1,324 matches
-
ochilor ei. Nu exista un Ehud Ramon. Sau, mai bine zis exista, dar nu ăsta era numele lui real. Era o anagramă, exact ca acelea pe care Maggie le rezolva cu o viteză uimitoare în adolescența sa, în acele duminici mohorâte, interminabile, de la mănăstire. Ehud Ramon era un învățat, dedicat scoaterii la iveală a secretelor pământului. Dar era un partener improbabil pentru Shimon Guttman, sionist fanatic de dreapta și inamic declarat al palestinienilor. Pentru că Ehud Ramon era Ahmed Nour. Capitolul 12
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
atât funcționarilor cât și patronilor. Mi-am luat obiceiul să ajung la birou cu o oră mai târziu decât ar trebui. Prin urmare sunt mult mai odihnit și proaspăt când ajung și evit prima oră a zilei de muncă, întotdeauna mohorâtă, în care simțurile și trupul meu încă inert transformă orice sarcină într-o pedeapsă. Am constatat că ajungând mai târziu, munca pe care o îndeplinesc este de o calitate mult superioară. Inovația mea în legătură cu sistemul de înregistrare trebuie să rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
gata să atingă podeaua. — O, Doamne! exclamă Ignatius adresându-se vântului. — Ai să-ți rupi târtița, fato, râse doamna Reilly. Ai să-mi găurești bunătate de dușumea. Poate ar fi mai bine să te liniștești, mătușă Santa, spuse agentul Mancuso mohorât. — Drace! Doar n-am să mă opresc acu’, când am ajuns aici, răspunse femeia, ridicându-se ritmic. Cine zice c-o bunică nu mai poate dansa? Ținând brațele ridicate în sus, femeia tropăia pe fâșia de linoleum. — Doamne! exclamă doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Nu mă îndoiesc că au vorbit și despre comportarea și ținuta mea. După ele pot fi recunoscut. Mă îndoiesc că am devenit o legendă. Mi-e teamă că am abandonat mișcarea prea în grabă. Ignatius era încântat. După multe zile mohorâte părea să vină una luminoasă. Am devenit probabil un fel de martir. Râgâi. Nu dorești un crenvurșt? Nu țin seama de culoarea și credința celor cărora le ofer serviciile mele. Paradisul Vânzătorilor a fost un pionier în domeniul aprovizionării publice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
- De ce ești atât de mohorâtă, dragă? - Îmi vine să-mi iau lumea în cap: au tăiat toți stejarii și nu mai găsește omul o ghindă. - Bine, dar cum crezi că ai să poți purta o lume atât de mare pe un cap atât de mic
Între două veveriţe. In: Cs spun necuvântătoarele despre ce gandesc cuvântătoarele by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/564_a_866]
-
puse pe vorbit, s-a însuflețit, iar forța sa personală sau chi, cum ar spune chinezii, era animată și puternică. Biroul său nu este șic sau împodobit ca acelea din alte clădiri din China. De fapt, era chiar șters și mohorât, dar modern și transmitea un sentiment de eficiență. Omul era înconjurat de economiști, urbaniști și consilieri, care ne-au întâmpinat cu toții. A stat de vorbă cu noi timp de mai mult de o oră, pentru a discuta multe dintre problemele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
prima oară În acel loc sau care simțea nevoia să atragă atenția Înainta o altă teorie, iar pentru un scurt interval ceilalți Îi dădeau crezare, cochetând cu noua teorie până când se plictiseau și se scufundau din nou În mlaștinile lor mohorâte. Astăzi, când Caricaturistul Alcoolic a Început să cocheteze cu o nouă teorie privind numele cafenelei, toți prietenii săi - chiar și soția sa - s-au simțit obligați să-l asculte cu atenție, ca un semn al sprijinului lor pentru că, În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de mult obișnuit cu nefericirea și melancolia. Totuși, după ce se Îndrăgostise În secret de o femeie extrem de inaccesibilă, tristețea lui se dublase. Privindu-l, era greu să-ți imaginezi că-și câștiga existența din umor și că din spatele acelui chip mohorât se iveau glumele cele mai hazlii. Deși fusese Întotdeauna un bețiv notoriu, În ultima vreme problemele sale cu alcoolul se agravaseră. Începuse să se trezească În locuri dubioase, În care nu fusese niciodată Înainte. Însă chestia care a pus capac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nimerit drept lângă bolul cu anacard. Apoi repet toată chestia asta Încă o dată pentru a reveni la poziția inițială. Emboîté! — A face balet e ca și cum ai scrie poezie cu trupul, a murmurat Poetul Extrem de Netalentat. S-a instalat o toropeală