721 matches
-
întemeiat bazilica Sfântului Ioan Botezătorul de la Monza și Palatul regal din același oraș; de asemenea, în această perioadp s-au creat câteva opere de artă din aur, precum "Crucea lui Agilulf", "Evangheliile Theodelindei" sau celebra "Coroana de Fier a regilor longobarzi" (păstrată astăzi în catedrala de la Monza). După moartea lui Agilulf, în 616, tronul a trecut în mâinile fiului său Adaloald, pe atunci minor. Regența a fost exercitată de regina-mamă Theodelinda, care a acordat comanda militară ducelui Sundarit. Theodelinda a continuat
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
exercitată de regina-mamă Theodelinda, care a acordat comanda militară ducelui Sundarit. Theodelinda a continuat politica pro-catolică a lui Agilulf și a menținut pacea cu bizantinii; totuși, această politică a cauzat o mai puternică opoziție din partea elementelor războinice și pro-ariene ale longobarzilor. Conflictul a izbucnit în 624 și l-a avut în prim plan pe Arioald, duce de Torino și totodată cumnatul lui Adaloald, dat fiind că se căsătorise cu sora sa și fiica Theodelindei, Gundeberga). Adaloald a fost depus în 625
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
noul soț și rege. Alegerea a căzut asupra lui Rothari, în acel moment duce de Brescia și arian. Rothari a domnit între 636 și 652 și a condus numeroase campanii militare, care au adus întreaga Italie nordică sub conducerea Regatului longobard. Astfel, el a cucerit Liguria în (643), inclusiv capitala acesteia, Genova, precum și Luni și Oderzo. Însă, cu toată victoria obținută asupra exarhului bizantin de Ravenna Isaac, căzut în luptă alături de cvei 8.000 de soldați ai săi în confruntarea de pe
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
ariană, iar domnia lui Aripert a fost cunoscută prin puternica represiune împotriva arianismului. Înainte de a muri (661), Aripert a divizar regatul între cei doi fii ai săi, Perctarit și Godepert, procedură devenită obicei în rândul francilor, dar rămasă excepție în privința longobarzilor. Poate tocmai datorită aceste partiții, statul longobard a intrat imediat în criză, un conflict izbucnind imediat între Perctarit, care conducea la Milano, și Godepert, care guverna de la Pavia, dispută în care a fost implicat și ducele de Benevento, Grimoald I.
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
cunoscută prin puternica represiune împotriva arianismului. Înainte de a muri (661), Aripert a divizar regatul între cei doi fii ai săi, Perctarit și Godepert, procedură devenită obicei în rândul francilor, dar rămasă excepție în privința longobarzilor. Poate tocmai datorită aceste partiții, statul longobard a intrat imediat în criză, un conflict izbucnind imediat între Perctarit, care conducea la Milano, și Godepert, care guverna de la Pavia, dispută în care a fost implicat și ducele de Benevento, Grimoald I. Acesta din urmă a intervenit cu o
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
militară de partea lui Godepert, însă imediat ce a ajuns la Pavia la ucis pe rege și i-a luat locul, după care și Perctarit, aflat în clară inferioritate, s-a refugiat la avari. Uzurpatorul Grimoald a obținut învestitura din partea nobililor longobarzi, însă a trebuit să facă față facțiunii loialiste, care se folosea de alianțele din exterior pentru a-l readuce pe tron pe Perctarit. Grimoald a obținut de la avari predarea regelui depus, urmând ca Perctarit, de îndată ce va reveni în Italia, să
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
aceștia l-au atacat pe Grimoald în 663. Acesta, aflat în dușmănie cu francii din Neustria pemotiv că se aliase cu francii din Austrasia, a reușit să îi respingă în Refrancore, în apropiere de Asti, menținându-se astfel pe tronul longobard. După ce în 663 a reușit să anihileze încercarea împăratului bizantin Constans al II-lea de a recuceri Italia, Grimoald și-a exercitat puterile suverane cu o deplinătate fără precedent. Pe lângă fidelitatea ducatului de Benevento încredințat fiului său, Romuald I, Grimoald
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
în bătălia de la Coronate, pe râul Adda, dușmanul său căzând în luptă. Criza a avut repercusiuni în sensul apariției divergenței dintre cele două regiuni ale Langobardia Major: de o parte, regiunile occidentale (Neustria longobardă), loială față de Dinastia bavareză din Regatul longobard, pro-catolică și susținătoare a reconcilierii cu Roma și cu Bizanțul; de cealaltă parte, regiunile răsăritene (Austria longobardă), legate de tradițiile longobarde și aderând la păgânism și arianism și care militau pentru o politică războinică. Ramura constituită din ducii din Austria
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
