1,105 matches
-
în vedere că omenirea este în căutare de mai multă încredere în propriile surse în privința asigurării energiei și de soluții legate de surse alternative de enrgie, colapsul prețurilor la petrol ar putea de fapt alimenta o nouă generație de teroriști, mânioși că Occidentul nu mai cumpără petrol brut în aceleași cantități. Această turnură ironică a sorții, care s-ar putea întâmpla, vă poate oferi o idee asupra complexelor și potențialelor riscuri cu care ne vom confrunta în viitorul extrem. Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
națiunilor dezvoltate determinate de neputința de a fi înțeles exploatarea indivizilor în restul lumii. Țările dezvoltate utilizează 90% din resursele lumii - apă, hrană, energie și capital. Nu este firesc ca și ceilalți cetățeni ai planetei, cei patru miliarde, să fie mânioși în legătură cu această situație? Ceva este fără temei atunci când atât de mulți oameni au acces la atât de puțin din resursele totale ale lumii. Trebuie să ținem seama de acest aspect când încercăm să intrăm în încleștarea conflictului global, a terorismului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
a treia carte. Se părea că aveau să aibă curând un vizitator, un vizitator neașteptat de dincolo de ocean. — Cum adică nu vrea tort? E ziua ei, pentru numele lui Dumnezeu! a exclamat mătușa Feride cu buzele strânse și o lucire mînioasă În ochi. Apoi, probabil că i-a trecut altceva prin cap pentru că s-a Întors spre Asya și Își miji ochii. — Ți-e teamă că a otrăvit cineva tortul? Asya a privit-o uimită. După atâta timp și atâta experiență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
la fel de impresionată când a Întrebat: — De unde știi toate chestiile astea? — Mama ei are un salon de tatuaj, a intervenit Caricaturistul Alcoolic fără să-și desprindă ochii de la Asya. S-a afundat În scaun, rezistând dorinței de a-i săruta buzele mânioase, rezistând dorinței de a cere fără Întârziere Încă o bere, rezistând dorinței de a Înceta să joace rolul omului care nu era. Dispoziția lui a trecut neobservată. Armanoush i-a detectat căldura din priviri În momentul În care se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
putea fi atașate din punct de vedere fizic și spiritual. Allah Îi e martor; singura problemă e că nu crede În existența Lui. Trage gânditoare din țigară, reține o clipă fumul În plămâni, apoi Îl dă afară cu un gest mânios. Dacă Allah există și știe atât de multe, de ce nu face nimic cu știința aia a Lui? De ce lasă lucrurile să se Întâmple În felul ăsta? Nu, mătușa Zeliha e hotărâtă, În nici un caz nu va ceda religiei. A trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
adapteze la o familie armeană numeroasă, Însă exact din același motiv era paradisul ideal pentru un bărbat ca el, un bărbat care Încerca să scape de numeroasa lui familie turcă. — Te simți bine? a repetat Rose pe un ton ușor mânios de astă dată. Și În aceeași clipă un val de neliniște l-a năpădit pe Mustafa Kazanci. A pălit de parcă nu mai avea aer. N-ar fi trebuit să se urce În avionul ăsta. N-ar fi trebuit să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cu care străbătuse Parcul Petrovski cu câteva zile mai devreme. Cei care o vedeau venind se dădeau la o parte, iar cei care nu o făceau îi simțeau împunsătura umărului sau lovitura mâinilor și îi săreau din cale cu priviri mânioase, surpinși de forța cu care înainta. Vedeau în ea o femeie în vârstă, înfofolită în haine ponosite și cu o expresie stranie, de sfinx, pe față. Ar fi vrut să le zâmbească, însă nu o făcea din viclenie, iar, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
nimic malițios în gestul lor, deși aceștia păreau a fi atrași de el ca de un magnet. Hainele lor murdare și umanitatea bizară pe care acestea o acopereau îl dezgustau mai mult decât o făcea absurditatea situației. Era așa de mânios încăt nu mai putea scoate o vorbă. ă Dobitocule. Ochii pierduți și rugători, precum și mișcările grotești de film mut ale unuia dintre ei îl scârbiră din cale afară și nu se putu abține să nu-l îmbrâncească pe sărmanul bețiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
