717 matches
-
neauă, Arde-atît, încît cu el Aș aprinde-o steauă. {EminescuOpIV 505} Ș-apoi taci ca nu cumva Să audă-o floare C-ai șoptit așa ceva; Din ascunzătoare S-ar roși - mai, mai așa Cum o oarecare. Cum te uiți așa, năuc, Și-n gândiri te-nsinguri, Ești tu ziua lângă nuc, Ești tu noaptea-n crânguri, Să te iau și să te duc, Să fim numai singuri. Ș-atunci n-om vorbi de fel: Vorba este pleavă. Când se iubesc doi astfel
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
va reacționa. Deși În pragul epuizării, continua să se solicite, așa cum ar fi Încurajat un partener mai puțin priceput. La un moment dat, surprins de propria-i viteză și forță, rămase În așteptarea următoarei mingi, cu un rînjet de școlar năuc. Deși spre treizeci de ani, avea părul deschis la culoare și aspectul tineresc al unui angajat abia ieșit din adolescență. Hotărît să mă prezint, mi-am croit drum spre teren. O minge mi-a trecut razant pe deasupra capului și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pe spate, în câmp și cu brațele desfăcute, părea ca o cruce a lui Vayu, ca și cum păcatul crestase locul în care să se întoarcă. Frigul iernii trecuse, dar lăsase în el o îngrijorare mocnită. Nu se mai simțea atât de năuc, între oameni necunoscuți, învățase limba și, din când în când, vorbe simple, ca „bună ziua“ ori „să-ți fie de bine“ își vărsau înăuntrul lui liniștea prietenoasă. Câmpul îi dădea pacea ce îi lipsise. Peste ea, venea tăvălug patima femeilor darnice
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și-atunci, în aburul împletit cu fum și cu izul iute de carne friptă. Avea părul strâns într-o coadă la spate și era echipată ca un jocheu, cu chipiu și cizme de călărie. Îți lipsește doar calul, îi spuse năuc, fiindcă n-o auzise apropiindu-se. — Doar atât poți, Homer? Te credeam mai artist! Calul, uite-l în câmp! Îl privi aiurit și fără să creadă: era un cal negru, cu o pată între ochi, fără șa și nepriponit, o
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
gândea despre ea, ceea ce nu i se mai întâmplase. Corpul ei satinat semăna cu o vioară de mare preț. Își mângâiase arcușul pe corzile ei, ca un somnambul, fără să recunoască vreo notă. Tot ce mai păstra din acel cântec năuc al primei lor nopți erau atingeri și șoapte, o electricitate a trupurilor, care răspândise scântei când se apropiaseră. Nu se îndrăgostise. Era mai mult de atât - o lăcomie a fugarului, când își caută un refugiu. Veterinara vorbea puțin. Cel mai
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
le va tăia pe din două. Ce-au avut oamenii ăștia în cap când și-au răspândit curțile în halul ăsta lipsit de noimă? Și proprietarul, prietenul dumitale, Godun, cum de le-a vândut astfel? Omar îi privi dintr-odată năuc, ca picat din lună. El, care nu avea parte din întinderea de pământ pe care o puteai cuprinde cu ochii, niciodată nu se gândise la ceea ce alții știau deja: Godun feliase din câmp ca din cozonac și se îmbogățise însutit
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
proaspăt. O vecină cumpărase un giulgiu și au căptușit pe dinăuntru lemnul coșciugului. I-au pus mortului sub cap o pernă. Tot în ziua aceea, văduva a bătut telegramă la rude, în provincie, să vină la înmormîntare. Era nedormită și năucă de cap. Abia a avut timp un ceas, două să se odihnească. La cimitir -lau pornit a treia zi pe Gogu. Dricul a sosit numaidecât după prânz. Cioclu au cărat sicriul până la poartă. Au venit și popa Metru cu dascălul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că Violet trăgea la măsea pe ascuns, dar nu se știe niciodată. —Violet, vrei să te așezi un pic, cât timp Hazel își face scena cu Paul? sugeră MM. — Da, poate. Îmi pare așa de rău, repetă Violet, care părea năucă. Nu știu ce mi s-a întâmplat. Capul... mi se învârtește... ca titirezul. Rosti ultimele cuvinte mult prea rar. Sophie, îngrijorată, sări și o ajută pe Violet să se așeze pe un scaun în camera pentru aranjamente florale, lângă sala mare. Hazel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Potențialul meu vizitator fie nu dădea de sonerie, fie își exprima o tandra considerație față de nervii mei alegând să nu mă trezească chiar dintr-odată. Înfășurată în kimono, am luat-o în jos pe scări și am traversat camera, încă năucă de somn, uitându-mă pe vizor cu privirea împăienjenită. După care, am început laboriosul proces de descuiere și de deblocare a ușii, cu mâinile care-mi alunecau stângaci pe încuietori. În sfârșit! zise Sally, care intră și mă sărută pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
