243,069 matches
-
inteligență a instinctului. Nu sunt un om calculat, nu sunt nici un pătimaș.” Iubirea ? “Este singură sursă care ne definește. Nu trebuie redusă doar la instinct. Oamenii trebuie să și exerseze iubirea, nu să o mimeze. Trebuie să-ți cunoști propriile limite că și pe ale celorlați.” Și dă, este un sentimental. La lumea de astăzi, îl fascinează, dar și îl nemulțumește, în aceeași măsură, “grabă” cu care coboară: “Mă tulbură cât de repede se decide de toate achizițiile de civilizație și
Aniversari Dan Puric. In: Editura Destine Literare by Elena Dordea () [Corola-journal/Science/76_a_297]
-
ale sunetelor în acorduri complexe - pe de-o parte, iar pe de altă parte pasajele cu intonație aproximativă, unde sunetele sunt atinse prin glissando. Se observă evitarea rezolvărilor pe unison, stare care determină o zonă oscilantă, îngrădită de propriile sale limite. Permutarea acelorași elemente sonore în cadrul vocilor din cor constituie elementul de variație în secțiunea de față, iar efectul îl reprezintă o textură cu încărcătură dramatică puternică, redusă treptat prin diminuarea intensității cu care aceasta este afirmată, atingând în final sonorități
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
datorită creșterii sale perpetue spre ceea ce este cel mai mare bun”<footnote Idem, Contra Eunomium, P. G. XLV, col. 797A. footnote>. Îndumnezeirea în gândirea Sfântului Grigorie este o urcare interioară, perpetuă, către unirea cu Dumnezeu; ea „nu are decât o limită, aceea de a nu avea niciuna”<footnote Idem, De vita Moysis, P. G. XLIV, col. 300D. footnote>. Când vorbește despre firea inteligibilă, Sfântul Grigorie precizează că, la rândul ei, aceasta este împărțită: „una este necreată și făcătoare a celor ce
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
în așa fel încât bogăția binelui divin să poată lucra. Trupurile noastre sunt receptacole ale „celor bune” și, pe măsură ce se hrănesc, cresc și au nevoie de și mai multă hrană divină. Participarea la divin este asemănată cu o creștere fără limită, alimentată de nesfârșitul izvor al binelui - Dumnezeu Însuși. Acesta este planul divin, iar atașamentul față de cele materiale nu e decât o împiedicare a acestei creșteri<footnote Andreas Andreopoulos, „Eschatology and final restoration (apokatastasis) in Origen, Gregory of Nyssa and Maximos
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
Philosophy, Volume 1, Number 3, Spring 2004, articol disponibil la adresa web http://www.theandros.com/restoration.html, accesat la 6 Mai 2011. footnote>. Răul începe cu îndepărtarea de participarea la divin, în voință izolată, particularitate și egoism. Nu există o limită în ființa divină (care, literal, este lipsită de granițe), ci ea oferă continuu și este plină de iubire. Aceasta permite o comuniune a înălțării perpetui în bunătatea lui Dumnezeu (ἐπέκτασις). Singurul scop al vieții umane este de a progresa continuu
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
alți termeni. În această lucrare, Sfântul Grigorie descrie dinamica participării la Dumnezeu. Binele principal și suprem a cărui fire este bunătatea, este și se numește Dumnezeirea, fie că aceasta se înțelege sau nu. Din moment ce nu poate fi demonstrată vreodată o limită (ὄρος) a virtuții, cu excepția răului (deși Divinul este, bineînțeles, nereceptiv față de opusul său), tot așa, natura divină trebuie înțeleasă ca nelimitată (ἀορίστης) și nemărginită (ἀπεράτωτος). Chiar și așa, omul care urmărește adevărata virtute participă la nimic altceva decât la Dumnezeu
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
adevărata virtute participă la nimic altceva decât la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este virtutea perfectă. Ce este viu prin natura sa este și de dorit pentru cei care îl recunosc și doresc să participe la el, și pentru că nu are nici o limită, atunci și dorința participantului, pe măsură ce se străduiește să atingă limita nelimitatului, descoperă că nu are nici un punct de oprire (στάσις)<footnote Idem, Despre viața lui Moise, PSB, vol. 29, p. 23. footnote>. În lucrările sale, Sfântul Grigorie face o descriere
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
Dumnezeu este virtutea perfectă. Ce este viu prin natura sa este și de dorit pentru cei care îl recunosc și doresc să participe la el, și pentru că nu are nici o limită, atunci și dorința participantului, pe măsură ce se străduiește să atingă limita nelimitatului, descoperă că nu are nici un punct de oprire (στάσις)<footnote Idem, Despre viața lui Moise, PSB, vol. 29, p. 23. footnote>. În lucrările sale, Sfântul Grigorie face o descriere a creșterii dorinței în paralel cu cea a participării și
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
