2,194 matches
-
cu „obiectivitate“ pertinența enunțurilor postulate 37. Astfel, revoluția proletară, marea idee a lui Marx, era acea „rațiune pură“ care mima realitatea, prin intermediul ei doctrina urmând să își valideze ipotezele propuse chiar de ea însăși 38. Aderarea la imaginația constituantă a marxismului e o modalitate de credință care, la nivelul ei, trimite la un mod de posesie asupra adevărului, la o formă de supunere simbolică 39. Dar să nu mizăm prea mult pe aspectele coercitive din Uniunea Sovietică sau din țările satelizate
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
mult pe aspectele coercitive din Uniunea Sovietică sau din țările satelizate după 1945. Pluralitatea adevărurilor, șocantă din perspectiva logicii, reprezintă consecința firească a pluralității de forțe: puterea politică, autoritatea profesională în ale cunoașterii, socializarea și dresajul 40. În această calitate, marxismul își făcea un titlu de glorie din a contracara legenda cunoașterii dezinteresate. Ajungea, în consecință, la un compromis extrem de precar între două concepții despre cunoaștere: aceea care vedea în ea o reflectare și aceea care definea cunoașterea drept o operațiune
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cunoașterea nu poate fi când corectă, când deviată 42. Dacă factori precum interesul de clasă sau puterea au capacitatea de a o vicia știința, ar însemna că aceștia se află în joc și atunci când ea spune adevărul. Cunoașterea reprezintă, potrivit marxismului, produsul acestor forțe, nu o reflectare a obiectului ei43. Mitul regenerează și justifică acolo unde știința doar explică 44. Și nu oricum: față de explicația științifică, animată de un determinism fragmentar, cea susținută de mit este funciarmente teleologică 45, o singură
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Ibidem. • Ibidem. • Ibidem. • Roland Barthes, op. cit., p. 291. • Paul Veyne, op. cit., p. 43. neadevăr cu alt neadevăr. Istoria nu asigură niciodată triumful unui contrar asupra contrariului său63. Ea dezvăluie, pe măsură ce se face, rezultate inimaginabile, sinteze imprevizibile 64. Chiar faptul că marxismul nu își aplică sieși critica formulată la adresa ideologiei - ideologiile reprezintă, chipurile, realitatea celorlalți 65 - arată incapacitatea noastră de a depăși o percepere instabilă a realului 66. Marx dă, fără îndoială, măsura alienării noastre: plutim neîncetat între obiect și demistificarea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
se supune 83. Remarcile de mai sus sunt cu atât mai valabile în perioada romantică, definită, spun criticii, de un anume estetism, de idealul unei vieți preschimbate în obiect de artă. În virtutea acestor considerații am fost tentați să vedem în marxism un efort de a ieși prin operă din biografie 84. Scrisul lui Marx nu a fost doar o formă de confesiune care a îndeplinit o funcție transgresivă 85. Cu ajutorul scrisului și prin intermediul operei, filosoful german își construia o nouă personalitate
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în realitate, o eventuală adeziune la pasiunile momentului. Dimpotrivă, dezicându-se atât de violent de problemele a lor săi intenționa depășirea lor totală, definitivă, prin revelarea unei alte imago mundi emancipate de cercul închis al alterităților, al gândirii naționaliste, teologico-ideologice. Marxismul e un prometeism care, recuperând o origine și proclamând un timp viitor, își propunea să scoată omenirea dintr-o lungă habitudine, aceea a istoriei trăite ca perpetuă experiență a servituții 101. Societatea medievală lăsase evreului administrarea banului ca pe ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Or, dacă în planul deontologiei profesionale intelectualii aspirau la o identitate care să garanteze imunitatea lor la determinările pecuniare sau de clasă, în plan social ei trebuiau să se conformeze mercantilismului dominant sau să își asume marginalizarea. Pe acest fundal, marxismul ne apare ca odisee a unui eșec individual transfigurat în vinovăție colectivă. Această culpă traducea neputința de a se fi ridicat la înălțimea imaginii de sine, bazată și ea, din păcate, pe valorile celuilalt 108. Avem de-a face cu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
lume care nu îl merita. Intenționa să o pedepsească prin intermediul unui proletar apatrid, însărcinat să împartă, în locul său, dreptatea ultimă. Și-a pus speranțele în muncitor tocmai pentru că acesta, părându-i un asuprit exemplar, putea fi un insurgent pe măsură. Marxismul se întemeia, deci, pe o realitate socială fără trecut: neavând rădăcini, proletariatul era singurul capabil să reînceapă istoria • Pierre Bourdieu, Economia bunurilor simbolice, traducere de Mihai Dinu Gheorghiu, București, Editura Meridiane, 1986, p. 159. • Ibidem. • Sergio Givone, Intelectualul, în François