care l-am pierdut de ani îndelungați. Când dragomanul soliei otomane a tălmăcit aceste vorbe, întreaga adunare n-a mai avut ochi decât pentru mine, iar Guicciardini a răsuflat ușurat. Eu însumi nu aveam pe buze decât un singur cuvânt, năuc și incredul: — Harun! Mi se spusese, într-adevăr, în ajun că ambasadorul Marelui Turc se numește Harun Pașa. Dar nici măcar o clipă n-am văzut nici cea mai mică legătură între el și prietenul meu cel mai bun, ruda mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Că bătrânul a trișat. A spus că e acolo, dar nu era. —Sau că Uri te-a mințit. Te-a trimis după cai verzi pe pereți în pivnițele alea, ca să se ducă să-și ia singur moștenirea. Poate. Chiar și năucă de durere și furie, Maggie lua în calcul această posibilitate. Până la urmă, înțelegea acum, orice fel de trădare era posibilă. Uri ar fi putut înscena focurile de armă de pe șosea, din acea dimineață și apoi s-ar fi putut duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
aici... E acolo o fântână, o fântână pe care o ținem încuiată. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Străbătut de un fior.): Secături! HAMALUL: Cum? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: De ce o țineți încuiată? Cine vă dă voie să încuiați o fântână? HAMALUL: He-he-he... Păi... (Năuc.) Păi, cum? Păi, dacă n-o încuiem... vreți să se scufunde păsările în ea? Să spurce apa? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Din nou înfrânt.): Da... Așa e... (Brusc începe să-și agite brațele.) Am amorțit... Am amorțit în scaunul ăsta. HAMALUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
plăcea să țin acea ușă Întredeschisă; prin ea priveam somnoros tremurul aburilor de deasupra băii din mahon, flotila fantastică de lebede și bărcuțe, sau mă priveam pe mine cu o harpă Într-una din bărcuțe, sau o molie păroasă zburând năucă În lumina lămpii cu kerosen, sau fereastra cu vitralii de dincolo de baie și cei doi halebardieri ai ei alcătuiți din dreptunghiuri colorate. Aplecându-mă din locșorul meu călduț, Îmi plăcea să-mi lipesc mijlocul frunții, mai exact ophryonul ei, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și storcând amintirii voluptăți răvășite, închipuind alte și alte minuni în ziua care începe să se reverse. Nu am chef de nimic în astfel de dimineți. Acasă, la țară, ieșeam în grădină și pur și simplu stăteam și mă uitam năuc la lumina care se-așeza peste lujerii înrourați ai porumbului, peste tufele roșiilor, peste frunzele hreanului, cu bobi lucitori de rouă, peste buruieni, peste via vecinului, vedeam răzarea Soarelui, în aburul dimineții, cum trece pe uliță, ducându-se cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din ceea ce ar fi putut să-mi tulbure plăcerea pură a fiecărei clipe. Descoperisem o libertate care mă amețea. O trăiam din plin, fără să-mi dau seama că libertatea aceea mă înlănțuia încet, încet, fără scăpare, închizându-mă, cocon năuc, în gogoașa nimicului. A rămas acea noapte de la „Melody“ închisă în mine ca urma unui cuțit despicându-mă, împărțindu-mă pentru totdeauna între cel ce am fost și cel care am devenit. A rămas cu toate ale ei, ca și cum fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și le-am adus pe cele pentru lectură. Îmi blestemam aiureala, speriat că, la întoarcere, va ieși rău. Voi fi sfâșiat, credeam. Atunci, traversând zorit parcul, m-am încrucișat cu Ester. N-o văzusem de ani buni. M-am oprit năuc în fața ei. Și ea a rămas să caște gura. N-am mai apucat să-i văd reacția. Am ridicat doar neputincios din umeri, cu brațele spre cer, și am zbughit-o spre ieșirea de la Conservator. Locuiam, pe atunci, pe Spiru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un nod gros, ca o măciucă. L-am luat în mână, ca și cum mă pregăteam să trag clopotul. Mi-a trecut doar prin minte gândul că aș putea să mă spânzur cu acea funie de clopot, în acel chioșc. Un gând năuc, zburătăcit ca fulgii care continuau să cadă. Am zâmbit, înduioșat de vedenia mea spânzurând de limba clopotului. O imagine ca oricare alta. Nu mă impresiona. Știam doar că, și spânzurat, tot trebuia să mă întorc la Ester. Ea era, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
