665 matches
-
dar această revendicare nu a fost ratificată de către Congresul american. În urma unei expediții militare din anul 1842, condusă de Du Petit-Thouars, Franța intră în posesia arhipelagului, dar părăsesc arhipelagul în anul 1859. În anul 1870, francezii revin și anexează Insulele Marchize, Polineziei franceze. Suprafața totală a insulelor este de 1.274 km². Insula cea mai mare a arhipelagului și cea de-a doua insulă a Polineziei Franceze după Tahiti este Nuku Hiva. Cu excepția insulei Motu One care este formată din nisip
Insulele Marchize () [Corola-website/Science/327205_a_328534]
-
scăderea drastică a populației. Astfel, dacă în secolul al XVI-lea pe insulă trăiau aproximativ 100.000 de locuitori, la începutul secolului al XX-lea populația era de doar 2.000 de locuitori. Recensământul din anul 2002 al arhipelagului Insulelor Marchize a înregistrat 8.712 locuitori. Pe insule se vorbește limba marcheziană care este recunoscută oficial ca "limbă regională a Franței" ("Langue régionale de France"). Limba marcheziană face parte din familia limbilor polineziene și este împărțită în două dialecte, care corespund
Insulele Marchize () [Corola-website/Science/327205_a_328534]
-
Sofiei de Hanovra. În 1698 George Louis a devenit Elector de Hanovra și în 1714 rege al Marii Britanii sub numele George I. Melusine s-a mutat cu el în Anglia; la 18 iulie 1716 a fost numită Ducesă de Munster, marchiză de Dungannon, contesă de Dungannon și baronesă Dundalk. La 19 martie 1719 a fost numită Ducesă de Kendal, contesă de Feversham și baroneasă Glastonbury. În 1723, Carol al VI-lea, Împărat Roman a numit-o Prințesă de Eberstein. Această ultimă
Melusine von der Schulenburg, Ducesă de Kent () [Corola-website/Science/327323_a_328652]
-
Alpi. Doi dintre fii lui Humbert au fost episcopi la Mănăstirea Sain Maurice de la râul Ron. Fiul lui Humbert, Otto de Savoia, a urcat la tron în 1051, după moartea fratelui său mai mare, Amedeo, și s-a căsătorit cu marchiza Adelaide din Torino, obținând orașele Torino si Pinerolo. Aceștia au avut, în trecut, pretenții cu privire la cantonul Vaud, unde au ocupat Château of Chillon în Elveția, însă accesul lor a fost redus de la Geneva, în timpul Reformei Protestante, după care a fost
Casa de Savoia () [Corola-website/Science/330606_a_331935]
-
Strada Senatorska), iar după moartea lui a ajuns în posesia fiicei lui Sieniawska, Maria Zofia Czartoryska. Fiecare proprietar a schimbat interioarele și grădinile palatului în conformitate cu moda și nevoile actuale. În 1778 domeniul a fost moștenit de Izabela Lubomirska, numită și "Marchiza Albastră". Ea a renovat o parte din interioarele în stil neoclasic între 1792-1793 și a construit un corp de gardă, o clădire pentru bucătărie și o clădire pentru băi sub supravegherea lui Szymon Bogumił Zug. În 1805 proprietarul Stanisław Kostka
Palatul Wilanów () [Corola-website/Science/329120_a_330449]
-
a declanșat o adevărată furtună, aceștia fiind acuzați de moartea regelui. Din ordinul Parlamentului din Paris, cartea lui Juan de Mariane a fost arsă în piața publică la 4 iulie. În 1608, doamna Jacqueline d'Escoman, doamnă de companie a marchizei de Verneuil, declară că știa de un complot împotriva regelui, organizat de ducele d'Épernon și marchiza de Verneuil, dar anturajul regelui, obișnuit cu avertismentele de complot, nu o ia în serios și este făcută să tacă când este închisă
François Ravaillac () [Corola-website/Science/330989_a_332318]
-
