KorAP: Find »[drukola/base=miji & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...35 >

867 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

tai câteva dintre primele lucruri de pe listă, îmi dau seama. Vreau să spun că am început lista când m-am mutat în apartamentul ăsta, acum trei ani. Categoric am rezolvat unele dintre chestiile de pe lista asta. Iau un stilou și mijesc ochii la primele cuvinte care abia se mai citesc. 1. De găsit lăptar 2. Livrare alimente-organizare ? 3. Cum se aprinde aragazul ? OK. Păi chiar am de gând să organizez toată treaba asta cu livrarea la domiciliu. În weekend. Și am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
ce-a apucat-o pe femeia asta să-mi spună despre problemele ei gospodărești, dar pare să aștepte un răspuns de la mine. — E o masă foarte frumoasă, zic într-un final, arătând spre o servantă din mahon. — Va trebui lustruită. Mijește ochii la mine. În mod regulat. Să știi că e genul de lucruri la care sunt foarte atentă. — Sigur. Încuviințez iar din cap, amuzată. — Să intrăm aici. Mă conduce printr-o altă încăpere uriașă și spațioasă într-o seră imensă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
mine dorim să te simți cât se poate de binevenită în casa noastră. — A ! Înghit în sec, stresată. Mersi. Doamnă Geiger, trebuie să vă spun ceva. Nu sunt menajeră. Însă, nu știu de ce, sunt incapabilă să rostesc aceste cuvinte. Trish mijește ochii de parcă își regretă deja gestul amabil. — Să nu crezi însă că vei avea parte de acest tratament în fiecare zi, firește ! Însă, dat fiind faptul că azi-noapte nu te simțeai bine... Bate ușor cu degetul pe ceasul de la mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
spun ceva. — Familia Edgerly ținea foarte mult la asta. Simt că mă furnică fața. Și m-am obișnuit așa. Îmi cer scuze, doamnă, n-o să se mai întâmple. Trish se apleacă și mai tare în față, cu ochii mici. Îi mijește la mine de parcă ar încerca să mă citească. N-are cum să nu-și dea seama că bag din top, n-are cum. — Îmi place, rostește în cele din urmă, cu satisfacție. Da, îmi place. Poți să faci reverențe și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
ținându-mă de mână... brațele lui Nathaniel în jurul meu... — Da, doamnă Geiger ? Deschid ușa și o văd pe Trish în capot, cu chipul îmbujorat și ochi injectați. Acoperă cu mâna telefonul cu antenă pe care-l ține în mână. — Samantha. Mijește ochii mai tare ca niciodată și în glasul ei e o notă ciudată de triumf. Mi-ai turnat gogoși, așa-i ? Mă fulgeră un val de șoc și simt cum mi se urcă stomacul în gât. De unde o fi... Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
grădină. — Aș vrea să fiu eu, spune în cele din urmă, ridicând din umeri. Mi-e bine așa cum sunt. Îmi place să locuiesc unde locuiesc. Îmi place să fac ceea ce fac. Mă rostogolesc pe burtă și ridic ochii spre el, mijind ochii în lumina soarelui. — Trebuie să existe un lucru pe care ți-ai dori să-l faci. Scutură din cap, zâmbind. — Fac exact ceea ce vreau să fac. Și deodată, îmi aduc aminte de conversația mea cu Trish și mă ridic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
mai tare glasul. Evident, încă n-a fost făcut public. — Nici măcar nu știu care e „situația”, îi răspund, ușor frustrată. Nimeni nu-mi spune nimic. — Ei, o să-ți spună. Bagă mâna în buzunar, își scoate BlackBerry-ul și se uită cu ochii mijiți la el. Ești vedeta lunii. Nu m-am înșelat. Ridică ochii spre mine. Știam că e imposibil ca tu să faci o greșeală. Fac ochii mari la el. Cum poate să spună asta ? — Ba nu-i adevărat, răspund într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Femeia se uită la Melissa fără expresie preț de câteva clipe. — Nu cu ea avem treabă, spune. Ci cu ea. Și arată către mine. Într-o tăcere înmărmurită, toată lumea se răsucește pe călcâie să se uite la mine. Melissa a mijit ochii, cu maximă suspiciune. Îi văd pe soții Geiger schimbind priviri între ei. — Ea e Samantha, spune Trish, perplexă. Menajera. — Deci tu ești Samantha Sweeting, da ? Femeia își scoate carnetul de reporter. Pot să-ți pun câteva întrebări ? — Vreți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

