3,169 matches
-
Vărvăreuca s-a aflat în ținutul Iași, ocolul Căinari. Organizarea teritoriului Basarabiei în 6 județe genera mari dificultăți în administrarea ei, de aceea șefii regiunii s-au adresat țarului cu rugămintea de a crea județe noi. La 18 decembrie 1835 monarhul a dispus crearea județelor Soroca și Orhei. În cadrul lor au fost formate și volostile, printre care și Florești, în care a intrat și satul Vărăvăreuca. Guvernul rus îi dăruiește moșia Varvarovca generalului Semion Nechitici Starov (răposta în 1856 și înmormântat
Vărvăreuca, Florești () [Corola-website/Science/299843_a_301172]
-
Relațiile dintre Nekhen și Naqada nu sunt cunoscute dar este posibil ca acestea să se fi unit pașnic cu familia regală Thinită conducânt întregul Egipt. Regii Thiniți sunt îngropați la Abydos. Majoritatea egiptologilor îl consiră pe Narmer a fi ultimul monarh al acestei perioade (deși unii îl plasează în Prima Dinastie, la fel ca și pe cel cunoscut ca Regele Scorpion).
Perioada protodinastică a Egiptului () [Corola-website/Science/303022_a_304351]
-
Prusia asupra drepturilor de succesiune. Frederic, în vârstă de 16 ani, a devenit margraf ereditar de Bayreuth. În 1735, la moartea tatălui său, Frederic devine noul Margraf de Brandenburg-Bayreuth. Are 24 de ani. Frederic are reputația de a fi un monarh luminat. La Bayreuth, Frederick este denumit "cel Iubit". În reședința sa de la Bayreuth, el a promovat științele și artele și a construit numeroase clădiri. Frederic a primit o educație bună și a studiat opt ani la Universitatea genoveză calvinistă. El
Frederic, Margraf de Brandenburg-Bayreuth () [Corola-website/Science/336218_a_337547]
-
de trecere liberă pentru trupele care se retrăgeau din Grecia Centrală. Pe 21 decembrie 1828, ambasadorii Regatului Unit, Rusiei și Franței s-au întâlnit pe insula Poros și au pregătit un protocol, care prevedea crearea unui stat autonom, condus de un monarh, a cărui autoritate trebuia confirmată prin firman al Sultanului. Cele trei puteri propuneau ca granița statului elen să se întindă de la Arta la Volos și, în ciuda eforturilor lui Kapodistrias, noul stat urma să includă numai insulele Cyclades, Sporades, Samos și
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
puteri au căzut în cele din urmă de acord să creeze un stat independent elen, pus sub protecția colectivă a Londrei, Parisului și Sankt Petersburgului și au semnat protocolul din 3 februarie 1830. Una dintre prevederile protocolului prevedea ca noul monarh să fie regele Belgiei, Leopold I. Acesta din urmă a fost însă descurajat de imaginea sumbră zugrăvită de Kapodistrias. În plus, potențialul monarh era nemulțumit de linia de frontieră nou, care era defavorabilă noului stat. Negocierile au fost oprite pentru
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Sankt Petersburgului și au semnat protocolul din 3 februarie 1830. Una dintre prevederile protocolului prevedea ca noul monarh să fie regele Belgiei, Leopold I. Acesta din urmă a fost însă descurajat de imaginea sumbră zugrăvită de Kapodistrias. În plus, potențialul monarh era nemulțumit de linia de frontieră nou, care era defavorabilă noului stat. Negocierile au fost oprite pentru o vreme, după asasinarea lui Kapodistrias în 1831 în Nauplion de către membrii clanului Mavromichalis. Retragerea candidaturii lui Leopold la tronul Greciei și izbucnirea
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
ca urmare a neînțelegerilor dintre diferitele facțiuni politice. După sosirea lui Otto în Grecia în februarie 1833, regența care a guvernat țara până la majoratul regelui a ignorat legea fundamentală iar, după majorat, Otto însuși nu a respectat constituția, domnind ca monarh absolut. Grecia independentă a primit o nouă constituție doar după lovitura de stat din 3 septembrie 1844. Constituția greacă din 1822 a fost un document adoptat de Prima Adunare Națională de la Epidaurus pe 1 ianurie 1822. Acest document a fost
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
fost sărit de la succesiune din cauza retardului mental și a epilepsiei. În 1788, Carol al III-lea a murit iar Carol al IV-lea i-a succedat la tron. Chiar daca el credea profund în sanctitatea monarhiei și a păstrat aparențele unui monarh absolut și puternic, a luat parte doar pasiv la direcția urmată de guvernul său, și a preferat să se ocupe de vânătoare. Guvernarea a lăsat-o soției lui și primului ministru. În 1792, Maria Luisa a reușit să-l înlăture
Carol al IV-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/317667_a_318996]
-
