1,766 matches
-
lui. O vreme, își văzură tăcuți de treabă. Cei care îl ajutau pe bucătarul-șef erau speriați de parcă ar fi intrat în cușca unui tigru înfometat. Listarius se uita pe rând la ei, în timp ce prăjea un amestec de bobi și măruntaie de oaie, mâncarea preferată a împăratului, pe care venise să o comande însuși Asiaticus, amantul lui Vitellius. Adăugă niște condimente din săculețul pe care îl purta la brâu și începu să amestece. — Ce deosebire e între discuțiile pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în tot Imperiul, răspunse bucătarul-șef. E dispus să facă orice, dar nu să renunțe la mâncărurile rafinate pe care doar noi știm să le gătim. Noi și cu tine. Se uită la Listarius, care turna amestecul de bobi și măruntaie de oaie într-un vas de ceramică cu flori roșii. — Și apoi, chiar dacă ne certăm des, noi suntem prieteni. Prieteni adevărați. Iar prietenii nu te trădează. Însă dacă tu spui cuiva ce vorbim noi în bucătărie - bucătarul-șef luă cuțitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în urmă existau alei boltite care duceau la ușa de la intrare, portari în livrele și perspectivele cu clădiri îmbrăcate în gresie. Acum străduțele erau pustii, legea nu mai exista Am trecut pe lângă saltele sfâșiate care își rânjeau buretele ieșit din măruntaiele de pânză și valize rupte de colții câinilor, zvârlite pe lângă rigole, am văzut siluetele întunecate din spatele ferestrelor, ale celor refuzați de societate și pene de găină - era țara iară bani, fără apă caldă și lifturi. Și dintr-o dată descoperi ruptura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Ei sărbătoresc doar pubertatea, pierderea virginității, dovada curajului, căsătoria și moartea. La pubertate Bătrânii au luat păr de capră și mi l-au legat ca pe-o barbă în jurul obrazului, în timp ce Șamanul mi-a uns fuduliile, de curând potente, cu măruntaie de iepure, pentru fertilitate, înălțând imnuri zeului Axona în tot acest timp. Zeul Axona avea doar două legi: îi plăcea ca oamenii din trib să-i înalțe imnuri cât mai des posibil, pe câmp, pe budă ori în timp ce făceau dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de gând să se urce pe scaun și să-mi facă semne. —James își face un bine, observă Simon Grenville - nu-i puteam spune „Minorul“, suna prea stupid - în timp ce respectivul se înfigea cu voluptate într-o farfurie plină ochi cu măruntaie maronii și suculente. Nu e revoltător? spuse Suki veselă. Stătea de cealaltă parte a lui Simon, ciugulind dintr-o farfurie cu pui la grătar. Măcar binevoia să mănânce; observasem că sora ei geamănă se mulțumea să împingă mâncarea dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
să ne Întoarcem o bucată de drum În căutarea ultimului semn. Bea mă observa cu un amestec de Îngrijorare și fascinație. Busola mea mintală Îmi sugera că ruta noastră se pierduse Într-un amalgam de spirale ce urca Încetișor spre măruntaiele labirintului. În cele din urmă, am izbutit să-mi refac pașii prin hățișul de culoare și de tuneluri, pînă cînd am apucat-o pe un coridor Îngust care părea o pasarelă Întinsă spre beznă. Am Îngenuncheat lîngă ultimul raft și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
parte anume era altă mîncare de pește. Pe drum, cu obișnuitul său dar pentru folclorul foiletonesc, Fermín mă puse În temă cu scena către care de Îndreptam. Azilul Santa Lucía era o instituție de o reputație necurată, care lîncezea În măruntaiele unui vechi palat În ruine, situat pe strada Moncada. Legenda ce-l Învăluia schița un profil undeva la jumătatea drumului Între un purgatoriu și o morgă de condiții sanitare abisale. Povestea lui era, cel puțin, deosebită. Din secolul al XI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de la un Înflăcărat student la medicină, posesor al unor slabe resurse financiare, Însă al unor solide cunoștințe de anatomie, În al cărui dormitor de pe străduța Santa María descoperise cu anticipație porțile raiului. O anunțase că exista ceva rău pironit În măruntaiele ei, un spirit mort care Îi voia răul, și că nu avea să cunoască decît dragostea unui singur bărbat, o iubire pustie și egoistă care avea să-i frîngă inima. Îi menise că avea să vadă pierind tot ce iubea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nenorocire, locotenentul Durán avea să-și piardă viața În curînd, Într-un accident spectaculos survenit În timpul unei razii În Barceloneta. În vălmășagul ciocnirii cu niște anarhiști, Durán căzuse printr-un luminator, de la etajul al cincilea, plesnind Într-un morman de măruntaie. Toată lumea a căzut de acord că Spania pierduse un mare om, un bărbat ilustru cu viziune asupra viitorului, un gînditor ce nu se temea de acțiune. Fumero i-a preluat postul cu mîndrie, conștient că făcuse bine atunci cînd Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
