3,374 matches
-
Când a auzit aceste cuvinte, Fuego nu s-a supărat și i-a răspuns într-un mod foarte frumos. "Nu știu foarte multe despre ieșirea lui Tudor Chirilă, care probabil e o scăpare firească a unui om spontan, cu fire ludică. Personal, nu îl cunosc, dar îl apreciez pentru determinarea de care a dat dovadă, menținându-se în prim-plan artistic», a spus el, potrivit " Am urmărit-o pe mama sa, celebra actriță Iarina Demian, în nenumarate spectacole, atât în roluri
Fuego, luat peste picior de Chirilă. Reacția artistului e incredibilă () [Corola-journal/Journalistic/43266_a_44591]
-
în două volume, îngrijită și prefațată de Marin Preda în 1972. Atunci, selecția operată de Preda era menită, în intenția editorului, să corecteze imaginea deformată pe care interpretările și edițiile din anii ’50 o promovaseră, punând acum accentul pe latura ludică a operei prozastice, nu pe cea așazis „realist-critică”. Ediției lui Preda îi datorăm reevaluarea unor schițe ca Două loturi, Situațiunea sau Atmosferă încărcată, ca și o primă sugestie cu privire la referentul livresc - mai exact, gazetăresc - al prozei (prin apelul la un
Caragiale reinventat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4208_a_5533]
-
biblioteci cu o arhitectură îndrăzneață, case de lemn siberiene, desprinse parcă din altă lume, (poate direct din Tarkovski?) - unele în bună stare, cu flori la ferestre, altele deloc îngrijite, semn că timpul nu le-a îngăduit încă pe toate. Spiritul ludic la el acasă: în parcuri gărgărițe uriașe (apropo, gărgărița e insecta națională!), iepuri și elefanți plăsmuiți din flori, vaci multicolore-personalizate (vaca polițist sau vaca grădinar), umplând vesel spațiul stradal și nu numai. Toate localurile, fie ele bistrouri, cofetării sau restaurante
LETONIA – cioburi de chihlimbar by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/4274_a_5599]
-
tare, reuși să i-l scoată din gură, să se minuneze de aspectul lui: fără unghie, cu buricul ros până la sânge”. Povestea în șapte părți a lui Șercan are acest dar al conciziei și al plasticității expresiei (cu mici excese ludice uneori) și al harului de povestitor cu fine observații de viață și, iată, aici, de înțelepciune orientală. Povestirile (foarte) scurte ale lui Andrei Mocuța sunt și ele o meditație la confiniile tăcerii, precum învățătura transmisă discipolilor de Șercan. Șercan este
Povestea omului-glob by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4284_a_5609]
-
acest volum ar putea fi un prilej de descoperit și alte atingeri, ele pot fi citite și independent. Ba, aș zice că exact așa se cuvin citite, în singurătatea lor tatonând vecinătăți. Eu le văd ca momente de respiro, vag ludice, căci oarecum de vacanță, un prilej pentru prozator de a-și drege vocea înaintea unui alte solide partituri. În loc de încheiere, o secvență din Substituirea (dedicată lui Pavel Dan), mică radiografie a întâlnirii cu moartea: „îi vine în minte finalul visului
Proză pe teme date by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4285_a_5610]
-
prin urmare, fascinația nu e nouă? Pentru că reface conexiunea cu o tradiție eminenta, dar îngropată? Pentru că însuflețește o credință, cum am arătat, pe cale de a fi pierdută? Oricum, deși este și asta, faptul nu se reduce la un simplu exercițiu ludic. În ultimii treizeci de ani, poezia lui Aurel Pântea a fost oricum, numai gratuit amuzantă nu. Imperiala, mai degrabă. Severă. Carte pe deplin remarcabilă, Nimicitorul este, din punctul meu de vedere și mai presus de orice, o declarație de majoră
Note despre critica de poezie, rânduri despre o anume poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4286_a_5611]
-
finală: „el știe că nimicul meu e sămînța nimicitorului care vrea să mă știe mut”, locuind o patrie necuvîntătoare. Negru pe negru și Nimicitorul aduc sau, mai bine zis, accentuează în literatura română contemporană o altă tedință poetică decît cea ludică, practicată de o parte dintre poeții, începînd, să zicem, cu Petru Romoșan, Florin Iaru, și terminînd cu Mircea Cărtărescu și Lucian Vasiliu. Vizionarismul lui Aurel Pantea își trage seva din scrierile sacre, dar și din poeți de talia lui William
Negru pe negru și negru pe alb by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/4299_a_5624]
-
autorului, respectate, cu registre bine marcate, pe care regizoarea Alice Barb, actrița Simona Bondoc și scenografa Adriana Grand să ridice un spectacol în toată regula, un poem de o mare sensibilitate și de o mare emoție, un poem rafinat, ironic, ludic, între vis și realitate. Un spectacol care are rigoarea unei partituri muzicale. Acolo unde există reguli precise pe care, dacă le încalci, totul devine agresiv și strident. O statuetă a lui Beethoven, găsită într-un tîrg de vechituri, strînge cîteva
Vă place Beethoven? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4477_a_5802]
-
