4,795 matches
-
de câte ori trece, pe zidul Primăriei!” Asta fac, scuip pe toată cloaca asta căcăcioasă, pentru care era să crăp! Vreo șapte mii de idioți - asemeni mie - ne-am bătut luni de zile ca să ținem frontul cât mai departe de Stațiune. De lada de bani a Regatului, pentru că nimic nu funcționează mai bine în țara asta decât jocurile de noroc; în vreme ce noi muream pe capete, ne pierdeam mâini și picioare, chiar și mințile, intrați în căcat pân’ la gât - aici, în Curul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
veșmintele să cadă Îndărăt În cufăr. Extraordinara greutate a obiectului Îl impresionă. Femeia aceea trebuie că știa cu adevărat secretul fabricării aurului, dacă Își putea permite să abandoneze o asemenea avere Într-un cufăr nepăzit. Aruncă repezit pe jos conținutul lăzii, căutând alte bijuterii. Amestecate În devălmășie printre prețioasele tunici de mătase și de in se aflau duzini de asemenea podoabe. Cufărul era arca unei comori. Îl răsturnă, vărsându-i pe dușumea Întregul conținut, care se Împrăștie de jur Împrejur, strălucind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
IIÎ în sfârșit, tânăra domniță Ruxăndrița coborî din așternut și începu să se îmbrace c-o lenevie studiată, prilejuindu-i bătrânului Vodă care-o privea pe sub gene câteva amare meditațiuni pe motivul „ubi sunt”. Apoi Ruxăndrița scoase de sub pat o ladă mare, ferecată și porni să îngrămădească în ea rochii, postavuri, șiace, cearceafurile de pe pat, odicoloane, văpsele, bijuterii, cupe, sfeșnicele din cameră. — Ce faci, dragă? - zise Vodă uimit. — Ce să fac? - răspunse Ruxăndrița. Iaca adun, că doară n-o să plecăm cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
las toate astea ei? — Nu e frumos ce faci, suflețel - spuse Vodă. Nu sunt lucrurile tale, sunt ale Curții. Uită-te la mine: sărac am venit, sărac plec. — Prost ai fost și prost ești - răspunse Ruxăndrița, sărind în picioare pe ladă, să-ndese mai bine lucrurile. Să știi că fără cufărul ăsta nu plec. Mai bine mă las să mă rușineze osmalâii. La auzul acestor vorbe Vodă cedă, îl chemă pe Vasâle, feciorul de casă care încă duhnea groaznic a vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
hotărâre pe care vreau s-o transmiți șefilor tăi... Amed Habaja făcu un mare efort ca să-și păstreze înfățișarea calmă, cu toate că îi simțea inima bătând cu putere și mâinile tremurând vizibil. — Noi, imohagii, suntem sătui să considerați teritoriul nostru o ladă de gunoi, bun doar să-l transformați în pistă de curse o dată pe an. Destulă vreme am răbdat, crezând că într-o zi vă veți da seama că noi, cei ce trăim în acest colț pierdut al lumii, merităm un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
trec pe aici, Îmi spuneți că ceapa s-a terminat.“ — Eh, cucoană, dacă dumneata lenevești În pat și te boiești pînă la zece În fața oglinzii, cum vrei să găsești ceapă? Amuțesc. Omul Își vede mai departe de treaba lui, stivuiește lăzile goale În hăulitul cîntecelor oltenești care țîșnesc dintr-un tranzistor ascuns după borcanele de roșii În bulion. Pe grămada de morcovi se Întinde somnoros un motan tărcat. Ăstuia nu-i spune că lenevește. Plec hotărîtă să nu mai cumpăr niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu verișoare și mătuși grase În fața unei porții zdravene de Kolosvary Kapuszta. Ca pe vremuri În cuhnie la Omama, cu vorbele ei În urechi: izdatul și Cula VÎrșețului și nunțile tainice la sălcioară și toate acele apariții bizare scoase din lăzi vechi Încărcate ca pilote și perne de puf - Ruzsa Sandor și Draga Mașin și Fedak Sari și Charlestonul acela insidios și obscen - „ein Bißchen tiefer, ein Bischen schneller, wie ein Propeller...“ - anii nebuni ai bunicii mele, anii nebuni trăiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Niki. — Asta-i acum. Lasă prostiile. Zău nu sînt prostii. Suzi mi-a spus că i-a povestit și un vis care mi se pare semnificativ. Spunea că l-a visat pe Daniel Turcea, adică numai capul lui așezat pe lada studioului În loc de veioză. Chiar așa spunea, țin minte perfect că m-a tulburat. Își dădea seama În vis că Daniel fusese decapitat. Îți Închipui capul lui la ea În dormitor. Se gîndea că Îl omorîse fără să știe, că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