vocea proprie îl surprinse pe Salitov. ă La etaj. Sprânceana se zvârcoli într-un efort necesar rostirii acestui cuvânt, efort urmat imediat de miros de castraveți murați. ă Arată-mi. Sprînceana căzu cu greutate într-o mișcarea ce exprima refuz mânios. ă Sunt ofițer de poliție. E spre binele tău să cooperezi. Ușa se deschise înăuntru, lăsând o dâră de lumină să se extindă pe coridor. În spatele lămpii se afla un bărbat scund și chel de vreo cincizeci de ani. Nerăbdător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
lui. Cina s-a desfășurat în tăcere, tăcerea a dominat și cele două ore petrecute după aceea în fața televizorului indiferent, la un moment dat, așa cum s-a întâmplat adesea în ultimele luni, Cipriano Algor adormi. Dormea cu o expresie încrâncenată, mânioasă, de parcă își reproșa că se lăsase așa de ușor pradă somnului, supărarea și iritarea ar fi fost drept și corect să-l țină treaz zi și noapte, supărarea ca să sufere din plin insulta, iritarea ca să-i facă suportabilă suferința. Astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dansez în noroi, să facem amândoi pe cerbii. „Daniel, ia-mă la țintă”, mi-a strigat Dinu și m-a înjurat. Atunci am ridicat capul. N-avea decât să se bălăcească în noroi, dar de ce mă înjura? M-am îndreptat mânios spre el; el s-a dat înapoi și, brusc, râsul s-a transformat în urlet, deoarece Dinu a alunecat de pe pragul de pământ unde se afla și s-a scufundat în noroi până în gât. Beția i-a trecut fulgerător. Îngrozit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Și conștiința mea?” a apelat el, în disperare de cauză, la o vorbă mare. La care frate-său a izbucnit în râs. „Conștiința? Conștiința ai zis?” Și nu se mai putea opri. „Mă c.. pe conștiința ta, i-a strigat mânios și batjocoritor. Ai auzit?” Și a repetat fraza. „Asta fac cu conștiința ta. Conștiința, băiatule, e cel mult o cârpă cu care-ți ștergi pantofii. Doar la asta e bună. Așa că nu mai vorbi prostii. Mai bine pregătește-te de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Germania ascuns pe un vas care plecase din portul Constanța. Nu știa dacă mai trăiește sau nu. Nu scrisese niciodată un rînd și mulți din cei care Încercau să se ascundă pe vapoare muriseră. Uneori plîngea În somn, sau striga mînios, În românește, dar dimineața nu voia să-i spună ce-a visat. Wakefield a Încercat să se Împrietenească și cu alți emigranți, dar ea refuza să se Întîlnească cu ei și nici la Biserica românească nu se ducea de teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
martir pentru gloria Domnului. Pe atunci, bunicii mei avea deja cinci copii, patru fete, un băiat. Două fete ies seara, la băieți, fără să asculte ce le-a spus părinții. CÎnd trece prima fată, bunicu’ o Înșfacă și o Întreabă mînios dacă Îl iubește pe Dumnezeu și ea plînge și spune da, da. Așa că o apucă de mîini și o pune cu picioarele pe cărămizile de chirpici și o zidește acolo pe fata lui, Aleișa, În zidul moscheii. Cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
plînge și el, dar ce e făcut e bun făcut. CÎnd zidul Îi ajunge la bărbie, fata zice „te iubesc“, dar de data asta e pentru bunicu’, nu pentru Dumnezeu, așa că el plînge și mai tare, dar e și mai mînios acum și o acoperă cu cărămizi. Vine și fata lui, Fatima, și vede ce face, dar el nu o vede și nici nu o aude. În noaptea aia Fatima fuge către oraș mare, la Belgrad și se preface că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Întîmplă. — Oricine ai fi, las-o În pace! Este mama copilului meu! Cineva străfulgeră o lanternă asupra scenei. Wakefield o vede pe Mariana Împinsă de-a lungul culoarului dintre scaune de niște polițiști În uniformă; din public se aud strigăte mînioase și mai mulți bărbați se ridică de pe locurile lor, ca și cum ar vrea să o apere. — E o nebunie! strigă Wakefield. Opriți-vă imediat! Și ca o divinitate gata să intervină, Doris apare pe scenă și spune cu voce calmă: — Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
spre parcare, urmată de Milena care aleargă cu greu pe pantofii ei cu tocuri Înalte. Wakefield și Doris se Învoiesc asupra unor cîrnați polonezi și fuga la culcare. Întors În camera lui, Wakefield nu-și găsește somnul. Întîi, aude voci mînioase, cîini lătrînd, apoi zgomot de geamuri sparte și ceea ce pare a fi sunetul veselei sparte de pereți. Apoi vine mirosul acru al gazelor lacrimogene și un ciobănesc german cu dinții rînjiți se așează pe marginea patului mîrÎind la el. Toarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