cu cîteva obiecte, Adriana Grand sugerează și spații, dar, mai cu seamă, surse de emoție. Și ea, și regizoarea Alice Barb concentrează forța actriței Simona Bondoc pe un regsitru al intimității, al regăsirii unor tonuri speciale, a șoaptei timbrate, a ludicului unui personaj care poate fi privit și cu tandrețe, și cu haz, pentru că așa este gîndit, la limita dintre ironie și autoironie. Replici cu un umor nebun, care fac savuroase „întîlnirile” cu celelalte trei prietene - pe care interpretarea Simonei Bondoc
Vă place Beethoven? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4477_a_5802]
-
Eino Ewers, Suzanne Pouliot, Noëlle Sori, Roberta Pederzoli, Elena Paruola, Riitta Oittinen, Chiara Elefante, Elena di Giovanni, Sandra Beckett, Catherine d’Humières, Nelly Chabrol Gagne, Gilles Brugères, Fernando Azevedo etc. Un loc deosebit acordă autorul noțiunilor de videosferă, de imaginar ludic și de carte-obiect, de literatură transgenerațională, mediologie, termeni necesari pentru a putea vorbi despre mai mult decât o literatură pentru copii, despre o cultură și chiar o producție pentru copii. Poate fi vorba și de termeni mai rari ca „flip
Despre joc, copii, cărți și traducerea lor la ora mondializării by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4479_a_5804]
-
benzii desenate a lui Michel Onfray despre Nietzche readuce în ochii și mintea cititorului ideile acestuia despre copil și viitorul omenirii. Nu e de neglijat nici reîntoarcerea criticului asupra unor idei despre baroc și literatura pentru copii și, în mod ludic, reîntoarcerea leului copilăriei în drapelul care îl propune ca figură emblematică a ei, după ce își ajută eroul aflat la greu, în albumul Revoluție de Sara. Cu o deosebită prospețime și un optimism lucid, Jean Perrot conchide că râsul eroilor videosferei
Despre joc, copii, cărți și traducerea lor la ora mondializării by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4479_a_5804]
-
și de restabilire a echilibrului nervos, prin practicarea de activități fizice, tratament, plimbări, distracție și satisfacerea unor pasiuni (alpinism, vânătoare, pescuit ș.a.). 3. Motivația familială, ca oportunitate de întărire a legăturilor dintre membrii familiei, de întoarcere la rădăcini. 4. Motivația ludică exprimată ca refugiu din viața obișnuită, de întoarcere în copilărie, de adoptarea unui mod de viață lejer, fără îngrădiri în privința vestimentației, a orarului meselor și a statutul social. 5. Motivația de apartenență la un grup cu îndeletniciri comune (profesie, religie
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
poetic de eul empiric. Carmelia Leonte abordează opera lui Emil Botta deseori în orizontul stilisticii (atunci când vorbește, de exemplu, despre rolul prepoziție peste ori despre cel al argoului și "limbajului popular"), folosind, inspirat, jocuri de cuvinte (con)damnat și plasând ludicul, râsul și derâderea printre pivoții textelor analizate: "Râsul și derâderea, iată o nouă ecuație a scrierilor lui Botta", scrie ferm Carmelia Leonte care descoperă, la rigoare, în continuarea amintitelor considerații privind "sacralitatea" din preajma poeziei și scenei, fără a supralicita nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Neurastenie, Copacul zice că ești o ucigașă, o vrăjitoare... (Așteptare) Totul intră în degringoladă, inclusiv sensul personajelor, care se întorc ca niște giruete mecanice spre bine sau spre rău: Melancolie, iubirea mea... (De caelo) Alteritățile poetului pot îmbrăca o haină ludică, gingașă, efemeră: licuricii, arborii, vântul, "privighetoarea-n sutană", un cuc eremit (v. Confidență) sunt incluși în sfera ludus-ului. Huizinga ne învață: "În orice configurare, de la cea mai sacrală până la cea mai literară (...), personificarea rămâne o extrem de importantă formă de exprimare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cuc eremit (v. Confidență) sunt incluși în sfera ludus-ului. Huizinga ne învață: "În orice configurare, de la cea mai sacrală până la cea mai literară (...), personificarea rămâne o extrem de importantă formă de exprimare a minții omenești și în același timp o funcție ludică".2 Poezia este un personaj central, ambiguu, în continuă schimbare a încărcăturii semantice, și totuși rămâne un captator de sensuri, idol sau fantoșă spre care converg evenimentele poetice. Un simbol. Dar pentru Emil Botta orice simbolistică devine un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Efemerul, iluzia sunt chemate să salveze lumea, adică să o releve și să o numească. În Post ludum, poezia este un intermediar între poet și această lume, între poet și celelalte personaje. În primul plan al lecturii, apare evidentă funcția ludică. "Poiesis este o funcție ludică"3. Zeflemeaua, tonul glumeț, expresiile populare sau de argou ("că-mi plâng și pietrele de milă"; "am tras mereu la fit") se constituie într-un joc inteligent al minții, care alunecă, insidios dar sigur, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
