1,094 matches
-
pe acesta cu câțiva ani, dar l-a văzut, alături de simbolism, ca pe ultimul cuvânt al geniului omenesc. Articolele Poezia viitorului (1892) și Simbolismul (1901) sunt cele dintâi manifeste ale simbolismului în literatura română. Poetul are noțiunile de sugestie, de muzicalitate, de sinestezie, ce îl sincronizează cu simbolismul. Totuși, în fața triumfului european al acestui curent (între pionierii căruia se numără și prin colaborarea la revista „La Wallonie”), se va retrage pe poziții romantice și clasice. M., care în 1880 dăduse prima
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
mai semnificative ale literaturii antice târzii. Limpezimea discursului, chiar a celor mai complexe secvențe speculative, puritatea stilului, care se întoarce la clasicismul ciceronian și îl îmbogățește cu întorsături preluate din Seneca, rafinamentul compozițiilor lirice inserate în cadrul dialogului, animate de o muzicalitate insolită, cu ecouri din liricii latini, mai ales din Horațiu și Stațiu, toate acestea sunt calități care dovedesc că ultima operă a lui Boethius este și cea mai reușită din punct de vedere artistic. Într-adevăr, și ca filosof și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ar fi acelea care îl vizează pe E. Lovinescu. Respingând tălmăcirile în proză care redau doar ideile, nu și „sufletul” vechilor poeți și refuzând totodată versiunile românești în ritm antic ale lui Ștefan Bezdechi, traducătorul propune echivalări apte să transmită muzicalitatea originalului prin mijlocirea metrului modern. SCRIERI: Basmul celor patru zodii, [Craiova], 1926; Cartea cu lumină, Craiova, 1926; Însemnări literare (1924-1926), Arad, 1926; Milliarium, I-II, București, 1936-1941; Pentru clasicism. Fapte. Idei. Oameni. 1926-1936, Craiova, 1937; Destinul împărătesc al poetului, București
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
a readuce un mare scriitor în atenția publicului românesc după o lungă perioadă de interdicție. Criticii au remarcat frecvent virtuozitatea stilistică a traducătoarei, capabilă să păstreze „toată subtilitatea expresivă a sondajului psihologic” (Al. Balaci) și să echivaleze exuberanța lexicală și muzicalitatea frazei lui D’Annunzio, bunăoară. Un filon bine reprezentat în activitatea de transpunere și de prelucrare de texte desfășurată de L. pe durata mai multor decenii este cel al literaturii pentru copii: de la Cuore de Edmondo de Amicis până la Bertoldo
LAZARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287762_a_289091]
-
fi ucis într-un bombardament declanșat asupra vasului. Cele două volume de versuri publicate antum, Apocalips terestru (1932) și Somnul singurătății (1936), pun în evidență o poezie care a stârnit controverse, etichetată fie „ermetică”, fie mesageră a unui „fals ermetism”. Muzicalitatea poemelor lui R. impresionează, însă alăturările de cuvinte sunt șocante, bizare, menite a se încadra cu orice preț în tendințele novatoare. Se disting, totodată, atât accente argheziene, cât și macedonskiene. Nesedimentată, permeabilă la influențe, nu ocolește nici poezia lui B.
ROBOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289290_a_290619]
-
dificil de transpus. Criticii care au comparat diferitele versiuni ale poeziei Sara pe deal au dat întâietate variantei sale, meritul ei fiind „unitatea, măsura - intuitiv găsită sau conștient aplicată - pentru consonanța stilistică, respectiv fonetică. Versiunea sa mijlocește cel mai bine muzicalitatea originalului” (Horst Anger). Varianta lui R. se apropie cel mai mult de originalul românesc, cu toate că traducerea nu este fidelă din punct de vedere metric. Trecut-au anii... și Mai am un singur dor, în tălmăcirea sa, răspund celor mai exigente
ROTH. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289389_a_290718]
-
Prima carte a lui R., La țărmul grânelor (1988), cuprinde poezii marcate de o notă de vitalitate, învăluite într-o atmosferă senină, vrând să sugereze consonanța dintre afectivitate și natură. Poetul optează consecvent pentru tiparele prozodice de sorginte clasică, păstrând muzicalitatea versurilor, necesară exprimării sentimentelor de optimism, tandrețe, melancolie. Este o lirică solară, cu mult vegetal, cu topoi ca pădurea sau satul, în linie tradiționalistă: „Le curge morilor pe scoc / mereul murmur de noroc / în satul meu ca un ulcior / ochi
ROSIORU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289382_a_290711]
-
existențial, cu sentimentul dezolării și al extincției, de care încearcă să se salveze mai întâi prin iubire, în poeme precum Dorință, Captivitate, Numai torța ta, Scufundă-te în depărtarea luminoasă ș.a. Uneori versul ritmat păstrează o cezură interioară, o anume muzicalitate, alteori reflexivitatea, insinuată în primele plachete, capătă aspect discursiv, iar mai rar parabolic (Ce este?, Zodie, Vine seara, Cine ești? ș.a.). O orientare singulară în poezia lui Ș. se afirmă în volumul Rugă pentru cei blânzi (1999). Celui ce a
SANDRU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289462_a_290791]
-
vorbind despre dăruirea de sine a poetului hărăzit să refacă perpetuu datele primordiale ale existenței umane („În suflet claun prefăcut/ ia morțile de la-nceput./ De câte ori am râs și-am plâns/ un lanț s-a rupt, un lanț s-a strâns”). Muzicalitatea versificației, dar mai ales șlefuirea limbajului imagistic în metafore uneori abstruse, cultivarea sinesteziei combinatorii („Un fir de plumb îngheață/ azurul din vocale;/ miroase a pădure de pini/ cu foșnet frig.../ Cântă păuni în lună/ pe marginea sticloasă/ a celui mai
STOICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289955_a_291284]
-
simple înșiruiri de imagini, din natură sau cu trimitere la arta greco-romană, întâmplări mărunte, senzații, stări de moment, meditații. Toate relevă sensibilitate, o imaginație vie, activă, transpuse, totuși, în texte prea tributare efortului de compoziție și unui stil încărcat, chiar dacă muzicalitatea, sugestia nu lipsesc. Materialitatea concretă, prin selectarea unor elemente care nu recompun existentul, ci doar îl figurează vag, ca în vise, sau poate mai exact, sugerează propria realitate interioară. Ovid Densusianu văzuse în versurile lui mai întâi un „lirism primăvăratec
STOIKA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289959_a_291288]
-
mai semnificative ale literaturii antice tîrzii. Limpezimea discursului, chiar a celor mai complexe secvențe speculative, puritatea stilului, care se întoarce la clasicismul ciceronian și îl îmbogățește cu întorsături preluate din Seneca, rafinamentul compozițiilor lirice inserate în cadrul dialogului, animate de o muzicalitate insolită, cu ecouri din liricii latini, mai ales din Horațiu și Stațiu, toate acestea sînt calități care dovedesc că ultima operă a lui Boetius este și cea mai reușită din punct de vedere artistic. într-adevăr, și ca filozof, și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
apar linia, punctul și emulsiile transparente. Viziunea grea, încărcată de sevele imanenței și, în ultimă instanță, tipică pentru o privire de pictor, este radical înlocuită cu una de grafician. Golul capătă o pondere covîrșitoare, aerul circulă nestingherit prin interstiții, iar muzicalitatea compozițiilor, cu ritmurile ei impalpabile, excită eterul și îl pregătește pentru întîlnirea cu marile armonii. De la materie la semn, de la pictură la radiografie, de la observație la aspirație și de la păcat la mîntuire, iată un itinerariu moral și o posibilă definiție