adevărată participă la nimeni altceva decât Dumnezeu” (oὐδὲν ἕτερoν ἢ Θεoῦ μετέχει)<footnote Sf. Grigorie de Nyssa, De vita Moysis, P. G. XLIV, col. 310A. footnote>. Aceasta nu înseamnă că Îl posedă pe Dumnezeu, pentru că, din moment ce acest bine nu are limite, dorința însăși a participantului nu are punct de oprire, ci se întinde în infinit. Nici discipolul virtuții nu participă la natura lui Dumnezeu. El participă la atributele sau acțiunile lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie nu citează niciodată textul biblic de la 2
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
În dincolo, este asumată și trăită firesc. Dincolo este o problemă de credință, nu de cunoaștere, așa Încât, subsumată lui, poeziadoliu a Ilenei Mălăncioiu Îi Îmbrățișează Înțelesul fără de Înțelegere. Tocmai pentru că respinge condensarea rațională a morții și a vieții veșnice Între limitele recognoscibilului, această poezie Își ferește cititorul de iluzii. Ea construiește o „carte adevărată”, cum o numește Constantin Noica În fragmentul de scrisoare preluat pe coperta a patra. Ileana Mălăncioiu pășește, pe urmele surorii plecate dincolo, până la pragul dintre lumi, dar
ALECART, nr. 11 by Irina Ciobotaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92870]
-
obiectele proprii simțurilor noastre, iar cea intelectuală servește la manifestarea adevărului care se află în gândire. Deci, vederea și inteligența nu percep una și aceeași lumină, ci este propriu fiecăreia din cele două facultăți să acționeze după natura lor și limitele lor. Totuși, atunci când cei care sunt vrednici primesc harul și puterea spirituală supranaturală, ei percep atât prin simțuri, cât și prin inteligență ceea ce este mai presus de orice simț și de orice intelect. Cum? Acest lucru este cunoscut numai de
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
care rațiunea pune între ea și Dumnezeu o prăpastie pe care nici ea, nici Dumnezeu nu o poate umple. Din această mentalitate se explică doctrina catolică despre caracterul creat al grației. Omul rămâne chiar în starea de har închis în limitele creaturității sale. De aceea nu se vorbește în teologia catolică de îndumnezeirea creaturii<footnote Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, notă explicativă, nr. 138, în Filocalia..., vol. VII, p. 327. footnote>. După Sfântul Grigorie Palama, care redă tradiția Părinților răsăriteni, sunt trei etape
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
o experiență trăită, o parte din real simțit Încă Înainte de a fi gândit, În mod voit, ca nou. Dar nu rigoarea filosofică iese În evidență În textul lui Aris Fioretos, ci intensitatea cu care gândirea trăiește experiența posibilităților și a limitelor. Avem de-a face cu o soluție dublu-ironică, Knisch privind un răspuns neașteptat al vieții: dacă destinul Îl ajută și Îl reîntregește aparent, ghinionul se manifestă, de fapt, pentru a i-l confirma. Imun la dramă, ochiul participantului din șifonier
ALECART, nr. 11 by Bianca Dumencu () [Corola-journal/Science/91729_a_92882]
-
Încercarea disperată de a surprinde (Încremeni) Într-o formă un suflet, o existență În fapt. Despre Încercarea de a te salva ca artist sau ca femeie sau ca soție - ca om. Despre eșecul de a putea surprinde/trăi totul, despre limitele sufletului și ale oricărei forme de artă. Despre singurătate din nou. Decor minimalist În alb/negru: studioul unui artist fotograf celebru pentru nudurile sale care mai are de trăit mai puțin de un an și refuză orice Încercare de a
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92891]
-
prins În căruciorul prea mare pentru puținătatea timpului rămas. Subtilul joc al dublului imperfect: Ea (femeia tânără, frumusețea, misterul, viața care va continua cu multitudinea ei de posibilități) și ea (soția, stabilitatea și Îndârjirea, forma definitivă a vieții cuprinse Între limitele existenței), gesturile În oglindă, cu sugestia transformării Ei În ea și a ei În Ea (nu poți să nu te Întrebi: Oare ce va alege el? Dar oare mai are Timp să aleagă, mai Trebuie să aleagă?) și apoi egalizarea
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92891]
-
care ascultătorul o va alege, se poate remarca incapacitatea lui Mefistofel de a-și crea propriile teme. În schimb, sunt preluate temele lui Faust Într-o viziune nouă, distorsionată, mutilată În reprezentări diabolice și pline de ironie. Muzica ajunge la limita atonalismului, două teme din secțiunea lui Faust creând o fugă infernală. Mefistofel apare Însă dezarmat În fața inocenței Margaretei, a cărei temă rămâne intactă și care reușește să-l alunge spre sfârșitul părții. Simfonia se Încheie cu un „Chorus misticus” ce
ALECART, nr. 11 by Iuliana Alecu () [Corola-journal/Science/91729_a_92892]
-
prin educație și pregătire. De fapt, căderea se întoarce în avantajul umanității. În afara introducerii morții ca limitare a efectelor păcatului, ea ne permite să obținem o mai profundă înțelegere a binelui prin experiența contrariului, învățându-ne astfel și care sunt limitele naturii noastre și, prin aceasta, care este „adevăratul sens al lucrurilor existente”<footnote Contre les heresies, 5.2.3, în col. Sources Chrétiennes, Nș 153, p. 37, 39. footnote>. Ființele umane sunt pregătite astfel pentru venirea Fiului lui Dumnezeu. Împotriva
Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Irineu al Lyonului despre îndumnezeire. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/174_a_438]
-
o idee percepută ca potențialitate ideatică. Prin radiant-energetica minții vizionare, OS se extinde ca un mănunchi cuantic. Liberă de substanțialitatea TA, ea se propagă instantaneu-indefinit, ca pretutindeni neunde/oriunde și necând/oricând. Mai mult chiar, propagarea nu are un moment limită, de început și/sau de sfârșit, dar nici nu corespunde unei stări de acum, neavând un impuls (accent) de referință. Astfel, TA este innominal ca moment, indeterminabil ca loc ori inimaginabil ca profil și acardinal ca orientare. Conform expresiei de
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
materialitate incidentă, fenomenală și unică. Ca atare, este reperabilă sensibil prin prisma senzațiilor și a impresiilor de moment. Întrucât TA este perfect indecelabil de OS (încremenită peste el), conținutul acesteia rămâne inaccesibil, fiind absorbit cu totul (incomensurabil) în chiar clipa (limita) lui. Orice abordare rațională este însă imposibilă, întrucât, la nivelul percepției, starea de eveniment este condiționată de inmarginalitate și/sau continuitate temporală. A percepe OS ca eveniment este analog încremenirii cu privirea pe ceva inmarginal. Câtă vreme nu clipești, rămâi
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
unui moment măsurat, ceea ce corespunde aspectului de conservare a energiei de instrumentalizare. Este o funcție proprie acompaniamentului, a cărui pulsație de adâncime constituie latura sa tehnică, de armătură temporală. Pulsația este de fapt un șir monoton-static de margini punctuale sau limite elementare, exprimabile ca unități metrice pur formale. Extensiile lor temporale (ca durate efective) fiind considerate doar tehnic, sunt irelevante sub aspectul conținutului sonor. Prin urmare, fiecare termen pulsațional echivalează cu celălalt, oriunde s-ar afla în șir. Ei nu devin
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
suie; / Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem, și nu e. Pe linia timpului, privitorul se află înapoi față de timpul propriu al stelei, văzând-o dinspre trecutul ei. Dar dacă cel plecat ar avea o viteză superluminică (peste limita absolută), ne-am putea imagina ca, întorcându-se, să treacă înapoi (ca printr-o gaură de vierme<footnote Numele de gaură de vierme (Wormhole) provine de la analogia cu un vierme care, în loc să se deplaseze la suprafața mărului, o ia pe
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
așteptarea unui acum înnoit (prezumat ascensional, ca simbol sonor al unui înțeles ascuns). Ținem să precizăm că planul cadențial nu este totuna cu formula de cadență sau coda unei OS, acestea fiind doar obiecte instrumental-formale, prin care se concretizează convenția limitei secunde (ultime) sau a sfârșitului unui parcurs. Sub acest aspect, cadența de la finalul unui ciclu secvențial (după cum este definit în cap. 4) marchează limita secund-ultimă a unei forme de frază și/sau perioadă. Prin analogie, frazei îi corespunde aspectul de
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
de cadență sau coda unei OS, acestea fiind doar obiecte instrumental-formale, prin care se concretizează convenția limitei secunde (ultime) sau a sfârșitului unui parcurs. Sub acest aspect, cadența de la finalul unui ciclu secvențial (după cum este definit în cap. 4) marchează limita secund-ultimă a unei forme de frază și/sau perioadă. Prin analogie, frazei îi corespunde aspectul de respirație din stadiul atmosoniei, la care se adaugă cel al complementarității profilelor (din melosonie) și, în fine, formula de cadență din stadiul actual. În
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
alt semn grafic - ci una extrem de pragmatică, palpabilă. Pentru un muzician oriental, un sunet este reprezentarea amplasării unui deget într-un anume loc de pe tastiera luth-ului. Cel mai grav sunet pe care luth-ul îl putea produce a devenit limita inferioară a sistemului modal oriental și s-a numit Yakah. Denumirile sunetelor diferă, chiar și atunci când este vorba de același sunet repetat la interval de octavă, respectându-se principiul corespondenței dintre denumirile notelor și digitația luth-ului : un sunet amplasat
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
se mai adresează publicului larg, încep să se citească între ei, iar oamenii simpli și de cultură medie nu îi mai înțeleg. Acest fapt a dus la valorizarea pozitivă în artă a nihilismului, a sterilității. Artistul modern scrie puțin, experimentează limitele limbajului și sfârșește în tăcere. Observați fetișizarea în modernitate a operelor ratate, neterminate, imperfecte. Kafka, de pildă, nu a terminat nici unul dintre marile lui romane. Valorizând pozitiv eșecul și exaltând autonomia literaturii, modernitatea a dus la separarea literaturii de consum
ALECART, nr. 11 by Antonio Patras () [Corola-journal/Science/91729_a_92902]