1,741 matches
-
în fundul patului. —Ce ai? De ce gemi? —Mă doare capul... șopti fata. Și privindu-l simți un fior prin inimă. Domnul Rusu începu să râdă cumplit. —Te doare capul? Așa? te doare capul? Crezi că eu nu știu de urmările tale, madamo? Crezi că dacă eu umblu pe coclauri muncind și asudând, nu știu nimica? De ce te doare capul? Ce ai?... Fata privea țintă hârtia boțită pe care tată-său o ținea în mâna stângă. — Ce hârtie e aceea? zise ea deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se apropie de pat, unde Tudorița, ghemuită, zvârlită ca de un vânt de spaimă, tremura. Ce este? ce ai? întrebă Reiza, apucând mâna rece a fetei. Tudorița începu să plângă încet, cu jale, și-și aținti ochii asupra vecinei. —Vai, madamă Reiză, am să mor... am să mor!... O clipă se liniști; apoi se strânse cu genunchii la gură; și ca subt o lovitură de fulger se întinse și iar izbucni într-un țipăt de groază. Vecina de peste drum înțelese, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Multe vite mai are și boierul nostru!... zise cu oarecare mândrie humelnicul. Ocoliră casa scundă de bârne și se opriră la ușa de dindos. Așteptară un timp. Pe după un geamlâc trecea din când în când umbra unei femei. —Asta-i madama care ține gospodăria boierului... mormăi încet moș Nastase. Umbra trecu iar. De data asta însă se opri, deschise ușa. Se arătă o femeie mică și subțirică, palidă la obraz, cu ochii foarte negri și cu nasul foarte ascuțit. Era îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vorbi moșneagul domol. A mai robotit și ea pe-acasă. Da’ om trimete-o, de ce nu? Și ce-ai să spui mă rog boierului? întrebă și mai repede și mai ascuțit femeia măruntă. Apoi are ceva de vorbit băietanu ista. „Madama“ cercetă cu privirile-i ascuțite pe Niță Lepădatu, apoi închise ușa trântind-o. —Hm! așa-i! zâmbi moș Nastase... iacă, așa umblă ascuțit și vorbește ascuțit călugărița noastră... —Care călugăriță? întrebă flăcăul. —Asta. A venit de la călugărie, ș-acu îngrijește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu-i ră la inimă... Stă de vorbă cu Marghiolița - ș-apoi îi spune o mulțime de-ale ei... Ce să-i faci? N-a venit ea prin pustietățile noastre, pentru c-a alungat-o binele de pe unde-a fost... „Madama“ trecu iar grabnic, ca o dungă neagră, pe după geamlâc. Apoi se auziră pași îndesați și boierul deschise ușa. Oamenii își scoaseră îndată cușmele din cap. Cuconu Jorj Avrămeanu, tânăr și voinic, cu fața bună și veselă, arsă de soare, sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nici așa de însetat ca atuncea... Ce mai faci? adăogi el privind drept pe fată. — Ce să fac și eu, bădică? răspunse Marghiolița. Singurică, cu treaba... A mai fost pe la curte... se amestecă moșneagul... A mai învățat-o niște horboțele madama călugăriță... Și i-a dat și niște zahar... Ia dă tu, fa Marghioliță, zahar cu apă, ca la boieri... Zâmbind stânjenită, fata scoase din sân o hârtie pe care o desfăcu încet și alese din ea bucățele de zahar. Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am gândit eu să mă sui până la coșere, zise el. Și iaca, am avut parte de vreme bună... —E frumoasă toamna, răspunse fata, îmi înfloresc niște dumitrițe... Da’ de unde ai flori? că pe-aicea nu prea sunt... Mi-a dat madama de la curte doi pui astă-vară, că ea are... Și m-a învățat să-i pun în fundul bordeiului la soare, și să le așez o leacă de gunoi la rădăcină. Ș-au crescut puii mari și frumoși, ș-acuma au să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
grozav... acu sunt aici, ș-acu nu le mai vezi... —Multe minuni! șopti fata; ca-n povești... Da’ pe la noi nu sunt de-acestea. —Morarul are și ceasornic... zise Niță. Are și boierul, îl întrerupse fata; mi l-a arătat madama... —Parc-aș vrea să mă duc așa prin lume, și să le văd toate... grăi Niță zâmbind. Fata nu răspunse; rămase gânditoare. După-amiaza de toamnă era foarte blândă și o liniște nesfârșită întrista întinderile. Toate zgomotele conteniseră. În pârloagele apropiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din gură. Vorbea stricat românește: Ce mai face la tine, Isail?... Ce să fac, domnule Anton? Cos cojoace... Pun, asta pun... dădu din cap neamțul și-și puse iar luleaua în gură. — Zice că-i bun, lămuri, lui Niță, cojocarul. Madama călugăriță își tremură capul și grăi