lui Juan de Mariane a fost arsă în piața publică la 4 iulie. În 1608, doamna Jacqueline d'Escoman, doamnă de companie a marchizei de Verneuil, declară că știa de un complot împotriva regelui, organizat de ducele d'Épernon și marchiza de Verneuil, dar anturajul regelui, obișnuit cu avertismentele de complot, nu o ia în serios și este făcută să tacă când este închisă la Conciergerie pentru abandon de minori. Eliberată în ianuarie 1611, îi acuză din nou pe duce și
François Ravaillac () [Corola-website/Science/330989_a_332318]
-
de Verneuil, dar anturajul regelui, obișnuit cu avertismentele de complot, nu o ia în serios și este făcută să tacă când este închisă la Conciergerie pentru abandon de minori. Eliberată în ianuarie 1611, îi acuză din nou pe duce și marchiză de moartea regelui, spunând că ar fi acționat din ordinul Spaniei. Este organizat un proces prezidat de Monsieur de Verdun(apropiat al ducelui d'Épernon, care îl trimisese în pensie pe precedentul președinte Achille Harlay), în care cele două părți
François Ravaillac () [Corola-website/Science/330989_a_332318]
-
evocarea ei de către Jules Michelet în opera sa "Histoire de France". Teoria sa se bazează pe doi martori: doamna d'Escoman mai sus menționată și închisă pentru calomnie și un căpitan de gardă, Jean Dujardin. Michelet spune că ducele Epernon, marchiza Verneuil și cuplul Concini, l-au instrumentalizat pe Ravaillac cu încuviințarea Mariei de Medici și a lui Filip al III-lea al Spaniei. În opera sa "Ciudata moarte a lui Henric al IV-lea", Philippe Erlanger reia teoria lui Michelet
François Ravaillac () [Corola-website/Science/330989_a_332318]
-
Philippe Erlanger reia teoria lui Michelet. Acesta spune că la sosirea la Paris a lui Ravaillac, acesta a fost ospitat la Charlotte du Tilet, amanta ducelui d'Épernon. Philippe Erlanger scrie că complotul a fost orchestrat de ducele d'Épernon, marchiza de Verneuil și amanta ducelui, Charlotte du Tilet. Această teorie ar putea fi validă. M. Rouly nu este de acord cu această teorie și spune: "ducele nu era vinovat, datorită conduitei sale după asasinarea regelui, când s-a opus asasinării
François Ravaillac () [Corola-website/Science/330989_a_332318]
-
apoi prin Oceanul Indian și Oceanul Antarctic în insulele Polineziei și în cele din urmă pe lângă Capul Horn înapoi în Anglia, ei sosind la 30 iulie 1775. În timpul călătoriei de trei ani, exploratorii au vizitat Noua Zeelandă, insulele Tonga, Noua Caledonie, Tahiti, Insulele Marchize și Insula Paștelui. Ei au mers mai la sud decât oricine altcineva până la ei, aproape descoperind Antarctica. Călătoria a infirmat definitiv teoria "Terra Australis Incognita", conform căreia ar fi existat un continent mare și locuibil în sud. Sub supravegherea tatălui
Georg Forster () [Corola-website/Science/334949_a_336278]
-
copii rămași la Paris. Charlotte a supraviețuit tatălui ei numai 22 de luni și nu și-a mai revăzut copiii niciodată. La 9 octombrie 1789, ea a ajuns la Palazzo Vizzani Sanguinetti (astăzi Palazzo Ranuzzi) în Bologna, casa prietenei ei, marchiza Giulia Lambertini-Bovio. A murit la vârsta de 36 de ani de cancer la ficat (17 noiembrie 1789). În testamentul scris cu doar trei zile înaintea morții, Charlotte a lăsat mamei ei suma de 50.000 de livre plus o sumă
Charlotte Stuart, Ducesă de Albany () [Corola-website/Science/331236_a_332565]
-
Romanul este format prin combinarea mai multor fragmente narative publicate separat, unificate și completate de autor în decursul unui deceniu. Subiectul cărții este inspirat de viața doamnei Laure de Berny (1777-1836), amanta scriitorului, și tratează problema adulterului feminin. Personajul principal, marchiza Julie d'Aiglemont, se căsătorește din dragoste cu un ofițer, dar își dă seama curând de nulitatea și de lipsa de pasiune a lui. Se îndrăgostește de un lord englez și are apoi o relație adulterină cu un tânăr diplomat
