10,420 matches
-
el era al lor și avea rolul lui, bine stabilit, căci mama ținea uneori să le amintească că-i tatăl lor, chiar dacă beat și vorbind în dodii. Să se ducă la el să-l liniștească, să-l pupe, să-l mîngîie, să-l iubească, e și el al lor... Și el și mai cine? Zbuciumată cum era, armonia familiei lor își trăgea vlaga din aplecarea mamei lor spre diavol, oh, te iubesc te iubesc te iubesc... Cît de des i-ar
Diavolul tot mai sigur pe viața lui by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/4228_a_5553]
-
norii Cumulus, îi șopti Tamika lui Șercan în timp ce îl ținea în brațe. Uite cât de repede se mișcă pe cer! Mmm, zici c-ar fi conopide cu mugurași. Cuuumuuuluuus, zise Șercan. Vrei să păpăm niște Cumulus? Râse Tamika în timp ce îl mângâia pe Șercan cu mâna pe burtă. Trofeul meu mic! Zise ea, adresându-se burții. Cuuumuuuluuus. Zi aaaaaaaa... Șercan își sugea degetul mare de la mâna stângă.Tamika întinse mâna spre cer și înșfăcă un Cumulus proaspăt. Îl îmbie pe Șercan, întinzându
Povestea omului-glob by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4284_a_5609]
-
Făcea totul cu calm, fără să scoată o vorbă. Își puse capul pe pieptul lui Luca și rămase câtăva vreme nemișcată, pe o parte, întinzându-și piciorul peste ale lui. La început Luca nu făcu nimic, apoi începu s-o mângâie pe cap, se mai auzea încă, de departe, muzica de la petrecere. Apoi s-au strâns mai tare unul lângă celălalt, iar eu m-am ridicat pe pat, cu gândul să plec, singurul gând care mi-a trecut prin cap. Dar
Alessandro Baricco - EMAUS () [Corola-journal/Journalistic/4296_a_5621]
-
oglindă imensă de cristal, un bărbat matur, încărunțit, puhav la față, dar și la corp, privea fix, cu ochii bulbucați, acel trup tânăr, dezgolit pe jumătate, care cerșea parcă să fie îmbrățișat. Se apropie încet și o sărută pe frunte, mângâindu-i părul lung și blond. Dă-mi pace să dorm, Geo... sunt frântă... Gheorghe se opri pentru câteva clipe, apoi își ridică blând soția în șezut. Se uită lung la ea, după care începu să o lovească, întâi cu palmele
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
plângă, fără să spună nimic... O bătu gospodărește, până obosi, după care se așeză neputincios pe marginea patului și începu să plângă. Ilona, răvășită, deja vânătă la ochi, oricât și-i apărase, se lipi de el și începu să-l mângâie. Ia și te culcă, dragă... nu a fost nimic... mămica te are numai pe tine. Toți sunt răi, invidioși pe tine, pe mine, pe casa noastră. Tu ai încredere în alții, în ce spun prietenii tăi, sau în fetița ta
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
întrebă timid: Pe Petrache de ce l-ai lăsat să plece, dacă se înhăitează cu... și îl omoară? Am vrut să te întreb încă de aseară, dar asta îți mai trebuia atunci... Gheorghe, la rândul său, nu-i răspunse, doar o mângâie pe creștet, ca pe un copil. Ieși apoi sprinten, cu toate că nu dormise în ultimele nopți. Femeile îl urmăriră cu priviri descumpănite: Gheorghe parcă nu mai era el, ieșise un bărbat și parcă intrase un altul în casă. Bătrâna își făcu
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
crescut și că m-am făcut fată mare acum. Eu, mândră, zâmbesc și spun c-o să fac unșpe ani peste o lună. Am geaca deschisă și helanca roșie pe mine. Îmi pune mâna pe un sân, mă apucă de parcă ar mângâia un măr. Ți-au crescut, îmi spune cu un surâs libidinos. Parcă ieri zburdai pe maidan cu gâștele. Mă întreabă dacă m-a sărutat vreun băiat până acum. Îi răspund că nu. Se preface uimit și îmi spune că o să
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
un melc bălos. Țin gura închisă, cu dinții încleștați. Îmi spune să deschid gura, dar, pentru că eu mă împotrivesc, îmi apucă obrajii cu o mână să se asigure. Gata. Am deschis-o. Nu e nevoie de forță. Cealaltă mână mă mângâie pe amândoi sânii. Mă gândesc ce bine că mi-am luat haine groase, să nu simtă nimic prin ele. Îmi sfredelește gura cu limba, dar eu sunt șmecheră, o ascund pe-a mea în fundul gurii. Orice, numai să nu mă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