a fost o casă regală europeană fondată de Robert al II-lea al Scoției. Membrii familiei Stuart au devenit monarhi ai Regatului Scoției în secolul al XIV-lea iar ulterior, au deținut poziția de Regi ai Angliei, Irlandei și a Marii Britanii. În total, nouă dintre membrii familiei Stuart au condus Scoția din 1371 până în 1603. În timpul domniei lui James al
Casa Stuart () [Corola-website/Science/330591_a_331920]
-
Anglia și Irlanda. În total, șase din membrii familiei au condus atât Anglia și Irlanda cât și Scoția. După formarea Regatului Unit al Marii Britanii, care a unit oficial Anglia și Scoția din punct de vedere politic, prin "Actul Uniunii", primul monarh a fost Anne, Regina Marii Britanii. După moartea ei, toate proprietățiile au trecut în posesia Casei de Hanovra. În timpul domniei membrilor din , Scoția s-a dezvoltat dintr-o țară săracă, într-un stat feudal prosper, modern și centralizat. Aceștia au condus
Casa Stuart () [Corola-website/Science/330591_a_331920]
-
la tronul Angliei, prin bunica lor reciprocă, Margareta Tudor. Acest lucru a dus, în cele din urmă, la ascensiunea copilului lor, James care devenise Regele Scoției, Angliei și Irlandei în 1603. Cu toate acestea, deși cele trei regate împărțeau același monarh, aveau guvernele, bisericile și institușiile separate. Războaiele au rupt legăturile între Anglia și Scoția în 1639. Acest lucru a devenit parte din ciclul de conflict politic și militar care au marcat domnia lui Carol I al Angliei, Scoției și Irlandei
Casa Stuart () [Corola-website/Science/330591_a_331920]
-
revoltă nereușită din 1745, devenind simbol ironic al revoltei conservatoare și a romantismului. Casa Regală Stuart a dispărut cu moartea Cardinalului Henric Benedict Stuart, fratele lui Carol Edward Stuart, în 1807. Franz, Ducele de Bavaria, este moștenitorul senior curent. Acești monarhi au folosit titlul de "Rege/Regină a Marii Britanii", deși acest titlu nu a avut nici o bază legală până la Actul de Unire care a intrat în vigoare la 1 mai 1707. Din punct de vedere legal, fiecare a ocupat simultan cele
Casa Stuart () [Corola-website/Science/330591_a_331920]
-
și Cruce de Cavaler. Marea Cruce a putut fi acordată, ca expresie celei mai mari favori, cu brilianți. În cei 110 de ani au beneficiat numai 55 de personalități de această onoare. Ca Mare Maestru al Ordinului a figurat mereu monarhul domnind. Prin decretul din 23 ianuarie și 23 februarie 1860, a urmat introducerea decorației de război pentru toate clasele, ca recunoaștere pentru dobândire de curaj și angajament în fața inamicului. Aceasta a constat din două ramuri de laur încrucișate și îndoite
Ordinul Leopold (Austria) () [Corola-website/Science/333502_a_334831]
-
cu o cămașă masculină în noaptea nunții pentru că bărbații erau obișnuiți din timpul instrucției să întrețină relații cu alți bărbați. Tradițiile și obiceiurile trebuiau menținute cu strictețe pentru că societatea spartană să se mențină. În Atena, cetățenii s-au lepădat de monarhi, înlocuindu-i cu oligarhi. Lucrurile s-au complicat. S-au realiniat cu restul lumii prin colonizare și comerț. Bogații s-au îmbogățit tot mai mult. Au izbucnit o serie de conflicte între oligoi și polloi.Doar 10% din opulatia orașului
Antichitatea () [Corola-website/Science/304633_a_305962]
-
-lea. A fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice. Constituția din 1938 se întemeia pe critica regimului de partide și pe doctrina corporatismului. După moartea regelui Ferdinand, sub domnia căruia fusese promulgată Constituția democratică din 1923, noul monarh a devenit Regele Mihai, minor la acea vreme. Astfel, funcția de șef al statului era îndeplinită în numele său de o regență, care nu a reușit să se ridice la înălțimea pe care o impuneau problemele vieții politice românești. În aceste
Constituția României din 1938 () [Corola-website/Science/306177_a_307506]
-
care i-a fost încredințat era foarte sărac și dispunea de o infrastructură și un sistem administrativ extrem de modest. Condițiile care i-au fost oferite erau pentru nivelul Albaniei foarte luxoase, însă totuși foarte modeste comparativ cu alte reședințe ale monarhilor europeni sau cu castelul din care provenea Wilhelm. Era vorba de o casă cu două etaje, cu camere proprii amplasate în jurul unei curți interioare din centrul orașului. Wilhelm de Wied nu deținea multe cunoștințe despre statul și poporul care i-
Wilhelm de Wied () [Corola-website/Science/310163_a_311492]
-
a războiului de uzură și evita bătăliile decisive. El reconstruia cetățile recucerite și le înzestra cu garnizoane puternice, excelent echipate, iar pe prizonieri îi strămuta pe pământurile sale. Puțin câte puțin, influența Niceei în Europa creștea. Speriat de succesele curajosului monarh răsăritean, papa Grigore IX i-a trimis acestuia o scrisoare plină de insulte, amenințându-l cu o cruciadă. Ioan III i-a expediat un răspuns înțelept și foarte caustic, arătându-i, fără echivoc, clerului occidental că ei, ca întotdeauna, își
