KorAP: Find »[drukola/base=moșneag & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...51 >

1,257 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

hanului curgeau lumini spre întunericul văilor. Petrișor Damian își dădu cușma pe ceafă și sorbi tot vinul din oală. Se uită spre oamenii care se culcaseră cu capetele pe fân cosit, învăliți în sumane; nu vedea nimic lămurit; nici pe moșneagul ce-i povestise nu-l mai deosebea; se ridică în picioare, clătinându-se ușor, și se îndreptă spre han. Sfătuia încet: Aici nu-i lucru curat, firește că nu-i lucru curat... Boieru a văzut ziua pe hangiță, și zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nesfârșită pleavă a boabelor, risipită în toată întinderea albastră a văzduhului. Lumini ardeau în casele scunde, dar glasurile erau ogoiate pretutindeni. Fata cerca să înțeleagă jocul umbrelor prin ferestrele aburite; zărea un profil de bătrână cu nasul coroiat, ori un moșneag neclintit cu barba răscolită în jurul buzelor. Deodată tresări. Cineva se apropiase repede de dânsa, ocolind colțul hudiții, o privise plecându-se, apoi trecuse mai departe. „El e...“ se gândi ea, și încremeni în loc. Îi bătea inima. Ascultă pașii cum se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Țâbă, Colțun! - Și se răstea la câne plecându-se din șale. — Hăi, dă-te-n colo, du-te-n cotlonul tău, că te dau la șepte draci!... După ce zvârli în Colțun c-o scurtătură și-l alungă spre cotlonul lui, moșneagul cel mărunțel se întoarse spre Niță Lepădatu și-l privi cu luare-aminte. —Așa-i... hm! zise el cu mirare; tu, măi băiete, nu ești de pe la noi... Eu pe tine nu te-am mai văzut... Ce vrei?... Apoi, moșule, răspunse drumețul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vin de departe, din jos... Te-a trimes cineva? Nu; dacă nu ți-i cu supărare, te-aș ruga să-mi spui cine-i boier pe moșia asta, și dac-oi putea să intru aici în slujbă. —Bine, băiete, grăi moșneagul cu glasu-i subțire. Aici dac-ai venit, ai să ai ce face, că asta-i moșie mare... Boieru, iar, îi om bun... Da’ cum îl chiamă? —Cuconu Jor... Așa-i zice, cuconu Jor Avrămeanu... Te-i duce la curte, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ai ce face, că asta-i moșie mare... Boieru, iar, îi om bun... Da’ cum îl chiamă? —Cuconu Jor... Așa-i zice, cuconu Jor Avrămeanu... Te-i duce la curte, și-i vorbi cu el... —Bine... zise încet Niță Lepădatu. Moșneagul îl cercetă cu ochii mici și vioi. Străinul era trudit, cu obrazul plin de pulberile negre ale drumului. Privea trist în gol cu doi ochi verzi, înfundați sub frunte și sub sprâncene tufoase. Barba-i era de mult nerasă. Mustața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și arse; din când în când le întredeschidea și le umezea cu vârful limbii. — Mi-i sete, grăi el trudit, fă-ți pomană c-o ulcică de apă... Cum nu? pacat mi-a fi dacă nu ți-oi da, răspunse moșneagul. Hai la bordei... Fața bătrânului se făcu prietinoasă. Pe mine mă chiamă Nastase Tentea, vorbi el râzând, pe când mergeau spre bordei. Eu îs humelnic aicea de mult... Aicea m-au găsit și m-au lăsat trei rânduri de stăpâni... Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Și dă, și ea-i un suflet... dorește și ea să-și petreacă tinerețile. Da’ aici în bordei la mine ce petrecere poate să aibă?... Așa-i... zise Lepădatu așezându-se pe laiță; și oftă trudit. —Așa... hm... începu iar moșneagul. Aici te sălbătăcești... A crescut și fata asta ca o sălbatică... Se mai duce ea pe la curte, au mai deprins-o mădămile de-acolo să vorbească și să umble... A mai fost de vreo două ori și pe la târg, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și mustățile cu mânica cămășii. Înapoie vasul de lut și zise, înviorat, fetei: —Bună apă! Dumnezeu să-ți deie sănătate... și să-ți fie toate după inimă... — Așa... hm! ca apa nu-i nimica mai bun pe lumea asta... observă moșneagul. Fata zâmbea blând. Puse cofa cu apă după ușă, apoi se așeză la vatră, pe scăunașul ei cu trei picioare. Niță Lepădatu băgă de samă că fața i-i mai rumănă și pieptănătura mai lucie și mai linsă. Se privise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Am mai fost pe la curte... —Așa-i... hm! un om la vite are să trebuiască... încheie bătrânul, foarte încredințat. Niță Lepădatu era trudit de drum lung