721 matches
-
și să-i îndemnăm pe toți longobarzii, mai ales dacă erau luptători de frunte, să se boteze în credința ariană. În cele din urmă, m-am întors la Pavia; regele, mulțumit de lucrarea mea, mi-a adus laude publice. VII Longobarzii, mulțumindu-se cu ceea ce încă mai dăinuia, lăsau în părăsire o mare parte a Italiei cucerite, care purta încă rana mortală din vremea războaielor gotice. Nu din punct de vedere politic, militar sau economic, căci regele Ariald, datorită credinței și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
longobarzi conta funcționalitatea lucrurilor, în timp ce cărămidarii, aurarii, gravorii, dăltuitorii, mozaicarii, pictorii și cei iscusiți în alte meșteșuguri nobile fie că migraseră de ani buni în ținuturile bizantine, fie că dispăruseră rapid pe motiv de bătrânețe sau din lipsă de discipoli. Longobarzii considerau arta bizantină ca fiind coruptă, și, la rândul lor, artiștii refuzau să se plece în fața gustului unor oameni pe care-i numeau barbari. Mai mult decât atât, longobarzii obișnuiau să spună: dacă avem lemn și paie din belșug, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dispăruseră rapid pe motiv de bătrânețe sau din lipsă de discipoli. Longobarzii considerau arta bizantină ca fiind coruptă, și, la rândul lor, artiștii refuzau să se plece în fața gustului unor oameni pe care-i numeau barbari. Mai mult decât atât, longobarzii obișnuiau să spună: dacă avem lemn și paie din belșug, de ce mai dăm banii pe țiglă și cărămizi? Sau: dacă e nevoie de piatră, ea poate fi adusă pe alese, gata tăiată și sculptată, de la ruinele romane, și-atunci de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
facă var pentru ziduri. Aș putea să dau în continuare multe exemple de acest fel, dar este suficient să se știe că, dacă n-ar fi existat puținii negustori sirieni și evrei care mai aveau curajul să înfrunte marea, regatul longobard ar fi rămas în istorie ca unul al sărăntocilor, iar bisericile lor ar fi arătat ca niște bordeie. Iată de ce, bizuindu-mă pe sensibilitatea lui Rotari, l-am sfătuit să încurajeze la Brescia meșteșugurile și școlile, ca să poată dispune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu acele lucruri. Am profitat pentru a da un decret care interzicea luarea de materiale de la orice construcție romană încă în picioare. Mi-am dat seama curând cât de puțini la număr erau maeștrii comancini și muncitorii pricepuți. Deși săraci, longobarzii, cu tunicile tocite și brăcinarii cârpiți, continuau să-și poarte cu fală scramasaxul, preferând să moară de foame decât să se-apuce de o muncă oarecare, deși pe domeniile îndepărtate de oraș ceva se schimba, și unii dintre ei s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o muncă oarecare, deși pe domeniile îndepărtate de oraș ceva se schimba, și unii dintre ei s-au resemnat să pună mâna pe plug. Încât într-o seară i-am spus lui Rotari să propună regelui abrogarea legii care interzicea longobarzilor, chiar și celor ajunși la sapă de lemn, să se însoare cu femei romane libere, cu excepția unor motive de oportunitate politică, și de a le recunoaște fiii ca longobarzi. I-am cerut, de asemenea, să obțină statutul de membri ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
competența lui. Pot chiar să afirm că, după trei ani, între noi exista un fel de prietenie respectuoasă. Nu pot să trec sub tăcere faptul că l-a ajutat pe Rotari să fie un duce iscusit, învățându-l șiretlicurile politicii. Longobarzii din ducat, după ce vreme de peste un an s-au ferit de mine, au început să mă considere un arbitru al modei și al bunului-gust, încât mi s-a părut că sunt pentru Brescia ceea ce a fost Petronius pentru Roma. Rotari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mea. Precum un intrigant și un păcătos, am părăsit Brescia pe furiș și cu capul plecat. Am plecat surghiunit de bunăvoie, cu părul tăiat ca romanii și cu barba rasă. IX Episcopul Giovanni din Concordia, care a fugit la sosirea longobarzilor pe insula Caorle, a început să înalțe acolo noua bazilică cu hramul Sf. Ștefan martir. De la întâmplările pe care le relatez au trecut mai bine de cincizeci de ani, și biserica încă arăta jalnic. M-au făcut să aștept cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o dată n-am avut de făcut decât o plecăciune mută. Veneția, orașul care răsare din mare, a fost fondat de către romanii refugiați din Aquileia pe vremea hunilor. Dar mult aur și argint au adăugat cei din Altino, fugiți din calea longobarzilor. Locuiau pe insule mici, unele atât de învecinate, că erau unite prin niște punți de lemn. Casele toate aveau o ușă care dădea spre apă, și caii lor erau în formă de bărci, lungi și înguste, ce stăteau drept chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
