202,454 matches
-
se cufundă mai deplin în poză”. Că, identificîndu-se cu poza/ gîndurile/ sentimentele pe care i le pretinde/ descoperă/ atribuie pictorul, modelul, de fapt, intră însuși, volens-nolens, în pictură. De altfel, cum ne spune tot Tracy Chevalier, pictorul se uită la model - de cîte ori acesta îi pozează - ca și cum ar vedea deja pictura încă nepictată, nu modelul - o femeie. Pentru că vede doar lumina albă ce-i cade pe față. Prima etapă către nemurire. La rîndul său, modelul e silit să privească atît
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
le pretinde/ descoperă/ atribuie pictorul, modelul, de fapt, intră însuși, volens-nolens, în pictură. De altfel, cum ne spune tot Tracy Chevalier, pictorul se uită la model - de cîte ori acesta îi pozează - ca și cum ar vedea deja pictura încă nepictată, nu modelul - o femeie. Pentru că vede doar lumina albă ce-i cade pe față. Prima etapă către nemurire. La rîndul său, modelul e silit să privească atît de fix, de îndelung și de intens, încît ajunge să-l vadă pe pictor și
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
Chevalier, pictorul se uită la model - de cîte ori acesta îi pozează - ca și cum ar vedea deja pictura încă nepictată, nu modelul - o femeie. Pentru că vede doar lumina albă ce-i cade pe față. Prima etapă către nemurire. La rîndul său, modelul e silit să privească atît de fix, de îndelung și de intens, încît ajunge să-l vadă pe pictor și obiectele din jur, ca și cum ar privi, din stradă, printr-un geam. Nimic nu pare a mai fi realitate. Totul e
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
incert din viitor, rivala și stăpîna ei o va descoperi nu ca pe o slujnică, ci ca pe un portret independent: „Își va ridica ochii în timpul mesei și va vedea cum mă uit la ea de pe un perete”. Portretul și modelul sînt mereu interșanjabile. Și ne privesc. Și spun povești.
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
în care direcțiile de manifestare artistică erau riguros subsumate principalelor direcții trasate de partid: lupta de clasă (cu varianta sa internațională: lupta împotriva „imperialismului american”), respectiv cultul partidului, adorația marelui conducător (Stalin) și a martirilor comuniști, reali sau inventați, după modelul slavosloviei ortodoxe. Pe de altă parte, nici măcar în timpul regimului comunist literatura din această perioadă nu a fost studiată în școală în mod sistematic (cel puțin la nivelul anilor ’70-’80 în care eu mi-am efectuat studiile liceale și universitare
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
a persuasiunii”, profesorul Negrici îi definește specificitatea prin intermediul teoriilor semiotice și comunicaționale. În felul acesta poezia se transformă într-o sui-generis relație de comunicare între un emitent și un destinatar. Destinatarul poeziei nu mai este însă cititorul cultivat, „pervertit de modelele burgheze”, ci, dimpotrivă, țăranii semianalfabeți, muncitorii cu o educație precară, copiii aflați în primele clase de școală, altfel spus, toți cei capabili să primească „bacilul luptei de clasă”. Firește, o dată identificată ținta, trebuie găsite modalitățile de comunicare cele mai eficiente
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
contrabas, Dinu Simon/baterie. Pe o linie mai puțin comunicativă s-a înscris colaborarea dintre vocalista de origine română Claudia Cervenca și austriecii Andreas Mayerhofer/pian și Gerald Selig/sax, clarinet. Un trio cameral, deliberat plasat sub tutela unor mari modele, precum Paul Bley, Jimmy Giuffre, Jeanne Lee sau Mal Waldron. În schimb, Ion Baciu (navetist între Iași și Stockholm) se manifestă el însuși drept o autentică individualitate pianistică. Timp de un sfert de secol - din care jumătate petrecut în Suedia
Întâia „Săptămână a Jazz-ului românesc” peste fruntarii by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/13198_a_14523]
-
comportamentul celor doi din anii de comunism, pentru motivul evident că gesturile nu totdeauna corecte, cedările lui N.S. n-au făcut rău nimănui, cu excepția poetului însuși, care s-a pus într-o situație inconfortabilă, în vreme ce ale lui A.P. au devenit „modelul” negativ pentru felul în care un poet își poate exploata celebritatea împotriva intereselor firești ale breslei lui și în sprjinul unei puteri politice reprobabile. Ca să nu mai vorbim de versurile celor doi: în cantitate impresionantă, la A.P., versurile de laudă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13203_a_14528]
-
close”, kool-yo.home.ro), a da bifă (“La adăugare cuvinte noi, pe forma de adăugare a apărut un check box; dând bifa pe el...”, autocorect.go.ro/descriere.htm). A da un replay, a da un mail par a urma modelul lui a da un telefon: “Pentru orice nelămurire dați un mail la administratorul listei” (timisoara.net).