se temea de spiritele indienilor uciși de către armele iubitului ei soț Încît a consultat un clarvăzător, care i-a dat indicații să construiască o casă fără de sfîrșit, plină de camere și coridoare ascunse. S-a pitit acolo de strigorii cei mînioși, alături de tîmplarii ei care au lucrat 24 din 24, pînă la moartea ei. Fără să știe cum, Wakefield reușește să adoarmă, se pare, pentru că atunci cînd deschide ochii, afară este dimineață. Aude ciocănitul, apoi o voice de femeie. Ea imploră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
un rug. ― Cu excepția Anei, desigur. XLII ― Am urmat-o din nou în oaza de lângă mare. Și am ascultat-o, iar, recitând din Iliada. La un moment dat, m-a observat și s-a apropiat de mine. Mă așteptam să fie mânioasă, să-mi reproșeze că o spionam. În loc de asta, m-a întrebat cu glasul ei răgușit și blînd: "Ești trist?" Și mi-a mângâiat mâinile. "Nu sunt", i-am răspuns, scuzîndu-mă parcă pentru faptul că o contraziceam. "Și totuși pari abătut
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
l-am căutat din ochi pe tovarășul care îmi fusese alături de-a lungul atâtor nopți. Dar, printre mesele pustii, mă aștepta cu totul altcineva: ducele Grasulf, unchiul său. Bărbatul acela cu barba și cu părul prematur încărunțite, tot timpul mânios, condusese ducatul vreme de zece ani, cât timp nepoții săi erau încă minori; guvernase cu cinste și dreptate, dar cu o severitate de caracter care m-a făcut întotdeauna să-mi plec privirea, timorat. Grasulf, bine înfipt pe picioare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cinste și dreptate, dar cu o severitate de caracter care m-a făcut întotdeauna să-mi plec privirea, timorat. Grasulf, bine înfipt pe picioare și cu colțurile gurii lăsate, își frământa nervos mâinile la spate, fixându-mă cu niște ochi mânioși. Numai ce m-am înfățișat, că m-a și repezit: - Nu ți-e rușine, Stiliano? Cum ai putut să apari în public în halul ăsta, în văzul tuturor? Nu-ți vine să intri-n pământ pentru dezonoarea cu care întinezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
iubise, dar se arătase deosebit de zelos într-o singură privință: să facă din el o căpetenie, fără cel mai mărunt gest de afecțiune. În timp ce mâncam, Faroald m-a întrebat: - Când începi lecțiile? I-am răspuns: - Mâine, stăpâne. Rotari a bombănit mânios, dar a doua zi de dimineață, după baie, a venit în odaia mea. Mi-am pus pe masă cărțile, cinci la număr, din cel mai bun pergament. Aveam o Evanghelie a lui Ioan pe care mi-o dăruise episcopul catolic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
două găuri pentru a-și ascunde sfârcurile prea mici, m-am oprit din lectură. Rotari mă privea fix, cu ochii cât cepele. - Citește mai departe! Am clătinat din cap. - Nu, va trebui să citești cartea singur. A sărit în picioare mânios. - Îți poruncesc! Am clătinat încă o dată din cap. - Rotari, tu o să fii duce. Vrei cumva să fii păcălit de romani numai fiindcă ei știu să citească și să scrie, și tu nu? Sau să cazi pe mâna preoților care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cugetat o clipă și a răspuns: - Acum e noapte, lasă-l până mâine-n zori, și, dacă va mai fi acolo, adu-i pe el și pe sămădău la stejar. După care s-a întors spre mine și spre Rotari, mânios. - Să veniți și voi! Cazul nu era deloc simplu. Longobarzii, ținând minte vechea și dura lor viață de nomazi, erau generoși cu călătorii de orice stirpe. Le îngăduiau să culeagă fructe din pomi, cel mult trei, cu condiția să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
surprinderea. Am adăugat: - Aici n-o să ai parte de agonia pe care-o dorești, ci de prietenie. I-am făcut un semn servitorului să pună lângă el haina, pâinea, ceva carne și o cană de vin. Drept care și-a smuls mânios sforile de pe el și a început să mă blesteme și să mă insulte. La fiecare injurie a lui, îi răspundeam cu fraze de genul: - Fratele meu, nu vrei pâine? Fratele meu, nu vrei vin? Și, deși mă îmbrâncea, încercam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]