1,120 matches
-
cînd războiul se terminase, se simțea surprinzător de calm. Curînd Îi va vedea pe mama și pe tatăl lui, se va Întoarce În casa din Amherst Avenue, la acel univers uitat al servitorilor și al mașinilor Packard și la parchetul lustruit. În același timp, Jim Își zise că prizonierii ar trebui să sărbătorească, să-și arunce În aer saboții de lemn, să pună mîna pe sirena de alarmă aeriană și să o facă să sune enunțînd avioanele americane care aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
tribună. Treptele de ciment păreau că ajung dincolo de cer. Jim se opri să se odihnească printre mobilele furate. Se așeză pe un scaun cu spătar drept de lîngă o masă de sufragerie și bău apa de ploaie caldă de pe lemnul lustruit. Sub el, cei circa treizeci de deținuți de pe terenul de fotbal se ridicau ca de la un picnic nereușit. Femeile ședeau pe iarbă, aranjîndu-și liniștite părul, printre trupurile foștilor lor prieteni, În timp ce cîțiva soți se uitau prin ferestrele prăfuite la bordurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
fierte și când vrei să arunci cojile, ouăle și chiflele Îți cad În apa verde și bâhlită din canal printre broaște și gunoaie. Îți cad ție, ouăle, În mocirlă. Le vezi cum plutesc greu, două petice rotunde de un alb lustruit. Petice reci. Nu-ți vine să plângi. Totul pe mutește. Pleosc! Și gata. Mănânci biscuiți. Biscuiții sunt crocanți, pufoși. Ți se face sete. Bei apă În Giurgiu la o cișmea de pe strada Păcii și te Întorci acasă flămând. Excursia la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
trântă. Ce vrei tu. Tu nu vrei nimic. După chestia asta vă Împăcați. Așa este vara. Aseară ți-a spus că el poate să capteze imagini. Are o bobină și niște sârme cu șuruburi prinse de o placă de lemn lustruit. Placa de lemn are o curelușă mică de piele. „Am să bag firele În priză și pe lemn o să apară o vacă și un câine”. Vaca rumegă și câinele latră, spune el În timp ce stinge lumina. Vă chiorâți pe Întuneric și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Probabil „a” de la restructurare. Iar o să-ți spună că ai fost la femei. Inventezi, inventatorule. Femeia străină. O simți pe aproape. În raza ei de acțiune. Casele acelea de provincie sau de mahala. Curate. Pline de covoare ieftine, mobile vechi lustruite, cu mușcate În ferestre dincolo de perdelele croșetate. Macrameuri grele pe servanta care geme de vase. Tabloul de familie. Întotdeauna bunic și patriot. Lemnele frumos stivuite În curte. Gutuile Încă neculese. Un câine, mereu un câine, lătrând. Intră În casă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
în buzunar, era un săculeț moale de catifea bej, i l-am ascuns între mâini. Uite, ține-ți bijuteriile, Italia, bucățelele acestea îngălbenile vor deveni pământ împreună cu tine. A venit un bărbat, cu ochelari negri ca hainele și cu pantofi lustruiți ce făceau zgomot pe paviment. Bătu la ușă și, fără să aștepte să i se răspundă, intră. Era un om care știa cum să se comporte în asemenea situații, discret, dar fără ezitări. După expresia mea inertă, a înțeles imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Ceea ce fac romancierii care scriu acum cărți pentru a explica mecanismul romanului lor, pentru a arăta cum procedează când scriu, nu este altceva decât să ridice capacul ceasornicului. Ceasornicul domnului Lacretelle e prețios; nu știu câte rubine are mecanismul, totul e însă lustruit, strălucitor. Să-l contemplăm și să spunem câte ceva despre cele observate.“ Ceea ce merită un comentariu: În primul rând, comparația cu ceasornicul e cu totul nelalocul ei și corespunde ideii de „mecanism al ficțiunii sale“. O ficțiune de mecanism, mecanică, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu fusese niciodată ras și a cărei piele gingașă nu fusese niciodată tatuată și al cărei corp palid și răsfățat nu fusese niciodată aruncat în noroi ca să servească drept preș pentru ofițerii care nu voiau să își murdărească cizmele proaspăt lustruite putea să afirme că Hitler o făcuse și pe ea evreică. Stând pe acea stradă liniștită, uitându-mă la ea cum se îndepărta, am crezut în sfârșit în poporul ales. Nu erau evreii. Sora ei, Madeleine, m-a sunat a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ridica brusc de la mașina de scris? Mi-ar spune să încetez cu gluma, pentru că acesta nu era un subiect de glumă? M-ar crede? M-ar strânge la piept? Mi-ar alina suferința? Ar lua cheia argintie a iubirii ei, lustruită și strălucitoare ca toată argintăria din casă, și ar vârî-o în lacătul trecutului meu și l-ar deschide? Nu aș putea îngădui asta. M-am uitat iar în ziar și am citit în fugă restul articolului. Era despre Gusti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
