1,580 matches
-
Cristea) și care nu era decât o "tentativă de contestare violentă" a acestuia, Theodor Codreanu realizează un... sinoptic al Galaxiei Grama (termenul, sintagma îi aparține lui D.R. Popescu), mai ales după război și cu deosebire după 1989 când campania împotriva "naționalistului" Eminescu devine de-a dreptul furibundă, țintindu-se în fapt, ființa noastră națională, românismul. "Nimic nu se produce la întâmplare precizează Theodor Codreanu. Faptul depășește cadrele unei experiențe strict personale și arată o devenire tragică a intelectualității românești, în ultimele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Ierunca, Monica Lovinescu, ultimii doi devenind însă ulterior adversari ai direcției naționaliste, un compromis mult mai grav decât altădată al lui Sadoveanu sau Călinescu. După 1990, România a căzut din nou pradă Zodiei Cancerului. Frica de a fi taxați drept naționaliști i-a făcut pe mulți să bată în retragere. De pildă, Victor Rebengiuc care a recitat Doina lui Eminescu pe 22 decembrie 1989, la Televiziunea Română, refuză s-o mai facă pe 13 mai 1993. Pe acest fond socio-politic și cultural
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dimensiunile sale orfice și zalmoxiene. E o atitudine de "hibrid cultural" pe care un Bălcescu, un Eminescu, un N. Iorga, un Mircea Eliade, un Hașdeu, un Blaga și, bineînțeles, un Cezar Ivănescu n-au avut-o niciodată. Europenismul nostru aparține naționaliștilor români. Și o spune cu riscul de a-și dubla numărul dușmanilor politici care l-au hărțuit toată viața, l-au năpăstuit de a fi făcut poliție politică ori l-au dat pe mâna minerilor care l-au strivit în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
părăsi patria pentru un culcuș mai cald e treaba trupului, nu a spiritului"; Fiecare om are o muzică a lui, interioară, tot ce nu intră în consonanță cu ea rămâne de-a pururi străin și pierdut"; Cine se teme de naționaliști înseamnă că are ceva de ascuns împotriva națiunilor"; "E ușor pentru omul postmodern să fie rațional de vreme ce nu mai are sentimente. Dar vezi bine, sentimentele fiindu-i pervertite, și mintea îi este la fel"; "Adevăratul cosmopolitism este încununarea naționalismului"; Cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cea mai curată limbă română, oferă opere de căpătâi literaturii române, semnează pamfletul pomenit Un patriot român. Ceea ce a ironizat el a fost demagogia patriotardă, românismul de paradă, pe care și Eminescu le-a condamnat cu vehemență, iar mai încoace naționalistul Cioran s-a îndurerat de "neantul valah". Dacă naționalismul lui Eminescu este în afară de orice discuție, să vorbești despre "naționalismul lui Caragiale", cum o face Theodor Codreanu, pare de-a dreptul șocant. Sunt aduse dovezi care se vor irecuzabile: atașamentul sincer
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Eminescu este în afară de orice discuție, să vorbești despre "naționalismul lui Caragiale", cum o face Theodor Codreanu, pare de-a dreptul șocant. Sunt aduse dovezi care se vor irecuzabile: atașamentul sincer și total față de națiunea română, față de limba română, legăturile cu naționaliștii ardeleni și exprimarea în scris, cu un neașteptat patetism, a speranței în unitatea națională, un ideal exprimat, negreșit, de Eminescu fost membru activ al fostei Societăți "Carpații". În pofida comunicativității și "transparenței" caragialiene, opera sa "este, în realitate, una din marile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
astăzi. Nu putem spune același lucru despre "miticismul" pe care-l tot agita Caragiale, punând aceasta etichetă infamantă asupra întregii națiuni, mai puțin asupra țărănimii. Eroi din O scrisoare pierdută erau universali la acea vreme (vezi Clochemerle), deci nu suntem naționaliști cu ghilimele dacă nu ne place când cineva își ponegrește propria-i familie, gratuit, în numele unui concept abstract de adevăr. De altfel, opiniile antinaționaliste sunt acte de servilism, simple evaluări de cabinet prin care autorii respectivi vor să spună că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
După cum, alături de festivismul găunos a înflorit și un fals cult Eminescu (acel pseudocult asupra căruia atrăgea atenția Perpessicius, câtă vreme, de pildă, nu există nici în zilele noastre un institut sau o catedră Eminescu), amplificat pe fundalul deromânizării, a prigoanei naționaliștilor. Iar Theodor Codreanu e răspicat: mitul Eminescu, "cel mai important mit cultural românesc" este un mit viu, nu o mistificare. Ciclic repus în discuție, contestat aprig, mitul Eminescu se revigorează. Dar "lupta" cu mitul eminescian are deja o istorie. Nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prin replieri "relativiste" într-o postmodernitate malignă și retrogradă. Prin intermediul optzeciștilor, postmodernismul românesc ia forma refluxului unei societăți în criză. Nu e de mirare că, un Goma, conștientizând pericolul importului de forme americane, a realizat că textualiștii au înlocuit protocronismul naționaliștilor cu autocronismul unei disidențe. Dar falsa aparență nu-i poate îndepărta de adevărata lor imagine, a unui "soi de sămănatorism urban, chiar de cartier, reprezentat foarte bine de industria textilă" (p. 121). De aceea, Goma îi și numește textiliști. În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
