826 matches
-
la Balmoral, unde își petrece în mod tradițional vacanță de vară“, spunea crainicul de știri. „Ni s-a dat de înțeles că prințul Charles le-a spus tinerilor prinți de moartea mamei lor.“ Fanny demara de lângă bordura, tăind calea unei limuzine, al cărei șofer frână disperat și claxona furios. Tânără accelera, părăsind locul unde era să se tamponeze. Cu gândurile învălmășindu-i-se în minte, cu ochii în lacrimi, cu urechile ciulite la știrile de la radio, uită să iasă din aeroport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
putea să cumpere cofetăria cu totul! Mișu, zâmbind satisfăcut cu buzele dulci, porni mai departe pe Calea Victoriei. Strada era aproape goală la ora asta, oamenii de rând erau la serviciu. Bine, Mișu, dacă ar fi vrut, putea să ia o limuzină, dar îi făcea plăcere acest modest anonimat. Era mai bine să treacă pe jos pe lângă cei câțiva amărâți. Uite, își spuse Mișu, eu merg pe jos acum, cu blugi și bluză de trening, și ăștia habar n-au cîți bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
de sulf, formaldehida, oxid de azot, hidrocarburi (Mihai Moronescu, (19)). Se poate spune că fiecare conducător de autovehicul produce apocalipsa. Sunt conștienți de răul pe care-l fac? Nici nu vor să audă de asta. Ei se simt bine în limuzina lor și nu-i interesează ce rău își produc lor și întregii omeniri. Lor își fac rău și prin sedentarism, nu fac mișcare, nu se mai deplasează pe jos. Cine poate să-i lămurească și să-i convingă să nu
Apocalipsa este în derulare by Narih Ivone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/317_a_605]
-
și de alta a ușii. După moda veche, în care se dădea onorul, fiecare soldat pocni din călcâie, ridică mâna și salută. Zâmbind, Blayney primi salutul; după care mai stătu acolo cu Gosseyn și Crang vreo cinci minute, până când cinci limuzine lustruite apărură în josul străzii și intrară pe poartă pe terenul Institutului. Mai mulți bărbați săriră din ele. Și, evident, venise timpul. Blayney se întoarse spre Gosseyn. - Vrei să ți-l aduc pe doctorul Kair? Cu atâția martori de față, Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
cu mine." Răspunsul veni plin de îndoială: Cred că în cele din urmă, o să se întâmple și asta. Tu și cu mine față-n față..." Gosseyn Trei răspunse: "Trebuie să plec peste câteva minute." ...Stând pe bancheta din spate a limuzinei, cu Crang și Prescott. Gosseyn Trei analiză în tăcere ceea ce urma să se întâmple: Oare am să pot face ce se așteaptă de la mine?..." Asta era, desigur, o întrebare importantă. Dar, conform teoriei Semanticii Generale, exista o problemă chiar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
pus la curent în amănunt cu toată situația, spuse: - Cred că ar fi bine dacă am chema și celelalte persoane principale aici, și pe Gosseyn Doi. Când Crang merse să-i telefoneze lui Leej și Prescott ieși să-i trimită limuzina s-o ia, Gosseyn i se adresă lui Kair: - Bănuiesc că prin "persoane speciale" ai vrut să denumești persoanele care au participat la tentativa colectivă de a ajunge în cealaltă galaxie și, deci, trebuie să-l aducem și pe Enro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
mai vezi câțiva dintre puștii care ți-au fost colegi la reflexologie, îmbrăcați acum în costume Armani, în rochii de seară Chanel. Puști care erau vegetarieni pe vremuri și făceau naveta pe bicicletă, îi vezi azi intrând și ieșind din limuzine. Îi vezi mâncând singuri la mese mici din restaurantele hotelurilor. Bând cockteil-uri la bar în aeroporturi private, așteptând următorul avion închiriat. Toți visători ăștia idealiști, ademeniți acum într-un joc de picioare profesionist. Mamele alea telurice, hippie, cu părul împletit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
artificial de aceleași implanturi subcutanate. Privindu-și același ceas Cartier, același timp înconjurat de aceleași diamante. Același colier de la Harry Winston în jurul unor gâturi lungi și subțiri, modelate cu ajutorul practicilor hatha yoga. Toată lumea cobora și urca din și în aceeași limuzină Lexus, doar culorile erau diferite. Nimeni nu era impresionat. Fiecare seară era o lâncezeală socială absolută. Cea mai bună prietenă a doamnei Keyes, Elizabeth Ethbridge Fulton Whelps, zisă și „Inky”, obișnuia să spună că lucrul „cel mai și cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Doar v-ați obișnuit cu Eternity de la Calvin Klein..., spune Inky. Inky și Evelyn dau o raită prin împrejurimi, doar ele două într-o plimbare lejeră. În fața lor pe stradă, anturajul unei statui în fustă mini se revarsă dintr-o limuzină, tipi zvelți având căști cu microfon între ureche și gură, fiecare purtând o conversație cu cineva de departe. În timp ce trec pe lângă ei, Inky se împiedică, ștergându-i cu poșeta plină de pește putrezit, atingând-o de mânecile hainelor de piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