„A da click” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13218_a_14543]
-
supraviețuiască profesional în plin dogmatism, pe de o parte, iar, pe de altă parte, deși născut și format în lumea de imagini a ilustrului său tată, el trebuia să se comporte și să se propună ca un artist eliberat de modele și de orice tip de constrîngere. Și în aceste condiții, potențial destructive pentru orice formă de exprimare liberă, Ioan Mattis a reușit să se afirme ca un artist de anvergură europeană, cu o mare mobilitate, dar și cu o la fel de
Artiști din Transilvania by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13224_a_14549]
-
al nedreptăților, pentru a-i ajuta cu iubire milostivă și a-mi trăi veleatul meu de vitejie” (p. 264). E un autoportret cu valoare simbolică de efigie durabilă. În elogiul călugărului alb e mai mult o admirație generică pentru un model decât o identificare cu el. Iar modelul e unul catolic, recunoscut ca atare (p. 99), prin laicitate paradoxală, celibat, castitate, pauperitate și ascultare față de papă. Petre Pandrea știe prea bine că nu ar putea respecta nici pe departe aceste condiții
Justițiar cu orice risc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13215_a_14540]
-
iubire milostivă și a-mi trăi veleatul meu de vitejie” (p. 264). E un autoportret cu valoare simbolică de efigie durabilă. În elogiul călugărului alb e mai mult o admirație generică pentru un model decât o identificare cu el. Iar modelul e unul catolic, recunoscut ca atare (p. 99), prin laicitate paradoxală, celibat, castitate, pauperitate și ascultare față de papă. Petre Pandrea știe prea bine că nu ar putea respecta nici pe departe aceste condiții în litera lor monastică, dar îl atrag
Justițiar cu orice risc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13215_a_14540]
-
catolic, recunoscut ca atare (p. 99), prin laicitate paradoxală, celibat, castitate, pauperitate și ascultare față de papă. Petre Pandrea știe prea bine că nu ar putea respecta nici pe departe aceste condiții în litera lor monastică, dar îl atrag spre acest model îndeosebi absența izolării, implicarea morală, principiul activ de prezență „în mijlocul lumii zgomotoase, chiar și în toiul celor mai aprige bătălii”, exigențe aflate la antipodul mentalității ortodoxe, construită pe prea multă pasivitate și resemnare. Petre Pandrea este un vitalist prin excelență
Justițiar cu orice risc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13215_a_14540]
-
negocierii perfecte. Este un soi de manual alternativ, cam iconoclast, e drept, pentru o carieră de succes a femeii în societatea (românească, dar nu neapărat) postmodernă de la începutul mileniului trei. Protagonista romanului, avocata Lucia Anabela Hosta, este, la prima vedere, modelul de invidiat al unei femei de succes. Un C.V. beton (a lucrat ca funcționară a ONU în Bosnia, ulterior a absolvit New York University, a activat în cîteva importante firme de avocați din metropola americană pentru ca, revenită în țară, să modereze
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
În timpul turnării filmului am realizat și interviuri, dar nu le-am utilizat în întregime sau chiar deloc în varianta finală a peliculei: interviuri cu Peter Bichsel, pe care Aglaja l-a prețuit foarte mult, care a fost un fel de model pentru ea, cu cea mai veche prietenă a ei, o poetă, Gabriele Markus... Aceste interviuri mi-au adus-o pe Aglaja întotdeauna ceva mai „aproape” și totuși nu le-am utilizat în filmul meu fiindcă nu am dorit ca acest
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
de negăsit în România și care nu erau la dispoziția nici a cercetătorilor din Moldova sovietică. Și am schițat toată evoluția chestiunii cu limba “moldovenească”, cu toate peripețiile ei, cu cotiturile, cu dramaticele schimbări de direcție - scrisul latin sau chirilic, modelul - limba literară sau o variantă regională -, influența limbii ruse, deci întreaga politică lingvistică sovietică de la anii ’20 încoace. - Știu că textele dumneavoastră au fost folosite ca instrumente, ca arme de luptă în anii 1988-1989, cînd s-a desfășurat mișcarea de
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
nici una dintre ele nu va da în prime-time ororile care fac ravagii la noi. În România se preiau dinadins „formatele” dubioase, șușele sentimentaloide, imbecilitățile cu panaș, excentricitățile cu iz scabros. N-am prea observat ca vreun post românesc să imite modelele „main stream” din Vest. Chiar și atunci când cumpărăm un program de succes, o facem trăgând cu ochii la Istanbul. Abili nevoie mare, politicienii Puterii se conformează imediat „formatului”. Culmea e că modelul face ravagii indiferent de vârstă. Fie că sunt
„Care e problema?” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13253_a_14578]
-
