1,327 matches
-
meu (masculin), indiferent de genul substantivului regent și, de fapt, indiferent de natura regentului: „Ei se învârt în jurul tău.”, „oamenii din jurul tău, fetele din jurul tău”. Pronumele de persoana a III-a dezvoltă opoziția specifică de gen, indiferent de structura prepoziției (locuțiunii prepoziționale) și de regent: Ei se învârt în jurul lui/ei; oamenii din jurul lui/ei, fetele din jurul lui/ei, oamenii din fața lui/ei. La persoanele I și a II-a omonimia genitiv-dativ caracterizează numai formele neaccentuate: „Lasă-ți lumea ta uitată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
el. Omonimia genitiv-dativ la formele neaccentuate ale pronumelui de persoana I și a II-a, la ambele serii de forme ale pronumelui de persoana a III-a, se rezolvă la nivel sintactic: • prin intermediul recțiunii prepoziționale; genitivul este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) a căror structură se termină într-un „articol” definit, masculin sau feminin: în juru-mi, în juru-i: „Lucesc în juru-i ziduri ca tuciul lustruite.” (M.Eminescu, I, p. 93); „Din jurul lui dispăruse lumea cea obișnuită a tinerilor.” (M.Eminescu, Proză
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la) dumneavoastră etc. Vocativul persoanei a II-a este marcat prin intonație: dumneavoastră! Distincția genitiv-dativ se realizează sintactic, prin intermediul regentului; genitivul are regent nominal: ideea dumneavoastră; dativul, regent verbal sau adjectival: Vă dau dumneavoastră, idei folositoare dumneavoastră sau prin intermediul prepozițiilor (locuțiunilor prepoziționale) specifice: Toți se-nvârt în jurul dumneavoastră. (G.)/Datorită dumneavoastră am mers mai departe. (D.) În anumite condiții sintactice (sau morfosintactice), identitatea de genitiv este fixată de morfemul, variabil, al, ai, a, ale: ideea aceasta a dumneavoastră. FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONAL
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nivelul dezinențelor verbale: El se înscrie/Ei se înscriu. Genultc "Genul" Spre deosebire de pronumele personal neutru și de celelalte pronume, pronumele reflexiv nu realizează opoziția de gen decât la genitiv, singular, formă accentuată, dar numai în planul expresiei, în legătură cu structura prepoziției (locuțiunii prepoziționale) care-l impune: în jurul meu, său/ân fața mea, sa. Opoziția, existentă la persoana a III-a, se manifestă, indirect, la nivelul pronumelui (substantivului)-subiect: El se îmbracă./ Ea se îmbracă. Cazultc "Cazul" Spre deosebire de pronumele personal și de celelalte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cazuală și genitivul, iar dativul -și este caracterizat uneori ca dativ posesiv: Luându-și cărțile a plecat. Pronumele reflexiv se situează în genitiv în aceleași condiții în care prezintă forme de genitiv pronumele personal 7: • când este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice genitivului: în jurul său, asupra sa etc., în juru-și; • când intră într-o relație sintactică atributivă cu un substantiv, direct: „În van mai caut lumea-mi în obositul creier.” (M. Eminescu, I, p. 71), „Cerul stelele-și arată, solii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
37) Cazul genitiv exprimă identitatea subiect-obiect în interiorul unui raport de posesiune care determină, în plan sintactic, suprapunerea subiect-atribut, posesor al obiectului acțiunii verbale: „Peste vârfuri trece lună,/ Codru-și bate frunza lin.” (Ibidem, p. 206) Când este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) care cer cazul genitiv, pronumele reflexiv circumscrie locutorului, interlocutorului sau obiectului (personal) al comunicării diferite coordonate ale actului lingvistic sau ale planului semantic al textului: Prin această atitudine am ac'ionat împotriva mea., Și-a adunat în jurul său toți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mea., Și-a adunat în jurul său toți parveniții și impostorii. Forma de persoana