978 matches
-
aflat, cu toții, cuvintele. Erau prea puțini Vindecători ca să țină piept atâtor vorbe, of, of. Prima noapte m-a prins la ieșirea din munți. Soarele nu apusese Încă. Era miezul verii și copacii cei mari abia se clătinau În bătaia vântului molcom ce cobora de pe culmi. Cred că prin acei copaci se ridica apa din pământ, năpădindu-le crengile și frunzele. Mă gândeam la asta. Apa curgea din cer. Intra În pământ. Apoi urca la loc În copaci, până În frunze. Lucrurile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
păcatele vorbirii: ca să nu pierzi șirul vorbelor, trebuie să știi cât se poate de bine ce zice și celălalt. M-am scărpinat În cap: - Cum adică, minte? - am Întrebat În felul meu, iar oamenii se traseră Îndărăt când auziră bolboroseala molcomă a vorbelor Vindecătorului, amestecându-se cu susurul de apă ce curge mereu al gândurilor mele. - Nu știi să vorbești? - Sunt mut. Dar știu cuvintele. Cele mai multe cuvinte. Fu rândul Vindecătorului să se scarpine În cap. - Cele mai?! - se miră el. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
precum racul, dar nu-l ținu mult. - Ți-am zis că cel mai mult Îmi place să mă uit În jurul meu, izbucni el deodată. În plus, tu te gândești prea mult, iar eu prind frânturi din cuvintele alea ale tale molcome și unduitoare. Mai pricep și eu câte ceva, Krog. M-am oprit În loc. - Și ce ai priceput, Enkim? - l-am Întrebat cu vocea din minte, cu cuvintele cele grele care Îl făcură să se facă mic. - Că ai vrea să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se căscară și Începu să respire iute de tot. Ne privirăm doar cât să răsuflăm o dată și, atunci, i-am văzut. Erau peste tot. Am privit de jur Împrejur cu iuțeală și am zărit pe mâna noastră tare o vale molcomă ce se afunda Într-un crâng de copaci pitici, răsuciți, cu scoarță zgrunțuroasă și frunze mărunte. - Pe aici, i-am strigat lui Enkim și am luat-o la fugă spre crâng. - Moru trebuia să-ți zică să iei cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ce doreau să spună. Cu ei era, oricum, greu să te Înțelegi, mai ales că mereu erau Încruntați, de parcă nu reușeau să priceapă nimic din cele ce se petreceau În jur. Tărâmul lor era frumos. Era plin de verdeață și molcom. Ochii se odihneau când te uitai prin satul lor. Era răcoare. Stâncile din jur erau netede și lucioase, ca niște spinări de bouri grași. Se auzeau zgomote potolite de peste tot, de parcă neamul lor n-ar fi cunoscut niciodată necazul, furtuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din ce În ce mai puternice, dar nu știam dacă erau din cauza focului sau pentru că băgaseră de seamă că fugisem. Ne-am trezit pe o culme Înierbată. Luna răsărise și vedeam de jur Împrejur ca În palmă. Pe mâna tare se ghicea o vale molcomă, acoperită cu copacii mărunți care creșteau În acel ținut. - Pe-acolo, Îmi făcu semn Runa și o luarăm la vale În fugă. Ne strecurarăm printre copaci și, În scurt timp, ajunserăm pe malul unei ape curgătoare. Mormăind, Runa trase de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
acela nenumit și am Înțeles că se chiorau după urmele noastre pe care, cum altfel, nu izbuteau să le găsească. Nu trecu mult și câțiva, uriași și femei laolaltă, porniră spre malul celălalt, călcând apa care aici, era mult mai molcomă. - Proști, le-am șoptit alor mei când m-am Întors. Se miră că nu dau de urmele noastre. - Vinas o să știe, zise Runa. Ticăloasa aia știe mereu până la urmă. O să se Întoarcă de-a lungul malului ca să ne caute. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și am coborât nenumărate coline de nisip și, când să se crape de ziuă, am chiuit toți trei, trezindu-l și pe micuțul Unu care se apucă să plângă. În fața noastră se mai Întindea doar o mică bucată de povârniș molcom Înainte să ajungem pe culmea unei dune. Nu ne-am mai oprit, așa cum ne era obiceiul, ca să săpăm groapa pentru casa din piei și am făcut ultimii pași În fugă. Am ajuns pe culme. Ce-ai făcut, Tată, cu noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fost cumplit de cald, iar soarele părea să se Întindă peste un sfert de cer, de parcă dorea să ia În stăpânire văzduhul tot. Pfuuh... Soarele nostru bun, cel pe care Îl așteptam cu nesaț la sfârșit de iarnă... Soarele nostru molcom care topea zăpezi și aducea roșu și albastru În florile mărunte din văi. Soarele care ne cocea merișorii și fragile și corcodușele. Soarele care trezea urșii din somnul de iarnă. Ucigașul de aici, din inima nisipului. Usca și ardea tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