prea observat ca vreun post românesc să imite modelele „main stream” din Vest. Chiar și atunci când cumpărăm un program de succes, o facem trăgând cu ochii la Istanbul. Abili nevoie mare, politicienii Puterii se conformează imediat „formatului”. Culmea e că modelul face ravagii indiferent de vârstă. Fie că sunt trecuți prin ciurul și dârmonul comunismului și securismului, fie că abia le-au mijit tuleiele, au un aer comun, inconfundabil, amestec de aroganță, cinism și odioșenie. Îi recunoști ușor după felul în
„Care e problema?” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13253_a_14578]
-
compozitorilor. De la diferite detalii scenice menite să umple unele momente statice ale operei Lot și până la găselnițe de costume, coafură, machiaj, mimică, gestică asociate comicului absurd din Lecția, sau chiar viziunea asupra unui rol secundar - Servitoarea apărând ca un “top model” blond, tapat, cu picioare lungi și tocuri impresionante, totodată cu alură sinistră de cioclu -, Simona Pop arată că știe foarte bine să construiască un spectacol. A avut și cu cine să lucreze, toți cântăreții, fără excepție, fiind profesioniști. Apariții frapante
Spectacole de operă by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13246_a_14571]
-
contratemă, decât, în caz fericit, imitații îndepărtate sau apropiate. În cazul neputinței de a se afilia unui eveniment, ce se prevede a fi viguros, sau, cel puțin, de a-l accepta cu generozitate, contratema se recunoaște în mișcări distructive. De modelul distrugerii am avut îndestulător parte: capul de temă l-au reprezentat „codașii clasei”, care s-au văzut întâimergători prin, mai ales, distrugerea stratului subțire al intelectualității românești de după venirea comuniștilor. Dar bolnav trebuie să fie poporul, când mai marii lui
Tema distrugerii (cu variațiuni) by Saviana Diamandi () [Corola-journal/Journalistic/13231_a_14556]
-
o imagine completă, ar fi trebuit poate ca cele cinci secole de istorie care preced pe cel de-al XX-lea să fie tratate cu mult mai multă atenție. Însemnătatea internațională a orașului, iradierea sa în lumea ortodoxă, modernizarea după modelul Franței lipsesc din carte cu desăvârșire. Dincolo de această remarcă, mărturia doamnei Catherine Durandin rămâne, după părerea mea, foarte prețioasă. Cartea se află sub semnul a ceea ce istoriografia franceză numește “le regard de l’autre”, privire care s-a exercitat asupra
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
său în lume (atașate simbolisticii creștine soterice a gestului miluirii), cu alte cuvinte, el nu e un marginal sau mai rău, un exclus” (p. 94-95). În lumea românească de azi, diversității normale de idei și atitudini i se adaugă presiunea modelelor concurente, uneori contradictorii, din tradiția discursului creștin, socialist sau capitalist. Săracul e demn de compătimire, de admirație („sărac și cinstit”) și, în orice caz, majoritar. Riscă totuși să apară ca un învins sau (cu un termen tot mai frecvent) ca
Sărac, defavorizat, amărît... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13285_a_14610]
-
pe lîngă studiile critice publicate în ultimii ani și o amplă secțiune de portrete și evocări ale unor scriitori din deceniile șase și șapte ale secolului XX, mulți dintre ei uitați astăzi. Dacă despre stilul critic al lui Gabriel Dimisianu (model de precizie și echilibru, care și-a făcut din fidelitatea lecturii principala carte de vizită) nu mai sunt multe de spus după o carieră întinsă pe o perioadă de jumătate de secol, aceste evocări ale vechii lumi literare, făcute cu
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
p. 74) Confesiunile lui Gabriel Dimisianu au un aer de cumsecădenie, de normalitate a trăirii umane, de înțelegere superioară pentru tot ce ține de realitatea vieții literare din epoca respectivă. Este perioada formării sale profesionale de jurnalist și scriitor, cu modelele și deziluziile ei. Timpul admirației nestăvilite (memorabilă este întîlnirea cu Tudor Arghezi, în relatarea căreia autorul reușește să transmită cititorilor întregul fior al emoțiilor sale - vezi pp. 33-36) și al generozității inocente. Rămas tot mai singur în generația sa, Gabriel
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
bolnavi, cu handicap psihic etc.). Iar Basaglia spune că, dacă încercăm să căutăm așa-numita „majoritate tăcută”, la care se referă atîta politicienii, observăm că adevărata „majoritate tăcută” constă dintr-o multitudine de subculturi, care se interferează adesea, conform unor modele ușor de imaginat. - Cred că e un punct de vedere viabil. - Firește, dar nu e singurul. În anii ’60, Rolf Schwendter, un arhitect austriac pe care l-am cunoscut bine, a publicat un fel de preliminarii sociologice la teoria sa
Despre subculturi by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13288_a_14613]