809 matches
-
aminte decât atmosfera, figurile efemere care populau locul. Între altele, chiar când locuiam încă în strada Romană, îmi aduc aminte de înmormântarea bunicului meu (1946), care s-a petrecut în strada Donici, la căpătâiul căruia a venit să se roage Monseniorul Ghika, prieten al mamei mele. Nu știu de ce rețin prilejul acesta, legat de moartea bunicului, un episod care pentru mine nu are nimic dureros. Amintirile mele dureroase, cum ar zice Dante, cele care poartă durere în ele, în însăși evocarea
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Înainte, papa Ioan al XXIII-lea Îl chemase pentru un schimb de păreri la Vatican. Se cunoscuseră la festivalul de la Veneția cînd tata era cineva un membru important În Oficiul catolic al filmului, iar Ioan al XXIII-lea era Încă Monseniorul Roncalli, patriarhul Veneției. Se dusese și la Chicago, unde fuseseră traduse două dintre cărțile lui și unde ținuse o conferință În engleză În prezența arhiepiscopului local. Pe coperta interioară a celor două cărți publicate de Henry Regnery Company - unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
PF Daniel, Patriarhul țării noastre, și mulți alți înalți prelați au vizitat și cunoscut Biserica Moldavă și pe primarul de Iași, care s-a bucurat de binecuvântarea lor. Binecuvântare pe care am avut-o și din partea Episcopului Bisericii Catolice, de la Monseniorul Petru Gherghel. O legătură prietenească am avut și cu Întâi Stătătorul Bisericii Armene din România, Arhimandritul Datev Hagopian, cu Eminența Sa Rabinul Șef Moses Rosen și cu Eminența Sa Marele Rabin al Genevei, Alexandru Șafran. Chiar și în Cuba am
[Corola-publishinghouse/Administrative/1486_a_2784]
-
masă foloseau cu îndemânare două bețe subțiri și le plăcea supa de varză cu ceapă.” (Însemnările văduvei Costo din Genova). Aceeași ochi bănuitori cu care am fost întâmpinați și la Madrid. Aceleași întrebări, aceleași răspunsuri. Zilele acestea am dat socoteală monseniorului Don Pablo Alla Leone și părintelui Cossudacudo, secretarul particular al cardinalului Borghese. Încă de la început părerile noastre potrivnice s-au înfruntat de multe ori. Ei spuneau că nu mai este nici o speranță pentru munca de propovăduire din Japonia și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
științifice și publice ale acelor vremuri. Acest aspect arată faptul că arhimandritul fusese în contact cu respectivii, care, cu certitudine, l-au ajutat atât pe durata șederii sale în Franța, cât și la publicarea lucrării dedicate țiganilor. Astfel, Șerboianu mulțumea monseniorului Vladimir Ghika (căruia pare a-i fi cel mai recunoscător), lui J. M. Candrea, Alexandru Rosetti (aceștia doi menționați ca fiind profesori universitari la București) dar și principesei Helena Văcăresco 50. Totodată, el își exprima gratitudinea față de trei savanți francezi
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
el să lucreze pentru convertirea țiganilor înspre aceasta confesiune. De remarcat este faptul că pe coperta lucrării sale dedicate țiganilor, publicată în 1930 la Paris, Șerboianu apărea menționat ca profesor la Seminarul din Blaj și, mai mult, el îi mulțumea monseniorul greco-catolic Vladimir Ghica, pentru sprijin. Cercetarea biografiei sale nu confirma faptul că ar fi fost profesor la Blaj. Se pune întrebarea de ce anume Șerboianu și-a asumat, în mod fals, această titulatură. Probabil prestigiul și anumite calcule pragmatice l-a
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
de roman, pe elevii prieteni și totodată dușmani Eddie Amsel și Walter Matern, să învețe acolo, pentru ca, din vestiarele sălii de gimnastică, să nimerească ușor în gangurile joase ale franciscanilor... Și nici atunci când, după câteva luni, profesorul meu de latină, monseniorul Stachnik, s-a întors și a continuat să predea la Sankt Johann, nu am pus întrebări incomode, cu toate că mă bucuram de renumele de a fi nu numai un elev recalcitrant, ci și unul cu gura mare. Și, oricum, el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în romanul meu retrospectiv, Calcanul, un monument imposibil de ignorat acelui profesor de latină și fost președinte al partidului de centru al orașului liber, neobositului apărător al fericitei Dorothea von Montau. El și pustnica gotă. Eforturile lui pentru sanctificarea ei. Monseniorul era cuprins de euforie de îndată ce cura ei de slăbire devenea tema abordată de noi. Cu mare ușurință se lăsa momit să abandoneze țarcul în care creșteau severele structuri sintactice ale limbii latine; era suficient să întrebi de acea Dorothea, sacră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
