1,902 matches
-
locutorului este pe dimensiunea raportării acestuia - prin limbaj - la lume sau la un segment al lumii, a cărei reprezentare sau cunoaștere vrea să o prindă în entitățile lingvistice pe care le produce. O a doua determinare a intenționalității cognitive a locutorului într-o intervenție discursivă, ar fi aceea că - prin dimensiunea referențială a limbajului - aceasta vizează, la interlocutor, o finalitate cognitivă: înțelegerea. Într-o intervenție discursivă predominant referențială, „atenția se concentrează asupra transmiterii exacte a informațiilor, a legăturilor dintre ele în vederea
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
1996:170). În anumite intervenții discursive, înțelegerea este asumată doar ca mijloc și nu ca scop. Spre exemplu, într-o secvență discursivă predominant performativă, prin care se urmărește convingerea sau determinarea comportamentului interlocutorului, înțelegerea slujește acestor finalități. Intenționalitatea cognitivă a locutorului, în practica discursivă, presupune că acesta vizează o „înțelegere - scop” și nu o „înțelegere - mijloc”, altfel spus înțelegerea este un scop în sine. Înțelegerea, într-o situație de comunicare presupune atât discriminare și recunoaștere lingvistică, adică înțelegerea spusei, cât și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
performativ în momentul în care încearcă să transforme lumea reală prin acțiunea asupra receptorului; este enunțul „în care a spune ceva înseamnă a face ceva; sau în care, prin spunerea sau în spunerea a ceva, noi facem ceva”, prin el locutorul efectuează o acțiune.(Austin, 1975:12). În timp ce enunțurile constatative sunt sensibile la valorile de adevăr, ele putând fi dovedite adevărate sau false, enunțurile performative sunt indiferente la aceste valori. Servind la îndeplinirea unei acțiuni, ele sunt pasibile de succes sau
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
ele sunt pasibile de succes sau de eșec, putând fi „fericite” sau „nefericite” în funcție de realizarea sau nerealizarea acelei acțiuni. Din cele spuse mai sus putem trage concluzia că sintagma „performativitatea discursului” reprezintă caracterul acțional al discursului; faptul că prin discurs locutorul acționează asupra interlocutorului, influențându-l astfel la nivel cognitiv cât și la cel afectiv și volitiv-comportamental. Prin intermediul cuvântului și interlocutorului, locutorul poate acționa și transforma însăși realitatea. De exemplu, printr-o formulare verbală a unei rugăminți: „închide, te rog, fereastra
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
spuse mai sus putem trage concluzia că sintagma „performativitatea discursului” reprezintă caracterul acțional al discursului; faptul că prin discurs locutorul acționează asupra interlocutorului, influențându-l astfel la nivel cognitiv cât și la cel afectiv și volitiv-comportamental. Prin intermediul cuvântului și interlocutorului, locutorul poate acționa și transforma însăși realitatea. De exemplu, printr-o formulare verbală a unei rugăminți: „închide, te rog, fereastra!”, adresată unui interlocutor, locutorul poate transforma mediul înconjurător doar prin cuvânt, fără a face altceva decât a spune (iar fereastra deschisă
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
influențându-l astfel la nivel cognitiv cât și la cel afectiv și volitiv-comportamental. Prin intermediul cuvântului și interlocutorului, locutorul poate acționa și transforma însăși realitatea. De exemplu, printr-o formulare verbală a unei rugăminți: „închide, te rog, fereastra!”, adresată unui interlocutor, locutorul poate transforma mediul înconjurător doar prin cuvânt, fără a face altceva decât a spune (iar fereastra deschisă, acum câteva clipe, este în prezent închisă). Am putea spune alături de Ciorănescu, că enunțul performativ este „o formulă verbală” prin care „omul este
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
constatativ - performativ, realizând că un enunț constatativ poate fi și performativ, în sensul că poate fi folosit cu un scop performativ, iar un enunț performativ poate avea și un conținut propozițional. Spre exemplu, constatarea: „Alina citește” poate fi folosită de locutor pentru a i sugera interlocutorului „să nu o deranjeze de la lectură”; iar enunțul performativ: „Nu fuma, este dăunător!” are și un conținut propozițional: „fumatul este dăunător”. Prin urmare, în opinia lui, enunțând o frază oarecare, locutorul efectuează cel puțin unul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
poate fi folosită de locutor pentru a i sugera interlocutorului „să nu o deranjeze de la lectură”; iar enunțul performativ: „Nu fuma, este dăunător!” are și un conținut propozițional: „fumatul este dăunător”. Prin urmare, în opinia lui, enunțând o frază oarecare, locutorul efectuează cel puțin unul din următoarele acte de limbaj: un act locuționar, care presupune articularea și combinarea de sunete, cuvinte cu sens, semnificative, este „actul de a spune ceva”(Sălăvăstru) care poate avea un conținut propozițional; un act ilocuționar, care
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