și de suflarea secetei; dar apa și hodina în bordei, precum și mâncarea gătită de fata moșneagului, îl mai înviorară. Începu și el a spune câte ceva, despre alt boier și despre altă moșie, de unde venea, lăsa apoi pe moș Nastase să vorbească și privea pe fată, și se simțea în bordeiul acela ca-ntr-o casă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vânt, apoi se lăsă într-o vălcea. —Hm! curtea-i la doi pași... zise într-o vreme humelnicul. Azi e sâmbătă, boierul trebuie să fie acasă. Sâmbăta vine mai devreme de pe câmp... Da’ are moșie mare? întrebă Lepădatu. —Cum? - Și moșneagul privi uimit pe flăcău. Cât vezi cu ochii, și încă și mai departe... Groaznică moșie are!... Cea mai mare moșie! Mai mare moșie nici nu se poate! Dac-a fi mai mare, cu ce-are s-o are și cu ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
odată: Cucoane Jor! ce faci dumneata cu atâta pământ, și cu atâta bănet? — Și ce ți-a răspuns? — Ce mi-a răspuns? Hm! Nu mi-a răspuns nimica. A început a râde... Flăcăul dădu din cap și zâmbi. Zâmbi și moșneagul scuturându-și pletele; apoi întinse mâna cu degete negre și uscate: Iaca, ici în vale-i curtea, cu toate acareturile... O casă scundă de bârne albea în vălcea, cătră iaz, înconjurată de șuri și grajduri acoperite cu paie. Are curte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cât pumnul luceau pe alocuri în bătaia piezișă a soarelui. Nicăieri nu era împrejmuire. Vitele și porcii rătăceau de-a valma, pe dinaintea ușilor. Găinile scurmau în gunoaiele grămădite pe bordeie ca niște cușme murdare și jerpelite. Aicea stau bordeienii... zise moșneagul. Iaca cu cine muncim noi moșia... După cum văd eu, are mulți oameni boierul... Hm! are, ce crezi? Pe-acolo de unde vii, n-au boierii atâția?... Apoi boieru nostru are cea mai mare moșie... ș-apoi a adus oameni din toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
piele... zise moș Nastase; și amândoi începură a râde. Coborâră, trecură pe dinaintea bordeielor. Câțiva oameni îmbrăcați în straie mohorâte umblau prin bătătură, adăpau vite, duceau cai de căpăstru, se învârteau în jurul unei fântâni cu cumpănă. —Boieru a venit acasă? strigă moșneagul cătră ei. —Venit, venit! răspunse cineva, cu glas gros. —Iaca-i bun... mormăi moșneagul, mai mult în sine. Nici curtea n-avea împrejmuire. Prin șoproane umblau oameni: argați aduceau caii în grajduri; prin dosul curții trecea o cireadă de vite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
oameni îmbrăcați în straie mohorâte umblau prin bătătură, adăpau vite, duceau cai de căpăstru, se învârteau în jurul unei fântâni cu cumpănă. —Boieru a venit acasă? strigă moșneagul cătră ei. —Venit, venit! răspunse cineva, cu glas gros. —Iaca-i bun... mormăi moșneagul, mai mult în sine. Nici curtea n-avea împrejmuire. Prin șoproane umblau oameni: argați aduceau caii în grajduri; prin dosul curții trecea o cireadă de vite într-o pulbere deasă, care se înălța până la cer. Glasurile haidăilor sunau necontenit, chemând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
este, moș Nastase? întrebă ea ascuțit. — Apoi am avea ceva de grăit cu boierul... —Așa? bine. Da’ pe fată-ta de ce n-o mai trimeți la curte, să mai ajute ș-aici, că-i o mulțime de treabă? —Marghiolița? vorbi moșneagul domol. A mai robotit și ea pe-acasă. Da’ om trimete-o, de ce nu? Și ce-ai să spui mă rog boierului? întrebă și mai repede și mai ascuțit femeia măruntă. Apoi are ceva de vorbit băietanu ista. „Madama“ cercetă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vedea întăi; - aista-i un băietan, care-a venit azi la noi... —Cum îl chiamă? Moș Nastase nu răspunse, se întoarse iar spre flăcău și-i făcu semn cu capul. Pribeagul răspunse, învârtindu-și în mâni pălăria pleoștită: —Niță Lepădatu... Moșneagul dădu din cap și păru a se gândi în sine: atunci auzea întăi numele flăcăului și parcă i se părea ciudat... —Niță Lepădatu? întrebă iar boierul. Și de unde ești? —De la Negoiești. —Din ținutul Ieșului? Și ce vrei? —Vrea să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