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
și personaje închipuite își precizează net configurația și caracterul de vis suav și fantast într-o formulă ludică și fantezist livrescă. Însă, în ciclul final (Judecătorul pleacă), apar și semnele unei schimbări de tonalitate. Virajul către notele grave, renunțarea la muzicalitate, apelul la nuanțele mai sumbre ale valorilor plastice anunță un contrapunct necesar. Lirismul dobândește dimensiunea meditației, vizibilă în distanțarea ironică; în spațiul edenului miniatural își face apariția un „loc rănit”: „Soldatul din tine e mort / Artistul, singur / Poezia se destramă
BOJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285798_a_287127]
-
evocare nostalgic înflăcărată a „munților mei prieteni”, cu „pădurile, gorunii”, a minerilor, a primelor iubiri, toate acestea filtrate prin ceața luminoasă a amintirii. Cărțile tânărului Ș. anunțau un viguros poet al marilor aspirații și întrebări, care știa să evite prin muzicalitate și rigoare alunecările în retorism. Jurnalul de front - publicat postum (1968) de un bun prieten, Laurențiu Fulga, sub titlul Carnetele unui poet căzut în război - conține notații de pe câmpul de luptă, consemnări de lecturi făcute pe apucate, confesiuni vibrante către
SIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289711_a_291040]
-
Al. Macedonski, ci mai degrabă în Mihai Eminescu. Chiar dacă se diferențiază de eminescianism și de toată poezia românească anterioară, cu toate că iese din orizontul rural și cântă orașul, parcul, marea, plecările, tărâmurile exotice, cultivă stările evanescente, crepusculare, visarea, privilegiază simbolul polisemantic, muzicalitatea, respinge expresia discursivă, practică versul liber și sugestia, s. românesc exprimă o sensibilitate mai apropiată de cea eminesciană decât de cea a lui Macedonski. Așa se explică larga receptare a influenței lui Verlaine, a celorlalți „poeți blestemați” și rezistența la
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
și Premiul Național pentru poezie. Lirica lui S. se situează, începând cu versurile care compun placheta Din trâmbițe de aur, în atmosfera simbolistă, cu o înclinație accentuată spre decorul baroc. Se întâlnesc aici toate elementele recuzitei simboliste: vis, senzualitate, erotism, muzicalitate, dar din cauza discursivității, greu de evitat și ulterior, estetica proprie orientării este trădată în spiritul ei. Poetul adoptă „strategia” retorică tipică - numerele mistice: șapte balcoane, șapte cupole, sau culorile ermetice: etajera neagră, noaptea violetă, arbori albaștri ș.a.m.d. - și
STAMATIAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289848_a_291177]
-
studiilor ei universitare, dar au fost active și afinități, consonante cu propria fire. În plus, dificultățile de transpunere fiind mai speciale, S. răspunde provocării de a găsi echivalentul exact al cuvântului românesc și de a lucra cu răbdare de artizan muzicalitatea versului. Cele mai multe piese cuprinse în Paysages, dar și în Plomb, transpuse din G. Bacovia, relevă „inventivitatea și forță cu care se păstrează inventarul lexical al originalului, sporindu-i expresivitatea prin mici modificări de timp, persoana, substantivizări ale verbului etc.” (Mircea
SERRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289645_a_290974]
-
Botta, autorul Întunecatului April, de care îl apropie și capacitatea de a-și întrupa anxietățile și de a le pune în scenă. Păstrând din faza inițială, de la „Alge”, câteva elemente suprarealiste, poetul se întoarce adeseori la versul clasic, valorificându-i muzicalitatea, ca în Chemarea: „Mă miră, mă miră/ O carte, o liră/ Un vis, un catarg/ Cum stau și respiră/ Cu malul conspiră/ Să fugă în larg”. SCRIERI: Omul ciudat, pref. Nicolae Țone, București, 1998; ed.îngr. și pref. Nicolae Țone
SESTO PALS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289648_a_290977]
-