salveze lumea, adică să o releve și să o numească. În Post ludum, poezia este un intermediar între poet și această lume, între poet și celelalte personaje. În primul plan al lecturii, apare evidentă funcția ludică. "Poiesis este o funcție ludică"3. Zeflemeaua, tonul glumeț, expresiile populare sau de argou ("că-mi plâng și pietrele de milă"; "am tras mereu la fit") se constituie într-un joc inteligent al minții, care alunecă, insidios dar sigur, spre concluzii grave: Apoi, Poezie, Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Dar nu putem înțelege jocul decât ca pe o prefigurare a gravității. Sau ca pe o mască a acesteia. "Jocul se preschimbă în seriozitate, iar seriozitatea în joc"4. Plurifațetarea poeziei lui Emil Botta îi conferă acesteia din urmă valențele ludice atât de evidente, fără a reuși să ascundă fața mai puțin dorită, și deseori hulită, a tragicului. Între aceste două ipostaze aparent contrare se mai întâmplă câte ceva. Întâmplarea cea mai surprinzătoare în acest context este sacralitatea poeziei, aspectul ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ar fi un liant dacă forțele centrifugale nu ar acționa în profunzime. Protagoniștii nu respectă regula jocului. Or, jocul are un caracter închis, limitat. Regulile sunt stricte. Disprețuirea lor înseamnă pulverizarea întregii lumi, care nu își mai cunoaște mântuirea prin ludic. Înăuntrul spațiului de joc (aici, scena) trebuie să domnească o ordine proprie, absolută. Jocul creează ordine. El este ordine. Pe de altă parte, se știe, tragismul este asigurat de o mișcare spre interior, dar nu în afară. Este o forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
întreabă mereu: "Unde-o fi omul palid care mi-a promis că se va spânzura? Avea părul zburlit și o haină gri." Vântul hai-hui simbolizează un timp diluat, un timp pe care poetul nu reușește să îl densi-fice. Ironia, persiflarea, ludicul accentuează contrapunctic gravitatea situației (se știe bine, alternanța ironie-gravitate, ca tensiune a contrariilor, este un mecanism generator de sensuri deschise în scriitura modernă, ca și în cea romantică). Amănuntele vestimentare, superflue într-o situație-limită, ca și limbajul popular ("părul zburlit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ei ecou: Și o voce suavă care o să mă alinte ca o ghioagă, ca un bici: Sunt aici, sunt aici, sunt aici! Tehnicii contrapunctului îi este tributar versul "și o voce suavă... ca o ghioagă, ca un bici". De asemenea, ludicul nu lipsește: Copacii, ca frații, se vor apleca peste mine Și o mierlă-mi va șopti: Nu ți-e rușine să plângi, nu ți-e rușine?" Ludicul este o mască a gravității. Când ludicul dispare, poetului i se arată fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
versul "și o voce suavă... ca o ghioagă, ca un bici". De asemenea, ludicul nu lipsește: Copacii, ca frații, se vor apleca peste mine Și o mierlă-mi va șopti: Nu ți-e rușine să plângi, nu ți-e rușine?" Ludicul este o mască a gravității. Când ludicul dispare, poetului i se arată fața enormă a lucrurilor, cu tot dramatismul său, care, ne-contracarat, se mistuie în propria intensitate. Acest fenomen, deplâns de unii critici 16, se accentuează începând cu volumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ghioagă, ca un bici". De asemenea, ludicul nu lipsește: Copacii, ca frații, se vor apleca peste mine Și o mierlă-mi va șopti: Nu ți-e rușine să plângi, nu ți-e rușine?" Ludicul este o mască a gravității. Când ludicul dispare, poetului i se arată fața enormă a lucrurilor, cu tot dramatismul său, care, ne-contracarat, se mistuie în propria intensitate. Acest fenomen, deplâns de unii critici 16, se accentuează începând cu volumul Pe-o gură de rai (1943), pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
intensitate de atmosferă, nu mai este regizat ca în Întunecatul April, cu tendința deformării tragicului în grotesc, a cultivării caricaturalului ditirambic, pentru a se bagateliza formal gravitatea insuportabilă a lucrurilor"19. Dar prea multă gravitate devine monocordă, obositoare. Nuanțele ironice, ludice sunt, deci, bine venite: Singuraticule, stacojiule, Omega, cântă-mi apoteoza somnului și a morții. de mult dau târcoale și adulmec, vai, tras-am sorții. Sinucisule în bibliotecă, moartea erudită, rarisimă, te-a decavat. agonizai avar peste pleava cunoașterii, zaraf ursuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
planului își va imagina, probabil, plutirea corpurilor în spațiu, în timp ce corpurile tridimensionale se vor strădui să pătrundă sensul suprafeței. Pentru a câștiga încă un plan e nevoie de un salt imens, spectaculos, un fel de mutație genetică. În această situație, ludicul, ironia nu își mai găsesc rostul: În slăvita seară am pornit printre copacii cari sunau a morțiu, a moarte. Printre copacii cari sunau a morțiu, a moarte umbrele noastre s-au întâlnit. O, Himera, torță aprinsă ți-e chipul! E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]