mohorâtă. Undeva, departe se auzeau zgomotele orașului, un amalgam de sirene, claxoane, strigăte și râsete, Însoțite de țipetele pescărușilor. Au intrat câțiva clienți noi, câțiva au ieșit. Unul dintre chelneri a căzut cu o tavă plină de pahare. Altul a adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nevoite să aștepte aproape o oră până când a trecut pe lângă ele un alt vehicul. Rose a făcut din mână și un camion a oprit ca să le ia și pe ele. Inăuntru erau doi tipi duri cu fețe fioroase, Înspăimântători și mohorâți. Fără să scoată o vorbă, le-au dus până la următoarea stație de benzină. După ce le-au lăsat acolo și camionul a dispărut, Rose a sărutat-o pe Armanoush cu niște buze tremurătoare, aproape plângând de spaimă. — O, Doamne, dacă erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de Filme Ultranaționaliste. — Însă nu cred că avea un tatuaj pe buric! a gângurit el drept răspuns. Și au Început să râdă Împreună, apoi s-au sărutat și s-au Îmbrățișat. Afară, pe trotuar erau câteva mese răzlețe. Un cuplu mohorât s-a așezat la una din ele, apoi un altul și Încă unul cu niște fețe citadine, serioase și stresate. Armanoush le urmărea curioasă gesturile, asemuindu-i cu niște persoanje din romanele lui Fitzgerald. — Avem oarecum tendința să asociem tatuajele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o isterie colectivă. — Ce vrea să-nsemne asta? a Întrebat Armanoush abia stăpânindu-și furia. — Da, ce dracu’ Înseamnă asta? a spus și Asya, fără să-și controleze furia. Scenaristul a lăsat un zâmbet obosit să treacă peste chipul lui mohorât. — Există Într-adevăr isterie colectivă. Nu spun că armenii ar fi isterici sau ceva de genul ăsta, nu mă Înțelege greșit. Este un fapt dovedit științific că colectivitățile sunt capabile să manipuleze credințele, gândurile individuale ale membrilor lor, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
oricât de Înspăimântător ar fi fost, a Început Încetișor, pe neauzite, cu câteva picături de ploaie. Picături răzlețe, vestind catastrofa ce avea să vină, un mesaj pe care nimeni nu l-a observat. Pe cer se adunaseră nori Întunecați și mohorâți, atât de fumurii și de grei de parcă ar fi fost Încărcați cu plumb topit, plin de deochiuri. Fiecare gaură din fiecare nor era un ochi divin care nu clipea, dar care vărsa căte o lacrimă pentru fiecare păcat făptuit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pentru copii erau cele mai vechi povești din lume, prin cuvintele lor vorbeau fantomele generațiilor trecute. Nevoia de a termina această carte era atât de instinctivă și atât de netăgăduit de mistuitoare, Încât era de nestăpânit. Lumea fusese un loc mohorât de când Începuse să o scrie și acum trebuia să o termine fără Întârziere, de parcă de ea ar fi depins ca aceasta să devină un loc mai puțin Înfiorător. — Bine atunci, a ciripit Micul Porumbel Rătăcit. Spune-mi povestea Micului Porumbel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
evident da. Bietul François care se zăvorăște În fiecare zi În apartament, unde nu primește pe nimeni (de parcă ar fi avut vreodată obiceiul de a organiza recepții și de a servi fursecuri), pe vechiul lui scaun În Încăperea cea mai mohorîtă, cea mai Încărcată, cea mai neprimitoare care ar putea exista, și care stă pironit ore Întregi În fața unei mașini de scris mecanice, așa cum nu se mai folosesc decît În regiunile de pe glob unde tot n-a pătruns Încă electricitatea! El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Magdalenei. (M. Baigent, R. Leigh, H. Lincoln, The Holy Blood and the Holy Grail, 1982, London, Cape, XIV) „Mde“, zise Diotallevi, „nimeni nu te-ar lua În serios“. „Dimpotrivă, ar vinde câteva sute de mii de exemplare“, am spus eu mohorât. „Povestea există, a și fost scrisă, cu variații minime. E vorba de o carte despre misterul Graalului și despre tainele de la Rennes-le-Château. În loc să citiți numai manuscrise, ar trebui să citiți și ce apare tipărit la alte edituri“. „Pe Sfinții Serafimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
l-au lăsat puterile. — Am ajuns, Endō. Endō și-a ridicat gulerul pelerinei și a deschis portiera. — Ieși, străine. Picăturile de ploaie cădeau pe fața și pe gâtul lui Gaston. S-a resemnat însă, expunându-și trupul de elefant ploii mohorâte din această țară despre care știa atât de puține lucruri. Șoferul deschise radioul. Se auzea o melodie sentimentală: „Alesul meu, nu fi neîndurător Iubitule, nu fi cu inima de piatră.“ — Eu îmi văd de drum. Șoferul a închis portiera și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