la chip și la trup. Toate astea, precum și gulerul lui în permanență strâns în jurul gâtului, le-am readus în memorie pentru a evoca un profesor de latină. Totuși, această odă târzie nu ar fi putut fi decât parțial pe placul monseniorului Stachnik. Prea erau antagonice perspectivele din care apreciam viața și moartea prin inaniție a pocăitei Dorothea von Montau. Și, pe la mijlocul anilor ‘70, pe când călătoream împreună cu soția mea prin ținutul din jurul Münsterului, ca să explorez detalii locale din epoca barocă pentru povestirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu zi a bătrânului domn în mijlocul acelor femei care-și duceau traiul lor monahal, pe care numai la sosire le-am văzut la față, în straiele acelea ce acopereau totul. Cochet, așa cum nu se arătase niciodată ca profesor de latină, monseniorul își spunea „cocoș pe cuibar“. Ședea în fața mea, mai rotofei decât îl aveam eu în memorie: bucătăria mănăstirească îi pria. Am trăncănit numai puțin despre cea în sfârșit sanctificată. Pe plan politic, el reprezenta în continuare poziția partidului de centru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ascultat cu plăcere scurta mea relatare despre călătoriile repetate la Gdańsk - „Aud că Sankt Trinitatis a fost reconstruită și că e la fel de frumoasă ca odinioară...“ -, dar, atunci când am încercat să vorbesc despre tăcerea mea de atunci, despre culpa mea neprescrisă, monseniorul Stachnik a îndepărtat-o cu o mișcare a mâinii. Ego te absolvo, mi s-a părut că aud. Somat doar rareori de către o mamă de o pioșenie măsurată să merg la biserică, am crescut totuși, încă de mic, sub influența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nu era lipsit de talent. Trădarea era la ordinea zilei. Era suficient un denunț anonim. În anii aceia, gimnaziști zeloși întru credință își trimiteau destul de des profesorii - cum s-a-ntâmplat un an mai târziu cu dascălul meu de latină, monseniorul Stachnik - la Sttutthof, în lagărul de concentrare. Ea a supraviețuit războiului. La începutul anilor ‘60, când, împreună cu fiii mei gemeni Franz și Raoul, călătoream prin Schleswig-Holstein ca să citesc seara, în public, din romanul meu Ani de câine la Cordes, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ți se pară drumul mai scurt. Mini, în adevăr, începuse a da semne de nerăbdare. - Povestea mică și veche cu un popă catolic caterisit de Mika-Le. E o faptă, cum vezi, ortodoxă. Știi că a învățat un timp la Notre-Dame. Monseniorul avea, pare-se, de la unica lui soră, un nepot unic, scump sufletului său. Băiatul, atunci de vreo 15 am, era atins de gigantism. înalt, dezvoltat, în consecință, anemic și stângaci. Nu se putea învoi cu școala. Nu se potrivea nici
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cei mici. Nu-și găsea atitudinea și asta îi făcea viața nesuferită. N-a mai vrut să urmeze. S-a decis să intre în Seminar la Viena. Simțea vocațiunea. Dar până la finele anului, cum doctorii prescriau repaos fizic și moral, monseniorul a avut buna idee să-1 trimită excepțional să asiste la unele cursuri la Notre-Dame. Maica superioară era buna sa prietenă. . . . Cu fetele, nepotul era tot așa de timid, dar cel puțin nu mai era tachinat. Alesese dintre ele pe cea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cu tot secretul confesiunei, nu știe, dacă nu trebuie. Superioara, care era o administratoare zdravănă, a silit pe bietul popă să fie cât mai precis. A cerut nume și amănunte complete. Când a auzit că e vorba de chiar nepotul monseniorului, ancheta ei a devenit și mai riguroasă. Cât despre Mika-Le, nepăsătoare de secretul confesional, povestise tot colegelor și mai ales distracția enormă pe care i-o procura spaima bietului bătrân la auzul celor mărturisite. îi plăceau de pe atunci jocurile periculoase
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
pe când Nory flecărea despre cunoscuții lor: . . . Era pictorul Greg, malt, încovoiat, cu Mika-Le, lemnoasă și mică, și disproporția lor se proiecta izbitoare. 104 . . . Apoi prințul Maxențiu, livid, cu făinăreasa neagră ca o metisă, pereche fără de simțul culorilor care se îmbină. . . . . . Monseniorul trecea spânatec, cu mâini drepte, rezemate pe genunchi, într-un automobil mare, având alături pe nepotul lingav. . . . . . Elena parcă scotea capul de sub poclitul unei trăsuri de casă; îi recunoștea bandourile negre, lingă ea se vedeau picioarele cu ghete boxe ale
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
omor, Înainte ca ei să mă-ncătușeze. Apucă satârul și Întoarse cheian broască. În clipa aia, a căzut ca electrocutat. A leșinat. Maricica, fata ce se ocupa de igienizarea casei scărilor blocului, speriată peste măsură, de căderea și de leșinul monseniorului, o zbughi-n bucătărie, o apucă, și pe ea, un mic leșin, Își reveni, destul de repede, și-l Întrebă, Încă speriată: da’ ce-i cu mata? Hai, spune-mi. Ce-i cu mata, repede, să-mi spui, cât nu mor
