820 matches
-
uneori cu exces de reflexivitate, ca oglindă a unui radicalism raționalist specific adolescenței, de care suferă mai toți eroii. De altminteri, pare să fie chiar boala protagoniștilor săi, vecină, păstrând proporțiile, cu a dostoievskianului Rodion Raskolnikov, printr-o probabilă contaminare mimetică. În Suflet paralel, Anton, un tânăr funcționar de douăzeci și șapte de ani, descoperă (tardiv prin raportare la ce ne spune Sigmund Freud) dublul din oglindă: „cu mult mai mult decât o simplă imagine reflectată, așa cum o vedem cu toții, atunci când
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Stigmatizat de opinia critică în urma nefastei epigrame antieminesciene („Un X pretins poet...”) pe fondul emergenței mitului postum al „poetului național”, mentorul Literatorului va rămîne practic singurul animator al „noului curent”, pînă la începutul secolului al XX-lea. Eclectic, impur și mimetic la rîndu-i, primul romantism românesc de la mijlocul secolului al XIX-lea fusese revoluționar, cosmopolit, progresist și francofil; prin Eminescu și prin filtrul junimist devine metafizic, conservator și germanofil, impunînd o ontologie lirică, un limbaj omogen și prefigurînd - deja - spiritul Decadenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Versul liber și dezvoltarea estetică a limbii literare“, iar Iosif Iser îi aduce la București en fanfare pe impresioniștii francezi Derain, Forain și Galanis. Fenomen de emergență periferică a estetismului european, „simbolismul” autohton are, cum spuneam, un caracter aluvionar, impur, mimetic și eclectic. Pe de o parte, un estetism nobil și „decorativ” în linia postromantismului parnasian (Al. Macedonski, N. Davidescu, D. Anghel, Ion Pillat, Iuliu Cezar Săvescu etc.) sau a prerafaelitismului serafic, muzical și platonizant (Ștefan Petică), dar și un simbolism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deziderat factice al criticei române, trebuie să rostim sentințe hiperbolice la fiecare volum ce apare într-un suficient număr de pagini și cu textul neîntrerupt decît de numerotarea capitolelor aceleiași anecdote”. Romanul e respins nu în principiu, ci în calitate de fenomen mimetic, fără tradiție reală și fără acoperire în calitate: „Putem plăsmui biblioteci și antologii naționale, fără să imităm, cu îndîrjire, modelul străin. Ne putem lipsi de roman, căci peste graniți el este o apucătură scriitoricească seculară. Ivirea lui, în bune condițiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se regăsesc și în manifestul productiviștilor ruși din același an). Antisentimentalismul, antipaseismul, antiromantismul primelor propoziții - în care genurile artistice „vechi” sînt stigmatizate - uzează de retorica flamboaiantă și vitriolantă a futuriștilor. Ar fi totuși impropriu să vedem aici un simplu fenomen mimetic. Un articol al lui Vinea din 1916 („Anticipări“) prefigura deja acest text programatic. În opoziție ca prima parte a manifestului, cel de-al doilea palier al său, „afirmativ”, indică intențiile grupării. Ieri - întuneric, azi - și mai ales, mîine - lumină... Citadinism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
une mentalité de garçon coiffeur autodidacte. Á quand la révolution de la sensibilité, la vraie? - cea mai acută critică estetică din interior a avangardismului autohton. E de presupus că „mesajul” îi viza pe cei mai radicali, dar și pe cei mai mimetici insurgenți futuriști: Mihail Cosma, Gheorghe Dinu, Ilarie Voronca. În numărul 37-38, o notiță a lui Vinea anunța un număr special dedicat literaturii pornografice „în decursul veacurilor”, cu texte de Margueritte Crissay sau Cassanova, care „vor duce tirajul nostru la 2
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care îl apropie pe Ion Vinea de abstracționismul cubist și constructivist, fapt evident cu precădere în comentariile sale despre plastică. „Note de pictură“ - primul său text despre pictura nonfigurativă - face o succintă trecere în revistă a evoluției artei moderne: pictura mimetică, apoi pictura-interpretare (fază în care „asemănarea rigidă e jertfită și lăsată fotografilor”), „sforțarea înceată a picturii de a se degaja de constrîngerea realității pentru o cît mai liberă interpretare și alcătuire subiectivă a lumii”, specularea impresionistă a „vibrațiilor colorate, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românul și viceversa”; „florile lui Luchian cari, precum se știe, erau aduse, iarna-vara, din Italia în atelierul artistului. Iată cum, în atingere cu izma creață a poetului Goga, violetele de Parma capătă indigenatul”. În opoziție cu provincialismul autohtonist, figurativ și mimetic al „copiilor după natura patriei”, arta abstractă cultivă geometria universală a formelor și a culorilor pure: „Revoluția artistică de azi rupe legăturile cu natura organizată, păstrînd doar datele ei eterne: culoarea și forma în alfabetul ei geometric. Artistul reconstruiește selon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al apartenenței la o cultură