forma brațul lui, trupul lui înalt ca al unei sperietori de ciori înclinat spre ea. Pe când se apropiau și mai mult, am recunoscut portțigaretul din gura lui. Ea purta pălăria ei neagră bună cu fundă și cu borul îngust și lustruit. Se îndreptau spre mine prin mozaicul de lumină și umbră până când am ajuns la câțiva centimetri unii de alții. Chipul tatei era la aceeași înălțime cu al meu, deși nu îi puteam distinge trăsăturile. Fumul era prea gros. Își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
face“ vițelul, și pe urmă tăcerea și datul din cap, privitul în depărtare, până ce ochii țăranilor, care îl priveau cu pleoapele strânse, nu din cauză că fumau chiștoace, ci pentru că, de când se știau, nu avuseseră încredere în domni cu cravată și pantofi lustruiți, se făceau rotunzi și mari și eu însumi vedeam uimit că acest W., care era tatăl meu, avea ceva străin mie, dar comun cu țăranii. Spunea că ar trebui să ne ocupăm cu timpul și de agricultură, dar o spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
era totuna dacă cineva poartă șosete în carouri la un costum uni, în ziua de azi asta chiar că nu mai contează, în vreme ce eu mă vârâsem în cadrul ușii glisante dintre camera de zi și sufragerie, mă uitam la parchetul proaspăt lustruit și m-am pomenit vorbind: — Atunci n-are decât să se întoarcă, dacă siguranța unei funcții este atât de importantă pentru el. Și numai mama nu ceda: — Doar ai acum tot ce ți-ai dorit dintotdeauna, o reprezentanță proprie ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
amintesc de toată lumea pestriță, venită prin antreul spoit, în care abia avea loc mașina de bucate de-a lungul peretelui din fund. A intrat fata tinichigiului de peste drum, neagră ca o bivoliță, cu ochii rotunzi și nasul ca un plisc lustruit. Ținea mâna, ca și cum ar fi avut în ea un gât de vioară, pe care degetul cel mic ar căuta nota cea mai ridicată pe limba neagră a strunelor. După dânsa a intrat în seara aceea Marcu Fișic, cu pălăria pusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
neamuri din provincie, copilul mort al unui tată dispărut. Fata tinichigiului, întâlnindu-mă odată, îmi spuse că mezina lui madam Fișic s-a obicinuit să vină numai cu trăsura acasă. - E sănătoasă? am întrebat-o indiferent și fata cu pliscul lustruit mi-a întors spatele, după ce m-a sfredelit disprețuitoare, cu ochi de bufniță. Ziua în care am revăzut-o pe Laura, după multe săptămâni, o însemn acum, ca să mi-o păstrez albă și ferită de umbre. Soarele să n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Cvostec, cu capul cât o baniță și părul încă negru, tuns mărunt, cu mustățile groase și lungi ca două indexuri negre, m-a primit în jachet. Purta pantaloni șalvari, de un gri închis, peste ghetele negre de șevro, cu gumilastic, lustruite ca oglinda. Intrai prin ușa secretă, sărind peste rândul pacienților îngrămădiți în sala de așteptare. O monedă în mâna îngrijitoarei făcu posibilă contrabanda. - Dezbrăcați-vă! Spuse savantul, sau mai bine zis, se răsti el. - Să vedeți, începui vorba. Tata mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mea și mama. - Cum, nimeni? Am izbucnit când văzui că toată mulțimea de oameni se topise. - Vine cineva - miorlăi piticul cocoșat, cutremurat de tuse seacă. Din josul străzii, venea șontâc, izbindu-și proteza de lemn a piciorului amputat, de asfaltul lustruit al trotuarului, curva bătrână cu perucă roșie, ciocănind cu cheia raiului în butucul care-i sprijinea șoldul retezat și rânjindu-și mizeria din rana gingiilor fără dinți. Și iată că de după cotitura drumului îngust și palid luminat de strâmbul felinar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
descompunerea celulelor organice o problemă de viitor îndepărtat. Înviorat de constatare, intrai într-o cafenea mică, ce abia își ridica obloanele. Scaunele erau încă pe mese. Un chelner bătrân mă întâmpină, târșâindu-și ghetele fără urmă de tocuri, dar bine lustruite. Ceaiul fierbinte ce mi-l servi pe trei sferturi răsturnat din pahar pe tăva ce tremura în mâna lui veștedă, l-am sorbit cu ochii lipiți de somn. Am adormit apoi de-a binelea, cu cotul sprijinit de masa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