patru labe: ca de obicei, nu voia să adoarmă și se tot zvârcolea În brațele maică-si. Eh, una peste alta, terminaserăm de mâncat și ne petreceam timpul râgâind cu poftă. - Sănătate. Era cald. Aruncasem resturile de mâncare În apa molcomă, iar Enkim se dusese undeva mai sus, la o bulboană curată, cu gând să aducă o burtă de apă. Rămas singur cu Logon, Încercam să aduc vorba despre cele Întâmplate În satul lui căci, deși ne văzusem de ceva vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spus Unu Vis Vis, iar ei au priceput iute ce vroia să spună acest cuvânt, căci despre vise puteau să ne Învețe foarte multe. După mai multe zile de mers, mărunțeii ne scoaseră din pădure. În fața noastră se așterneau dealuri molcome, acoperite cu ierburi Înalte, care se unduiau la nesfârșit către Miazăzi. M-am grăbit să mă cațăr pe dealul cel mai Înalt, doar-doar aș vedea puntea de pământ care o lua către Apus, dar n-am zărit decât un țărm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nesfârșite, și nu ghiceam nicăieri, nici urmă de punte care să ducă spre Apus. Iar deasupra acelor pământuri, văzurăm un nor care părea să nu se termine nici el, acoperind Întreg văzduhul de la Miazăzi. Era cenușiu, era plin de vâltori molcome și, când și când, Îl străluminau fulgere. Ici-colo, lăsa să se scurgă din el coloane vineții de ploaie - era atât de uriaș, de parcă ar fi fost părintele tuturor norilor și, numai când Îl vedeai cum făcea bulbuci precum un terci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Curând, auzirăm și tunetul nesfârșit al Mării celei mari, amestecat cu niște pârâituri ce-ți Înghețau sângele În vine - ziceai că pământul Însuși se rupe În bucăți care se rostogolesc În Marea cea mare. Grăbiți, ne urcarăm pe un deal molcom acoperit de stânci plate și, odată ajunși pe culme, văzurăm În sfârșit capătul tuturor pământurilor. - Tată! - am strigat În minte. Cât vedeai cu ochii, În toate părțile, se Întindea Marea cea mare, așa cum n-o mai văzusem niciodată. Dealuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fel cum știi tu să te cațeri printre stâncile cele mai Înalte ca să privești capra neagră, dacă mai faci cumva asta. Se făcuse noapte când am ajuns noi pe Gemeni. Era un ghețar atât de mare! Unul dintre povârnișurile lui molcome se afunda blând În apă, precum un mal de baltă cuminte și, până și Marea cea mare părea să se potolească În preajma lui. Cei ce ajunseseră Înaintea noastră aprinseseră deja primele focuri, iar câțiva ridicau adăposturi din blănuri În timp ce oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
venit un gând bun doar după ce m-am obișnuit cu mirosul - nu puteam să mă odihnesc, le-am spus celor din neamul Cipusik, Înainte să-i văd pe toți ai noștri ajunși pe Gemeni. Am petrecut toată noaptea pe povârnișul molcom al ghețarului, văzând cum luntre după luntre trăgea la malul lunecos. Spre dimineață, apăru și ultima luntre. Logon era palid și avea cearcăne, dar zâmbea precum un copil. Gheața Îi Înghețase În barbă și pe gene, ochii Îi erau roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
câte unul, În liniște și, după o bucată de vreme, viroaga prinse a se lărgi. Aduna În ea din ce În ce mai multe fire de apă care huruiau vijelios, după care se deschise Într-o vale pe care o simțirăm uriașă după felul molcom și necontenit În care bătea vântul. Călăuzele noastre se opriră și ne priviră lung. - Uite, ăsta e un loc bun ca să Începi o hărțuială. Noi o să ne uităm la voi. Tek Își trimise oamenii În Împrejurimi. Unii dădură de niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bun ca să Începi o hărțuială. Noi o să ne uităm la voi. Tek Își trimise oamenii În Împrejurimi. Unii dădură de niște poteci ce urcau din pereții viroagei prin care tocmai coborâsem, iar alții găsiră În fundul văii nenumărate dealuri și coline molcome, acoperite de iarbă Înaltă și grasă. Parte din vânători se cățărară pe potecile ce mărgineau viroaga ca să pândească venirea oamenilor lui Scept, În timp ce grosul neamurilor noastre se răspândi