1,287 matches
-
se avântă în calvacadă, spărgând liniștea stihiei cu sgomote tunătoare. Ogarii latră, fug și sar sprințari, iar gonacii în ițari albi fac ziduri strângătoare în jurul vânatului. Prințesa Margareta Mușat întemeietoarea dinastiei mușatine, plecată-n șaua grea, zvâcnește înainte ca o nălucă albă. În ceasul bun lipsit de piază rea, urmată de curtenii în alai, apucă și întinde săgeata cu ascuțiș de andrea în arc, și în zbor sbârnâitor o lasă să se ducă. Se umple de zvon tot plaiul Carpatin, calul
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
urâți și fioroși cu iataganele în mână. Roman puse mâna pe paloș și începu să hăcuiască în ei, dar fără spor, tăia aerul, tătarii rămâneau întregi, fără să se sinchisească prea mult, își agitau în continuare iataganele. La cucurigul cocoșilor, nălucile au dispărut. -Domne, dar ăștia-s strigoi-spuse Domna Anastasia. -Voi întări gărzile-decise Roman. -Tată, n-ar fi mai bine să-i alungăm cu usturoi-sugeră prințul Bogdan. -Da. Să-i afumăm și cu tămâie, -adăugă coconul Alexandru. -Să-l chemăm și pe
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
vieții voievozilor, sacrificiile și suferințele acestora. Versurile mărturisesc nu atât compasiunea poetului, cât îndurerarea față de soarta unor oameni considerați mult apropiați lui, legați de el sufletește. Forța emotivă sporește în poezia Noapte roșie: învins, un bătrân voievod fuge „ca o nălucă, prin vifor, prin noroi”, fără să simtă că din răni „îi curge mândrul sânge pe platoșă șiroi”. Gândind însă în urmă, își amintește că „plăpândele domnițe în lanțuri zac robite” și că „tăiați pieiră coconii amândoi”, și atunci se întoarce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
Crai de Curte: Pașadia, «Eu» și Pantazi. Toți brăzdați de dungile negre ale duhului impus: principiul de pierzare care e Pirgu. Eroul romanului e tocmai acest grup stelar, cumpenind lumile de aur și azur ale lui Pașadia și Pantazi, alungând nălucile Penei și Ilincei, gravitând în jurul lui Pirgu, centru fictiv și brut. E prima dată în literatura noastră, și a doua oară poate în literatura universală (cazul lui Dostoiewski, mai complex, trebuind cercetat cu altă grijă), când natura planetară se substituie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
urmelor mimează hărnicia estivală a nenumăratelor insecte mai degrabă invizibile, este adevăratul trup al tăcerii, mîna sonoră care ne mîngîie fruntea și ne aduce În starea de benefică torpoare. Covorul roșu Apariția unei veverițe este similară cu aceea a unei năluci. O suită scurtă de zbughiri și de neșteptate Încremeniri. Cu schimbări imprevizibile de direcție Între ele. Înainte de a dispărea cu totul În spatele unui trunchi de copac. Expresia hipomimă a veveriței, ca și Întreaga ei postură, sînt acelea ale unui chip
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
spânzurase. Și aici, ca în Desfigurații, fluxurile vieții interioare, marcate acum de mari tensiuni, de cutremurări distrugătoare, sunt dezvăluite verosimil. Situația structurantă din roman - pasiunea a doi frați pentru aceeași femeie - este prefigurată în schiță de nuvela titulară a volumului Nălucile (1945). O femeie pendulează între doi bărbați, care însă nu sunt frați, și în Episod. În Cei trei o fată își dispută un băiat cu sora acestuia. Celelalte nuvele expun situații și mai puțin obișnuite, ciudate sau patologice. Venit să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288263_a_289592]
-
să moară și O picătură de sânge, descriu agonii. Romanele din perioada socialistă evocă schematic și tendențios, în spiritul vremii, realități din lumea țărănească argeșană dinaintea și din timpul primului război mondial. SCRIERI: Crinii roșii, București, 1925; Desfigurații, București, 1935; Nălucile, București, 1945; Călătorii, București, 1946; Marele ospăț, București, 1947; ed. (Viața în oglinzi), București, 1970; Fruct nou, pref. Octav Șuluțiu, București, 1948; Pe văile Argeșului, București, 1950; O vară la Șipotul Fântânilor, București, 1957; Neuitatele călătorii, București, 1958; Câte se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288263_a_289592]
-
oglinzi), București, 1970; Fruct nou, pref. Octav Șuluțiu, București, 1948; Pe văile Argeșului, București, 1950; O vară la Șipotul Fântânilor, București, 1957; Neuitatele călătorii, București, 1958; Câte se petrec pe mare, București, 1962; Versuri, pref. D. Micu, București, 1966; Desfigurații. Nălucile. Viața în oglinzi, îngr. și pref. Eugenia Tudor-Anton, București, 1990. Traduceri: Arkadi Gaidar, Timur și băieții săi, București, 1950 (în colaborare cu V. Cărăușu); Alina Centkiewicz, Czeslaw Centkiewicz, S.O.S. Oameni pe banchiză, București, 1965 (în colaborare cu Iosif