periferică „minoră”. Pînă la un punct, neo-păgînismul bizantinizant - în cheie expresionist-folclorică - al lui Lucian Blaga indică aceeași nevoie de recuperare sau de inventare a unei tradiții locale anonime și creatoare, aceeași respingere a complexului periferic, mimetic și a raționalismului scientist, aceeași fobie a Istoriei, aceeași nevoie compensatorie a cuceririi unei identități „absolute”, perene. Ideea - generatoare de complexe - a discontinuității noastre istorice și a precarității tradiției noastre culte premoderne este, de altfel, una dintre obsesiile identitare majore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al avangardismului și al suprarealismului, ineficiente în planul acțiunii sociale. Nici Sașa Pană, nici Stephan Roll, nici Sernet sau mai tînărul Miron Radu Paraschivescu nu erau propriu-zis niște suprarealiști. Adeziunea lor la principiile noului curent era mai curînd conjuncturală, superficială, mimetică: un mod (printre altele) de a fi subversivi politic la adăpostul „obscurității” artistice. Din această dilemă nu se putea ieși decît într-un singur fel: tăind nodul gordian și dizolvînd revista. Capitolul IX. „Periferii” avangardiste europene Mișcări artistice novatoare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
CĂLĂUL: Iar începeți? ARTUR: Pe asta vrei să-mi tai capul? Pe asta? Capul meu? Asta e pentru tăiat găini. CĂLĂUL: Cu puțină bunăvoință... ARTUR: Dar până când o să vă tot bateți joc de osândiți? Până când? Unde-i buturuga regulamentară? CĂLĂUL (Mimetic.): Unde? ARTUR: Cine te-a trimis cu asta? Cine? CĂLĂUL: Cine? Cine? ARTUR: Vreau buturuga regulamentară... CĂLĂUL: E o poveste lungă... ARTUR: Vreau buturuga adevărată! Imediat! CĂLĂUL: Degeaba. Nu mai e. S-a ars. ARTUR: Ai ars-o? Ai ars
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ca o frunză, nu numai că sunt reproduse splendid toate detaliile unei frunze, dar există și puncte care imită găurile produse de viermi, Împrăștiate generos pe toată suprafața. „Selecția naturală“ În sensul darwinian nu poate explica miraculoasa coincidență a Înfățișării mimetice și a comportamentului mimetic și nici nu se poate recurge la teoria „luptei pentru supraviețuire“ atunci când o strategie de protecție este dusă până la o subtilitate mimetică, o exuberanță și un rafinament ce depășesc cu mult capacitatea de apreciere a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
numai că sunt reproduse splendid toate detaliile unei frunze, dar există și puncte care imită găurile produse de viermi, Împrăștiate generos pe toată suprafața. „Selecția naturală“ În sensul darwinian nu poate explica miraculoasa coincidență a Înfățișării mimetice și a comportamentului mimetic și nici nu se poate recurge la teoria „luptei pentru supraviețuire“ atunci când o strategie de protecție este dusă până la o subtilitate mimetică, o exuberanță și un rafinament ce depășesc cu mult capacitatea de apreciere a unui prădător. Am descoperit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
toată suprafața. „Selecția naturală“ În sensul darwinian nu poate explica miraculoasa coincidență a Înfățișării mimetice și a comportamentului mimetic și nici nu se poate recurge la teoria „luptei pentru supraviețuire“ atunci când o strategie de protecție este dusă până la o subtilitate mimetică, o exuberanță și un rafinament ce depășesc cu mult capacitatea de apreciere a unui prădător. Am descoperit În natură desfătările nonutilitare pe care le căutăm În artă. Amândouă sunt o formă de vrajă, amândouă sunt un joc complicat Între extaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
posibile fără o anumită credință care să le motiveze și legitimeze, nici fenomenul social al alimentației light nu este posibil fără o convingere la fel de puternică în virtuțile intrinsece ale corpului (post)modern. Convingere care la noi nu este, deocamdată, decît mimetică. E nevoie astfel de ceva în plus, o mitologie accesibilă și credibilă, pentru a transforma tentația indivi duală a imitării corpului publicitar într-un fenomen social. A încercat și Ceaușescu, la vremea lui, ceva de acest gen : alimentația rațională. Mitul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
abisuri dau autografe pe cer. Atenție ! Tot ce crezi poate fi folosit împotriva ta ! Unele talente sunt timpurii, altele - doar banale ejaculări precoce. Capodoperele artei surprind câte ceva din hărțuiala dintre om și absolut. Postmodernismul transformă omul unic într-un act mimetic . Inspirația îl vizitează pe creator doar când este racordat la masa de travaliu. Arta încearcă să administreze insomniile planetei. Fundamentală în artă este împlinirea, nu succesul. Arta surprinde mai pregnant decât istoria, anormalitățile lumii. Alexandru cel Mare a „ polemizat ” cultura
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