aderând la păgânism și arianism și care militau pentru o politică războinică. Ramura constituită din ducii din Austria longobardă propunea latinizarea obiceiurilor, a practicilor de la curte, a legislației și religiei, fapt care a accelerat dezintegrarea și pierderea identității germanice a longobarzilor. În orice caz, obținerea victoriei de către Cunincpert i-a permis acestuia să continue opera de pacificare a regatului, mereu cu un accent pro-catolic. El a convocat un sinod la Pavia în 698, în urma căruia anumiți schismatici au revenit la credința
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
scape, găsind refugiu în Bavaria. În cotninuare, Aripert al II-lea a zdrobit o nouă răscoală, cea a ducelui Corvulus de Friuli, și a fost capabil să promoveze o politică de liniștire a spiritelor, mereu favorizând elementul catolic din Regatul longobard. În 712, Ansprand de Asti a revenit în Italia în fruntea unei armate recrutate din Bavaria, reușind să îl zdrobească pe Aripert al II-lea; bătălia s-a terminat nedecis, însă regele a dovedit lașitate în luptă, drept pentru care
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
de susținătorii săi. El a murit pe când încerca să scape și să fugă la franci, fiind înecat în râul Ticino din cauza cantității mari de aur pe care o ducea cu sine. Odată cu Aripert se încheie prezența dinastiei bavareze pe tronul longobarzilor. Ansprand a murit după numai trei luni de domnie, lăsându-l pe tron pe fiul său, Liutprand. Domnia acestuia, cea mai lungă dintre toate cele ale regilor longobarzi din Italia, s-a caracterizat printr-o admirație aproape religioasă oferită regelui
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
ducea cu sine. Odată cu Aripert se încheie prezența dinastiei bavareze pe tronul longobarzilor. Ansprand a murit după numai trei luni de domnie, lăsându-l pe tron pe fiul său, Liutprand. Domnia acestuia, cea mai lungă dintre toate cele ale regilor longobarzi din Italia, s-a caracterizat printr-o admirație aproape religioasă oferită regelui de către popor, care i-a apreciat curajul și viziunea politică. Mulțumită calităților sale, Liutprand a supraviețuit față de doua încercări de asasinat (dintre care una din partea unei rude, Rotari
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
III-lea al Bizanțului din 726), prin luarea în stăpânire a multor orașe ale exarhatului și ale Ducatului bizantin de Pentapolis. Astfel, Liutprand putea să se pretindă ca un protector al catolicilor. Pentru a nu crea antagonisme cu papa, regele longobard a renunțat la ocuparea așezării de la Sutri, pe care nu a restituit-i împăratului bizantin, ci "apostolilor Petru și Paul", după cum relatează Paul Diaconul în a sa "Historia Langobardorum". Acest act, cunoscut sub numele de Donația din Sutri, a asigurat
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
joc dublu a fost încoronat cu ofensivă care a condus la trecerea ducatelor din Langobardia Minor (Spoleto și Benevento) sub autoritatea sa, în cele din urmă ajungând să negocieze ca pacea dintre papalitate și Bizanț să se încheie în benefiiul longobarzilor. Niciun rege longobard nu mai obținuse rezultate similare cu vreo altă putere de pe teritoriul italian. În anul 732, nepotul său de frate Hildeprand, care îi va succede la tron, a reușit chiar pentru scurtă vreme să ia în posesie Ravenna
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
fost încoronat cu ofensivă care a condus la trecerea ducatelor din Langobardia Minor (Spoleto și Benevento) sub autoritatea sa, în cele din urmă ajungând să negocieze ca pacea dintre papalitate și Bizanț să se încheie în benefiiul longobarzilor. Niciun rege longobard nu mai obținuse rezultate similare cu vreo altă putere de pe teritoriul italian. În anul 732, nepotul său de frate Hildeprand, care îi va succede la tron, a reușit chiar pentru scurtă vreme să ia în posesie Ravenna însăși, deși în
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
tron, a reușit chiar pentru scurtă vreme să ia în posesie Ravenna însăși, deși în cotninuare a fost alungat de acolo de către forțe trimise de la Veneția, sosite la solicitarea noului papă, Grigore al III-lea. Liutprand a fost ultimul rege longobard care să militeze pentru unitatea regatului; după el, niciun rege nu a reușit să elimine opoziția și să conducă un stat centralizat, iar multele defecțiuni ale ducilor și constantele trădări vor conduce către prăbușirea statului. Puterea lui Liutprand nu se
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
îi succedase ca duce în Cividale, iar acum, după o luptă scurtă, l-a silit să caute refugiu la Roma și în cele din urmă sp devină călugăr la Montecassino. Aistulf a reprezentat expresia unei atitudini mai agresive a ducilor longobarzi, care refuzau ca populația romană să devină un element activ în stat. Pentru a putea promova o politică expansionistă, Aistulf a trebuie să reorganizeze armata, prin includerea tuturor grupurilor etnice din regat. Într-o primă fază, Aistulf a obținut câteva