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288263_a_289592]
-
el se situează deci în afara ordinii universale, nu era prevăzut în nici un plan divin, nu e deloc clar care-i e locul printre ființe, nici măcar dacă este ființă. Se întreabă, retoric, daca omul nu e cumva, de fapt, doar o năluca. Este și aici tributar concepției lui Schopenhauer despre lume, pentru care Dumnezeu, dacă a făcut această lume așa cum este, "eu n-aș vrea să fiu Dumnezeu; mizeria acestei lumi mi-ar face să sângereze inima", lumea asta nefiind, în viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
legătura cu trupul, Petru nu mai poate păși pe apă: „Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. / Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au spăimântat, și au zis: «Este o nălucă!» Și de frică au țipat. / Isus le-a zis îndată: «îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!» / «Doamne», I-a răspuns Petru, «dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape.» / «Vino!» i-a zis Isus. Petru s-a
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
mii de ani n-am mai prânzit și n-am mai stat la cină Parcă de veacuri, parcă de mii de ani am suge fier, am roade bolovani, și-am hăpăi moloz și rogojină. Ziua pândim cu nările în vânt năluca unui abur de mâncare. Ziua pândim cu nările în vânt poate din cer, din iad sau din mormânt, să ne arunce resturi ca la fiare. În bezna nopții ne visăm strigoi cum ne-nfruptăm din hoit fierbinte. În bezna nopții
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
un marfar) care trec zilnic prin stație. Într-un asemenea calm plat, cu orizontul obturat din toate direcțiile, unica notă de culoare o procură amintirea trenului misterios care - la ora trei și șapte minute în fiecare noapte - trecea ca o nălucă prin gara (cu o oarecare importanță) de unde șeful a fost cândva exilat. Tot eșafodajul de normalitate cotidiană a personajelor se sfărâmă în țăndări în momentul în care trenul-fantomă își face intempestiv apariția la acest capăt de lume, ademenind pe unul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287369_a_288698]
-
în viitor: "vom ședea", "mi-i spune", "mi-i ținea". Formele de viitor popular susțin trăirea comuniunii prin iubire ("voi fi roșie ca mărul"), dar și descătușarea sentimentală, dorința izolării de lume prin iubire. În final, fata dispare ca o nălucă (fusese o simplă iluzie), iar geniul rămâne consecvent lumii Departelui. Sintagme precum "dulce minune", "iubirea noastră" aparțin visului care se spulberă, iar geniului îi rămâne chemarea fără ecou: "Floare albastră! Floare albastră!" Geniul își află fericirea în "nori și-n
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
azi e proprietarul celor o sută / [...] Ianus refuză teroarea / celor două fețe dintâi / se rupe de mit și devine / un oarecare / ca mine / ca tine”. Sigiliul trecerii, carte a ritului sacrificial al transgresiei, desfășoară, într-o scenografie cu spectre, iele, năluci și aburi stihiali, motivul abolirii hotarelor prin combustie erotică: „E beată de lumină și iubitoare / [...] Veșmântul pe trup i-a luat foc. / Trece strălucind ca o torță / curând va incendia orizontul coborând peste liniștitul foburg / flacăra unui al doilea amurg
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
mătase albă, dănțuind. Împăratul făgădui pe una dintre fete aceluia care va afla unde Își tocesc condurii fetele noaptea. Însoțindu-le nopți de-a rândul, domnița cea mică se Îndrăgosti de flăcău și atunci farmecul căzu, palatul pieri ca o nălucă, iar flăcăul se căsători cu fata cea mică. Basmul Inelu fermecat are ca nucleu epic secvența pețitului, iar inelul reprezintă aici simbolul legământului dintre doi tineri. Un flăcău frumos și Înstărit merge În pețit să găsească pă unde ar fi
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
un titlu sugerînd și el evanescența, deși În regim mai sumbru - Temnița de fum - o similară deschidere dinamică se conturează, semn ale nesiguranței și precarității ființei, dincolo de postura contemplativă invocată: Pace În inima voastră. În pura Oră oprită cu-o nălucă-n casă Rotiri prin veșnicia ca o axă Cu-oceanele, ca vorbe, umplând gura. ....................................................... Târât În larg. Ce bărci mă vor aduce Spre stâncile de var ca o chemare Și-apoi spre alte stânci? Spre ce răscruce Mulțimi schimbate-n
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