accidentele mașinilor de curse. Pentru care nemții spun „Die reinste Freude ist die Schadenfreude”. Cea mai pură satisfacție e atunci când cei pe care-i invidiem o pățesc. Cea mai autentică formă de bucurie. Satisfacția pe care o simți când o limuzină o cotește greșit pe o stradă cu sens unic. Sau când Jay Smith, interpretul lui Pinky din Poznașii, e găsit înjunghiat în deșert, nu departe de Las Vegas. E genul de satisfacție pe care am simțit-o atunci când Dana Plato
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
uită cum alții fură, cum alții mint, cum alții spun că fac istoria, când toți proștii știu că suntem la sfârșitul istoriei, cine ce să mai facă din acest punct de vedere, fiecare cu istoria lui, cu miturile lui, cu limuzinele sau cu foamea lui, nu știu de ce oamenii își mai bat capul cu astfel de chestii. Tu nu te uiți la tata cum merge la fabrică ca un prost, zice că muncește până moare, când colo acea fabrică e doar
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
un peisaj dezolant: clădiri În ruină gata să se prăbușească, străzi pline de cioburi de sticlă și bucăți de pietre, mirosuri pestilențiale de vomă și gunoaie. Și printre toate astea trecea din când În când, ca o nălucă, câte-o limuzină neagră, din aceea lungă, probabil În drum spre Wall Street. Data trecută când am fost aici În interes de serviciu nu am sesizat aspectul acesta, dar acum, așezat pe o bancă, fără a mă confunda cu peisajul, mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și toți banii ăștia câștigați din senin l-au aruncat Într-o adevărată angoasă. Începuse să cheltuiască Într-un stil care te lăsa fără cuvinte. Chiar și atunci când ieșea În oraș doar ca să mănânce niște spaghete, se urca Într-o limuzină lungă Lincoln. La hotel se caza Întotdeuna În cele mai extravagante camere: Ambassador Suite, Imperial Suite, Tropic Suite, Marrakesh Suite. Genul de camere decorate cu un gust Îndoielnic, dar cu cât erau mai scumpe, cu atât Îi plăceau mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mult decât unul la clasa Întâi a unui zbor regulat, m-am Îmbrăcat la costum, mi-am pus cravată și mi-am pieptănat părul lins pe spate. Pasagerilor liniei Concorde li se asigura, la cerere, un serviciu de transport cu limuzina de la aeroportul Charles de Gaulle la hotel. Când am completat cererea pentru acest serviciu, mi-am dat seama că nu aveam o cameră rezervată. Cei de la ghișeul companiei Air France s-au oferit să-mi facă rezervare la hotel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
stare să șteargă urmele epuizării fizice date de căutarea plăcerilor. Avionul Concorde se Îndrepta vertiginos spre Paris, unde locuia cea de-a treia membră a acestei categorii de oameni privilegiați. Părea că plonjează din miezul zilei În inima nopții. Șoferul limuzinei mă aștepta la capătul terminalului de sosiri de pe Charles de Gaulle, cu o pancartă de dimensiunile unei cărți poștale pe care scria Monsieur Miyashita. Am trecut de vamă fără probleme. Nu am văzut decât un singur funcționar și, cum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și avionul Concorde era singurul care aterizase la ora aceea, nu s-a sinchisit să arunce măcar un ochi pe pașaportul meu. Am schimbat În franci cinci sute de dolari la biroul de schimb valutar și m-am urcat În limuzină, un Volvo albastru-Închis. Șoferul era asiatic. L-am Întrebat În engleză din ce țară era și mi-a spus că din Vietnam. Conducea cu o sută optzeci de kilometri la oră pe autostrada ce ducea spre centrul orașului. Am ațipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ca și cum aș fi venit din propria mea voință. În măsura cunoștințelor pe care le aveam eu, Arcul de Triumf era sinomin cu un loc foarte Îndepărtat. Tocmai mă Întrebam dacă se cădea să admir acest monument așa de aproape, când limuzina Volvo a pătruns Într-o piață pavată cu piatră cubică. Piața Concorde, mi-a șoptit șoferul. Cu toate că era miezul nopții, Piața Concorde era scăldată Într-o lumină gălbuie ce se revărsa dinspre o rețea complicată de reflectoare. În depărtare se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