negoț cu grâu și mei, chiar dacă nu ca pe timpuri. Ceea ce m-a pus pe gânduri a fost negoțul cu relicve și ierburi, și mai ales cu orez, pe care tatăl meu nu reușise niciodată să-l pună pe masa longobarzilor. În privința primelor două mărfuri mi-a arătat o chitanță, câștigul din vânzarea unui simplu rulou de bumbac impregnat în ulei pentru una dintre lămpile ce ard în biserica Sfântului Mormânt. Am rămas uluit. În privința ierburilor, avea o nesfârșită listă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mirosurile și cu miresmele. Pretutindeni se găseau fântâni, și de la un apeduct principal porneau în alte direcții conducte care duceau apa direct spre multe case. Încercam să-mi lămuresc prin ce taină dumnezeiască un mic și sărac popor cum erau longobarzii putea să țină piept în Italia unui imperiu ce se mândrea cu o asemenea capitală. Nu reușeam să găsesc alt răspuns decât în corupția funcționarilor, dar mai ales a exarhului de la Ravenna. Adâncit în astfel de gânduri, am fost surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
finalul comediei. Am izbutit oricum să surâd și să fac o plecăciune spre împărat. În teatru tăcerea a devenit absolută. - Cine este invitatul tău? l-a întrebat Heraclie pe Giuliano. - E un învățat sirian, Luminăția Ta, care trăiește în regatul longobarzilor, unde se bucură de o mare reputație. Cred că merită tot respectul datorat oaspeților. Împăratul s-a întors spre mine și a spus: - Nu știu de ce Flaviano te urăște atât de tare, dar, oricum, nu ești obligat să-i accepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-mă apoi împăratului: - Ți-am smuls un surâs, stăpâne al lumii? - Cel puțin unul, ce-i drept. - Îți pot cere o favoare? A făcut un gest de îngăduință. - Ei bine, stăpâne, eu mă mândresc că sunt atât sirian, cât și longobard, în orice caz, un barbar pentru voi toți. Dar longobarzii au un obicei: când cineva are parte de o farsă, ca să șteargă orice urmă de pizmă, are dreptul la o mică vendetă. Simbolică, firește. Eu îți cer permisiunea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
lumii? - Cel puțin unul, ce-i drept. - Îți pot cere o favoare? A făcut un gest de îngăduință. - Ei bine, stăpâne, eu mă mândresc că sunt atât sirian, cât și longobard, în orice caz, un barbar pentru voi toți. Dar longobarzii au un obicei: când cineva are parte de o farsă, ca să șteargă orice urmă de pizmă, are dreptul la o mică vendetă. Simbolică, firește. Eu îți cer permisiunea să-i dau marelui Flaviano o singură lovitură cu una dintre bâtele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tare. Ca și cum ar fi primit un șut puternic în fund, a căzut jos, și fața i s-a julit de pietrele arenei. Murmure de mirare au izbucnit și, în loja imperială, Constantin s-a ridicat: - Trag nădejde că nu toți longobarzii sunt niște Herculi ca tine. Dacă dobori la pământ un om cu cârpe, oare cu o spadă-n mână de ce ești în stare? I-am răspuns: - Doar ceea ce s-a văzut, prințe. Ceea ce ai putea face foarte bine și Domnia Ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nimic. I-am făcut eu un rezumat: îi erau recunoscători că îi scăpase de pericolul arab și se simțeau onorați că puteau pune la dispoziția sa modestul lor meșteșug. Între timp, și-au făcut apariția și funcționarii ducali și nobilii longobarzi și romani. Toți se uitau curioși la compatrioții mei care, deși îmbrăcați în haine de lână, nu asudau deloc. La un semn al lui Rubiano, fiii săi, care duceau câte doi o seamă de desagi grei, s-au prezentat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
că nu era piatră tare, ci altceva. Nici eu nu văzusem o asemenea perfecțiune în arta decorării moderne. Rotari a rămas impresionat, drept care de-atunci iscusința lui Rubiano și a fiilor săi a cucerit mediile cele mai înstărite din regatul longobard și a impus regulile în sculptură, în arhitectură și în pictură. Ei au avut abilitatea de a prelua preferințele longobarzilor fără să-și trădeze propria artă, de a studia produsele lor manuale mai vechi și de a le rafina, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