revue”, ,,Nouvelles littéraires” și la ,,Cahiers jaunes” (cu cronică de film). A mai semnat Ernest Spirt, Ernest Cosma și Armând Lanson. În epoca debutului sau românesc S. pare atașat, cel putin formal, paradigmei clasice de poezie, atent la prozodie și muzicalitate, cu un lexic apropiat de al lui Ion Barbu din perioada lui parnasiana. ,,Geometria” versului deconspira că modele tutelare pe Gérard de Nerval și pe Stéphane Mallarmé. Dar, ca și la Tristan Tzara, cel dinainte de dadaism, tiparul ,,academizant” îmbracă o
SERNET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289644_a_290973]
-
mai multe istorioare lirice (Păpușarul) sau poeme-joc parodice, „cu poante” optzeciste (Frumosul prinț). În versurile din cartea următoare, Înfriguratul fierbinte (1980), autorul pierde acea simplitate și inocență care îi marcaseră debutul, conferind liricii sale, chiar dacă nu una foarte personală, o muzicalitate plină de farmec. Un elan epopeic, combinat cu tentația experimentării discursului poetic extins, compus din secvențe narative, îl împinge către o prolixitate opacă și obositoare. Narația respectă un fel de traseu inițiatic, trece însă prin registre și modalități foarte diferite
SIMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289674_a_291003]
-
sunt finalitatea scrisă a acestei poezii, superioară ideii de scris”. „Poezia metalingvistică”, aleasă de acest poet care corupe conceptele prin fantezia lui derutantă, ar putea fi astfel definită: o poezie care nu se mai bizuie pe formele tradiționale de seducție (muzicalitate, pitorescul limbajului, ermetismul gramatical, metafora fastuoasă etc.); o poezie care să apropie versul de „limbajul 0” al expresivității, adică un vers care să fie memorabil, emblematic prin chiar simplificarea maximă a limbajului; o poezie care să vorbească nu numai despre
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
mai eterogen, încercând să aproximeze poetic „treptele” convertirii spirituale. O ruptură nu se produce, doar că „entropia” se transformă în „epifanie”: nu lipsesc stranietatea, imagismul, acum mai concentrat, livrescul, o anume „tehnicitate” a discursului, conținutul conceptual, ermetismul. Se remarcă însă muzicalitatea, „murmurul de cânt monodic” bizantin (Radu Petrescu) și esențializarea lirismului, efortul de a transpune o experiență spirituală. Unele texte rămân totuși cvasiincomprehensibile, spre exemplu primul poem, Geometria sau căutarea drumului, excesiv de conceptual. Altele, precum Balada păsării, șochează, din contră, prin
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
Deși contemporan cu cele mai „neliniștite” spirite ale veacului, el se apropie prin vers mai degrabă de înaintași precum Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Coșbuc, iar predominantă rămâne factura sămănătoristă, cu toată atmosfera și motivele ei. Nostalgia proprie sufletului moldav, muzicalitatea versurilor - în care ritmul și rima constituiau condiții obligatorii, puse în valoare de sonet, formă predilectă la T. -, elogiul adus peisajului natal și eroilor neamului sunt câteva dintre însemnele unei lirici „de o cumințenie desăvârșită” (G. Călinescu). SCRIERI: Albastru, București
TUTOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290317_a_291646]
-
transmis cu uimire și cu glas șoptit. Versurile din Viori fără amurg (1969) aduc în plus ironia și umorul, în maniera romanțelor minulesciene. În Elegie cu Francesca da Rimini (1971) U. atinge o maturitate poetică evidențiată de timbrul pur, de muzicalitatea de cantilenă, ca și de ideea originală a cărții. Fiecare piesă este gândită ca o confesiune a unuia dintre personajele feminine celebre create de literatura universală: Emma Bovary, Kira Kiralina, Ofelia, Anna Karenina, Penelopa, Euridice, Beatrice ș.a., poetul surprinzându-le
URECHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290372_a_291701]
-
versului în ritm popular. Cele patru secvențe ale cărții (Însemnele, Sonetele, Sentimentele, Baladele) se caracterizează prin luciditate și rigoare, cu trimiteri transparente la Ion Barbu: „Aleph vibrând, /Pol criptic, în fapt inexistând/ Îl afli teoretic, postulând” (Modul barbian), dublate de muzicalitatea preluată direct din cântecul folcloric: „Auzit-ați de un Vlad/ Dus de mic la Țarigrad/ Să deprindă din Coran/ Suflet rău de otoman?” (Balada Vladului). Tonul și tematica se diversifică în următoarele plachete, În punctul de criză (1981) și Sonete
VASILIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290462_a_291791]