mi spuneți despre acest aspect? Ei aveau următoarea rațiune: bătrânii și așa or să moară, dar ăștia tineri trebuie uciși... Și atunci
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mergea. Aruncam cu regularitate și În roabă direct, nu dădeam alături nimica. Au fost unii care au murit pentru că au vrut să facă planul, că se păcăleau... și munceau până se epuizau. Și eu eram epuizat, dacă aveam 59 de kile... Dar având pedeapsă mai mică, mi-am permis luxul să-mi zic mereu ca-n romanul ăla a lu’ Zaharia Stancu: „Băi, să nu uiți, Darie, să nu uiți, Ioane, să nu uiți pe unde ai fost”... Munceam la rupte
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
excepțional, vă rog să-i acordați o scrisoare pentru un pachet, pentru că n-am văzut un om mai muncitor ca ăsta.” I-am iertat atunci lu’ Costache tot și, când toată lumea ședea cu burta la pământ, eu am primit șase kile de slănină de acasă... Asta a fost formidabilă chestia, dacă l-am Înduplecat eu pe ăsta... De multe ori o lua după mine când mergeam, pe unde mergeam, și Îi spuneam: „Mă, futu-ți Dumnezeu’ mă-tii, eu tot te
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Îmbolnăvit și de febră tifoidă. Am avut temperatură extraordinară și pă nouă inși care eram bolnavi ne-a suit Într-o dubă și ne-a dus la Constanța. Pe drum Însă io am transpirat de-am dat cre’ că cinci-șase kile de apă jos prin transpirație... Când ne-a băgat acolo la Spitalu’ Județean, tot așa, pregătit pentru deținuți, cu vizete la uși, cu tot, ne-am bucurat și noi de puțină odihnă... Am stat o săptămână și ceva acolo... A
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
nimic, atât doar: șters, w.c., tinetă. Era tinetă Înăuntru, nu te scotea la w.c. decât o dată pe zi, dimineața... Foamea!? Nu mai zic de foame... că era zi de zi. Dacă 20 de inși mâncam dintr-o pâine de două kile... Deci nu-ți venea nici o sută, că o tăia cu cuțitu și se mai fărâma... Și la 1 Îți trântea o varză din aia... Și când ești tânăr mănânci mai mult... Bătrânii, săracii, zicea că le ajunge, dar vai de
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ani care muncește Îi dă drumu’ acasă, dacă depășește norma, și cela cu cinci ani moare aicea dacă nu vrea să muncească”... Și s-au pus și au muncit până au ajuns la șapte tone... Mâncare ne dădea suficientă: un kil trei sute de grame de pâine... socotit, așa cum zicea ei, șapte mii cinci sute de calorii. Da’ ce folos, că erau gaze, perforau fără apă, fără aerisire, nu era puțuri de aerisire... A fost foarte greu și acolo și să accidenta
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la roșietic. Cum se înainta foarte lent, mi-a debitat o mulțime de lucruri: despre „curcanii lui Plăcintă”, „ceva mai mici decît struții”, despre „Tovarășul” (admirativ: „ce le mai știe omu’ ista!”), despre nevastă-sa, care „are numai 65 de kile” etc. Avea totuși o nedumerire: „Ce-i aia «alimentație rațională»?” Mi-a pus întrebarea tocmai cînd ajunsesem în fața unui galantar plin cu oase de 4 lei kilogramul. „«Alimentația rațională» - i-am răspuns - e cînd ai de toate și poți să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
îndulcită produce vitamine. Sînt bune - se zice - în tratamentul ulcerelor gastrice, al circulației periferice, hipertensiunii, nevrozei și chiar al cancerului. Adevărat panaceu! „Dacă vrei să vezi minunea - îmi recomandă Sergiu -, uită-te la Nanianu. Avea, cu tot cu bocanci, vreo 50 de kile. Acum, după ce-a trecut la «cristale», a făcut burtică!” *Pe neanunțate, m-a vizitat la redacție bădița Vasile. Eram singur. Îl căutase mai întîi pe Leon, dar nu-l găsise sau (bănuia el) n-a vrut Artemiza, care a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ouă, cozonac” și „lăzi cu băutură (vin, bere, cico)”. În timp ce ai lui „s-au dus la biserică să stea cu lumînarea-n mînă”, el a făcut „o instalație de răcit vinul în pîrîu”. Pînă s-au întors, a și băut „un kil sau două”. A luat cu el și grătarul, ca „să se simtă în aer miros de mici”. La ducere sau la întoarcere (nu-mi amintesc bine), trecînd prin Zănești, unde sătenii obișnuiesc să pună de-a latul șoselei un strat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Dej; atunci eram nenorociți, persecutați, eram bătuți la cap și chiar omorâți să zicem, un milion de români , dar restul douăzeci de milioane erau lăsați în pace; nu făceam cozi pentru un sul de hârtie igienică, nu luptam pentru un kil de brânză, ori pentru o vânătă, ca să nu mai vorbim de lupta pentru un pui ori un cadavru de carne de vacă. Alte erau timpurile. Ziarele aveau pagini culturale, recenzii și cronici diverse. La radio și TV puteai urmări viața
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]