treia relație" (ca să apelez la terminologia și la argumentele convingătoare ale lui Theodor Codreanu), care, ajutată puternic din exterior (să nu uităm că în 1944 Partidul Comunist Român era ca și inexistent), a împins România în direcții nedorite de autohtoni-majoritari-rezistenți (naționaliști, patrioți), realități condamnate să treacă, o dată cu "a doua schimbare la față", în canonul deriziunii "implementat" de "minoritari". Se poate spune că lucrarea la care facem referință, A doua schimbare la față, tinde să arate, cui vrea să priceapă, mecanismele draconice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pornind de la un fundament economic." Nu ne putem opri, din păcate, la savantele nuanțări, pornite din această dihotomie autohtoni-periferici, care și în istoria noastră a demonstrat și încă mai demonstrează acea tensiune existențială, să-i zicem, în clarificarea pozițiilor dintre "naționaliști" și "cosmopoliți", și, într-un final, dintre "postmoderniști" și "transmoderniști" ultimul termen un concept adoptat ca metodă sau curent de culturalitate al viitorului, extras fiind, sau afin Manifestului "Transdisciplinaritatea", al unui alt român universal, savantul cuantic Basarab Nicolescu, în căutarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nr. 265 al "Dilemei" din 1998 să distrugă ceea ce au numit mitul poetului național. "Argumentul" distrugătorilor de canon, precizează Th. Codreanu este că "noțiunea de "poet național" (...) nu funcționează în literaturile occidentale și, în consecință, ar fi o invenție a naționaliștilor români" (p. 59). Același H. Bloom însă e de părere că "universalitatea canonului, care este universalitatea esteticului, nu poate fi decât abuziv despărțită de național". Totuși, N. Manolescu insistă în ideea că situarea lui Eminescu în centralitatea canonului românesc este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
originala etnogeneză a neamului nostru în viziunea acestuia: "etnia noastră s-a născut din urina dacică peste care s-au îmbulzit alte urine: romană, slavă, turcă etc." (Politice, p. 63). Mai greu de digerat este transformarea acestuia, peste noapte, în naționalist băsescian, probabil pentru a putea accede la funcția (foarte bine remunerată) de director al Institutului Cultural Român. Nu se putea ceva mai potrivit, după cum s-a și dovedit. Polemicile neapărat incorecte politic ale lui Theodor Codreanu, în consens cu toată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să se alinieze "școlii" distrugătorilor de canon, adepților istoricizării lui Shakespeare, resentimentarilor terțului exclus, care neagă dreptul la existență în spațiul canonic occidental a conceptului de canon național (odată cu ideea de "poet național", pe care o consideră o invenție a naționaliștilor români). Aceștia susțin cu frenezie omogenizarea globalistă a literaturilor prin estetic și istoricizare. Un estetic separat de matricea sa ontologic-arheală, rupt abuziv de singularități și o istoricizare totalitar-reducționistă fixată pe problematica "echității" minoritare. Și, ca o remarcă fundamentală la polemica
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
loc unor terțe interpretări. Cât timp ne vom raporta la "directivele europene" ori vom îmbrățișa firescul corporațiilor transfrontaliere, Eminescu rămâne în tabăra adversă e creatorul prin excelență ce pune preț pe adevărul din lume și nu pe cuantificarea acestuia, un naționalist care a așezat pe locurile cele mai înalte în propria-i ierarhie "chestiuni" referitoare la neam, tradiție, țară. Deși "poet național", lui Eminescu i s-au refuzat cu ostentație reeditarea într-un corpus bine închegat a întregii opere, înființarea unui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
trupele române, în mod special îngreunarea cât mai mult posibil a acțiunilor militare, favorizarea unei ofensive ungare în Ardeal și întreținerea unui focar de conflict armat în centrul Europei. Violențele au fost comise de bande puternic înarmate, alcătuite din dezertori, naționaliști, infractori sau intelectuali radicali, organizate de Budapesta și camuflate de minoritatea maghiară din regiune. La 14 septembrie 1918, în timp ce generalul Berthelot se afla la Arad, iar populația română s-a adunat în fața hotelului unde era cazat pentru a-și manifesta
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
drept. Pentru Bulgaria, granițele de la San Stefano marcau frontierele corecte ale statului. Liderii albanezi sperau de asemenea într-un viitor în care să poată uni regiunile ocupate de conaționalii lor. Deși România nu avea nici o pretenție serioasă asupra teritoriilor otomane, naționaliștii ei nădăjduiau că Transilvania și Basarabia, ambele aflate în stăpînirea marilor puteri, se vor uni cîndva cu națiunea lor. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, așa cum am văzut, marile puteri au acordat o foarte mare atenție evenimentelor