incinta magazinului, cumpărătorii se așază la rînd În fața unei uși Înguste de fier, baricadată cu o masă pe care se află un cîntar. Șirul gros, cam de cinci oameni și lung ca de vreo două sute este flancat de navete și lăzi ca să nu se atașeze șmecherii pe de lături. Primii cincizeci nu părăsesc niciodată ușa aceea Îngustă, nici cînd este Închisă cu lacăt. Așteaptă aici zi și noapte să pice ceva: unt, brînză, ouă, vin, vodcă, cafea cu Înlocuitori, dar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu părăsesc niciodată ușa aceea Îngustă, nici cînd este Închisă cu lacăt. Așteaptă aici zi și noapte să pice ceva: unt, brînză, ouă, vin, vodcă, cafea cu Înlocuitori, dar mai ales carne. Fețele sînt cunoscute; cîțiva pensonari joacă table pe lăzile sau bidoanele de plastic neridicate care sînt stivuite În curte; femei așezate pe funduri de ligheane sparte sau pe cîte un pietroi Împletesc de zor și Își povestesc viața, o ceată de copii Între doi și doisprezece ani aleargă În jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
trăiau ei. Cele trei săli ale galeriei ocupau mai tot podul. Acolo erau așezați sub sticlă pașii de dans îngălbeniți ai lui Eberhart, nimic altceva. De la prima până la ultima privire invidioasă a lui Engelhard, toate mărite și înrămate. Și o ladă plină cu negative zgâriate și gândaci înmulțindu-se cu frenezie. Când am urcat ultima oară acolo, știam deja în linii mari ce înseamnă „marș afară“. Eberhart era încă înalt și uscățiv și călca pământul cu o forță uriașă. Totuși felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ca altădată să le zic dacă mai moare bunicul. Apoi au plecat. S-au întors pe la prânz cu un medic, doi oameni în alb, alți doi în negru și un sicriu de serviciu. L-au băgat repede pe Eberhart în ladă, au început să dezinfecteze peste tot cu niște pompe manuale, medicul le arăta pe unde să mai stropească și între timp își lua notițe. — E epidemie. Abia acum și-a îmbătrânit războiul unele din victimele sale - a spus el înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
știa adevăratul sens al acelui cuvânt. De altfel, nici nu am văzut-o pe Adél. În locul ei stătea altcineva și nimeni nu s-a sesizat. În schimb, mi se contura din ce în ce mai tare bănuiala că îl vor scoate pe Eberhart din ladă, îl vor parfuma să nu pută și vor monta în el o mașinărie care-l va face să danseze atâta timp cât țara va avea nevoie de el. Am urcat în camera mea și, de teamă, am adormit imediat. Simțeam că, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
fata să poată dansa în continuare. Iar eu am violat-o în pivniță. Ba nu. E o exagerare, căci s-a lăsat. Mi-a plăcut. Numai că mi s-a părut că, între timp, fiica mea era acolo, așezată pe lăzi. Dar nu e sigur. Ba e chiar improbabil, pentru că mama ei n-o lăsa să plece din aripa sudică, degeaba se făcuse deja mare. Chiar și până la iubitul ei, tot soldații au dus-o, câteva luni mai târziu, cu camionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
și ceaiul. Camera ei mirosea a bețișoare parfumate, iar pe pereți erau agățate în pioneze bucăți de materiale și eșarfe. Podeaua era din lemn plin de așchii, acoperit pe alocuri de covorașe în dungi împletite, portocalii și galbene. Pe o ladă veche din lemn era un teanc de cărți de meditație și yoga. Principalul punct de atracție al camerei era ceainicul electric și diversele cutii de ierburi de ceai așezate sub el. Mi-am lăsat jacheta și cizmele la ușă. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cum am văzut-o cu câteva săptămâni înainte, muzică și lumini și voci revărsându-se pe geam, bătrână și senilă, dar totuși foarte vie. Acum părea o țintă pentru squat-eri. Spiritul comunității se dusese de râpă. în fața ușii era o ladă galbenă din plastic plină cu sticle de bere. Pisica stătea pe ea, mieunând patetic. M-am lăsat pe vine să o mângâi. Traiul în comun o învățase să fie prietenoasă fără să discrimineze și imediat a început să lingă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
câte știam putea fi încă la bancă, scriind scrisori oamenilor care au depășit limita contului, taxându-i pe fiecare cu 10 lire. Sau făcând ce făcea ea de obicei la Wallenstein Trust. Veranda fusese măturată de curând, figurând doar o ladă pentru sticlele de lapte cu o săgeată care indica un „2“, un grătar și un covoraș. Foarte cuprinzător. Ușa mi-a fost deschisă de un bărbat care parcă era luat de pe coperta revistei Next. S-a uitat la mine de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