sînt de părere că el a schimbat, de unul singur, fața marketingului mondial. Îi cad ochii asupra mea. Ai o bluză nouă, Emma ? De unde e ? — Ăă, de la French Connection, spun după o pauză. — Am trecut pe la French Connection În weekend. Mijește ochii la mine. Și n-am văzut modelul ăsta. — Ei, probabil că se vînduseră. Îi Întorc spatele și mă fac că Îmi aranjez sertarul de sus. — Cum să ne adresăm ? spune Caroline. Domnule Harper sau Jack ? — Cinci minute singur cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
ei. Apropo, ai un mesaj de la Jack Harper. — Poftim ? tresar. Shit. N-am vrut să pară să sînt atît de afectată de chestia asta. — Vreau să spun, ce mesaj ? adaug mai calmă. — Zice că te roagă mult să-i duci... Mijește ochii la hîrtie. Dosarul Leopold la el la birou. A zis că știi tu despre ce vorba. Dar că, dacă nu-l găsești, nu e nici o problemă. Mă holbez la ea, și inima Îmi bubuie să-mi sară din piept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
știe ce Îi place Emmei. Știe ce-o interesează. E absolut evident că sînt deja cît se poate de compatibili. — Ei, eu Îmi iau mîinile de pe tine, spune Jemima, care Încă mai clatină din cap. Și cu ce te Îmbraci ? Mijește ochii. Unde ți-s hainele ? — Cu rochia neagră, spun nevinovată. Și cu sandalele cu barete. Arăt spre ușă, de care rochia mea neagră stă agățată, pe umeraș. Jemima mijește și mai tare ochii. Ar fi fost o SS-istă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
care Încă mai clatină din cap. Și cu ce te Îmbraci ? Mijește ochii. Unde ți-s hainele ? — Cu rochia neagră, spun nevinovată. Și cu sandalele cu barete. Arăt spre ușă, de care rochia mea neagră stă agățată, pe umeraș. Jemima mijește și mai tare ochii. Ar fi fost o SS-istă pe cinste, mă gîndesc adesea. Să știi că nu Îți Împrumut nimic de la mine. Nu ! zic indignată. Pe bune, Jemima, am și eu haine, să știi. — Bine. OK. Atunci distracție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
șase minute. Oricum, ne vedem cît de curînd. Cel puțin la birou... — De ce ești atît de fîstîcită ? Connor mă scrutează atent. — Nu sînt deloc fîstîcită ! spun și mă rezem cît pot de firesc de tocul ușii. — Ce s-a Întîmplat ? Mijește ochii bănuitor, după care se uită În spatele meu, pe hol. Ce se Întîmplă ? — Connor. Pun o mînă liniștitoare pe brațul lui. Nu se Întîmplă absolut nimic. Poate doar În mintea ta. În acest moment, Lissy apare În spatele meu. — Îhm, Emma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
cu Paul. — Crezi că sînt un prost, nu ? spune Connor, cu un licăr mînios În privire. Nu cred deloc că ești un prost ! Cred doar... că exercițiul ăsta de imaginație n-are absolut nici un rost. N-o să... — E Nick, nu ? Mijește ochii. Dintotdeauna a fost ceva Între voi. Nu ! spun impacientă. Nu e Nick. Pe bune acum. Aventurile clandestine sînt și așa destul de dificile, și fără să fii interogată de fostul tău prieten, mai rău ca la poliție. A fost o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
ies din casă, cînd, În fața mea, oprește o dubiță. Din ea coboară un tip În uniformă albastră, care are În mînă cel mai mare buchet de flori pe care l-am văzut vreodată, legat cu panglică verde Închis, și care mijește ochii spre numărul de pe clădirea noastră. — Bună ziua, zice. O caut pe Emma Corrigan. — Eu sînt ! zic surprinsă. — Aha ! ZÎmbește și-mi Întinde un clipboard și un pix. Ei bine, asta-i ziua dumneavoastră norocoasă. Vă rog să-mi semnați aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
de neajutorare și de om prins Într-o capcană fără ieșire, mai exact, toată acea disperare de a vorbi, de a mă explica. Dacă aș putea lua totul de la capăt... Deodată, aud un fel de scîrțîit. Ușa se deschide Încet. Mijesc ochii, făcînd eforturi pentru a vedea În Întuneric. În sală intră o silueta, care se oprește. Fără să vreau, inima Începe să-mi bubuie cu o speranță de nesuportat. E Jack. Trebuie să fie Jack. A venit să mă vadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

să le Înfrunte. - Spune‑mi, Chick, tțțț‑ah, cum arăt? - La față? - Fața, capul. Tu ai un ochi ager, Chick. Și nu mă menaja. - Arăți ca un pepene galben răscopt, culcat pe o pernă. A râs. Ochii i s‑au mijit și i‑au scânteiat; Îi plăceau ocolișurile mele mentale. În genul acesta de observație vedea semnul unor facultăți mentale mai Înalte, În plină derulare. Apoi a continuat, În legătură cu mașina: - Agenția a Încercat să‑mi vândă un BMW de culoarea vinului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