au accente meditative care par să vină din elegiile lui Lamartine. A debutat în proză cu un eseu intitulat Moarte („Albina românească”, 1841), poate o traducere, în care dispoziția cogitativă e străbătută de reflexe romantice (despre nestatornicia soartei, despre oameni - „năluci trecătoare”). Într-un alt eseu, în forma unei povestiri cu tâlc, Nici o faptă fără plată sau Filosofia unui nefilosof, idealismul mistic (credința în providența care repară orice strâmbătate) se asociază cu intuiția legăturii inextricabile între fenomene. Între apostrofa vehementă la adresa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
Baudolino decide să se încredințeze vieții imaginare. Cu presentimentul de a survola, de a se ridica deasupra încercărilor realului, în universul lumilor simulate. O culminație a inventivității trangresive a romancierului, chiar dacă în lumina izvoarelor livrești, este iubirea lui Baudolino pentru năluca blondă, însoțită de licorn în preajma lacului chiparoșilor. În acel climat suprasaturat de fascinație, moarte, iubire, Baudolino are revelația perfecțiunii divine cu chip de ypatie, o emanație a unui tainic gineceu, menit să perpetueze memoria virtuoasei și înțeleptei Hypatia. Vestală a
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
că întorcându-se acasă cam pe la miezul nopții și fiind puțin amețit trecea pe un loc viran și a văzut o femeie complet goală, despletită cu o mătură într-o mână și cu un făraș în cealaltă. Alerga ca o nălucă și în urma ei, o mulțime de șobolani. Când l-a văzut pe om, a luat-o spre pădure. O altă situație mi-a prezentat o femeie în vârstă din satul Baranca. Există în acest sat o familie cu oameni așezați
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
Ținutul morților este singurul loc din universul homeric unde Forța care poartă lumea, care este lumea, e absentă. Acestor umbre fără cuget, fără voință și fără pasiuni nu le este nici măcar urât, plictisul fiind doar o tânjire a vitalității. Și nălucile acestea nu sunt nici măcar mohorâte sau triste, pentru că de fapt nu mai sunt. Față de ele până și materia, mineralele sau metalele, apele și norii, vântul și focul par înzestrate cu un fel de conștiință și de pătimire, pentru că sunt expresia
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
dat la despărțire lui Patrocles. Cât au stat lângă Troia, până i-a despărțit moartea lui Patrocles, și-au fost tot timpul alături, de-a lungul atâtor zile și atâtor nopți. Stăteau de vorbă, rămânând departe de tovarășii lor: Patrocles, nălucă, își amintește de asta și după moarte. Cel mai în vârstă îl îngrijește pe celălalt în toate privințele: îi pregătește de mâncare, dă de lucru captivelor și celor câțiva mirmidoni care trăiau în preajma lui Ahile; serile, stă și îl ascultă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
și le-au ridicat un mormânt la marginea mării, pe un promontoriu înalt. Când a coborât în Infern, Odiseu s-a întâlnit și cu umbra înlăcrimată a lui Ahile, care îl întreabă cum de-a ajuns acolo, în tărâmul morților, năluci nesimțitoare ale muritorilor istoviți și stinși. Apoi îl întreabă dacă știe ceva despre Peleu și despre fiul lui, Neoptolem. Ulise nu știe să-i spună nimic despre foarte bătrânul lui părinte, doar că pe Neoptolem l-a adus el însuși
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
strigoi sau ca focuri înșelătoare prin beznă. Iar la ultima ispravă a celor trei nerozi, chiar lângă peșteră: „Se aude larmă de vânătoare. Intră diferite spirite în chip de câini și-i pun pe fugă. Prospero și Ariel îi asmut.“ Nălucile de câini au chiar și nume: Mountain, Silver, Fury, Tyrant. O dată izgoniți, Ariel primește de la Prospero instrucțiunea: „Te du și dă poruncă la moroi / Să-i scuture la-ncheieturi cu junghiuri, / Să-i vâre-n colici, și la trup să
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
o zvânte în bătaie. Dar soarta lor a fost nemiloasă. Erau pândiți din apropiere de cete de viteji care îi răpuneau. Nimeni nu risca să rămână în urmă. Erau hărțuiți din toate părțile. Voinici călare apăreau și dispăreau, ca niște năluci, din pâlcurile de pădure. Îndoiala se adâncea cu fiecare zi petrecută în aceste pământuri blestemate. Știau că nu aveau decât să lupte pe viață și pe moarte. Înfrângerea le aducea un sfârșit groaznic. Înfipți în țepe aveau să zacă, în
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
rezervor ce-mi întreținea privirea care fără nicio eroare/ dădea conture perfecte și imense tuturor lucrurilor certe/ devenite fantomatice în acest moment cu semnificație intensă de plecare.// Târziu a venit destituirea mea din anotimp!/ Prelungă ca o figurină de El Greco năluca mea valsată de platani/ pe bemoli ar fi vrut să mimeze cumplita ei aventură/ dar parafrazele lui Noiembrie exprimau suficient drama clanului meu de golani". E un joc de-a retorismul romantic fără însă ca asta să facă textul să
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]