din vila de la Puertaferrisa, care a rămas pînă astăzi goală, În ruină. Nu voiau decît să-l vadă În stradă, deposedat de puținul pe care Îl mai avea, de cărți și de acea libertate a izolării care Îi jignea, aprinzîndu-le măruntaiele de ură. N-a vrut să-mi spună nimic și nici să recurgă la mine În căutare de ajutor. Am aflat că se transformase aproape Într-un cerșetor abia cînd m-am dus să-l caut la fostul său cămin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
i-a zburat mandibula. Trupul a căzut inert, În genunchi, la picioarele lui Miquel. Ceilalți doi agenți Își scoseseră armele. Al doilea foc străbătu stomacul celui care părea mai vîrstnic. Glonțul i-a retezat coloana vertebrală, Împrăștiind un pumn de măruntaie peste tejghea. Miquel n-a mai avut timp să tragă a treia oară. Ultimul polițist Îl ochise deja. A simțit arma În coaste, În dreptul inimii, și privirea oțelită, aprinsă de panică. — Stai, nenorocitule, sau Îți jur că te rup În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
privirea lui, fără s-o pricep. Am văzut cum Îmi punea mîna pe piept și m-am Întrebat ce era lichidul acela aburind care Îi sclipea printre degete. Atunci am simțit focul acela teribil, ca un suflu de tăciuni devorîndu-mi măruntaiele. Un strigăt a vrut să mi se desprindă de pe buze, dar a ieșit Înecat În sînge călduț. Am recunoscut chipul lui Palacios lîngă mine, doborît de remușcare. Mi-am ridicat privirea și atunci am văzut-o. Bea Înainta Încet dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lăsa să plec, că nu mă va lăsa să plec. Nu-mi amintesc decît că m-am desprins În acel miraj de lumină și frig, că o pace stranie m-a Învăluit, făcînd să dispară durerea și focul mocnit din măruntaie. M-am văzut pe mine Însumi umblînd pe străzile acelei Barcelone vrăjite, de mînă cu Bea, În pragul bătrîneții. I-am văzut pe tata și pe Nuria Monfort aducînd trandafiri albi la mormîntul meu. L-am văzut pe Fermín plîngînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cămașa de noapte, Noimann simțea că interiorul ei e umplut cu un vid viu, alunecos, ce se „evapora” În aer și-i pătrundea În corp, prin pori, prin nări, prin ochi și prin toate orificiile, Învăluindu-i Încetul cu Încetul măruntaiele, Încolțind În lăuntrul său o liniște nefirească, o Împăcare cu soarta. Și pe măsură ce această ființă „pătrundea” În el, cămașa de noapte devenea În brațele lui din ce În ce mai moale. Zvârcolindu-se, Noimann continua să Îngâne fără șir: „Prin urmare, posedăm instinct...” „Îhâm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
soare ce se ridica pe cer, Își lua zborul plutind peste râuri, păduri, dealuri și câmpii. Apa rece de izvor Îi potolea setea, iar grâul și ovăzul dat În spic, dar și pietricelele culese de pe drum, foamea ce-i chinuia măruntaiele... Masterandul Oliver umblase mult timp să găsească locul unde Înfloresc crinii pe câmp. Nu găsise acest loc. În schimb dădu peste alte flori, cărora le smulse rădăcinile și le băgă În buzunar, cu scopul de a le studia mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Și, pe măsură ce vorbea, ginecologul continua să răscolească În gaura ce se ivise Într-una din tălpile lui Noimann, care stătea Întins fără să reacționeze, simțind cum din ciotul ciungului apare un baston prevăzut cu un cârlig, ce-i scormonea acum măruntaiele. „Dacă nu e vorba de tumoare, atunci ce ar putea fi?” Întrebă el cu glas stins. „E vorba de o sarcină. Aveți acolo un fetus...” Și cârligul Începu să se răsucească, agățându-i mațele. „Cred că glumiți”, murmură Noimann. „Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dreaptă bărbia. „De-ați ști de câte ori mi-am pus și eu această Întrebare....” „Și la ce concluzie ați ajuns?” Noimann Îl urmărea, nu știa nici el de ce, cu atenție sporită. I se părea că omul care umbla cu forcepsul prin măruntaie, trimițând fetușii În hăul de unde au apărut, ar trebui să știe câte ceva despre modul cum ia naștere materia În univers și cum dispare