pe colinele din jur. Luna coborâse deja spre ultima palmă când, sumedenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mea, de parcă mi-ar fi numărat oamenii. Îndărătul lui, Învăluite În colbul stârnit de vântul de Miazănoapte, puhoaiele nesfârșite ale neamurilor ce-mi luaseră urma. Tăcuseră cu toții, și ai lui, și ai mei. Undeva departe, pe un șir de coline molcome, vedeam sumedenie de femei și de copii care se zgâiau la noi. Iscoadele lui Tek Îmi spuseseră că printre ei erau chiar și vânători În putere ce nu aveau să intre În lupta de sânge: voiau doar să vadă cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Pascal se simțea ca sărmanul Dionis pe cale să dea nas în nas cu avatarul faraonului Tla. Pașii îl purtau ca vrăjit prin curtea pustie, pe lângă zidul gol al lumilor apuse. Dintr-o dată huhurezul zbură dintr-o crăpătură a zidului. Zbura molcom, purtat de aripi cafenii. Hu hu! Hu hu! Fără temere, se așeză pe o piatră. În sfârșit veni și ziua când aripatele vorbesc, zise. Și clipi din ochii lui rotunzi. Nu-i așa? ─ Ce-i de mirare? i se răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ceva în halul ăsta. Toată lumea vorbește. Am o consăteancă, Ralița, de i-a tras tac’su internet și ne uităm la saitu cu ăia. Io zic că e prostii, da mai poți să știi? Bătrânul se încingea, cu gesturi rare, molcome. Își petrecea centura prin fiecare baieră, pipăind bentița, asigurându-se că nu-i desprinsă. -Așa zice lumea, continuă meseriașul... Dar poți să știi că-i pă bune? Că ăia vine din Baltă, de unde-a inundat cu baraju și zice că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
lujer înalt, un fel de crin, de răsărită sau poate de gherghină. Un lujer fraged, mlădindu-se sub atingerea pârâiașelor prelinse de-a lungul trupului ei. Un lujer bucuros în răsfățul atingerii sale de lumină, trezit abia atunci la viață și molcom, nedumerit, șovăitor descoperind frumusețile Lumii. Se privi în oglinda mare cât peretele. Un capriciu al arhitectului, din anii când începuseră să câștige mai bine și își reamenajaseră apartamentul. Trecuse Stelian în vremea aceea la minister iar ea, cam tot pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ea, „și-mi arde de prostii.“ Nu se putu abține și se mai cercetă câteva clipe în apele verzui ale oglinzii. Se șterse apoi, îndelung, cu prosopul mare, vișiniu. Trecea dintr-o cameră în alta, leneșă, zăbovind în răsfățul plușat, molcom, vaporos al prosopului. Îl aruncă pe masa din sufragerie și se duse la ușile înalte dinspre balcon. Primul impuls fu să le deschidă și să iasă așa, goală, în aerul dimineții, să desfacă larg brațele și să se lase cuprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vorbește acuma peste tot cum a venit unul din ăia să-și pună potcoave la Gentimir, cizmarul de pe Străduinții? Vă dați seama, potcoave! Dar nimeni nu spune că e halucinații de lume dezorientată! Aulius sforăia ușor. Îl podidise un somn molcom, răsfăț de depărtări și duh de tihnă. Vergilică îl trase ușor de halat. - Dom’ Aulius, Goncea v-a scos atunci, dom’le. El v-a făcut om, să nu uitați asta. Toți îngerii vă lăsau acolo, la zbârnă, mult și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
susul fluviului, de dincolo de ostrovul cu sălcii lascive, cu ramurile împreunate, cu trunchiurile prăbușite unul peste altul, parcă spre a se susține într-o ultimă deznădejde de a rămâne încă în picioare în asfințit, razele soarelui răzbăteau printre strama norilor molcome, rățlețe, biruite. O mână nevăzută le răsfirase rare, împrăștiate peste pietrele debarcaderului, peste șlepul părăsit, ancorat în dreptul fostei mori de piatră, peste anafoarele încrețind Dunărea în mari bulboane, răsucind apa în largi cercuri, un fel de răsfăț al plictisului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mea, nu va putea proba nimic. Așa cum se va vedea, orice investigație efectuată după anul 2013 își va pierde sensul, deci va trebui să fiu crezut pe cuvânt.) - Eu n-am mai pomenit așa ceva, spunea bunicul cu o voce foarte molcomă. Mă uit la tine, mă uit la rezultat și nu-mi vine să cred. Tu ai o minte destupată, te pricepi la calculatoare și chestii din astea, mâine, poimâine o să te cheme să prospectezi în Hermia... - E, o să mă cheme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]