1,193 matches
-
ele mereu când lumea reală nu era pe placul meu. Acolo, în tărâmul meu, eu eram stăpânul, iar realitatea era guvernată de legile pe care le voiam eu. De ce trebuiau copacii să aibă trunchiul maro, când puteau să-l aibă mov, culoarea care-mi plăcea mie? Și de ce florile trebuiau să fie atât de mici, când puteau să adăpostească o casă mare sub ele, inundând-o cu mirosul lor îmbătător. Era minunat! Era. Am deschis ochii și am dat de realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de invidiat și trăsături diferite ale feței. Cea din stânga, pe numele ei Marcela Plumbariu, avea părul lung până la umeri, dar și-l ținea mereu într-o coadă. Culoarea naturală a podoabei capilare era brunet, dar acum era vopsit într-un mov închis. Ochii îi erau de o frumusețe rară. Expresivitatea lor era de necontestat, iar misterul ce îi cuprindea era desăvârșit de un căprui deschis. Avea o gură mică, limitată de două buze trandafirii ce nu erau niciodată uscate. Nasul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
noi eram mai captivați de acel spectacol al naturii. Lumina căpăta puteri cu fiecare secundă, iar în curând rupturi în nori îngăduiau zilei să-și trimită solii vestitori mai sus, tot mai sus pe bolta cerească. Fâșii de roz și mov, foarte subțiri, crestau cerul întunecat. Noaptea, care până acum veghease asupra orașului și a lumii noastre cu o autoritate neîndoielnică, începea să-și piardă tronul. Domeniile soarelui deveneau din ce în ce mai extinse cu fiecare moment care trecea și umbrele nopții, ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și nu doar În jurul izvoarelor pentru a bea veșnicele paharele de apă? Privirea lui Maigret remarcă pe cineva În mulțime și deveni mai insistentă. Soția lui obsrvă imediat. Crezi că e văduvă? Ar fi putut să-i spună doamna În mov sau În lila, pentru că purta Întotdeauna ceva lila. Probabil că În seara asta Întîrziase și găsise loc doar În ultimele rînduri. Cu o zi Înainte oferise un spectacol neașteptat și emoționant. Soții Maigret trecuseră pe lîngă chioșc la opt seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
a luat masa singură la ea În bucătărie. A spălat vasele, pentru că n-am găsit nici o farfurie murdară, s-a Îmbrăcat și a ieșit, după ce a stins toate luminile. Dacă vă interesează, a mîncat două ouă fierte. Purta o rochie mov, un șal și o pălărie albe. Maigret ezită, dar pînă la urmă nu rezistă și spuse: — Știu... Ați și făcut cercetări? — Nu, dar luni seară am zărit-o stînd În fața chioșcului de muzică unde era un concert. — Nu știți cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Celelalte uși — de la bucătărie și de la dormitor — erau Încuiate pe dinăuntru, cu cheia În broască. În acest salon, exact aici, pe marginea covorului, Hélène Lange zăcea, chircită, și nu arăta deloc frumos, pentru că fusese sugrumată. Încă avea pe ea rochia mov, dar Își scosese șalul și pălăria, găsite În cuierul de pe coridor. Sertarele mobilelor erau deschise și pe podea erau răspîndite hîrtii și cutii de carton. — Viol? — Nici măcar tentativă. Și nici n-a fost furat ceva, după cîte știm. Articolul apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
arhivele Societății. La fel ca prima bibliotecă publică pe care o vizitasem, copil fiind, Încăperea era plină din podea până În tavan de cărți vechi cu cotoare din piele sau pânză - mici pietre funerare pentru idei și istorie, Îmbrăcate În bleumarin, mov, maro și negru, cu titlurile imprimate În litere aurii aproape șterse. În mijlocul Încăperii se aflau scaune Înalte, o masă Îngustă de lemn și dulăpioare care conțineau fișe cu titlurile și autorii cărților. Clasate Între „S“ și „Ș“, am găsit Înregistrări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
-te la marginea lacului și privește cum se ridică ceața“. La șase și jumătate, prietenii mei au atins acea limită. În zori, ceața se ridică de parcă ar fi răsuflarea lacului, iar munții fantomatici dispar În spatele straturilor din ce În ce mai deschise de gri, mov și albastru până când marginile ceții se unesc cu cerul lăptos. Barcagiii opriseră motoarele. Liniște deplină. Munții reflectați În apele lacului Îi făcură pe prietenii mei să se gândească la viețile lor agitate. Oare serenitatea le rămăsese necunoscută până acum? —Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