astfel de noapte. „Vreau să omor un bărbat.“ Cu câtă dezinvoltură pronunțase Endō aceste cuvinte înfiorătoare. Gaston nu și le putea scoate din minte. A închis ochii și încerca să doarmă, dar nu putea. Îi rămăsese in urechi sunetul ploii mohorâte care răpăia pe acoperiș. I se plimba ceva pe picioare... purice? păduche? Nu se poate. „Visez probabil, am un coșmar îngrozitor“, își spuse Gaston. Mai stătea la Tomoe. Avea probabil acest vis înspăimântător din pricina plapumei japoneze care i se lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
spre propriul lui cap, luându-se în zeflemea ca s-o facă să râdă. Deoarece exact aceasta fusese și părerea ei despre el până atunci, cuvintele lui ironice merseseră exact la țintă. S-a înroșit, plecându-și ochii. Locomotiva fluieră mohorât. „Personalul de opt și treizeci și cinci în direcția Aomori, via Fukushima, Yonezawa, Yamagata și Akita se pregătește de plecare. Poftiți la peronul numărul doisprezece.“ — Asta e, Gaston, spuse Tomoe atât de încet, încât abia o auzi. La revedere! Gaston îi luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
frumusețea palatului regal și a multor case. Seara, trecând pe lângă cerșetorul de pe treptele paraclisului, am susurat un simplu: „Nimic“. A treia zi, în fine, am fost convocați la curte. În asfințitul melancolic al orașului, căldura umedă de august făcea aerul mohorât și respirația anevoioasă. La intrare, un majordom ne-a despărțit. Gisulf a fost însoțit în sala tronului, iar eu am fost luat deoparte de un arhidiacon. Acesta m-a condus, de-a lungul a trei încăperi ticsite de petiționari, până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în temnița de sus, o hală cu tavanul scorojit de umezeală, dar fără mocirlă și șobolani, și cu o fereastră prin care pătrundea oleacă de lumină și de aer. Printre deținuți am remarcat un tânăr cu o privire isteață, chiar dacă mohorâtă. Am cerut să vorbesc cu el, și mi l-au adus, legat cu o funie de gât. Trupul lui lăsa să se vadă că ducea dorul mâncării, dar ceva putere încă mai avea. Fusese arestat cu două zile în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cuvântul tău? I-am făgăduit: - Îl ai, regina mea. Dorințele noastre pășesc umăr la umăr pe aceeași cărare și, probabil, spre aceeași țintă. Întorcându-mă la Pavia, m-am gândit mult la acea discuție. Ansoald, văzându-mă tăcut și cam mohorât, s-a îngrijorat: - S-a întâmplat ceva, tată? I-am surâs. - Nu. Mă gândeam doar. Orice rău produce și o sămânță de bine și orice noroc ascunde mugurii răului. Cu cât sunt mai mulți, cu atât norocul e mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a tuturor Ioniților din lume, iar acesta era Andrei Ionescu. Așa c-a și intrat în el, să vadă despre ce e vorba, abandonându-și vehiculul și planurile cu care venise. Din Andrei Ionescu viața se vedea în culori cam mohorâte. Omul se gândea cu scârbă la toată mișcarea din încăpere, iar pe Giulia o considera o individă idioată. Ce-i drept, așa și arăta, căci, după ce că își arunca privirea des spre Andrei Ionescu, mai era și-un morgon pe-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
părea o fi o nouă aventură alături de cei care mă susțineau. Ciobanu Simona-Sorina, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Prisăcani - Iași profesor coordonator Adina Brânzea Speranțe spulberate Ziua s-a retras după Dealul Cătunului, târându-și ultimele dâre de lumină. Mohorâtă și aspră, toamna biciuia cele câteva redute verzi cu care pădurea înfrunta inevitabilul. Sfârșitul lunii octombrie era mai friguros ca de obicei. Pitit la poalele dealului, satul parcă ar fi vrut să se ascundă de natura dezlănțuită. Vântul și ploaia
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în fiecare seară. Se bucura ca de un semn bun. Potecuța din marginea pădurii devenea mai puțin greu de străbătut. Parcă plutea încrezătoare că îngerul păzitor o ajuta să meargă mai iute. Halta îi apăru de după un colț, mică și mohorâtă. Dar în ochii fetei părea frumoasă, deoarece aici își va întâmpina mama. Va uita că acum patru ani, în prima zi de școală, a fost singurul copil neînsoțit. Tata era la serviciu. S-a simțit părăsită, a venit acasă și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]