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
stârnită în acel an, 1910, de perspectiva dezlănțuirii molimei dă mărturie și un document provenit dintr-o sursă mai puțin obișnuită în țara noastră, o "scrisoare pastorală", redactată de arhiepiscopul catolic al Iașilor, în legătură cu previzibila apariție a holerei. De fapt, monseniorul Camilli a socotit necesar doar să reactualizeze, în această împrejurare, "epistola" de pe vremea epidemiei din 1893. El le explica acest gest credincioșilor în termenii următori: Spre a preântâmpina orice învinuire nedreaptă împotriva guvernului și autorităților țării, precum și spre a vă
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
în excursii, să coboare de pe vapor (de altfel, nici nu sunt sigur că a făcut-o ia Odesa și la Vama). Noaptea e în "marele salon", iar dimineața doarme până târziu. Cuplul cel mai redutabil este, însă, cel format din "Monseniorul" (Adrian Popescu) și "Biju" (Ioan T. Morar). Preocupat de Sfântul Francisc, "Monseniorul" nu e, totuși, un "franciscan". Are un apetit apreciabil și resursei nebănuite de umor. "Biju" îi vorbește pe un ton ceremonios, ironic: "Monseniore, pot să vă pun sacoșa
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
că a făcut-o ia Odesa și la Vama). Noaptea e în "marele salon", iar dimineața doarme până târziu. Cuplul cel mai redutabil este, însă, cel format din "Monseniorul" (Adrian Popescu) și "Biju" (Ioan T. Morar). Preocupat de Sfântul Francisc, "Monseniorul" nu e, totuși, un "franciscan". Are un apetit apreciabil și resursei nebănuite de umor. "Biju" îi vorbește pe un ton ceremonios, ironic: "Monseniore, pot să vă pun sacoșa lângă a mea?" Intrând perfect în joc, "Monseniorul" îi răspunde cu o
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Preocupat de Sfântul Francisc, "Monseniorul" nu e, totuși, un "franciscan". Are un apetit apreciabil și resursei nebănuite de umor. "Biju" îi vorbește pe un ton ceremonios, ironic: "Monseniore, pot să vă pun sacoșa lângă a mea?" Intrând perfect în joc, "Monseniorul" îi răspunde cu o onctuoasă smerenie, prefăcută, bineînțeles: "De acord, fiul meu". Am înțeles demult, și din ce în ce mai bine, că problemele mele vin din faptul că "racii" n-au destulă imaginație pentru a trăi, total, într-o lume visată, cu mai
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Cei ce nu doresc să meargă la Efes sunt rugați să anunțe asta până la ora 10, la recepție". Eu merg. Vreau să văd orașul lui Heraclit. Și, oricum, dacă n-am "viață de noapte", să am "viață de zi". Cuplul "Monseniorul" ― "Biju" nu și-a pierdut buna dispoziție. "Îmi permiteți, Monseniore, să vă aduc un suc?" îl întreabă "scutierul său pe "franciscanul" Adrian Popescu. Acesta încuviințează: "Bine, fiule, de acord. Dar să fie de portocale". Nu știu mare lucru despre Izmir
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
așteaptă o captivitate de lux, într-un port turcesc unde nu prea e nimic de văzut, putrezește acum într-o angoasă generală. N-am răbdare să rămân în cabină, încît mă asociez unui grup, din care fac parte "Biju" și "Monseniorul", pentru a ne duce să hoinărim prin Izmir. Luăm un taxi până în centru. Taxiurile sunt aici foarte ieftine. Doi dolari ne costă cursa până la intrarea în bazar. Ceea ce e foarte convenabil. Trei ore, apoi, ne minunăm de vivacitatea pestriță a
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
prânz spre Pireu. Și ce căpitan și-ar permite să plece hoțește, lăsîndu-și pasagerii prin porturi străine? Cu toate acestea, câteva clipe, fac calcule nebunești despre posibilitățile de a ajunge, de la Izmir, acasă. Între timp, s-a înnoptat. "Biju" și "Monseniorul" se opresc, gustă din diverse dulciuri (unele se numesc "tulumbe", ceea ce, evident, stârnește veselie). Altcineva ne lămurește, cu maximă seriozitate, că, de fapt, nu e nici o furtună pe mare. N-am plecat ieri și nu plecăm nici azi deoarece a
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
o divinitate necunoscută, care avea luna drept cunună și un șarpe la picioare. În speranța că va primi explicații cu privire la semnificația ei, făurarul i-a arătat mensa celui care, în vremea respectivă, era considerat cel mai expert colecționar de artă: monseniorul Pietro Bembo, venețianul umanist, nobil, iubitor de petreceri, ambasador al Republicii venețiene, secretar al rafinatului papă Leon al X-lea și viitor cardinal. Monseniorul a privit masa, nu a dat nici o explicație, pentru că nu înțelesese nimic, dar s-a arătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]