zărit-o. Când am trecut una pe lângă cealaltă, am felicitat-o. Atunci m-a prins de mână și mi-a șoptit: Știi, ești singura care mă felicită. S a apropiat de mine atât de mult încât îi simțeam poalele rochiei mângâindu-mi picioarele și respirația umedă și călduță pe buze. Mi-a spus cu voce scăzută, cu privirea tristă și zâmbetul pustiu: Știu că nu meritam să câștig, să-ți spun drept, am aranjat totul. Aveam nevoie să iau preselecția. Pe
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Acum două săptămâni a făcut pipi și în prăjitorul de pâine pe care i l-am adus mătușii, o vechitură care ne-a rămas după ce ne-am luat unul nou, cu afișaj electronic. Tanti Neli a aruncat prăjitorul, l-a mângâiat pe Năsturel și ne-a zis: — Știe el că dinții mei nu mai suportă pâinea prăjită. Așa că, după-amiezile de vineri, stau pe canapeaua din sufrageria mătușii și, de plictiseală, mă îndop mai mult decât ar trebui cu prăjituri cu lămâie
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
-o niciodată. Din ea am păs trat doar un nasture. Culmea e că n-am nici unul de la cămașa în carouri albas tre cu care era îmbrăcat când s-a întors, a uitat-o mai târziu la un hotel din Olănești. Mângâia ușor nasturii cu buricele degetelor și s-a oprit la unii transparenți. — Ăștia sunt de la pijamaua pe care o purta când a murit. M-am gândit să schimb vorba ca să nu se întristeze prea tare și am întrebat-o, arătând
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
a arătat o găurică. Am zis că e păcat și m am oferit s-o cos. Și să-i tai eu nasturele care-i trebuie pentru bluză, am vederea bună, chiar dacă port ochelari. Tanti Neli mi-a zâmbit, m-a mângâiat și mi-a dat foarfeca. Apoi ac și ață. Și, în timp ce coseam cearșaful, m-am gândit că vinerea viitoare o să-i arăt mingea de tenis pe care Geo a desenat profilul meu. Cred că o să-i placă. Anca Vieru Efecte
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Gunther la rădăcina unui copac, undeva într-un parc. Mi-a părut tare rău. A fost probabil singurul meu prieten adevărat în tot timpul cât am stat în Germania. Cu el îmi trecea de dor și singurătate. Uneori îl și mângâiam. În ciuda trupului țeapăn, avea blana încă moale. Mă întreb cum avea glasul, dacă torcea, ce îi plăcea să mănânce, dacă îi era teamă de vreun câine. Acum sunt de mult întors în România. Banii câștigați mi-au prins foarte bine
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
își lovește la un moment dat privirea de mâna lui și-și dă seama că ceva nu e cum trebuie. Vedem și noi, ceilalți, unde se uită. Își face curaj și se apropie de el, îl privește serioasă și-i mângâie „mânuța“. Bunicul zâmbeș te dulce amărui și zice că nu-i mânuța. El și ea, în mijlocul curții, se uită unul la altul. Restul, pe margine, îi privesc într-o tăcere emoționată. Ca la teatru. Iris se luminează din senin și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Îmi vedeam de drum privindu-mi unghiile netăiate. Pe ascuns, îmi atingeam barba de vedetă rock. Juju zâmbea florilor galbene și verzi de pe capotă. Cu două mâini țineam vo la nul, întinsesem o alta după joint, iar cu ultima îl mângâiam pe bătrân. Timpul înghețase undeva între plămâni și creier. Voiam să ajungem odată la capătul dru mului, să îl internăm pe tata și să ne luăm rămas-bun filmându-ne cu telefonul mobil. Pluteam într-un vârtej de năluciri nediferen țiate
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
bunica urlă la motan. Și zâmbește. Ai grijă de tine, să fii mai deșteaptă ca maică-ta și ca tac-tu. Nu te mărita încă, scrie, iar pe noi iartă-ne. Beau apă și caut cu palma picioarele mătușii. Mă mângâie pe gânduri cu singura pleoapă funcțională și tace. O să mai trec pe aici doar în cealaltă viață, cea în care o să am o pereche de aripi în plus, să i le dau să zboare, să plece din lumea în care
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
luat și i-am dat pisicii să mănânce și ea ceva. După ce le-a ros leneș, a țâșnit dintr-odată printre tufișuri direct în stradă. M-am luat după ea, am găsit-o în fața unei porți aspre de fier; o mângâia o femeie în capot alb. Deasupra porții stătea scris amenințător: Spitalul de psihiatrie. — E pisica ta? m-a întrebat femeia, jucându-se cu pisica. — Da, a fugit de mine în parc, i-am răspuns. — Aha. — Știți vreun magazin pe aici