a III-a este omonimă cu pronumele posesiv; se distinge de acesta, ca și pronumele personal de genitiv, sintagmatic: este pronume reflexiv dacă este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) cu recțiune genitivală: în jurul său. La plural, genitivul este omonim și cu genitivul pronumelui personal. Distincția rămâne implicită în plan semantic și se realizează în plan sintactic, indirect, la nivelul pronumelui-subiect gramatical. Identitatea semantică subiect-obiect-circumstanță marchează pronumele reflexiv: Ei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cazul genitiv: • atribut, formele neaccentuate: „Nu spre-amor, spre-nchinăciune el genunchii-și încovoaie.” (M. Eminescu, I, p. 103), „Pe vatra corăbiei/inima mi-o îngrop subt spuză.” (L. Blaga, p. 98) • complement indirect și circumstanțial; formele accentuate, cerute de recțiunea prepozițiilor (locuțiunilor prepoziționale) care se construiesc cu genitivul: Nu mai văd nimic înaintea mea., Și-a creat în jurul său o atmosferă total nefavorabilă., Prin tot ce faci ești împotriva ta. Pronumele în cazul dativ realizează funcția de complement indirect sau de complement
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de cuantificare numerică de singular: unu - întâiul și sinonimul neologic primul, precum și pronumele neologic secundul, sinonim al pronumelui al doilea, și pronumele ultimul. Pronumele ordinal prezintă, sub aspectul structurii, trei tipuri: • simplu: întâiul, primul, secundul, ultimul • compus: al doilea etc. • locuțiuni pronominale: al nu știu câtelea, cine știe al câtelea, cel din urmă FLEXIUNEA PRONUMELUI ORDINALTC "FLEXIUNEA PRONUMELUI ORDINAL" În flexiune pronumele ordinal acualizează opozițiile categoriilor determinării, genului, numărului și cazului. Categoria determinării se realizează prin opoziția între doi termeni: determinare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Pronumele întâiul, când este precedat de morfemul determinării, ia forma dintâi și realizează opoziția de gen prin intermediul acesteia: cel dintâi/cea dintâi; cei dintâi/cele dintâi. Numărultc "Num\rul" Opoziția singular-plural este proprie pronumelor ordinale întâiul, primul, secundul, ultimul și locuțiunii cel din urmă. În planul expresiei, opoziția se realizează prin dezinențe, în flexiune internă, și la nivelul morfemului determinării, variind în funcție de gen: Singular: -Ø + -l(M.): primul, ultimul, întâiul -ă(e) + -a(F.): prima, ultima, întâia Plural: -i + -i(M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Pronumele secundul dezvoltă la masculin și o alternanță consonantică: d/z: secundul/secunzii. Pronumele ordinal întâiul, în forma dintâi, realizează opoziția singular-plural, mai ales prin intermediul morfemului cel: cel(cea) dintâi/cei (cele) dintâi. Prin același morfem realizează opoziția de număr locuțiunea pronominală: cel din urmă: cel (cea) din urmă/cei (cele) din urmă. Celelalte pronume ordinale sunt defective de plural. Marca singularului este reprezentată de morfemul subclasei, la care se adaugă, când pronumele se caracterizează prin determinare definită, morfemul determinării: al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este atributul: „Ceasul ultim îi împacă toată viața-i de durere.” (M. Eminescu, I, p. 53) Adjectivele pronominale ordinale stau, în topică obiectivă, în fața substantivului. Cele mai multe se întrebuințează, însă, în mod liber și în poziție postsubstantivală. Stau numai în fața substantivului locuțiunile al nu știu câtelea decret, cine știe al câtelea decret și în mod curent adjectivul întâiul. PRONUMELE INTEROGATIVTC "PRONUMELE INTEROGATIV" Sub aspect semantic, pronumele interogativ se caracterizează prin apartenența la instrumentele interogației, alături de adverbele interogative; sunt substitute ale unor substantive