ascuțit: — Moș Isailă! sunt aici niște blăni de vulpe aduse de domnu Anton... Este, este... dădu din cap neamțul. Sunt... răspunse cojocarul. Le-am îngrijit eu cum trebuie... Numai cațaveică să-ți faci din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca aceea îi place o curte mândră, și grajduri cu cai de lux... Ș-a răsădi boierul și flori și copaci pentru dânsa... —O! ia, mormăi neamțul, trebuie și droșca cu glanț... —Așa-i, așa-i... adăogi vesel cojocarul, cătră madama de la curte. Dacă-i domnișoară nobilă, cum are să trăiască în pustietatea aceasta? întrebă cu oarecare oțărâre călugărița. Aici cine poate trăi? Aici nu-s petreceri, aici nu-i muzică, nu-i teatru, ca la un oraș mare... Eu știu, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să zic? Dacă li-s dragi unul altuia, le-a plăcea ș-aicea... Călugărița îl privi lung cu zâmbet. Marghiolița se întoarse în loc, cu obrazu-n umbră, și începu a cerceta hambarul plin. Își trase încet broboada pe gură, și oftă. Madama se ridică de la locul ei, ca o ramură scăpată din încordare. Apoi, moș Isailă, ia să iei dumneata vulpile și să mergi până la curte... Da’ învălește-le cu ceva... —Merg, merg... răspunse Isailă, dând la o parte cojocul. — Și dumneata, Niță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vorbim puțin și fumat pipa... Acuma mergem. Da’ tu nu mergi? întrebă călugărița pe fată. Marghiolița se trase îndărăt și zise pripit: Nu, eu mă duc acasă... M-a fi așteptând tătuca... —Bine, da’ vezi de mai dă pe la curte... Madama își întoarse spre lumină obrazul palid și ochii negri și ieși cu mișcări mlădioase. Moș Isailă încărcă în spate blănile de vulpe și se luă după ea rar, plecat din șale. „Hm! mormăi el... am să mă duc să întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
om duce... vorbi fata pe gânduri. Într-un rând, la despărțire, flăcăul își aduse aminte de ceva și începu a râde. —Ascultă, Marghioliță, zise el, ce-aveai tu atuncea, în hambar, când tot îmi spuneai să nu mă duc pe la madama de la curte?... Da’ te-ai dus?... Nu m-am dus, dar m-am mirat... Parcă îi erai o dușmancă... Doar te duci la dânsa, și ea îți vrea binele... —Ei, nu-i nimic... așa mi-a venit mie atuncea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu știau nimic. Un pădurar din codrii de dincolo de apă venise a treia zi de Paști la curte și se abătuse c-o poruncă boierească pe la Alexa. Acolo nu găsi pe vătaf și-i ieși înainte, întrebându-l ce caută, madama Cristina. Pădurarul acesta era un flăcău voinic și negricios, cu pălărie lată-n boruri, cu baltag în mâna dreaptă și cu tașca înflorită cu alămuri la șoldul stâng. —Cum te chiamă? îl întrebă Cristina. —Costandin... răspunse el, și femeia băgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ușă. Și n-o simțea nimeni, așa umbla, cu pași de umbră, cu inima bătând de spaimă, și de fericire. Dar unul din șpionii femeiești care dădeau târcoale de când începuse războiul, simți curând toată afacerea. Și cum înțeleseră deplin adevărul, madama Luța și madama Natalița avură grijă să se întâlnească cu Alexa Grecu și-și alăturară cu taină mare capetele lor uimite și spăriete de barba cea zbârlită. Și-n sara aceea vătaful veni acasă mai încet și așa, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o simțea nimeni, așa umbla, cu pași de umbră, cu inima bătând de spaimă, și de fericire. Dar unul din șpionii femeiești care dădeau târcoale de când începuse războiul, simți curând toată afacerea. Și cum înțeleseră deplin adevărul, madama Luța și madama Natalița avură grijă să se întâlnească cu Alexa Grecu și-și alăturară cu taină mare capetele lor uimite și spăriete de barba cea zbârlită. Și-n sara aceea vătaful veni acasă mai încet și așa, fără să se sinchisească de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stejar frământarea celui rămas sus, prins ca o fiară în cușcă. Dar în același timp îi căzu sub degete și coada lucie a unei furci de fier, pe care încă de cu ziuă o zărise în locul acela. —Stăi pe loc, madamă! Nu te clinti! îi răcni cu voce grozavă Alexa, ș-o amenință cu toporul, pe care-l ținea înălțat cu dreapta. Da’ haideți, măi oameni, odată! urmă el întorcându-se spre șuri. Atunci femeia, cuprinzând strâns furca cu trei coarne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