sufletul, dacă dispare, după moarte În neant. Însuși domeniul meseriei lui Îl Împingea să mediteze la astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la viață prin aruncarea găleților cu apă peste trupul mutilat, pus la șocuri electrice și în final, punându-i-se o scândură pe pieptul gol, peste care i se aplică lovituri puternice cu o cărămidă până la desprinderea pleurilor și a măruntaielor, până la hemoragie totală. Legat în lanțuri, cu cătușe la mâini, este transportat din închisoarea Suceava, unde își aveau călăii instalate atelierele morții, la Spitalul Suceava unde, după câteva ore de comă, moare (iulie 1948). Avea doar 23 de ani. Asasinii
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
pe un par până la tavan, după care a început lovirea cu ciomege și răngi, bucățică cu bucățică. Tortura a început la ora 19 și a durat până la ora 22, fără întrerupere. La acel moment, ora 22, CORNELIU NIȚĂ era mort. Măruntaiele erau zdrobite, când l-au dezlegat și l-au coborât pe dușumea nu mai semăna a om. Era o masă de carne, nu mai avea nici sânge deoarece se scursese în timpul schingiuirilor. Aleșii poporului și instituțiile de stat tac. Nu
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
ca o pisică... Hangiul care a stat toată ziua într-un sat vecin - odată cu înserarea a pornit spre casă. Purta pușca în mână. Voia s-o simtă cât mai bine... Nici nu-și mai amintea de câte ori i-a verificat toate măruntaiele. „Să fiu sigur!” Când a ajuns la han, a rămas o vreme la fântână, cu urechea ciulită. Nici o mișcare. Tiptil, s-a dus până sub fereastra bucătăriei, unde avea patul hangița. Liniște deplină. A deschis ușa cu cea mai mare
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
totul se prăbușea. Ștefan Își aminti momentele de cumpănă care se petrecuseră doar cu un ceas mai devreme. „Cad ai noștri, măria ta... ” spusese căpitanul acela al cărui nume nu și-l amintea, dar cuvintele lui Îi răscoliseră sufletul și măruntaiele, le simțise arzând În el, ar fi vrut să devină atunci o forță a naturii, să spulbere dușmanii ca o furtună sau ca un fluviu vijelios, ar fi vrut să fie Dumnezeu, ca să orânduiască altfel lumea, dar apoi Își spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un deget sau cu două, la baza gâtului, sub nas, după ureche, erau lovituri cu pumnul Închis executate din Întoarceri, cu o forță copleșitoare, care spărgea armurile, rupea cotierele de oțel, străbătea platoșele din piele de bivol și ajungeau până În măruntaie (Midhat văzu chiar o lovitură de pumn care străbătuse platoșa unui Cuceritor, apoi spărsese oasele pieptului și ajunsese la inimă, pe care o scosese cu un gest fulgerător, aruncând-o pe caldarâm), dar erau și lovituri de neînchipuit, aplicate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
coada. Groasă, fără pene. Arbalete. Tragere de la mai puțin de o sută de pași. Au căzut Într-o cursă. Cosmin... Vocea Erinei se schimbase. Căpitanul simți, În adâncul ei, panica. Era aceeași panică pe care o simțea el, scurmându-i măruntaiele. Se Întâmpla ceva rău. - Cosmin... Acolo e Alexandru! Căpitanul nu-și putu stăpâni tresărirea. Străfulgerarea unei dureri Îi Înfioră umărul drept. Își dădu seama că voise, instinctiv, să scoată spada cu mâna dreaptă, dar nu putuse. - Acolo e Alexandru!! spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
săi să dea rezultate? Îmi privesc soțul zile și nopți la rând, în timp ce el analizează tratatele. Fiecare propoziție îi provoacă suferință. Mușchii feței și degetele i se contractă, și își apasă stomacul cu mâinile, de parcă ar vrea să-și scoată măruntaiele. Mă roagă să-i încălzesc ceaiul până la punctul de fierbere, apoi își toarnă apa opărită pe gât. — O să te frigi! țip eu. Mă ajută, îmi zice cu o expresie obosită în privire. De câte ori fierb ceaiul lui Hsien Feng, mă ascund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de ani să descopere problemele trupului. Sun Pao-tien e cel mai bun doctor din țară. Se trage dintr-o familie cu cinci generații de medici. E celebru pentru faptul că a descoperit o piatră cât un sâmbure de piersică în măruntaiele Marii Împărătese Jin. Împărăteasa suferea de dureri cumplite; nu l-a crezut pe doctor, dar a avut suficientă încredere în el încât să bea medicamentul din plante pe care i l-a prescris. Trei luni mai târziu, o slujnică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]