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
ofițer, dar își dă seama curând de nulitatea și de lipsa de pasiune a lui. Se îndrăgostește de un lord englez și are apoi o relație adulterină cu un tânăr diplomat francez. Timpul trece, iar copiii ei mor pe rând. Marchiza își cedează averea ultimei sale fiice și moare după ce încearcă zadarnic să o oprească pe aceasta să întrețină o relație extraconjugală cu fratele ei vitreg. Tânăra Julie se căsătorește în anul 1813, împotriva sfatului propriului tată, cu verișorul ei, colonelul
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
de partea regaliștilor, își recapătă titlul nobiliar de marchiz și este numit general în garda regală și pair al Franței. Trei ani mai târziu se naște fiica lor, Hélène, iar apoi un fiu pe nume Gustave. Starea de sănătate a marchizei se deteriorează tot mai mult, fiind agravată și de infidelitățile generalului. În anul 1820 Arthur Grenville devine medicul Juliei, cu consimțământul soțului ei, și reușește în interval de un an să-i vindece starea de melancolie. În sufletul tinerei marchize
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
marchizei se deteriorează tot mai mult, fiind agravată și de infidelitățile generalului. În anul 1820 Arthur Grenville devine medicul Juliei, cu consimțământul soțului ei, și reușește în interval de un an să-i vindece starea de melancolie. În sufletul tinerei marchize se dă o luptă între dragostea pentru lordul englez și datoria ei de soție și mamă. Julie îi mărturisește că-l iubește și-i cere să se întoarcă în Anglia. Doi ani mai târziu, timp în care căsnicia soților d
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
anulează o călătorie programată în Italia. "„O femeie de treizeci de ani reprezintă irezistibile ispite pentru un tânăr; nimic mai natural, mai bine urzit, mai prestabilit decât atașamentele adânci, din care societatea ne oferă atâtea exemple, între o femeie ca marchiza și un tânăr de felul lui Vandenesse.”" Charles reușește să o scoată pe Julie din starea de deprimare și cei doi devin iubiți. Anii trec, iar relația Juliei cu Charles de Vandenesse evoluează. Autorul îi observă într-o dimineață de
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
să o scoată pe Julie din starea de deprimare și cei doi devin iubiți. Anii trec, iar relația Juliei cu Charles de Vandenesse evoluează. Autorul îi observă într-o dimineață de primăvară în timp ce se plimbau alături de cei doi copii ai marchizei (Hélène și micul Charles) pe malul râului Bièvre din apropierea parcului Jardin des Plantes. Iubiții își concentrează atenția asupra băiețelului, presupusul copil al celor doi, ignorând-o pe fetiță. După ce Vandenesse pleacă, Hélène îl îmbrâncește pe fratele ei mai mic, care
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
fericită alături de soțul ei. Viața și averea marchizului sunt salvate, dar el moare curând din cauza epuizării. Cu prilejul unei călătorii în Munții Pirinei, Julie o regăsește pe Hélène, ce se afla în agonie după ce scăpase cu viață dintr-un naufragiu. Marchiza Julie d'Aiglemont rămâne tot mai singură după ce își pierde cei doi fii: Gustave moare de holeră, iar Abel cade eroic în asediul orașului Constantine din Algeria. Ea își cedează întreaga avere ultimului său copil, Moïna, care se căsătorește cu
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
