4,012 matches
-
de căldură topind un strat de gheață, În timp ce fața Îi rămânea serioasă, inexpresivă sau gravă. Mai avea, În afară de acesta, și un alt surâs, mult mai neliniștitor, pe care Îl păstra pentru momentele de pericol ori de tristețe: o strâmbătură pe sub mustață, care i-o deplasa spre colțul stâng al gurii, și care Întotdeauna părea amenințătoare ca o Împunsătură de spadă - de altfel aceasta urma numaidecât -, sau funebră ca o presimțire când apărea după câteva sticle de vin, din acelea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
după câteva sticle de vin, din acelea pe care căpitanul obișnuia să le golească de unul singur În zilele-i de tăcere. Doi litri jumate dați pe gât fără să respire, și gestul acela al lui de a-și șterge mustața cu dosul mâinii, cu privirea pierdută pe peretele din față. Sticle pentru omorâtul nălucilor, obișnuia el să spună, dar niciodată nu izbutea să le ucidă chiar de tot. Zâmbetul adresat mie În dimineața aceea, văzând că l-am așteptat, făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lucrurile la locul, hâc, lor. Prea mult oțel ca să-l risipești așa, de dimineață, don Francisco, Încerca să dreagă lucrurile Diego Alatriste, plin de bun-simț. — Ba prea puțin Îmi pare. Neslăbindu-i din ochi pe cei doi, poetul Își răsucea mustața cu o expresie feroce. Așa că vom fi generoși: câte-o palmă de fiecare din acești hidalgi ce se scapă-n nădragi. Astea erau cuvinte grele, drept care străinii țineau acum morțiș să-și ia spadele și să iasă; iar căpitanul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
serviciu inutile, de care nimănui nu-i păsa nici cât negru sub unghie. Așteptând cu toții prilejul acela fericit care nu apărea niciodată. — De aceea am venit, Diego. Cineva are nevoie de tine. — De mine sau de spada mea? Își răsucea mustața cu strâmbătura aceea a lui care Îi ținea loc de zâmbet. Saldaña râse tare. — Asta-i o Întrebare neghioabă, zise el. Există muieri care interesează pentru farmecele lor, preoți, pentru iertarea păcatelor, bătrâni, pentru banii lor... Cât despre oamenii ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de parlagiu care atât de multe servicii Îi făcuse la temnița municipală. Pe când era ocupat cu toate preparativele acestea, i-am observat pe furiș chipul grav, concentrat: lumina seului Îi scofâlcea obrajii și Îi accentua fina trăsătură de penel a mustății. Nu părea prea Încântat de sine. O clipă, căutându-și spada din ochi, privirea i s-a Încrucișat cu a mea; și ochii-i de culoare deschisă s-au abătut imediat Într-o parte, evitându-mă, de parcă s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lumina pe cei patru bărbați și corpurile masive ale unor vechi biblioteci colbuite și roase de șobolani: era Înalt, slab și tăcut; avea În jur de treizeci și ceva de ani, fața ciupită de vechi urme de vărsat, iar o mustață fină și tușinată milimetric Îi conferea un aer ciudat, de străin. Ochii lui și părul, lung până la umeri, erau negri ca tot restul veșmintelor; la brâu purta o spadă cu o exagerată gardă-casoletă rotundă de oțel și cu o prelungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
dispunea zilnic. Mai sărea În ochi și faptul că era dintre cei care n-au nevoie să amenințe decât o singură dată, și cel mai adesea nici atât. Dar chiar și așa, Alatriste Își răsuci cu două degete un vârf al mustății În timp ce-i susținea celuilalt privirea, Încruntat și cu tălpile bine Înfipte În dușumea, hotărât să nu se lase impresionat nici de o Excelență, nici de Pontifex Maximus. Nu-i plăcea să primească banii În rate, nici să fie probozit, noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
respectuos; dar se ghicea o notă falsă În el. Un soi de insolență, bine disimulată, dar prin aceasta nu mai puțin neliniștitoare. Se uita la mascați cu un zâmbet care era În același timp prietenos și sinistru, mijindu-i de sub mustața tușinată. Nu era greu să ți-l imaginezi schițând același gest, pe când măgăoaia aia a lui de spadă reteza, hârști-hârști, veșmântul unui client cu toată carnea de dedesubt. Surâsul acela era atât de monstruos de simpatic Încât te treceau fiorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