beției, i-am arătat sticla, atras, ca papuașii dezalcoolizați, de eticheta frumos colorată? Am băut acasă, după tipic, votcă (alcool) cu suc de roșii. Era luni seara. M-am trezit joi dimineața, învelit cu covorul de lângă pat. Eram în pijama. Năuc, greoi, războlit, ca după un chin pustiitor. Nu mă simțeam prea rău. Picioarele se umflaseră și m-am încălțat cu o pereche de pantofi mai ușori, de vară. Era sfârșit de octombrie, plouase și până în stația mașinilor m-am și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
citesc la petrecerea aceea de la J.J. Nu am mai apucat. Întâlnisem acolo o femeie de care fusesem îndrăgostit în studenție și mă pierdusem cu totul în neprevăzutul întâmplării. Privind forfoteala din crâșmă, dezmeticindu-mă încet--încet din duhul beției de peste noapte, năuc, simțeam că pierdusem poate însăși puterea mea de a scrie, atâta câtă mi-o știusem. Mă gândeam, posac, de parcă dintr-odată îmi văzusem tot viitorul, că atunci, în noaptea aceea, odată cu povestirea pierdută, îmi sfârșisem însuși destinul meu literar, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o adevărată carieră literară. O tristețe a zădărniciei în fața întâmplărilor vieții tale, când, prins deodată în neștiutul lor, te trezești neputincios, neajutorat, aruncat în voia unor neînțelesuri cu care nici măcar nu poți crede că lupți. Tot așa m-am pomenit năuc în fața neînțelesului când, în urmă cu foarte mulți ani, venind de la doctorul F., unul dintre filateliștii pe care îi cunoscusem la Ester, s-a întâmplat ca tocmai în după-amiaza aceea țiganii să-mi fure în aglomerația din autobuz portofelul. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
umplut capul cu fel de fel de povești, care mai de care mai aiuritoare, oferindu-mi chiar o sumă destul de frumoasă pe el, prea bine știind că nu-l voi vinde. Ca să mi-l fure, peste câteva ceasuri, țiganii... Priveam năuc în jur când am coborât în stație, nevenindu-mi să cred că portofelul dispăruse, că rămăsesem fără timbrul cu marele fluture, că pierdusem, astfel, și ultima urmă palpabilă a prietenului meu din R., a anilor petrecuți acolo, a tuturor visurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din ceea ce ar fi putut să-mi tulbure plăcerea pură a fiecărei clipe. Descoperisem o libertate care mă amețea. O trăiam din plin, fără să-mi dau seama că libertatea aceea mă înlănțuia încet, încet, fără scăpare, închizându-mă, cocon năuc, în gogoașa nimicului.“ Aici e situat chiar începutul: graba spre o ședință a viitorilor comuniști din facultate, plină de promisiuni, va devia într-o izbucnire rebelă, ce conduce firul Textului în chiar inima întunericului: prima beție solitară, plină de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
parte e mai grea. Nu-mi iese întotdeauna. Ascultă... Tu ce-ai să faci cu banii? Raul Ionescu își ridică bărbia. Părul scurt îi cădea peste frunte, iar ochii malițioși râdeau. ― Am să-mi cumpăr un harem. Celălalt îl măsură năuc. ― Un harem?! Ce să faci cu el? ― La asta încă nu m-am gândit. ― Hm, ești un tip ciudat. Eu cel puțin știu. Am să clocesc fluturi uriași, cu aripile colorate. Adică albastre cu pete roșii. ― O să fie formidabil. ― Bineînțeles
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
apă. Melania Lupu se aplecă. Șopti sub masă: ― Mirciulică? Hai dragul meu, domnul acela nervos a plecat. Știi că nu te mint niciodată. Cotoiul își arătă capul mare. Privi circumspect în jur și-i sări în poală. Dragu o contempla năuc. Pe neașteptate, doamna Miga izbucni într-un râs isteric. Canalul căsca o gură neagră. Inginerul se aplecă încercînd să străpungă întunericul cu lanterna. Mirosea greu, muced, un iz compact din care aveai impresia că ai putea rupe bucăți. Măsură din
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ei. ― Care ei? Sânt mai mulți? Lămurește-mă! ― Grăbește-te! răspunse fără legătură doamna Miga. Grăbește-te și nu anunța pe nimeni. Te rog din suflet! Pentru noi, pentru... Convorbirea se întrerupse. Alexandru rămase cu receptorul în mână privindu-l năuc. Sări din pat și începu să se îmbrace febril. " Ce să fac? Ce trebuie să fac?" Luă toți banii din casă și ieși uitând lumina aprinsă. Sub cristalul de pe noptieră, râdea Elvis Priesley într-o cămașă roșie, sub o pălărie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]