destinatar, loc și moment, cu alte cuvinte de factorii psihosociologici și istorici ce țin de pragmatică. Rațiunea fiind, deci, abordarea integrală, sintactic, semantic și pragmatic. Surprinzându-se astfel faptul că enunțul este o entitate contingentă produsă prin enunțare de un locutor, într-un loc și moment anume, și propus unui interlocutor. Enunțarea este, prin urmare, condiția esențială pentru nașterea și ființarea enunțului, este „procreerea” enunțului, prin extensie a discursului. Actul locuținar este „actul de naștere” a enunțului, discursului. 4.2. Forța
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
spune ce se face”, actul perlocuționar este produs prin faptul de a spune ceva, fiind “actul de a face ce se spune” și are rolul de a convinge, persuada. El constă în special, din efectele, consecințele asupra “lumii psihocomportamentale” a locutorului și prin acesta asupra lumii exterioare. Acest “prin faptul de a spune”, propriu actului perlocuționar, este evidențiat în etimologia termenului perlocuționar, care este compus din latinescul per “prin, prin intermediul” și locuțio “vorbire”. Rezultă, așadar, că limbajul, în cazul actului perlocuționar
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
fiind faptul că prin limbaj se poate acționa asupra celorlalți și prin ei asupra lumii fizice. 4.3.1. Argumentarea ca strategie perlocuționară Conceptul de strategie are un sens mai general sau global, prin el “înțelegem modalitatea în care un locutor (autor, orator) combină, în construcția sa discursivă, enunțurile în secvențe discursive, forme discursive raționale unele cu altele, tipurile de argumente, modalitățile de descripție și explicație, procedurile stilistice, astfel încât poate fi determinată o tonalitate dominantă a tipului de discurs propus în fața
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
vorbi fără să argumentezi”. (Ducrot, 1996:365). Argumentarea ca strategie perlocuționară, este de la sine înțeles că, este orientată spre celălalt, fiind perlocuționară (discursul argumentativ e considerat ca discurs acțional) pentru că mai întâi este “interlocuționară”. Ea este orientată spre celălalt deoarece locutorul, argumentând în favoarea (sau contra) unei teze, are intenția de a acționa în vederea influențării și transformării universului psihocomportamental al interlocutorului, prin acceptarea și aderarea la teza propusă sau prin respingerea, refuzul acesteia. Prin acțiunea asupra interlocutorului, locutorul poate viza și o
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
orientată spre celălalt deoarece locutorul, argumentând în favoarea (sau contra) unei teze, are intenția de a acționa în vederea influențării și transformării universului psihocomportamental al interlocutorului, prin acceptarea și aderarea la teza propusă sau prin respingerea, refuzul acesteia. Prin acțiunea asupra interlocutorului, locutorul poate viza și o schimbare în lumea socială sau fizică. Spre deosebire de rugăminte, ordin sau interdicție, care acționează într-un mod direct, efectele perlocuționare fiind obținute printr-o intervenție discursivă directă, actul argumentativ face un “ocol justificativ”. Astfel, vom avea la
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Astfel, vom avea la îndemână două posibilități de intervenție discursivă într-o anumită situație („consumul de droguri”): modul direct, “își interzic să te droghezi!” și modul indirect, în care interlocutorului i se argumentează faptul că “este nesănătos să te droghezi”, locutorul încercând să-i modifice convingerile, credințele, dorințele, plecând de la premisa că acesta, ca individ consecvent, este dispus să acționeze conform convingerilor inculcate. Prin argumentarea sfatului “nu este sănătos să te droghezi”, interlocutorul trebuie să ajungă la concluzia că acest sfat
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Oliver Reboul consideră argumentul, “o propoziție care, adusă într-o anumită situație de interlocuție, face să se admită o altă propoziție”. (apud Sălăvăstru, 1996: 283, 289, 291). Având drept scop aderarea la o teză sau asumarea unei idei de către interlocutor, locutorul argumentează în favoarea acesteia punând în joc un edificiu mai mult sau mai puțin coerent de argumente (argumente bazate pe fapte, exemple, autoritate, analogie și altele) ce constituie conținutul, “materia” acestuia; și operații (operații logice: inferențe, raționamente, deducții, inducții, explicații, implicații
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
oscilează între două extreme, între demonstrația pură, strict deductivă cu mecanismele ei pur raționale și seducția discursivă cu mecanismele ei emoționale, iraționale. Prin urmare, în funcție de locul pe care îl va ocupa pe această “scară”, argumentarea va căpăta o anumită “marcă”. Locutorul, punând în joc argumentarea ca strategia perlocuționară, vizează în planul apropiat asumarea unei idei sau teze de către interlocutor, iar în plan îndepărtat modificarea universului psihocomportamental al acestuia și, prin el, chiar modificarea unei stări de lucruri din lumea socială sau
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