rămas impresionat, drept care de-atunci iscusința lui Rubiano și a fiilor săi a cucerit mediile cele mai înstărite din regatul longobard și a impus regulile în sculptură, în arhitectură și în pictură. Ei au avut abilitatea de a prelua preferințele longobarzilor fără să-și trădeze propria artă, de a studia produsele lor manuale mai vechi și de a le rafina, de a introduce inovații pe nesimțite. În ceea ce mă privea, eram mândru când auzeam vorbindu-se despre sculptura longobardă, prețuită până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tabere. Una în jurul lui Rotari, cealaltă în jurul lui Teodelapio din Spoleto. Numărătoarea a decis pe loc: două treimi erau pentru Rotari, o treime pentru Teodelapio. Rotari a fost adus la altar și, în mare grabă, proclamat de episcop „ales“ al longobarzilor. I s-a întins coroana de aur ce cuprindea unul din cuiele cu care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, și el a atins-o cu dreapta, acceptând alegerea. În următoarele trei zile o parte din duci l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mă supun atunci când mă va chema, apoi mă voi retrage în mănăstirea nu foarte îndepărtată de zidurile Paviei. Oricum, tu o să poți veni să-mi mai spui ce mai face, să-mi povestești ce bunătate de rege și-au ales longobarzii. Doamne Dumnezeule, ceea ce am auzit câteva zile mai târziu la palatul regal a fost cu totul și cu totul diferit. Eram doar eu, cu Rotari și Gundeperga în încăperea cu ușile deschise unde se dădeau sentințele de condamnare la moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
teama ca Rotari, precum Autari la anul 587, să plănuiască înaintarea până spre marginea extremă a peninsulei, la porțile Calabriei, și, după ce ar fi înfipt o suliță în nisip, să proclame: „Aici va să fie hotarul regatului meu, al regatului longobarzilor“. Iar aceste temeri nu erau tocmai neîntemeiate; acestea erau ambițiile din inima regelui, și a trebuit să mă străduiesc din răsputeri să-l conving să renunțe la bătălie. Am căutat să-l conving că mai întâi trebuia să-și consolideze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
arătat ornamentele dăruite de papa Onoriu. Ceea ce frapa cel mai mult era ferecătură în argint bătut ce îmbrăca în întregime altarul cel mare, deasupra căruia se aflau două candelabre de aur. Însoțitorii mei romani erau mișcați de atâta splendoare. Oștenii longobarzi scrutau toate cele cu expresia celor care în sfârșit descoperă unde sfârșiseră bogățiile de care fuseseră lipsiți. Eu, după ce văzusem Sfânta Sofia, eram dezamăgit. - Până sosește Sanctitatea Sa apostolică, doriți cumva să vă rugați la mormântul Sfântului Petru? m-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nu ești arian? M-am ridicat, pus la grea încercare. - Atunci să nu mai stăruim cu omagii care nu vin din inimă, a încheiat. Adeodato, smerită umbră neagră, a intervenit. - Sfinte părinte al credincioșilor, binevoiești să ceri ceva ambasadorului regelui longobarzilor între patru ochi? Onoriu l-a liniștit printr-un gest al mâinii și mi s-a adresat din nou. Ochii săi nu s-au dezlipit nicio clipă de pe chipul meu. - Crezi că pacea e convenabilă pentru ambele părți și e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
puțin așa mi s-a părut. Ducându-și o mână la piept, ca și cum și-ar fi oprit o durere, a continuat: - De ce Rotari destramă ceea ce eu am țesut cu atâta strădanie? Se referea la arianism, din nou dominant în rândurile longobarzilor, iar eu am răspuns așa cum se cuvenea din partea unui ambasador: - El nu destramă, ci dă norme și întăriri realității. Scopul este, oricum, același: apărarea Cuvântului și menținerea păcii în rândurile supușilor. S-a auzit o rumoare înfundată, și unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a poftit să-l urmez. După ce-am ajuns la ușa care despărțea refugiul nostru de restul palatului, m-am codit să-i pășesc pragul, dar el a spus: - Fii liniștit, fac ce mi-a spus Cracco. În spatele meu oștenii longobarzi își scoseseră deja săbiile să mă apere. Le-am ordonat să rămână unde se aflau și să nu facă nimic, indiferent de ce s-ar fi întâmplat. Cu mare fereală, l-am urmat pe preot, după ce-mi ascunsesem la piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]