după care ieși, speriat. - Barosane, împrumută-mă și pe mine cu vreo zece milioane, îl rugă el ceva mai târziu pe unul dintre colegii săi, Marius Belvedere. - Bătrâne, n-am, îl minți acesta din urmă, surprins în timp ce tocmai cumpăra o ladă întreagă de bere de la parterul magazinului. Chiar azi bag întreținerea, că sunt în urmă de vreo patru luni. - Am înțeles, murmură Abdulah, privindu-l pe Marcel în timp ce fugea cu berile în spinare. Ceva mai târziu, fostul Abdulah era în aglomeratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
întunecat de sub casă care dă în curtea interioară unde se află intrarea de serviciu. Curtea e plină de așchii și de coji de mesteacăn. Aici taie portarul lemne, lovind puternic cu toporul, aici așază el lemnele tăiate în stivă pe lada de gunoi, le leagă cu o frânghie, le aruncă în spate și, pășind greoi, le distribuie prin bucătării. Frânghia îi intră în umăr, iar degetele care țin legătura de lemne se umflă și se fac roșii, pe o porțiune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se fac roșii, pe o porțiune și, pe altă porțiune, albe, de parcă s-a scurs sângele din ele. Urc acum pe scara întunecată care miroase a pisici, ținându-mă de balustrada îngustă de fier, și-mi amintesc de timpurile când lăzile de gunoi nu existau. Îmi vine în minte o zi; e vară, liniște, și deodată, în curte se aude o bufnitură, de parcă s-ar imita tunetul la teatru; din niște folii de tablă aruncate din căruțe se fac lăzi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
când lăzile de gunoi nu existau. Îmi vine în minte o zi; e vară, liniște, și deodată, în curte se aude o bufnitură, de parcă s-ar imita tunetul la teatru; din niște folii de tablă aruncate din căruțe se fac lăzi de gunoi. Apoi, spre seară, foile de tablă rămase se rulează cu mare scrâșnet; am impresia că în curtea vecină se face același lucru, așa de tare se răsfrânge acest scrâșnet în casă. Când a fost asta? Câți ani să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Își strivi între dinți o înjurătură, pentru că se lovise destul de tare la picior și se aplecă să vadă ce s-a întâmplat. La picioarele lui, ascuns cu totul de iarbă și lăstarii sălbatici crescuți în neorânduială, era ceva ca o ladă lungă și îngustă. Împinse cu piciorul obiectul respectiv, răsturnându-l pe o parte. Își dădu seama imediat că nu era o ladă ci un scoc din lemn întors cu fundul în sus. Era construit rudimentar din dulapi negeluiți putreziți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
La picioarele lui, ascuns cu totul de iarbă și lăstarii sălbatici crescuți în neorânduială, era ceva ca o ladă lungă și îngustă. Împinse cu piciorul obiectul respectiv, răsturnându-l pe o parte. Își dădu seama imediat că nu era o ladă ci un scoc din lemn întors cu fundul în sus. Era construit rudimentar din dulapi negeluiți putreziți pe alocuri, cu stinghii din loc în loc ca să-l întărească și leațuri subțiri bătute la distanțe egale pe fund. Se scărpină după ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lui ori, cine știe, se produsese o prăbușire undeva în adâncuri. Ori poate numai i se păruse? Gândul la comoara din mină nu-i dădea pace, aurul îl chema din nou acolo. Privi în jurul său și, ridică de jos o ladă goală, veche, dar care părea destul de solidă. Își adusese sculele în ea, săptămâna trecută. În graba cu care fugise afară, lanterna îi scăpase din mâini și probabil se rostogolise undeva înăuntru. Nu-i nimic, mai avea una și apoi, felinarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în subteran. Intră înapoi, în mină și porni cu grijă spre galeria unde lucra. Și aici totul era în regulă, nimic neobișnuit nu se întâmplase. Lanterna pierdută zăcea pe jos, încă aprinsă. O ridică și o băgă în buzunar. Așeză lada jos, chiar la baza peretelui pe care îl spărgea. Se urcă pe ea și privi din nou prin gaura de sub tavan. Simțea pe ceafa transpirată curentul de aer. Raza de lumină tot nu străbătea prea departe. Nu pricepea de ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]