dinspre Hipodrom. O urmăreau amândoi concentrați, fascinați, ca și cum atunci îi vedeau întâiași dată fundulețul zbâțâindu-se sub fusta vișinie. - Unde te duceai? o întrebă, cu ochii încă țintuiți pe silueta fetișcanei care se pierdea pe ușa prăvăliei. Femeia încercă să zâmbească, mijindu-și ochii bulbucați. - Unde... Parcă am unde să mă duc. Mă duceam la biserică, la Sfântul Constantin și Elena. Știi doar, la ora nouă dau acatistul. - Și ce căutai în taxi? Biserica-i peste drum. Îți trebuia pentru asta mașină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
ei, cu gura aproape lipită de închizătoare. Buzele vineții abia i se întredeschideau, când vorbea. Privea sumbru, când într-o parte, când în alta, cu doi cărbuni încinși, sub gene groase, stufoase. Avea o privire grea, sfredelitoare, prelinsă din ochii mijiți din bortele lor. La a treia pereche de vâsle se așeză un altul, și el înalt, burtos, cu chica roșcovană, cu părul zbârlit, lucind catraniu, strălucitor ca aura mâțelor negre, de parcă îl unsese din belșug cu untură de rechin. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

faci? am întrebat. Înainte să ne sărutăm protocolar pe obraz mi-am bombat pieptul, să se vadă cămașa imaculată, apoi am dat să mă așez. - El e Bogdan, mi-a spus, faceți cunoștință. - Sssssilviu, am rostit mecanic, întinzând mâna și mijind ochii. - Bogdan, mi-a răspuns un tip corpolent apărut din spatele ei, cu cămașă neagră cu guler răsfrânt, păr geluit și haină de piele. Ce faci? - Păi, ce să fac... m-am fâstâcit eu luptând cu niște sentimente amestecate care-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
pe un braț are o ștampilă. A fost într-un club. - Bună dimineața, Paps. - Iar ai vorbit engleză, Mirciulică? Ai dat din cap? N-ai tras vreun bong, nu-i așa, Mirciulică? - Fuck you, omule, ce puii mei, zice Mirciulică mijind ochii și clătinându-se primejdios. Mă tem să nu cadă. Dacă se prăbușește n-o să mă pot ridica la timp să-l sprijin. Probabil o să se lovească de colțar. - Ia-o ușor, Mirciulică, tată, ia loc, uite, așează-te acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
acum e în fața porții. Clanța tremura în timp ce razele soarelui nu mai ieșeau prin broască, semn că fusese introdusă cheia, apoi urmau niște clic-clac-uri - și poarta se deschidea. Mama Mare mă întâmpina cu mâinile împreunate în poală, lăsându-se pe spate, mijind ochii pentru a mă vedea mai bine. Aștepta să-i spun „sărut mâna”, apoi mă săruta pe amândoi obrajii și mă primea înăuntru. Eram condus pe o alee care făcea un unghi de 90 de grade la dreapta și poftit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

tău e american? —Bravos, Bill, ai câștigat Premiul pentru credulitate Hugo Fielding pe anul 1998! O să-ți primești mai târziu stiloul placat cu argint, zise Hugo cu aciditate. Bill pufni și mormăi ceva despre fătălăii cu pretenții, iar Hugo își miji ochii în semn de amenințare. —Drăguță, zise el pe tonul cel mai degajat, rămânând un pic în urmă pentru a-l cuprinde pe Bill pe după umerii săi largi. Îmi pare așa de rău. Poți să mă chemi cum vrei tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
înviorase un pic la auzul unui glas de fată. Scosei caseta și o băgai în buzunar. Bez, maistrul tâmplar, stătea sprijinit de perete, lângă ușa ce dădea spre scenă, fumând o țigară pe care și-o făcuse singur, cu ochii mijiți în fâșiile de lumină palidă. Toate bune? ne întrebă cu prietenie în timp ce eu mă avântam afară din mașină. Să vă ajut? Sally dispăru invocând o scuză subțire, în timp ce eu și Bez înfundarăm gențile prin intrarea îngustă, de-a lungul unor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
pe scări - lentilele verzi îmi aduceau tot timpul aminte de ochelarii ucigașului nocturn din Tăcerea mieilor. Totuși, identificarea oamenilor într-un subsol mare și aglomerat era peste puterile lor și, în plus, mă concentram prea mult pe ce făceam ca să mijesc ochii. — Credeam că bateți ouă pe aici, spuse Hugo, când îmi ridicai masca. — Cam așa sună, nu? Am lăsat aparatul de sudură MIG deoparte și am inspirat adânc, făcând un pas în spate pentru a putea admira lucrarea în curs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]