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Ibidem. • Sergio Givone, op. cit., p. 231. realitatea nu rezidă în sine ci trimite mereu către „altceva“ absolut, orizont incert al lucrurilor sensibile 135. Nostalgia marxistă a comunismului primitiv este, la rigoare, fetișizarea unei absențe, a unei Vârste de Aur136. În marxism, realitatea se lasă cunoscută, în mod paradoxal, prin intermediul negării sale. Dar nu pentru a fi anulată definitiv ci pentru a fi restituită sieși, purificată 137. Ca și în gândirea iudeo-creștină, în marxism nu există mântuire fără sacrificiu. Cel ales, proletarul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
unei absențe, a unei Vârste de Aur136. În marxism, realitatea se lasă cunoscută, în mod paradoxal, prin intermediul negării sale. Dar nu pentru a fi anulată definitiv ci pentru a fi restituită sieși, purificată 137. Ca și în gândirea iudeo-creștină, în marxism nu există mântuire fără sacrificiu. Cel ales, proletarul, constituia deja, la ora desemnării sale, un mit. Acela al individului decăzut, victimă a societății, a mizeriei citadine, dezvăluind, în contrast cu situația lui de personaj prohibit, mari disponibilități morale 138. În probleme de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Stătea în firea acelor vremuri să găsească explicații omnivalabile, grație unor formule miraculoase, universale 159. Și cum doar mitul oferă răspunsuri de nedepășit la mulțimea de întrebări care frământă spiritul uman, însoțirea lui cu știința nu era o surpriză. Astfel, marxismul ne apare ca scientizare a mitului Vârstei de Aur, ca o formă de raționalizare extremă a istoriei, ca o încercare de p. 13. • Sergio Givone, op. cit., p. 255. 146 Roland Bartes, op. cit., p. 146. 147 Sergio Givone, op. cit., p. 254
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în grafic, cu epoci diferite drept variabile și cu lupta de clasă a „celor mulți“ drept constantă. Proletarul era, în acest caz, bunul sălbatic al epocii moderne, indistincția și promiscuitatea în care trăia fiind identificate, pieziș, cu egalitarismul teoretic al marxismului, spiritul comunitar cu cel de clasă, ignoranța cu inocența, iar sărăcia cu inapetența pentru corupătoarea proprietate privată. Similitudinea conduitelor dă naștere oricând anonimatului, tipologiei 160. Marx căuta o subversiune radicală prin care să asalteze ordinea statului prusac 161. Avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Capitalismul nefiind în stare să își rezolve problemele, secreta propria-i negare, proletariatul 164. Nu spunem nimic nou dacă sesizăm că imaginarul e prin excelență polarizat, fiecare dintre simbolurile sale posedând un corespondent antitetic 165. Această dispoziție, recognoscibilă și în marxism, dovedește o puternică tendință de a simplifica, de a dramatiza și de a investi fenomenele cu un grad înalt de semnificație 166. A propos de arhetipurile la care făceam referire, observăm imposibilitatea lui Marx de a suspenda complet memoria etnicității
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
mișcării istorice, mișcare dialectică și necesară, de la revoluție la contrarevoluție, de la 14 iulie la 18 Brumar și Restaurație. Această mișcare are menirea să împingă istoria într-un sens irezistibil. În faimoasa dialectică hegeliană a Libertății și Necesității, preluată ulterior de marxism, cele două concepte termină prin a se concilia. Finis coronat opus. H. Arendt crede că această teorie este teribilă, dar și cea mai puțin suportabilă dintre toate paradoxurile gândirii moderne. Iar tema centrală a gândirii hegeliene, după care „libertatea este
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și imaginarul au dobândit funcții sociale, iar manifestarea lor În contextul modern/postmodern trebuie văzută altfel decât În tradiția literară anterioară. O asemenea abordare este generată și de suportul teoretic al metodei calitative În studiul imaginilor. Teoriile critice ale comunicării - marxismul târziu al Școlii de la Frankfurt, criticismul cultural britanic, tradiția foucaultiană sau feminismul - au construit cadrul teoretic care a permis elaborarea unei structuri conceptuale complexe, cu mare deschidere culturală. Aceste teorii au descris cadrul În care ar trebui să se manifeste
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Durkheim, crede, În La mémoire collective, că nu există memorie individuală, așa Încât avem nevoie de amintirile altor oameni pentru a le corela cu ale noastre. O asemenea aserțiune, excesivă În latura ei contestatară la adresa individualității, dar consonantă cu, de pildă, marxismul, care definea omul prin raporturile sale sociale, este, pe de altă parte, perfect salutară prin suportul teoretic pe care Îl asigură Încercării de a Înțelege memoria ca rezultat al interacțiunilor umane din spațiul social. După Halbwachs, amintirile ar fi cu
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mi se pare foarte greu a distinge și vedea pentru fiecare asemenea loc al memoriei ce se Întâmplă. Mă gândeam, raportându-ne la istoria universală, transetnică, ce facem cu „comuna primitivă”, de exemplu, pentru că vorbim despre comuna primitivă În care marxismul a descoperit un comunism idilic primitiv, proiectând toate recurențele „insulei fericiților”. E și acesta un loc comun care, pe de o parte, a fost impus de un discurs politic asumat, iar pe de altă parte, nu știu cum a fost receptat. De