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
rezidând în palatul fostului exarh bizantin și emițând monede în stilul bizantin, regele și-a prezentat programul politic: strângerea laolaltă sub puterea sa a tuturor romanilor până atunci supuși ai împăratului bizantin, fără a-i uni în mod necesar cu longobarzii. Teritoriul exarhatului nu era omolog celorlalte posesiuni longobarde din Italia (altfel spus, nu a fost transformat într-un ducat longobard), ci își menținea specificitatea da "sedes imperii". În acest fel, Aistulf se autoproclama, în ochii romanilor din Italia, moștenitor al
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
sub puterea sa a tuturor romanilor până atunci supuși ai împăratului bizantin, fără a-i uni în mod necesar cu longobarzii. Teritoriul exarhatului nu era omolog celorlalte posesiuni longobarde din Italia (altfel spus, nu a fost transformat într-un ducat longobard), ci își menținea specificitatea da "sedes imperii". În acest fel, Aistulf se autoproclama, în ochii romanilor din Italia, moștenitor al împăraților bizantini și ai exarhilor. Campaniile sale i-au condus pe longobarzi la o aproape totală stăpânirea asupra Italiei, fiind
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
exarhilor. Campaniile sale i-au condus pe longobarzi la o aproape totală stăpânirea asupra Italiei, fiind ocupate între (750 și 751) și Istria, Ferrara, Comacchio și toate teritoriile de la sud de Ravenna, până la Perugia. Odată cu ocuparea fortăreței de la Ceccano, regele longobard impunea o și mai mare presiune asupra teritoriilor controlate de papa Ștefan al II-lea, iar în Langobardia Minor el era de acum în stare să își impună puterea asupra ducatului de Spoleto și, indirect, asupra celui de Benevento. Abia
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
reușit în fine să îl depună pe ultimul rege din dinastia merovingienilor, Childeric al III-lea și să devină rege al francilor și "de jure". Sprijinul papalității era decisiv, deși negocieri se purtau și între Aistulf și papă și regele longobard a întreprins o acțiune de a slăbi pozițiile lui Pepin prin incitarea împotriva acestui a fratelui său, Carloman. Din cauza amenințării pe care această manevră a lui Aistulf o provoca, un acord între Pepin și papa Ștefan al II-lea a
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
o dată i-a chemat pe franci în ajutor. Înfrânt încă o dată de către aceștia, Aistulf a fost nevoit să accepte condiții și mai dure: Ravenna urma să fie retrocedată nu Bizanțului, ci papei, sporind astfel teritoriul Patrimoniului Sfântului Petru; totodată, regele longobard urma să accepte un fel de protectorat al francilor, pierderea continuității teritoriale a domeniile sale și plata unei substanțiale compensații. În plus, ducatele din Langobardia Minor (Spoleto și Benevento) s-au raliat imediat învingătorilor. După această severă umilință, Aistulf a
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
numit de către Aistulf la conducerea Ducatului de Toscana și avea baza de operațiuni la Lucca. Desiderius nu ținea de dinastia din Friuli și avea momentan sprijinul papei și al francilor. Pentru a evita o nouă descindere a francilor în Italia, longobarzii l-au acceptat pe Desiderius, în vreme ce Ratchis a fost convins de către papă să revină la Montecassino. Printr-o politică înțeleaptă și discretă, Desiderius a readus sub controlul longobard teritorii de la romani, creând o rețea de mănăstiri conduse de aristocrați longobarzi
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
al francilor. Pentru a evita o nouă descindere a francilor în Italia, longobarzii l-au acceptat pe Desiderius, în vreme ce Ratchis a fost convins de către papă să revină la Montecassino. Printr-o politică înțeleaptă și discretă, Desiderius a readus sub controlul longobard teritorii de la romani, creând o rețea de mănăstiri conduse de aristocrați longobarzi (fiica sa Anselperga a devenit abatesă a mănăstirii San Salvatore din Brescia) și negociind cu succesorul lui Ștefan al II-lea, papa Paul I. El a implementat o
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
longobarzii l-au acceptat pe Desiderius, în vreme ce Ratchis a fost convins de către papă să revină la Montecassino. Printr-o politică înțeleaptă și discretă, Desiderius a readus sub controlul longobard teritorii de la romani, creând o rețea de mănăstiri conduse de aristocrați longobarzi (fiica sa Anselperga a devenit abatesă a mănăstirii San Salvatore din Brescia) și negociind cu succesorul lui Ștefan al II-lea, papa Paul I. El a implementat o politică de alianțe matrimoniale. căsătorind-o pe fiica sa Liutperga cu ducele
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]