iritat. Căpitanul nu Înțelese bine dacă se referea la căutarea unui Înlocuitor, sau la cineva care să-i facă lui felul dacă refuza noul contract. Posibilitatea ca asta să fie o amenințare nu-i plăcu defel. Din reflex Își răsuci mustața cu mâna dreaptă, În timp ce stânga i se odihni pe mânerul spadei. Gestul nu trecu neobservat de nimeni. În momentul acela, călugărul veni drept În fața lui Alatriste. Chipul lui de ascet fanatic se asprise și mai mult, iar ochii-i adânciți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lui Guadalmedina Îl puseră la adăpost pe ucigaș. Cu toate acestea, neplăcut impresionat, Alatriste avusese timp să ia cu sine amintirea spaimei de pe fața palidă a tânărului care nu dorea câtuși de puțin să se bată cu necunoscutul acela cu mustață țanțoșă, ochi Înghețați deschiși la culoare și aspect amenințător; dar care s-a văzut silit să scoată spada fiindcă amicii lui și doamnele Îl priveau. Fără altă introducere, căpitanul Îi străpunsese gâtul cu o lovitură simplă descriind un cerc Întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ocolind crupa calului, care, simțind frâul liber, Începu să se răsucească pe loc, ridică spada contra celuilalt englez, cel Îmbrăcat În gri și care la lumina fanarului se vădi un om deosebit de arătos, cu părul foarte blond și cu o mustață fină. Acest al doilea tânăr tocmai aruncase frâul calului său și, după ce făcuse câțiva pași Înapoi, scotea cu viteza fulgerului oțelul din teacă. Eretic sau bun catolic, asta punea lucrurile la punct; așa că Alatriste Îl atacă oblu, iar când englezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Îi aruncă o privire disperată celuilalt tânăr, care abia se mai apăra trântit la pământ și, arătându-i-l lui Diego Alatriste, strigă iar: — Cruțați-l pe camaradul meu! Căpitanul Își opri o clipă brațul, descumpănit. Tânărul acela blond cu mustață Îngrijită, cu păr lung nepieptănat din cauza călătoriei, cu elegante haine gri colbuite, nu se temea decât pentru prietenul lui, care n-avea cum să nu fie străpuns de italian. Abia În acel moment, În bătaia fanarului care continua să lumineze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
prin aer cu două retezături feroce de-a dreapta și de-a stânga. — Lasă-l! insistă Alatriste. Italianul Îl măsură de sus În jos, necrezându-și urechilor. La lumina gălbuie a fanarului, chipul lui ciupit de vărsat părea o suprafață lunară. Mustața neagră Îi descoperi Într-un surâs sinistru dinții foarte albi. — Lasă prostiile, spuse În sfârșit. Alatriste făcu un pas către el și italianul Îi privi spada din mână. De jos, incapabili să Înțeleagă ce se Întâmpla, ochii tânărului rănit se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
muștarul de atâtea Întrebări, și Încă mai mult când văzu că interlocutorul lui schița un gest spre punga ce-i atârna de centură, dând de Înțeles că orice cuvânt util putea fi remunerat În mod convingător. Se Încruntă, Își răsuci mustața și Își sprijini mâna de pomoul spadei. — Uitați-vă bine la mine, domnia voastră, zise. Arăt eu a om care-și povestește viața cui vrei și nu vrei? Englezul Îl privi fix, cu mare atenție, și sfârși prin a-și Îndepărta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
se prefac a-i crede. După aceea Însă, Între patru ochi, regele i-a cerut favoritului să cerceteze cazul, iar acesta a promis să se ocupe personal de afacere. Guadalmedina se opri ca să bea vârtos din vin, ștergându-și apoi mustața și barbișonul cu un enorm șervet alb foșnind de apret. Cunoscându-l pe Olivares, sunt sigur că el Însuși ar fi putut monta lovitura; deși nu-l cred În stare să meargă așa de departe. Armistițiul cu Olanda e pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
al odinului de Calatrava; În sfârșit, peste un guler mic și prost scrobit apăru figura unui bărbat având Între patruzeci și ceva și cincizeci de ani, cu cap rotund, cu un păr urât, rar, la fel de tern și de cenușiu ca mustața și bărbuța lui. Totul la el, În pofida Îmbrăcăminții solemne, degaja o nedefinită senzație de vulgaritate de cea mai joasă speță; trăsăturile ordinare și antipatice, gâtul gros, nasul puțin Înroșit, mâinile neîngrijite, felul În care mișca din cap și mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
rele de după, pot depune mărturie. În ce-l privește pe Diego Alatriste, semeția și orgoliul le avea pe dinăuntru și se manifestau doar În tăcerile-i Încăpățânate. V-am mai spus că, spre deosebire de mulțimea spadasinilor și bătăușilor care Își răsuceau mustața și vorbeau cât mai gălăgios pe străzile și În toate locurile de clacă ale Curții, pe el nu l-am auzit niciodată grozăvindu-se cu amintirile lungii lui vieți militare. Însă, uneori, vechii camarazi de arme strânși În jurul unor stacane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