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Când luna se strecoară printre nouri, prin pustii,/ Tu cu lumea ta de gânduri după ea să te ații?” (Ibidem, p. 157) ADJECTIVUL PRONOMINAL INTEROGATIVTC "ADJECTIVUL PRONOMINAL INTEROGATIV" Cu excepția pronumelui cine, toate celelalte dezvoltă și valori adjectivale. Se mai adaugă locuțiunea adjectivală ce fel de, căreia nu-i corespunde un pronume: Ce fel de om e Tudor? Sub aspect semantic, adjectivele interogative mențin sau dezvoltă în mod specific deosebirile dintre pronumele corespunzătoare. Dezvoltă noi sensuri mai ales adjectivul ce, devenit expresie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subclase: • pronume simple: unul, altul, anumiți, cutare; • pronume compuse; cele mai multe sunt alcătuite din pronume interogative, în asociere cu alte pronume nehotărâte sau cu alte elemente lingvistice (verbe, adverbe): altcineva, altceva, fiecare, fiecine, fiece, cineva, ceva, careva, oricine, orice, oarecare, vreunul; • locuțiuni pronominale: cine știe cine, cine știe ce, care (mai) de care: „S-ar putea să fie Cine-știe-cine/ Care n-a mai fost și care vine.” (T. Arghezi, I, p. 102), „O lume-ntreagă de închipuiri umoristice îi umpleau creierii, care mai de care mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unele pronume rămân invariabile, iar altele își schimbă forma numai pentru exprimarea unor categorii gramaticale sau numai a unor opoziții categoriale. Sunt invariabile pronumele compuse în baza pronumelui ce; caracterizate, majoritatea, prin trăsătura semantică - uman: ceva, fiece, orice, altceva și locuțiunea cine știe ce. Pronumele oarecare și careva nu-și schimbă forma, dar realizează opoziția nominativ-acuzativ prin intermediul morfemului pe. Sunt variabile în funcție de gen, număr și caz, pronumele unul, altul, vreunul, oricare, fiecare. Dintre acestea au flexiune completă numai pronumele unul, altul și vreunul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ADJECTIVUL NEHOTĂRÎTTC "ADJECTIVUL NEHOT|R~T" Și sub aspectul întrebuințării adjectivale, pronumele nehotărât este o clasă eterogenă. Unii termeni sunt întrebuințați exclusiv pronominal: pronumele compuse în baza lui cine: oricine, cineva, fiecine, altcineva, precum și alte pronume compuse: altceva, careva și locuțiuni pronominale: cine știe cine, care mai de care. Alți termeni se întrebuințează numai adjectival: fiece, anumiți. MORFOLOGIA ADJECTIVULUI NEHOTĂRÎTTC "MORFOLOGIA ADJECTIVULUI NEHOT|R~T" În cursul flexiunii, adjectivul nehotărât își schimbă forma în funcție de gen, număr și caz, la fel ca pronumele corespunzătoare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt ca rugăciunea.” (Ibidem, p. 30). ADJECTIVUL PRONOMINAL RELATIVTC "ADJECTIVUL PRONOMINAL RELATIV" Pronumele relative absolute compuse cel ce și ceea ce precum și pronumele cine (și pronumele în structura cărora acesta intră) nu au variante adjectivale. Celelalte pronume cunosc și variante adjectivale. Locuțiunea interogativ-relativă ce fel de are numai valoare adjectivală. MORFOLOGIA ADJECTIVULUI PRONOMINAL RELATIVTC "MORFOLOGIA ADJECTIVULUI PRONOMINAL RELATIV" Sub aspect semantic, adjectivele pronominale relative nu mai substituie singure substantive denumind „obiecte” din realitatea extralingvistică, ci împreună cu substantivul, cu care intră într-un
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caz se exprimă prin dezinențe, aceleași din flexiunea pronumelui, doar că funcționând totdeauna ca dezinențe libere: -i(M.)/-e(F.): câți (tineri)/câte (tinere); -ui (M., G.D., singular/-ei (F., G.D., singular)/-or (M., F., G.D., plural): cărui/cărei/căror. Locuțiunea adjectivală ce fel de este invariabilă; determină substantive masculine (neutre) sau feminine, la singular sau la plural, numai la nominativ-acuzativ: „Nu știu ce fel de floare/trandafir/flori ai dori.” SINTAXA ADJECTIVULUI PRONOMINAL RELATIVTC "SINTAXA ADJECTIVULUI PRONOMINAL RELATIV" În structura sintactică a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care aparțin, „numerale” precum doime, treime, jumătate etc. („numerale fracționare”) sunt substantive; au gen, dezvoltă opoziția de număr: doime/doimi, de determinare: o doime/doimea, de caz: doimea/doimii etc. „Numeralele” adverbiale: de două ori, de trei ori etc. sunt locuțiuni adverbiale (concretizează aspectul obiectiv iterativ). „Numeralele” multiplicative înzecit, însutit etc. exprimă, ca adjective, însușirea unui „obiect”: un câștig înzecit sau, ca adverbe, însușirea unei acțiuni: „El câștigă înzecit.” „Numeralele” colective amândoi, tustrei etc. nu se deosebesc de termeni precum toți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