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
continuități sau regularități. Toate acestea mă sperie când le disting În discursul unui intelectual, pentru că efectul lor real este deseori la fel de dur ca și cel al modelelor pe care le neagă. Până la un punct, la fel s-a propagat și marxismul, iar acum această democratizare forțată a unor spații cum e Irakul. Dacă a existat vreodată o intenție bună aici (și personal cred că au fost mai multe intenții bune printre cei care Încercau să impună marxismul, față de câte a avut
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
s-a propagat și marxismul, iar acum această democratizare forțată a unor spații cum e Irakul. Dacă a existat vreodată o intenție bună aici (și personal cred că au fost mai multe intenții bune printre cei care Încercau să impună marxismul, față de câte a avut societatea vestică În aceste decizii catastrofale), iată rezultatul unui model impus prin proceduri de control, prin detașarea față de real, prin credința obsesivă și optimistă că Îi vom Învăța pe alții cum e mai bine pentru ei
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ideal nestins de cultură și de dreptate socială”. În cadrul unui Apel către democrația țării (1/1911), se anunță că „«Facla», asociindu-se ziarului socialist «România muncitoare», deschide o listă de subscripții pentru fondul electoral al Partidului Social Democrat”. Susținătoare a marxismului și a internaționalismului, revista utilizează pamfletul politic pentru a critica, într-o manieră ironică, ideologia burgheză „retrogradă” a partidelor la putere și orice curent de gândire ce ține de trecut, cum ar fi junimismul. În acest spirit, Tudor Arghezi semnează
FACLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286932_a_288261]
-
în „Emanciparea”. În „Revista socială”, „Drepturile omului”, „Munca”, „Critica socială”, „Democrația socială”, „Lumea nouă”, „Lumea nouă literară și științifică”, „Socialismul”, semnând cu numele său, cu inițiale sau cu pseudonime (I. Vasiliu, Spartacus, Grachu), a colaborat cu articole de popularizare, privind marxismul, mișcarea muncitorească internațională sau politica internă și externă a României. În repetate rânduri, s-a aflat printre delegații Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România la congrese și consfătuiri internaționale. Era, de altfel, și principalul autor al programului partidului înființat
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
în 1910. Odată cu intrarea României în război, pleacă în Elveția, de unde se întoarce în 1919, nu cu mult timp înainte de a muri. Printr-o îndelungată și substanțială activitate publicistică, D.-G. a fost, la sfârșitul secolului trecut, principalul propagator al marxismului și al ideilor socialiste în România. Karl Marx și economiștii noștri (1884), Robia și socialismul, Ce vor socialiștii români (1886), Anarhism și socialism (1887), Concepția materialistă a istoriei (1892), Din ideile fundamentale ale socialismului științific (1906) cuprind expuneri ample ale
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
un ton polemic, iar atitudinea e a unui propagandist care încearcă să expună cât mai accesibil, cu numeroase exemple concrete și analogii, chestiuni abstracte și complicate. În Neoiobăgia (1910) și Socialismul în țările înapoiate (1911), autorul aplică propria înțelegere a marxismului la analiza structurilor sociale autohtone, propunând câteva teze și concluzii astăzi în bună parte perimate, dar importante pentru istoria sociologiei românești. Articolele de critică literară, care încep să apară din 1885 în „Contemporanul”, vor fi adunate în trei volume de
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
capitalului străin din România, ci din clientela „de afaceri” a tehnocrației industriale. Controlul capitalului și susținerea externă s-au dovedit a fi insuficiente pentru a asigura controlul economiei și, prin intermediul acesteia, al politicii și al societății. Dacă adversarii teoretici ai marxismului - care afirmă tocmai că prin controlul capitalului o societate este adusă în slujba intereselor deținătorilor de capital - au nevoie de o ilustrare concretă, de tip experimental, a falsificării paradigmei marxiste a dependenței suprastructurii de infrastructură, o pot găsi ușor în
Noul capitalism românesc by Vladimir Pasti () [Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
limitat al terorii. Criticii teoriilor „modernizării” li se reproșează faptul de a fi considerat posibilă menținerea monopolului politic al partidului comunist În condițiile unui proces accelerat de diferențiere socială. Speranța reformista a unor autori precum Konrad-Szelenyi sau Ludz, care considerau marxismul capabil să-și conserve rolul Într-o societate condusă științific, atribuind un rol determinant contraelitei instituționalizate, a fost parțial infirmata de evenimentele din 1989. Această contraelită fusese neutralizata În perioada de „postmobilizare” (cum o numește Jowitt), caracterizată prin prioritatea obiectivelor
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]