uneori cu exces de reflexivitate, ca oglindă a unui radicalism raționalist specific adolescenței, de care suferă mai toți eroii. De altminteri, pare să fie chiar boala protagoniștilor săi, vecină, păstrând proporțiile, cu a dostoievskianului Rodion Raskolnikov, printr-o probabilă contaminare mimetică. În Suflet paralel, Anton, un tânăr funcționar de douăzeci și șapte de ani, descoperă (tardiv prin raportare la ce ne spune Sigmund Freud) dublul din oglindă: „cu mult mai mult decât o simplă imagine reflectată, așa cum o vedem cu toții, atunci când
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
de viabilă mai este poziția scriitorului În aceste condiții? Nu cumva viziunea, limbajul, personajele sale se supun și ele acestui ritm devastator, iar autorul, În loc să unifice secvențele realității În limpezimea textului, capitulează În fața lor devenind el Însuși, printr-un exercițiu mimetic, excesiv de obedient, un produs, desigur epatant, cum nu poate fi decît un produs al acestei realități pe care tocmai discursul său ar fi trebuit s-o interogheze prin tensiunea scriiturii?” (Octavian Roske, prefață la antologia Proză americană contemporană, 1989) 1989
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a șaptea. Se bucură de un succes neașteptat. Ivașcu Îl laudă și el, preluând parțial unele dintre argumentele mele. O.S. este cel mai original prozator al cenaclului nostru, alături de Puși Dinulescu. Are o scriitură contondentă, bărbătească, diferită de stilul mimetic al prozei ce se scrie acum. Dacă ar fi mai puțin boem, ar deveni un prozator important. (seara) „Știi că M. se Însoară cu F.?“, mă ia În primire azi O. de la intrarea În aulă. „Nu mă interesează cine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu descrii doar de dragul descrierii. Descrii ceva fiindcă te obsedează structura plasmatică a obiectelor, a sentimentelor sau a ideilor! Dacă te preocupă un obiect, un sentiment, o idee, te apuci să le descrii pentru a cunoaște. Descrierea asta nu este mimetică, ea nu reproduce realitatea, ci te mărturisește pe tine În acest loc și În acest timp; ea nu se aseamănă cu acel tine de mâine sau de ieri, deși poate aparține, ca element abstract (și concret) aceleiași mulțimi aleatorii a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
că limbajul este insuficient, spre a exprima ceea ce eu am mai autentic În mine; el, limbajul, se adaptează repede la canoanele unei retorici sau alteia și se vorbește pe sine, iar nu pe tine. De aceea, mă plictisește ambiția romancierului mimetic de a-și Închipui că el creează lumea din nou. (luni) Așa cum am mai spus, din când În când, Îi povestesc lui A. unele episoade din copilăria mea; mă ascultă Încordată, așa cum mă asculta și E. când eram liceeni la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
un „posibil itinerar amoros“, odată cu probele succesive ale devenirii spirituale. Fragmentarismul notației convine metodei autenticiste, evidențiază concentrarea de sens pe spații mici și poezia imanentă a ideilor. Se face simțită la tot pasul polemica autorului cu ceea ce el numește proza mimetică: „Probabil că limbajul este insuficient spre a exprima ceea ce este mai autentic; el, limbajul, se adaptează repede la canoanele unei retorici sau ale alteia și se vorbește pe sine, iar nu pe tine. De aceea, mă plictisește ambiția romancierului mimetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mimetică: „Probabil că limbajul este insuficient spre a exprima ceea ce este mai autentic; el, limbajul, se adaptează repede la canoanele unei retorici sau ale alteia și se vorbește pe sine, iar nu pe tine. De aceea, mă plictisește ambiția romancierului mimetic de crea lumea din nou În mod fals“. În totul, „Jurnalul lui M.“ are sens de sine stătător, pe când „Jurnalul lui A.“ e numai termen de contrast (dar la fel de necesar În economia Întregului, bazat pe denivelări de text semnificative). Legătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și un competent teoretician al literaturii, dedat cu subtilitățile textualizării ale prozei autoreferențiale. Marin Mincu Împinge Însă mai departe experiența romanescă de la care pleacă, pentru a construi o imagine, mai degrabă teoretică, asupra mecanismelor epice, răsturnând perspectiva tradițională; nu chipul mimetic al realității contează În acest caz, ci modul cum se corporalizează textul, cum prinde el contur În actul scrierii ș...ț. Intermezzo folosește ca materie epică două jurnale: cel al lui M., bărbat zvelt, mizantrop, genialoid, egoist, mare devorator de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de vulgarizator (În sens non-peiorativ) al unor locuri comune din teoria textului; 2. o temă a realului recuperat În/ca text, sub unghiul autenticității. Dacă În 1. decisivă este producția, consecutivă varietății scriiturilor și lecturilor posibile, În 2, perspectiva este mimetică, imitativă, semnele având un grad minim de emancipare față de obiect. Funcția poetică va fi, teoretic, subordonată funcției referențiale: „Încerc să scap de literaritate și să mă apropii mai mult de literalitatea personajului, Îl spionez pas cu pas“ (p. 15). Practic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]