adresa, fapt care Îl făcu pe Alatriste să se Încrunte. Nu-i plăcea Întorsătura luată de discuție. — Mi-e indiferent dacă vă plictisește sau nu, replică el. Mie nu-mi place să asasinez prinți În necunoștință de cauză. Își răsuci mustața, prost dispus. Nici să fiu Înșelat și folosit ca ultimul neștiutor. — Și nu te Îmbie curiozitatea, interveni fray Emilio Bocanegra, care asculta cu atenție schimbul de vorbe, să afli ce i-a Îndemnat pe câțiva oameni drepți să plănuiască morțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ani, când acesta ți-a salvat viața. Mă Întrebă doar atât: dacă mă simt bine; iar când i-am răspuns că da, Își puse spada sub braț și cu celălalt Îmi Înconjură umerii, ajutându-mă să mă ridic. Făcând aceasta, mustața lui mi-a atins o clipă fața și am văzut că ochii săi, mai deschiși la culoare ca niciodată În lumina lunii, mă observau cu o fixitate ciudată, de parcă atunci mă vedeau prima oară. Muribundul gemu din nou, cerând spovedire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
strângându-și unicul pumn care Îi mai rămăsese. Ereticii ăștia nu știu decât de frică... Asta-i recunoștința lor pentru ospitalitatea oferită de regele stăpânul nostru! Încuviințau precaut cei de față, printre ei aflându-se doi presupuși veterani cu niște mustăți formidabile, care nu auziseră În viața lor o detunătură de archebuză, doi sau trei pierde-vară, un student de la Salamanca purtând o capă ponosită, deșirat și famelic, pe nume Juan Manuel de Parada, sau de Pradas, un tânăr pictor sosit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe spadasini mijindu-și puțin ochii, ca și când vroia să-și Întipărească mutrele lor În minte. Și-n plus, domnia voastră are suficiente necazuri ca să nu se mai Încurce și cu ale mele. Don Francisco rămase tăcut un moment. Apoi Își răsuci mustața și, potrivindu-și ochelarii, le aruncă o privire hotărâtă și furioasă celor doi. — Oricum, conchise, dacă iese cu scandal, doi contra doi mai merge. Poți conta pe mine. — Știu, zise Alatriste. — Jap, jap și șo pe ei. Poetul Își sprijinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
fost prima oară când l-am văzut, deși urma să mai am apoi și alte ocazii; dar Îmi voi aminti mereu Înfățișarea lui sexagenară și gravă, demnu-i aspect clerical Întărit de hainele negre, chipul uscățiv și părul cărunt tuns scurt, mustața cenușie și zâmbetul cordial, puțin absent, parcă ostenit, pe care ni l-a dăruit tuturor Înainte de a-și continua drumul, Înconjurat de dovezile noastre de prețuire. — Să nu-l uiți niciodată pe omul acesta; nici ziua aceasta, Îmi zise căpitanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
privească piesa. La ambianța aceasta gălăgioasă și fascinantă contribuiau din plin și femeile, care Într-un vârtej de rochii, mantii, mantile și evantaie intrau În galeria lor, unde erau de Îndată săgetate de ochii nenumăraților amorezi ce Își răsuceau falnic mustața prin balcoanele și curtea incintei. Și ele se băteau pe locuri, și nu o dată a trebuit să intervină ocârmuirea ca să potolească țipetele și certurile iscate În spațiul rezervat lor. Pe scurt, gâlceava și Încăierările din cauza locurilor sau a intratului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
părut că schimbă o privire de Înțelegere cu alți doi care tocmai intraseră pe una din porți și se plasaseră destul de aproape. Felul lor, al tuturor, de a-și purta pălăriile Înfundate pe ochi și capele răsucite pe un umăr, mustățile bătăioase și bărbuțele de țap, cicatricile de pe obraji, poziția lor cu picioarele larg desfăcute, privirea haină, totul Îi dădea În vileag ca fiind ucigași năimiți. E adevărat că de oameni ca ei era plin corral-ul; numai că aceștia patru păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe neobservate la Începutul primului act. Am văzut atunci pentru prima oară trăsăturile pale, părul blond și ondulat pe frunte și la tâmple, și gura aceea cu buza de jos groasă, tipică prinților din Casa de Austria, neacoperită Încă de mustața țanțoșă pe care avea s-o arboreze mai târziu. Monarhul nostru era Îmbrăcat În catifea neagră, cu jabou plisat și apretat, cu bumbi sobri de argint - ascultând primul de decretul de austeritate Împotriva luxului Curții, pe care tocmai Îl promulgase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]