nu a putut să vină, spuse șoferul conducând-o spre parcare. — Oh, nu face nimic, spuse veselă Adriana. Am să trag un pui de somn în mașină, dacă nu vă deranjează. Odată instalată pe luxoasa banchetă din spate a unei limuzine ultimul răcnet, Adriana și-a dat seama că era prea bucuroasă ca să doarmă. Trecuseră două luni și jumătate și, în sfârșit, avea să vadă legendara vilă din Hollywood unde locuia Toby. A citit și a recitit biletul lui (Scumpă Adriana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
-se să și-i pună ca să vadă cum îi stă. Cincisprezece minute mai târziu, având la urechi cerceii cu safire, demni numai de o celebritate, și o sticlă de apă Evian în mână, Adriana sări pe bancheta din spate a limuzinei. Era mulțumită de ea, nu numai pentru noua achiziție, dar și pentru ceea ce reprezenta aceasta: un prieten stabil care o adora și o copleșea cu dragoste și afecțiune (și bijuterii de la Harry Winston). În sfârșit, înțelegea de ce toate celelalte fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ei? Adriana devenea tot mai furioasă cu fiecare stradă pe care o parcurgea; când au trecut în viteză pe lângă clădirea MetLife, se hotărâse deja să pună capăt întregii farse odată pentru totdeauna. Ei, și? O să piardă un pariu — mare brânză! Limuzina trecu pe lângă Bear Stearns, iar Adriana își aminti de Duncan al lui Emmy așa cum făcea de fiecare dată când trecea pe lângă clădirea unde se lăudase el (cel puțin în mintea ei) că e nu știu ce mare rahat. Adriana nu l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
financiar. Ia-o ușurel, și-așa ai prins o culoare de-i place popii, măcar plătește consumația. Că și noi vom vărsa lacrimi pentru tine, În urma dricului. Bă, să fie cu cai mascați și cu pampoane, să nu mori cu limuzină că te renegăm! Tu ai fost și ești din proletariat, să nu te spurci la fițe și figuri! Gicu scoate o batistă și plânge În ea, la mișto. Iar Sandu Îl privește lung pe Gore, În timp ce acesta dă senzația că
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
val. Fețele din jurul mesei sunt îmbujorate, oamenii sunt încă sub imperiul certurilor de mai devreme, dar acum nu mai strigă nimeni. Clienții au plecat. Pe la ora patru am ajuns la un consens, am bătut palma, iar ei au dispărut în limuzinele lor strălucitoare. Acum e rândul nostru, al avocaților, să punem cap la cap ce au spus și ce au vrut de fapt să spună (dacă credeți că e același lucru, mai bine vă lăsați de drept chiar în clipa asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sunt împreună cu iubitul meu, un tip minunat și un om de succes; iar mâine am un test video pentru televiziunea americană! Simt că mă sufoc de fericire. Aici, în lumea asta scumpă și strălucitoare, am vrut să ajung mereu. Cu limuzine și flori, cu sprâncene pensate și haine de firmă de la Barney’s, cu portofelul burdușit de cărți de vizită ale celor mai mari directori TV. Ei sunt lumea mea; acestei lumi îi aparțin. Vechea mea viață pare la un milion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
o o sucursală a Băncii Umanitariste Cooperativiste Inter-Județene „Brandaburlea & Brandaburlea“, la care generalul Goncea avea o participare de optzeci și trei la sută din capital. Părintele Ioachim încă nu se întorsese. Plecase probabil pe jos. Bemweul era în curte. Cerceta limuzina, îngândurat. „Dacă ai parohie în oraș, ce să faci cu banii. Nu trebuie să îți iei o mașină, să-ți faci acareturi, altceva ce să afci cu ei? Mai îi bagi și în câte o afacere, ca părintele Andrei, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
răpiri, teroriști ascunși, și p-ormă s-o întorci cum acuma îl face și cetățean de onoare, eu mai și plătesc mascarada, că s-a-ntors oaia sau boul rătăcit cum zice și la Biblie, și-l plimbă ca pe Ceaușescu cu limuzina prefecturii, îți dai seama, și cu motocicliștii în față de la «Roata morții» și «Zidul curajului» de la circul lui Brandaburlea ăl Tânăr, scamatorii kaghebiste, să ții minte când ajungi la capitolul ăla să mă mai întrebi, că e ițele încurcate, politică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]