în regulă... Cred că întreaga națiune americană a luat aminte la cele recomandate de Băsescu pentru cei care ar fi pasibili de a fi atinși cumva de efectele produse prin vrăjitorie. Purtarea în zi de joi a îmbrăcămintei de culoare mov cică ar fi cel mai bun și cel mai recomandat leac, supervizat de Guvernul României. Sunt sigur că măcar trei patru-cinci servicii americane de specialitate m-au spionat prin mijloace specifice, curat americane, și s-au grăbit să mi-o
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
pietrele, apa. Aveau să treacă luni întregi până când Jina să folosească iar culori naturale în tablourile ei, aveau să treacă luni întregi până când peisajele ei să fie altceva decât imagini ale unor tărâmuri de basm compuse din nuanțe de roz, mov și albastru. Jina era conștientă c-ar fi trebuit să-i fie frig la picioare, dar, în loc de asta, ea și le simțea în flăcări. Limbi de foc îi brăzdau tălpile și-i urcau în sus, pe glezne. Căldura a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
scris În mare grabă... Oricum, purtase mănuși groase. M-am Întors pe strada principală exact pe unde venisem Într-o vitrină modernă din colțul de pe dreapta, am văzut un manechin fără picioare atîrnat pe sîrmă, decorat În toate nuanțele de mov. Diverse articole de Îmbrăcăminte - pentru mîini, brațe, bust, picioare - erau atîrnate pe el cu mult gust. Vitrina nu mai avea nici un alt ornament, iar manechinul era În așa fel prins intre oglinzi din toate părțile, Încît aranjamentul ți se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
aici. Poate scriem cartea anul acesta. Sau măcar o începem. Te îmbrățișez cu drag, Mircea On 25 Oct. 99 at 12:05, Mircea Miclea wrote: Azi m-am plimbat cu bicicleta printre dunele de la malul mării. Am găsit un trandafir mov, mare, superb. Ți-l trimit. M On 26 Oct. 99 at 14:32, Mircea Miclea wrote: Mircea: Istoria Oare de ce să scriem despre noi, Mihaela? Îți zic eu că nu merită. Omul e o suflare de vânt pe potecă. Azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
invit să te gândești și pe tine ca pe un caz paradigmatic. Cum a ajuns nepotul și fiul Mircea a lui Miclea, Mircea Miclea, acest fabulos globe-trotter, specialist foarte contemporan, din puiul de țăran care, iată, îi culege un trandafir mov în Olanda prietenei sale din Balcani când ea e tristă, și i-l trimite prin e-mail. Mircea, noi vrem și putem să fim derbedei în scriitura asta. Dar suntem și profesori. Și dorința noastră este să îi încurajăm pe alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
arăta ca acel oraș să fie locuit. Mergeam pe străzi îngrozită, ca în filmul The Day After. La un moment dat, în vitrina unei clădiri turn, am văzut ceva care nu era gri-metalic sau fumuriu: o carpetă colorată în roșu, mov, galben și verde. O carpetă orientală, kitsch, după gusturile noastre. M-am lipit de acea vitrină, ca de un țărm, așteptând să aud un semn de viață. Ei bine, Mircea, la sfârșitul acelei prime săptămâni americane, după ce am înjurat zilnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
jur am văzut clădiri argintii până la cer în care se scăldau fețele altor clădiri argintii până la cer. Totul era pustiu. Am luat-o aproape instinctiv în dreapta. M-am lipit de vitrina unde spărgea monocromia o carpetă colorată în roșu, galben, mov și verde, o carpetă kitsch. În spatele meu, vocea Doinei a fost singurul semn al realității: - Mihaela, asta e carpeta? Eu nu comentez povestea asta. O tac. Mă rog, e mai degrabă specialitatea ta. Un imens câștig al acelei prime Americi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
decis că poți să te miști de colo-colo, pe insule, ce mare lucru să faci pod peste ocean? Hristoase, câtă înmărmurire! Câtă minte și câtă muncă pentru ca, uite, și patru români să își facă festivalul privirii printre pelicani, palmieri, flori mov și grăsuțe, case albe fără parter, ca să se plimbe oceanul când are năbădăi, ambarcațiuni, rulote, vile și viloaie, într-o democrație reală unde se pot întâlni sărăntocul americănesc cu middle-clasul românesc și miliardarii de pe unde or fi. Am să opresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
taburet pirogravat, o toaletă cu oglindă mică, dreptunghiulară, pe care se afla o sticlă lată cu parfum - etichetă străină, pe un macrameu cu împletitură savantă. Când deschisei ușa mânerul scrâșni; Ana aștepta în picioare, tăcută, fixă, îmbrăcată într-o rochie mov a cărei culoare se distingea molatic în lumina veiozei pale dinspre canapea. Mă apropiai fără cuvânt. Nici o tresărire, nici o cută a rochiei ei nu se mișca, poate e numai ideea despre Ana, gândii speriat. Mă aflu în fața unei simple idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