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
se aleseseră cu atît de puțin. Cu toate că Bulgaria Mare a fost divizată la Congresul de la Berlin, noul tratat conținea și el prevederi la fel de dezastruoase. Austro-Ungariei i se acordase controlul asupra Bosniei, Herțegovinei și asupra sangeacului Novi Pazar, teritorii rîvnite de naționaliștii sîrbi. Acordul îi dădea monarhiei doar dreptul de ocupare și administrare a acestor teritorii, dar probabilitatea ca ele să ajungă vreodată în mîinile sîrbilor nu era prea mare. Pe lîngă aceasta, în cadrul negocierilor care au precedat deschiderea lucrărilor congresului, guvernul
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
ulterior subiectul unor numeroase și înverșunate dezbateri. Liderii cehi nu cereau nimic de genul solidarității slave, dar luptau în schimb pentru atingerea obiectivelor specific cehe. Practic, programul lor avea multe elemente comune cu atitudinea ungurilor față de ținuturile coroanei Sfîntului Ștefan. Naționaliștii cehi voiau să obțină controlul asupra teritoriilor coroanei boeme, care erau alcătuite din Boemia, Moravia și o parte a Sileziei, unde cehii formau aproape 60% din totalul populației. Ei nu urmăreau o divizare după criteriul naționalității și se opuneau, bineînțeles
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
partidului. Avînd o fire mult mai slabă, mai tînărul Kossuth nu era de talia tatălui său. Criza majoră a relațiilor dintre Austria și Ungaria a izbucnit în 1902, cînd a fost introdusă în Dietă o lege a armatei. Preluînd poziția naționaliștilor neînduplecați, Partidul Independenței a refuzat să o accepte, punînd condiția ca regimentele recrutate în regat să fie conduse de ofițeri unguri, să arboreze propriile lor steaguri, iar limba de comandă să fie maghiara. Cererile acestea făcuseră și în trecut parte
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
de conflictul cu autoritățile centrale maghiare, ci și de relațiile cînd prietenești, cînd antagonice dintre croați și sîrbi, care erau complicate de dezacordul în privința Bosniei-Herțegovina. Atît programul național croat cît și cel iugoslav cîștigaseră pînă atunci adepți în Croația. Dintre naționaliști, cel mai popular era Ante Starčević, șeful Partidului Drepturilor, ale cărui doctrine aveau un pronunțat caracter anti-sîrbesc. Cu toate că fusese de multe ori criticat pentru opiniile lui extremiste, atitudinea lui față de sîrbi nu era mai violentă decît cea a unora dintre
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
față de sîrbi nu era mai violentă decît cea a unora dintre partidele maghiare față de celelalte naționalități ale statului, decît a grecilor față de cetățenii lor slavofoni, decît cea a sîrbilor față de albanezi sau a rușilor panslaviști față de polonezi. Obiectivul central al naționalistului croat era instituirea unui stat croat, fie în cadrul imperiului, fie ca unitate statală independentă. Înainte ca acesta să poată fi atins, trebuia să fie rezolvate însă anumite probleme foarte dificile. Deosebit de serios era faptul că populația croată avea cea mai
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
revoluționare, ci la cele legale, pentru atingerea țelurilor ei. Obiectivele majore erau revenirea la situația politică din perioada cînd Transilvania fusese autonomă și la modificarea dreptului de vot, astfel ca majoritatea românească să se reflecte în rezultatele alegerilor. Ca atare, naționaliștii au denunțat Ausgleich-ul și unirea cu Ungaria, cerînd în schimb un statut echivalent cu cel al Croației în cadrul regatului Ungariei. Era urmărită și aplicarea legilor votate de dieta de la Sibiu în 1863-1864. Liderii români puneau de asemenea sub semnul întrebării
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Un mare interes pentru istoria Albaniei se manifesta în special în cadrul coloniilor albaneze de peste hotare. Istoricii europeni ajunseseră între timp la concluzia că albanezii erau urmașii direcți ai ilirilor, cei mai vechi locuitori cunoscuți ai Balcanilor. Asemeni grecilor și românilor, naționaliștii albanezi puteau fi mîndri de originea și moștenirea lor străveche. După desființarea Ligii de la Prizren, activitatea națională a trebuit să fie direcționată mai curînd spre domeniul cultural decît spre cel politic. Accentul era pus pe dezvoltarea limbii și pe asigurarea
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
a organizat unități de gherilă, care erau instruite cum să lupte atît cu armata otomană cît și cu teroriștii creștini. În septembrie 1906, această organizație a pus la cale asasinarea mitropolitului grec de la Korçë, ale cărui acțiuni îi înfuriaseră pe naționaliștii albanezi. Mișcarea Junilor Turci s-a bucurat de la bun început de sprijinul cîtorva membri ai conducerii albaneze. Ca și membrii ei de origine turcă, acești albanezi erau dezgustați de regimul lui Abdul Hamid al II-lea, care nu numai că
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]