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Am tresărit chiar când mașina verde izbea un parapet și m-am ținut bine de volan. Atârnam încă în centură, mașina se răsturnase, când am auzit o voce de femeie: Bă iatule, trăiești, trăiești, băiatule, în timp ce două palme umede îmi mângâiau obrajii. Iulian Kir Ileana Bunica ne punea să ne rugăm, iar noi făceam asta atenți și cuminți, rostind niște poezioare cam nătânge, cu capetele plecate sub privirile-i atente, îngenuncheați la marginea patului. Cum nimic rău nu ni se-ntâmpla
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
pe cineva: mama, tata, bunicii. Abia când aceștia pleacă realizezi că toată responsabilitatea vieții cu toate deciziile ei este mult mai grea, mai profundă, că nu mai are cine să-ți dea un sfat, să te Încurajeze, sau să te mângâie și să-ți dea un nou imbold atunci când nu mai știi Încotro s-o iei. Abia atunci devii major și singur responsabil de faptele tale, indiferent de vârsta pe care o ai. Și mai este o lege nescrisă, Legea Iubirii
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
că ea totuși cu un deget mai înaltă. Era înaltă și subțire, numai să te lase s-o privești! Să te lase să stai lângă ea ca lângă o apă în care ești gata să te-arunci îmbrăcat! Să-i mângâi cu ochii gâtul de salcie, cu părul curgându-i în valuri negre pe umeri, mândră și închisă, cum pășește, îmbrăcată în rochia înflorată, numai șolduri și picioare, foșnind prin miresme, de-o sănătate și un orgoliu fără seamăn. Ce tâmpit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
reflector în capul petrecăreților. Mama lui de pușlama! Semăna cu aviatorul din fotografie. Purta vestonul țeapăn pe el, încheiat la toți nasturii, manșetele scrobite, cu butoni de aur, îi scoteau în evidență mâinile prelungi și palide care se-ntindeau să mângâie buclele fetei. Târfa! Fecioara greșită! Spurcăciunea! Tratează prețul vânzării! Își pregătește fuga! Ofițerul făcu un semn. Chelnerul, în vestă albă, lățindu-și crupele grase și frângându-și șalele, umplu paharele cu șampanie. Ei bravo! Omenirea se-neacă, zbătându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și-n loc să-și continue drumul spre ele, se-ntoarse și-o luă, împleticit, înapoi. Ce face? Ce-i cu el? Nu ți-am spus? se supără bătrâna. S-a speriat. Stai, omule! Alexandre! Ce-i cu tine! Mă mângâi cu gândul că nu s-a chinuit mult. dar dacă s-a chinuit? Dacă scriu scrisoarea asta și nu mai sunteți nici voi? Vine ca la moarte. Se teme! Uite, uite la el! Ajutor! Au! se auzi glasul lui, stins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nopții libere și proteice a câmpiei, pădurilor, apelor și munților de misterele și osteneala orașului, cu orizonturile lui închise între ziduri, cu speranțe strivite și vieți croite alandala, cu străzile, străduțele și bulevardele lui largi și drepte tăiate geometric. Se mângâia cu amăgirea că-n adâncul acela de junglă împietrită o aștepta cineva și avea cu cine se-ntîlni, către cine-și grăbi pașii. Cât vedea cu ochii, pământul era pustiu, toropit, și cufundat, biruit de arșița de peste zi. Se aplecă îngenunchind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
adăugă alintându-se, brusc înveselită. Am să mă fac pădurăriță. După război, firește. Ce idee! se miră Tudor. Cum așa! Ce poate fi mai frumos! Mai curat! Decât să trăiești în mijlocul naturii! Am visat din copilărie să cresc și să mângâi animale. Să aud goana ciutelor prin tufișuri. Să dau de mâncare veverițelor. Să mă-ntâlnesc cu ursul. Ce zici? Ce să zic? Nu ți-ar fi frică? De când mă știu nu mi-a fost frică de nimic. Noaptea este prietena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o sorbi toată vrând să-și salte fața și să-i simtă buzele, dar se sfii de prezența mamei. Și meșterul? E pe culoar. Vorbește cu doctorul. Și ce spune? Nimic. Că n-ai nimic, îl liniști fata și-l mângâie întruna cu amândouă mâinile, ștergându-i sudoarea de pe tâmple. Nu. Bădița Ghiță, preciză el. Ce să zică? Ce zic toți. C-ai fost grozav. Nici nu-și pot reveni. Nu-nțeleg cum ai reușit și cum de s-au salvat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]