În cursul ultimei săptămâni din luna safar, îmi povesti mama, era după sărbătoarea nașterii lui Mesia Issa - pacea fie cu el! -, Sara cea Bălțată a venit să mă vadă aducând o cărticică învelită cu grijă într-o eșarfă de mătase mov, pe care a scos-o cu mare atenție de pe fundul coșului ei de răchită. „Bine, dar nici tu, nici eu nu știm să citim“, i-am spus, silindu-mă să zâmbesc, însă părea că-și pierduse toată voioșia. „Am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
unei ferestre, iar un soldat imperial a trimis o salvă în direcția lui, fără ca totuși să-l nimerească. — Veșmântul Vostru alb e prea vizibil, Sanctitate! îi spuse însoțitorul său, grăbindu-se să-l acopere cu propria sa mantie, de culoare mov, mai puțin vizibilă. Sfântul Părinte ajunse la castel teafăr și nevătămat, dar epuizat, plin de praf, cu un aer rătăcit, cu chipul descompus. Porunci să fie coborâte grilajele mobile din fier pentru a interzice accesul în fortăreață, apoi se închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mai rămăsese neamanetat din zestrea ei. Îi mituise până nu le mai rămăsese nimic să-i dea. Cam pe atunci, foamea devenise atât de chinuitoare că părea un animal uriaș care-i dădea târcoale. În mintea ei, vinetele creșteau enorme, mov și tari, iar apoi, în tigaie, se înmuiau și aproape se topeau. Bamele erau asezonate cu tamarin și coriandru. Puiul se fierbea cu trifoi și nucșoară. Se gândea la tocat, fiert în clocot, prăjit, feliat, amestecat și ras. — Ce naiba face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ar fi avut mâini, și le-ar fi frecat satisfăcut. Pe bicicletele lor anemice, îmbrăcați în veșminte ponosite, Vultur-în-Zbor și Virgil Jones, Don Quijote și Sancho, se îndreptau spre marea lor încercare. DOUĂZECI ȘI CINCI Toate culorile erau aiurea. Cerul era roșu, iarba mov, apa de un verde aprins. Vultur-în-Zbor clipi, dar ele nu se schimbară. Privi un timp îndelungat scena nepământească și apoi, treptat, pe măsură ce ochii i se obișnuiau cu lumina puternică, totul reveni la normalitate. Se aflau pe malul unui râu. în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
bine croit ca al lui Charles de Groot, numai că pica mult mai lejer pe corpul lui tonifiat; un stil clasic englezesc, pe când domnul de Groot era mai degrabă stilul eurotrash. Până și cravata din mătase cu pete purpurii și mov era de bun-gust, atât cât o permitea situația dată, care nu era tocmai cea mai favorabilă. Nu mi-aș fi închipuit să găsesc atrăgător un bărbat în costum. —... lăsându-te astfel pe mâinile lui David, care nu are ce face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mers direct printre ei și am ieșit fără să mă mai uit înapoi. Afară, seara era mai caldă decât atmosfera întreținută de aerul condiționat din bancă și, chiar dacă soarele apusese, cerul era încă luminos, un albastru levănțică intens, pătat cu mov. Unde trebuie să ajungi? întrebă Sebastian ajungându-mă din urmă. — În Farringdon. — Acolo locuiești? Vreau să spun, ai vrea să te duc acasă? Am clătinat din cap. E OK, mulțumesc. Am să mă văd cu un prieten la un pahar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
un cer a cărui culoare, în anii ’20, era numită cenușă de trandafiri. În Londra, datorită miilor de lumini care sunt aprinse toată noaptea, cerul nu este niciodată negru complet. Cam cu o oră înainte de răsărit ar fi de un mov și mai intens - cenușă de trandafiri, probabil - până când soarele ar începe să-l stropească din nou cu auriu. Eu știu asta cel mai bine. Îl văzusem cum răsare de nenumărate ori. Magazinele erau închise, străzile deja tăcute. Apropiindu-mă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ei de succes. Am privit îndelung peretele din bucătărie, descurajată, mult timp după ce am închis. Pe perete era un tablou pictat de o prietenă de la școala de arte, ca o friză cu fructe exotice în culori neobișnuite: căpșune verzi, roșii mov, struguri alb-argintii, atârnând de o singură viță. Întotdeauna mă făcea să mă întreb ce gust or avea. Pierdusem de mult timp legătura cu fata care îl pictase; plecase în America și nu-mi scrisese niciodată. Puțini dintre vechii prieteni îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]