singură după ce își pierde cei doi fii: Gustave moare de holeră, iar Abel cade eroic în asediul orașului Constantine din Algeria. Ea își cedează întreaga avere ultimului său copil, Moïna, care se căsătorește cu contele de Saint-Héreen. În iunie 1844, marchiza Julie, acum în vârstă de aproximativ 50 de ani, se simte tot mai neglijată de propria sa fiică și încearcă să o oprească zadarnic să continue relația extraconjugală cu desfrânatul conte Alfred de Vandenesse (fratele său vitreg). Tratată cu dispreț
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
în vârstă de aproximativ 50 de ani, se simte tot mai neglijată de propria sa fiică și încearcă să o oprească zadarnic să continue relația extraconjugală cu desfrânatul conte Alfred de Vandenesse (fratele său vitreg). Tratată cu dispreț de Moïna, marchiza moare în urma unui atac de cord, provocând remușcările fiicei sale. Romanul este compus din șase părți numerotate cu cifre romane, unele dintre ele fiind împărțite în capitole nenumerotate: Cronologia publicării romanului este greu de trasat deoarece Balzac a modificat în
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
parte din manuscrise („Le Rendez-vous”, „L’Expiation”) au fost achiziționate de vicontele Charles de Spoelberch de Lovenjoul și sunt conservate în prezent la biblioteca prestigiosului Institut de France. Alte manuscrise („Souffrances inconnues”, „À trente ans”) au fost oferite de Balzac marchizei de Castries și sunt conservate la Fundația Martin-Bodmer din apropiere de Geneva. Nu se cunoaște soarta celorlalte manuscrise. Femeia de treizeci de ani" este un studiu detaliat al emoțiilor umane, mai ales al dorințelor și pasiunilor feminine, scris, după opinia
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
interior) (Estoril 21 luna august, 1936 - Sanlucar de Barrameda 7 martie, 2008) a fost o aristocrata, scriitoare și istoric spaniol, XXI ducesa de Medina Sidonia, care deține prima ducatul ereditară care a fost acordat în Coroanei Castiliei în 1445, XVII marchiza din Villafranca del Bierzo, marchiza din Velez XVIII, XXV de ceață Countess și de trei ori mai mare din Spain.1 2 era cunoscut în mod obișnuit că porecla "Red Ducesa", din cauza idealurilor sale republicane și opoziția față de Franco, care
Luisa Isabel Álvarez de Toledo () [Corola-website/Science/335748_a_337077]
-
1936 - Sanlucar de Barrameda 7 martie, 2008) a fost o aristocrata, scriitoare și istoric spaniol, XXI ducesa de Medina Sidonia, care deține prima ducatul ereditară care a fost acordat în Coroanei Castiliei în 1445, XVII marchiza din Villafranca del Bierzo, marchiza din Velez XVIII, XXV de ceață Countess și de trei ori mai mare din Spain.1 2 era cunoscut în mod obișnuit că porecla "Red Ducesa", din cauza idealurilor sale republicane și opoziția față de Franco, care a făcut un nobil aristocrat
Luisa Isabel Álvarez de Toledo () [Corola-website/Science/335748_a_337077]
-
tipografia și editura „Samitca” Suferințele tânărului Werther de Goethe (1896), de asemenea a tradus pentru aceasta și pentru alte edituri cărți de Maupassant(„Pe apă”), Alexandre Dumas fiul(„Ilka și alte povestiri”), Jules Lemaître („Studii și portrete literare”), Ouida(„Doamna marchiză și alte nuvele”),Jan Neruda („Schițe și tablouri”), Dostoievski („Un roman in nouă scrisori”) , Lev Tolstoi („Nuvele și povestiri populare”), Korolenko („Nuvele siberiene”) Georg Brandes („Oameni și scrieri”), Ibsen(„Liga tinerimii”) , Jens Peter Jacobsen („Șase nuvele”), Björnson („Nuvele țărănești”), Bret
Iosif Hussar () [Corola-website/Science/332602_a_333931]