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
în curând, a trebuit să plătească: înfrânt, el a recunoscut, în anul următor, statul său drept vasal al Imperiului de Niceea. După un succes atât de însemnat, Ioan III se putea socoti pe sine, cu siguranță, drept cel mai important monarh dintre suveranii creștini din partea răsăriteană a Mării Mediterane. Ioan al III-lea Ducas Vatatzes s-a căsătorit prima dată în 1212 cu "Irina Lascarina", fiica predecesorului său, Theodor I Laskaris. Ei au avut un singur fiu, viitorul împărat Teodor al
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
26 martie 1811, rege al Haiti sub numele de "Henri I". Un edict, datat la 1 aprilie 1811, ne anunță toate titlurile sale: În ciuda eforturilor sale de a promova educația și de a codifica legile, Henri I a fost un monarh puțin popular. De altfel, regatul său era în continuu conflict cu sudul republican. Spre sfârșitul domniei sale, opinia publică se întoarce în mod decisiv împotriva lui din cauza „caporalismului agrar”, pe care îl promova pentru dezvoltarea economiei insulei. A ordonat construirea "Palatului
Henri Christophe () [Corola-website/Science/311837_a_313166]
-
(în ) a fost un palat din Paris. A fost castelul de reședință al monarhilor Franței. Palatul se află pe malul drept al Senei, vizavi de Place de la Concorde (Piața Concorde) și la circa 500 m de Louvre. Palatul a fost distrus în anul 1871 în timpul revoltei Comunei din Paris. În zilele noastre, clădirea impunătoare
Palatul Tuileries () [Corola-website/Science/321849_a_323178]
-
stat. regele, în ciuda faptului că puterile sale constituționale erau foarte limitate, exercita o mare influență asupra guvernului, în special la sfârșitul secolului al XIX-lea, perioadă în care scena politică a fost foarte instabilă. Reformiștii și liberalii au considerat amestecul monarhului în politică ca foarte primejdios. Atitudinea negativă a populației față de monarhie a fost întărită de înfrângerea armatei elene conduse de Constantin (pe atunci prinț moștenitor) în timpul războiului greco-turc din 1897. Dorința de reforme era împărtășită de numeroși ofițeri tineri ai
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
negocieze un nou tratat de apărare cu Serbia, prin care s-ar fi asigurat apărarea frontierei greco-bulgare. Constantin a aprobat semnarea unui asemenea înțelegeri doar în condițiile în ce Grecia ar fi fost atacată. După ce nu reușit să depășească opoziția monarhului, Venizelor a adoptat o nouă tactică, permițând trupelor britanice și franceze să debarce în Macedonia, în vederea pregătirii atacului de la [[Campania Gallipoli|Gallipoli]]. Această hotărâre a provocat derută în rândul guvernanților și Venizelor a profitat de acest moment pentru forțarea votului
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
rândul guvernanților și Venizelor a profitat de acest moment pentru forțarea votului parlamentarilor, care, cu o majoritate de 37 de voturi, au aprobat declarația de război împotriva Bulgariei. Disputa dintre premier și rege a atins apogeul la scurtă vreme după ce monarhul a invocat dreptul constituțional de demitere unilaterală a guvernului. Regele l-a forțat în decembrie 1915 pe Venizelos să demisioneze pentru a doua oară și a dizolvat parlamentul dominat de liberali, convocând noi alegeri. Venizelos a părăsit Atena și s-
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
aflată în prezent în Viena, Austria. Fiind unul dintre cele mai importante monumente culturale din țară, el a fost începând cu anii 1960 una dintre cele mai importante obiective turistice din Viena. Palatul și grădinile ilustrează gusturile, interesele și aspirațiile monarhilor din familia Habsburg. Palatul se află la vest de centrul orașului Viena, în cartierul Hietzing. Până în 1642 se numea "Katterburg". În anul 1569, împăratul Maximilian al II-lea a cumpărat o întinsă luncă inundabilă a râului Wien aflată sub un
Palatul Schönbrunn () [Corola-website/Science/296755_a_298084]
-
Al șaptelea Parlament al Marii Britanii a fost dizolvat la 2 iunie 1826. Noul Parlament a fost convocat pentru a răspunde la 25 iulie 1826, pentru un termen de maxim șapte ani de la data respectivă.Termenul maxim a fost redus de către monarhul dizolvării Parlamentului, înainte de expirarea mandatului său. Liderul Conservator a fost Earl de Liverpool, care a fost prim-ministru de la asasinarea predecesorului său în 1812. Liverpool a condus partidul său la trei alegerile generale victorioase înainte de 1826. Liderul conservator al Camerei
Alegeri legislative în Regatul Unit, 1826 () [Corola-website/Science/319622_a_320951]