biserică n-avem... suntem și noi niște bieți oameni care trăim în singurătate... Gheorghe Barbă începu a râde scuturându-și pletele cărunte: — Iaca așa, măi băiete, vorbește și jâdovu ista de când îl țin eu minte, așa vorbește și oaia asta, moșneagul ista de Tentea... Spun una, spun alta, da’ toate-s la un fel... Și după ce cinstim rachiul, ne ducem și ne culcăm... Da’ eu, bre, eu îs de la munte, de unde sunt păduri... Ați văzut voi, măi, păduri ca acolo? Pune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ce-i trebuie lui atâta pământ ș-atâta bănet?“ Într-o zi liniștită de brumar, sâmbătă după-amiază, flăcăul se sui în deal la bordeiul humelnicului. De când venise pe moșie, nu mai dăduse pe-acolo. Las’ că nici n-avusese vreme. Moșneagul era pe lângă vânturătorii lui la șopron. Când cânele cel alb începu a zăpăi cu mânie și a se da la picioarele lui Lepădatu, moș Tentea ieși cu scurtătura și cu sudălmile lui. Ai, bată-te șepte draci! marș, Colțun!... Dulăul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de-acu o lună, când ai venit din jos... Ce mai faci tu, măi Niță? —Bine, răspunse Lepădatu punându-și dinainte ciomagul lustruit și săltându-și gluga de la șold. Da’ cu Faliboga cum o duci? — Cum s-o duc? Bine... Moșneagul prinse a râde. —Așa-i... he-he-he! așa-i... am văzut că nu-ți prea suflă el în borș... Ei, ce să-i faci?... Așa-i slujba. Ai de-a face cu oameni de toată mâna... —Eu îmi caut de treabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ploaie!... Și el ce-a făcut? a râs? — Nu. El a dat așa din cap, și s-a dus mâhnit la curte... Ce să-i faci? Boier, boier, da’ are și el scârbă!... Hm! Așa-i! Hai la bordei! adăogi moșneagul făcând semn de îndemn cu capul. Trecură printre coșere, printre mormane de pleavă și ciucalăi - și bubuitul de vânt al vânturătorilor scăzu. Niță ridică ochii și zări în ușa bordeiului numai o clipă capul Marghioliței. —Fată hăi! strigă bătrânul când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
acu nu-s nici așa de trudit, nici așa de însetat ca atuncea... Ce mai faci? adăogi el privind drept pe fată. — Ce să fac și eu, bădică? răspunse Marghiolița. Singurică, cu treaba... A mai fost pe la curte... se amestecă moșneagul... A mai învățat-o niște horboțele madama călugăriță... Și i-a dat și niște zahar... Ia dă tu, fa Marghioliță, zahar cu apă, ca la boieri... Zâmbind stânjenită, fata scoase din sân o hârtie pe care o desfăcu încet și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
care o desfăcu încet și alese din ea bucățele de zahar. Întinse flăcăului, dădu și lui tatu-său, apoi puse între ei cofa cu apă și potrivi și ulcica pe marginea cofei. Flăcăul se așeză pe prispa din proaspăt lipită; moșneagul se lăsă și el pe un snop de strujeni. Fata sta în picioare și Niță Lepădatu, mușcând din zahar, băgă de samă că e îmbrăcată cu cămașă albă, cu horboțele la mâneci și la guler, că pieptănătura i-i strânsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
umblă cu toate buruienile prin sân... —Busuiocul nu-i buruiană, tătucă!... răspunse fata. Luă cofa și ulcica și coborî în bordei, repede. Acolo, o auziră amândoi robotind o vreme, pe când vorbeau, în lucirile blânde ale soarelui. Când glasul subțirel al moșneagului nu se mai auzi, Marghiolița sui în bordei în lumina aurie și se așeză la marginea prispei, cu toată sfiala care se cuvine unei fete mari. Moș Tentea se ridică și se duse să mai vadă de niște godaci care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe la coșere; bordeiul era umed, și-n încăperea strâmtă era întuneric și rece... Marghiolița îi zâmbi cu prietinie, dar lumina care răzbătea prin ochiul de sticlă îi punea o umbră fumurie pe față. Stătu de vorbă cu ea și cu moșneagul; apoi într-un răstimp, spre sară, tăcură, nu mai aveau ce-și spune; bordeiul se umplu de întristarea amurgului, și ploaia neîntreruptă suna ușor afară. Lepădatu ieși c-un dor mare de primăvară în suflet; Marghiolița îl petrecu o vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fost la curte... zise el. Să vezi ce odăiță are călugărița noastră... Numa scorțuri scumpe... Da’ ce ai tu, băiete? Parcă nu ți-s boii acasă. N-am nimica, moș Isailă, răspunse flăcăul râzând. Mă gândeam și eu la ceva. Moșneagul zâmbi șiret. —Eu știu la ce te vei fi gândind tu, băiete? Când eram ca tine, mă gândeam și eu la asta... —Ei, moșule, nu mă gândesc eu la ce socoți dumneata... Știu, știu... vorbi Isailă cojocarul. Se vede după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]