scăpătat la telefon. „Allo! „Cenușa? Trimiteți mașina să ridice un mort. Notați numele și adresa”ă Mi-a găsit pachetul cu țigări. Scoate una o examinează atent, o aprinde cu bricheta șterpelită și sprijinindu-și spinarea de spătarul de lemn lustruit al fotoliului, începe să fumeze, cu un aer perfect satisfăcut. Ațipit o clipă cu țigara în gură, tresare speriat și se repede la șifonier. Lenjeria nu-l interesează; o întrebuința și pe când trăiam. Deschide larg ușa dulapului cu haine. Pipăie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să negocieze acest transport de marfă clandestină. Și Ioșca se aruncă moale în fotoliu, picior peste picior, ca să trateze vânzarea. I-am răspuns că de o piele de bou, are el însuși neapărată nevoie; pingeaua ghetei lui, de altfel proaspăt lustruită, atârna ca o limbă de om spânzurat, desprinsă din ramă. Observația m-a costat o pereche de pantofi. În seara aceea plecarăm împreună. Ioșca are cârciumarii lui, care îi dau de băut pe datorie. - „Treci la socoteală”, râde Ioșca. - „În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Turma e grăbită, oile trec și eu, ca măgarul în mijlocul lor deși înghesuit încă, mă găsesc, totuși, singur. ...Cine mă vrea? „Nu pot să rămân multă vreme izolat în camera mea din această pensiune. Prin coridorul circular acoperit cu linoleum lustruit, trec mereu tălpile de pâslă, sau ghetele care scârțâie. O cheie nimerește anevoios în gaura ușii de alături. Se aude răsucitul ei în broască. Un bărbat spune ceva însoțitoarei care râde hohotind. După salvele de râs urmează o pauză, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu cârpa pe rama patului, fără urmă de praf. Ea înghenunchie fără să răspundă proptindu-și podul palmelor într-o cârpă flanelată. Sânii rotofei, țâșniți din scobitura largă a bluzei, se reflectară, legănându-se în ritmul brațelor înfipte în parchetul lustruit. „Albertino, stai așa!” îi poruncii. Ea duse mâna înapoi și se descoperi. Linia hotarului nu se vedea pe dealul neted de carne albă, ci doar o umbră slabă, mai mult bănuită, în unghiul șumuiogului de păr încurcat, cu fire crețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
roțile locomotivei. „Nora vorbea domol. Nu izbuteam întotdeauna să desprind vreun tâlc din graiul ei lipsit de nuanțe. Privirea ei stranie și dezolată nu găsea niciodată obiectul potrivit de care să se prindă. Cercetam cu falsă nepăsare, chipul pământiu, nasul lustruit, și părul ei verde. Cred că Nora se simțise profund neconsolată din cauza chipului ei șters. Era însă fotogenică. Pe deplin conștientă, se fotografia des, mărindu-și copiile. Semăna în unele cu o celebră tragediană, iar în celelalte poze, putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
noutate În Anglia. Apartamentul era spațios, cu numeroase ferestre. Lumina Îl inunda chiar și Într-o zi cenușie de februarie londonez. Strălucind de mândria proprietarului, o conduse dintr-o cameră În alta, În timp ce pașii le răsunau pe podelele de lemn lustruit (covoarele și carpetele Încă nu fuseseră livrate de Baker’s). — Ăsta e salonul, dar eu am să-l folosesc drept birou - am comandat rafturile special... camera asta o să o folosesc pentru a primi oaspeți... sufrageria, frumos proporționată, nu ți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fost un loc mult mai potrivit și mai primitor pentru opera sa dramatică decât subterana Opera Comique, de la capătul sărac al Strandului; În plus, numele Însuși - și sfântul patron - erau de bun augur. Urcă săltând treptele și Împinse ușile batante lustruite, mai dornic ca niciodată să provoace interesul lui Alexander. Întâlnirea decurse extrem de bine. Henry nu prinse drag de tânărul actor-director, dar fu favorabil impresionat. Avea aerul cuiva care știa exact ce dorește și ce trebuia să facă pentru a Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pe rând. Dar și asta poate aștepta până mâine. A doua zi de dimineață, după ce micul dejun a fost strâns, dnul James Îi convoacă pe cei trei slujitori În sufragerie și Îi poftește să ia loc la masa mare și lustruită, Împreună cu el. Presupun că v-ați gândit Într-o oarecare măsură la ce urmează să faceți de-acum Încolo, Începe el. Vreau să știți că noi - adică mama, sora mea și eu - suntem pe deplin conștienți de credința cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]