românesc cuprinde cinci categorii de verbe: • simple: a iubi, a visa etc. • compuse: a binecuvânta, a binevoi etc. (foarte puține) • verbe pronominale: a se ofili, a-și reveni etc. • expresii verbale: a-i fi dor, a-i fi teamă etc. • locuțiuni verbale: a-și aduce aminte, a da seamă etc. Verbe pronominaletc "Verbe pronominale" Fără să le acorde o atenție specială, Gramatica Academiei consideră verbe pronominale în capitolul consacrat diatezei reflexive, „verbele constituite cu pronume reflexive în dativ sau în acuzativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexicale. Sensul lor unitar este condiționat de solidaritatea semantică a termenilor componenți, dominată adesea de semantica termenului mobil: mi-e dor/foame/sete/greu/ciudă etc. Sub aspect gramatical, componentele expresiei sunt mai puțin solidare (în comparație cu verbele compuse și cu locuțiunile verbale). În mod obișnuit sunt interpretate ca unități verbale nedisociabile, dar, în structura lor internă, pot fi identificate diferite relații și funcții sintactice. Într-o expresie ca mi-e foame, substantivul foame, în nominativ, poate fi interpretat ca subiect (în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
singur în predicat al unei propoziții ci doar prin intermediul întregii expresii. Verbul este, în asemenea construcții, un tip particular de auxiliar sintactic; în orice caz, este singurul component al expresiei capabil să exprime categoriile gramaticale esențiale predicației: timpul și modul. Locuțiuni verbale4tc "Locu]iuni verbale 4" Sunt grupuri fixe de cuvinte, cu sens lexical și gramatical unitar. Alături de verb - element central, indispensabil - se mai cuprind, în structura acestor construcții, substantive (a duce dorul, a face temenele, a șterge putina, a sparge
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a șterge putina, a sparge gheața etc.), adjective (a o lăsa moartă, a o face lată etc.), adverbe (a-i ieși înainte, a o lua razna etc.), numerale (a tăia firul în patru etc.). Cunosc o deosebită frecvență, în structura locuțiunilor, pronumele și prepozițiile: a o lua la sănătoasa, a da în seamă, a-și aduce aminte, a-și lua tălpășița, a o face de oaie, a face pe mortul în păpușoi, a da în clocot, a o pune de mămăligă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lua la sănătoasa, a da în seamă, a-și aduce aminte, a-și lua tălpășița, a o face de oaie, a face pe mortul în păpușoi, a da în clocot, a o pune de mămăligă, a-și pierde mințile etc. Locuțiunile se deosebesc de expresiile verbale prin solidaritatea mai accentuată, sub aspect lexical, a elementelor componente și prin caracterul unitar al sensului (sensurilor) gramatical(e). Cuvintele alcătuitoare nu se mai lasă interpretate individual din punct de vedere semantic. Sensul lexical unitar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe sfoară, a o lua la sănătoasa etc. O prepoziție chiar (element lingvistic lipsit de sens lexical, dar cu o semantică a sa, particulară) poate să modifice - prin absența sau prezența ei, prin natura sa „semantic-funcțională” - înțelesul lexical al întregii locuțiuni: a da seamă, „a răspunde” (de...)/a da în (pe) seamă, „a încredința”. Aceeași situație caracterizează pronumele, element lingvistic „reprezentativ”, cu sens lexical, adică, mediat: a da seamă/a-și da seama, „a înțelege”. Este drept că, în structura unor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]