și, prin el, chiar modificarea unei stări de lucruri din lumea socială sau naturală. Având în vedere că ideile, “convingerile ne călăuzesc dorințele și ne modelează acțiunile.” (Peirce, 1990:115 ). Având, așadar, ca prim scop asumarea unei idei de către interlocutor, locutorul argumentează în favoarea acelei idei, teze iar argumentarea lui poate fi “convingătoare” sau “persuasivă”, altfel spus argumentarea ca și convingere și argumentarea ca persuadare. Această distincție o regăsim la Perelman și Olbrechts Tyteca, care afirmau: “ne propunem a numi persuasivă o
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
dușmanului, pentru a înșela pe inamic”, el se impune și ca „stratagemă comunicațională a <<Puterilor>>, a căror intenție e aceea de “stăpânire a <<minților>> și a <<acțiunilor>>”, nu atât prin forța fizică cât prin puterea discursului.” (Slama-Cazacu, 2000:39-40). Așadar, locutorul sau oratorul poate folosi discursul sau intervenția discursivă nu doar cu scopul informativ ci și ca stratagemă, “șiretlic” discursiv în vederea ducerii în eroare sau manipulării interlocutorului. Dacă argumentarea ca și convingere și argumentarea ca persuadare sunt modalități de influențare cu
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
vizează o schimbare la nivelul psihocomportamental al auditoriului și, prin aceasta, o modificare a relației acestuia cu lumea, transformarea lumii sociale și fizice prin implantarea unei mentalități, iar toate aceste transformări nu sunt atât în beneficiul destinatarului cât în al locutorului. De aceea, limba de lemn poate fi inclusă în fenomenul numit ”persuasiune clandestină”. Punând problema ieșirii din universul discursului de lemn, Sorin Antohi, în prefața la Limba de lemn a lui Fr. Thom, crede că este nevoie de o acțiune
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
enunț performativ înțelegem eficiența în acțiune sau într-un mod specific austinian, acel enunț care servește la realizarea unei stări de lucruri și nu descrierii acesteia, atunci metafora sau enunțul metaforic poate fi înțeles ca un „procedeu stilistico-persuasiv” prin care locutorul încearcă să acționeze asupra interlocutorului determinându-l și influențându-l atât la nivel cognitiv, afectiv, cât și comportamental. P. Ricoeur în Metafora vie face o genealogie a metaforei, începând cu retorica clasică (în special Aristotel), trecând prin neoretorică, semiotică și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
astfel și ideile de mai sus sunt exploatate de științele socio umane, vorbindu-se de „metafora terapeutică” și „metafora ca mod de înțelegere a interacțiunii umane”. 4.4. Direcția de adecvare a lumii la limbaj În întrebuințarea performativă a limbajului, locutorul folosește limbajul raportându-se la lumea reală, nu atât pentru a o reflecta (deși această reflectare poate fi co-prezentă), cât pentru a o transforma, a acționa asupra ei prin intermediul interlocutorului. Vorbirea (scrierea) fiind o formă a comportamentului uman, noi avem
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
a interlocutorului, să acționăm, indirect, asupra lumii reale, exterioare. Modificând „lumea ideatică” a interlocutorului prin limbaj, transformăm lumea reală prin interlocutor. Spre exemplu, spunând interlocutorului: „Închide, te rog, ușa!”, vom transforma mediul înconjurător („de la ușa deschisă la ușa închisă”) fără ca locutorul să se deplaseze și să facă el însuși acest lucru. Sunt necesare unele condiții: ușa să fie deschisă iar colegul să-ți onoreze rugămintea. „Într-o aserțiune, cuvintele trebuie <<să se potrivească>> (<<să se ajusteze>>) cu lumea; în schimb, într-
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
acest lucru. Sunt necesare unele condiții: ușa să fie deschisă iar colegul să-ți onoreze rugămintea. „Într-o aserțiune, cuvintele trebuie <<să se potrivească>> (<<să se ajusteze>>) cu lumea; în schimb, într-o promisiune, lumea este aceea care, prin actele locutorului, trebuie <<să se potrivească>>, să se conformeze cuvintelor”.(Moeschler, 1999:61). Prin urmare, dacă în întrebuințarea referențială, constatativă a limbajului, acesta trebuie ajustat , potrivit lumii reale pentru a o reflecta cât mai fidel cu putință, în întrebuințarea performativă lumea trebuie
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
transformată, ajustată și potrivită limbajului. Prima are drept scop reflectarea lumii, a doua transformarea lumii, atât a „lumii psihocomportamentale” a interlocutorului, cât și a lumii reale, externe. Ajustarea și adecvarea lumii la limbaj reiese din exemplul de mai sus. Când locutorul enunță: „Închide, te rog, ușa!”, interlocutorul închizând ușa va transforma lumea înconjurătoare, pentru ca aceasta să se potrivească enunțului. Ideea unor direcții de adecvare între limbaj și lume este propusă de Searle și Vanderveken. Astfel, există patru direcții posibile de adecvare
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
la lume este direcția specifică întrebuințării referențiale, asertive a limbajului, rolul acesteia fiind aceea „de a reprezenta modul de a fi a lucrurilor în lume”. Ajustarea lumii la cuvinte este o direcție proprie întrebuințării performative a instanțelor de discurs, scopul locutorului fiind acela de a transforma lumea, mai întâi „lumea interioară” a interlocutorului, și prin aceasta lumea reală externă. Este cel mai des întâlnită în cazul actelor ilocuționare (cerere, ordin, promisiune, etc.). Combinarea celor două este tot o direcție (o dublă
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]