totul și cu totul special. își etala nemulțumirea locuind într-un loc rupt de lume împreună cu domnul Jones îdeparte de K, de cârciuma domnului O’Toole și de locul de distracție preferat al acestuia, binecunoscuta casă de dezmăț a lui madame Iocasta). Și în zorii fiecăreia din zilele lui Tyr îi căra domnului Jones balansoarul pe plajă. — Mohorâtă, murmură pentru sine domnul Jones, întors cu spatele către mare. Mohorâtă mare astăzi. Trupul lui Vultur-în-Zbor ajunse pe pământ cu fața în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
perfectă, ceea ce o distingea de restul. Pereții i se înălțau drepți și bine potriviți și străluceau albi în întunericul de un albastru cețos, ca o santinelă impecabilă, ca un paznic al orașului. Era un bordel. Casa Fiului Răsare a lui madame Iocasta, anunța discret o plăcuță de lemn de lângă ușă. Iar lângă plăcuță cineva scrijelise o frază de neînțeles. Mâine, fără îndoială, un strat nou de văruială o va acoperi, dar în seara asta era vizibilă întina puritatea pereților albi ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un clic-clac de potcoave ascuns de pâlcul de case și din când în când ajungeau până la ei niște râsete purtate de vânt și înăbușite de ceață. Sursa râsetelor era la capătul îndepărtat al drumului pietruit, în partea opusă casei lui madame Iocasta. Acesta era momentul de care se temuse Virgil și pe care știa că trebuia să-l înfrunte. Aceasta era Elbaroom, căminul comunității de băutori din K, centrul de informații al orașului. Potrivit planurilor sale, trebuiau să intre, nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vreo doi centimetri lungime și, din pricina distrugerilor provocate de demonul beției, rareori și-l putea întări cât să ajungă la o lungime dublă. Astfel de amănunte oferă o justificare a comportamentului său.) Atunci când Iocasta îi luase locul lui Liv ca madame a bordelului din oraș, Virgil Jones sugerase jocul ironic de cuvinte care acum îi dădea numele. Dar deși ea se străduia să mențină casa impecabil de curată, ea nu avea nimic din eleganța somptuoasă, cu ornamente împletite și fier forjat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ironic de cuvinte care acum îi dădea numele. Dar deși ea se străduia să mențină casa impecabil de curată, ea nu avea nimic din eleganța somptuoasă, cu ornamente împletite și fier forjat, a orașului New Orleans de odinioară. Și nici madame nu semăna în nici o privință cu regina tragică, soție și mamă a oedipianului Rex, în afara numelui comun. Astfel ambele sensuri ale jocului de cuvinte erau oarecum trunchiate, iar Casa Fiului Răsare își definea propriul stil. Una din primele inovații pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
luminați de lumânarea pe care o ducea în mână în timp ce făcea turul clădirii. îi plăcea să se îmbrace astfel. O făcea să se simtă curată. Pe de altă parte, așa cum știa foarte bine, fiecare angajat orice puteau ei să facă, madame Iocasta o făcea de două ori mai erotic. Era cea mai bună, iar dacă ea își subevalua harurile polivalente, personalul ei nu făcea așa ceva. în rarele ocazii când lucra și Iocasta, se adunau pe lângă orificiile de observație din pereții camerei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pe întuneric. Când Iocasta s-a oprit, dinăuntru se auzea un fredonat melodios. Florence își adormea clientul cu un cântec de leagăn suav. Din camera lui Gilles venea muzică. Poate pentru că tipul încerca să-și ascundă lipsa de effort. Dar madame Iocasta hotărî să nu intervină în seara aceea. Va trebui totuși să vorbească cu Gilles cât de curând. Fata indiană, Kamala, nu era în camera ei. Madame Iocasta își aminti de prezența unui oaspete special în camera alăturată, în patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
venea muzică. Poate pentru că tipul încerca să-și ascundă lipsa de effort. Dar madame Iocasta hotărî să nu intervină în seara aceea. Va trebui totuși să vorbească cu Gilles cât de curând. Fata indiană, Kamala, nu era în camera ei. Madame Iocasta își aminti de prezența unui oaspete special în camera alăturată, în patul chinezoaicei contorsioniste Lee Kok Fook. Contele Cerkasov solicitase compania celor două doamne favorite ale sale și, în timp ce doamna contesă Cerkasova dormea neștiutoare în patul ei, cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]