12,372 matches
-
românul istoric. Demn de remarcat este faptul ca scriitorul nu a abandonat complet tradiția. Că și Mihail Sadoveanu - care, la rândul lui, se revendică din cronicari - el este sensibil la poezia trecutului. Camil Petrescu, de exemplu, cu toată tehnică să narativa sofisticată, nu avea acest dar; masivul român Un om între oameni, bazat pe o documentație imensă, îi creează cititorului impresia că vizitează un muzeu, fără să-l transporte cu adevărat în altă epoca. Eugen Uricaru, asemenea lui Mihail Sadoveanu, reușește
Amurgul romanului istoric by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17913_a_19238]
-
Există chiar anunțuri care glosează prin sinonim: Vînd motofierăstrău / drujba, nou, american, pe benzină, cu lanț rezervă și anexe, preț 3,6 mîl. lei" (anunțuri din Tribună și Vitrină de Cluj, 1998). Perfectă normalitate a termenului poate fi atestata și narativ, de pildă de un banc (al carui început îl reproduc dintr-una din "arhivele" Internet): "Un țăran își cumpără o drujba din București. Drujba era garantată să taie 1001 copaci". Cazul în sine e, desigur, minor, dar mi se pare
Un cuvînt misterios by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17935_a_19260]
-
șunt convertite într-un portret extraordinar al Daniei, un fel de imagologie rezultată din călătoria (prin intermediul binoclului) unui bărbat în lumea femeii. În partea a doua a cărții oglindă își pierde complet atributele feminității discuția alunecînd în probleme de perspectivă narativa. Punerea în abis, dublul, "ochiul" etc. apar din ce in ce mai des în discursul critic. Reperarea tehnicilor noi ocupă primul plan și vînătoarea elementelor care "oglindesc" mobilitatea naratorului modern este destul de obositoare. Multe pagini sucomba în legitimări ale viziunii speculare. Foarte variate sînt
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
farmecul personajelor lui, evrei înțelepți care își păstrează o stranie candoare senina dincolo de toată amărăciunea vieții pe care o duc. Nimic, sau aproape nimic din acestea nu le-am putut regăsi în Craiul cîmpiilor. O carte sumbră, cu o materie narativa vîscoasa, cu un univers uman deprimant, o lume bîntuita de crime, ura, instinctualitate și disperare. Am răsfoit de cîteva ori primele pagini ale românului, si, cumva nedumerita de tonul neașteptat al narațiunii (pe care de altfel îl descoperi foarte rapid
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]
-
chiar care este cel mai important dintre toate, cel suficient de autodeterminat încît să nu necesite prezenta însuflețitoare a povestitorului. În măsura în care cartea nu oferă un raspuns cert, ambiguitatea e esențială: căci acest al treilea nenumit este, cred eu, însăși vocea narativa, așa cum s-a modificat ea în întîlnirile cu toate celelalte personaje. De fapt, de la începutul românului cel ce scrie avertizează că folosirea persoanei întîi e o simplă convenție: "Dacă mie însumi îmi spun eu, sau dacă folosesc un nume care
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
este că acest Străin va sfîrși însă prin a fi asimilat locului, si ca odata cu asimilarea el își pierde privilegiul de a fi o privire venită de undeva din afară, deci echivalentul unui Sine autodeterminat. Sînt foarte multe amănunte narative și personaje interesante pe care nu am avut răgazul de a le invocă sau include explicit în scenariul meu de lectură. Românul Oxfordului crește însă dintr-o poveste complicată, și tocmai de aceea pasionanta. Nu vreau să îi descurajez pe
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
mult cu cât are drept mijloc de acreditare talentul literar. Totul devine până la urmă proza Indiferent dacă se prezintă în fața cititorilor că publicist, eseist sau istoric literar, Ion Cristoiu rămâne prozator - un prozator care a studiat ani la rând tehnicile narative și a făcut și numeroase exerciții stilistice. (Cărțile sale de proza scurtă - Personaje de rezervă, 1985, Povestitorii, 1988 și, în mai mică măsură, Veselia generală, 1992 - impresionează și azi prin originalitatea umorului și prin plasticitatea riguroasă a fiecărei fraze.) Talentul
Dacă politică nu e, nimic nu e by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17999_a_19324]
-
sau ulterior. Vine din senin și nu își reclamă urmări, pentru că refuză să fie "parte a unui continent". Și totuși, abia această insulă ne atrage atenția asupra continentului. De îndată ce e recunoscută și asumată de sine, aventură e asimilată în urzeala narativa a vieții noastre: exteriorul ei se lasă cuprins de interior. Tocmai de aceea ea se aseamănă cu opera de artă, care "din ipostazele infinit continue ale plasticității sau ale trăirii decupează un fragment, îl desprinde din legăturile lui cu lumea
Veverita intelectuală by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18014_a_19339]
-
de-a binelea producția literară a ămetropoleiă. Mendoza - ca și Cămilo José Cela, care în ordinea de idei respectivă poate fi considerat drept un precursor al înnoirilor înregistrate de românul spaniol - reactivează și consideră cu un ochi actual o formulă narativa ăclasică și specifică Spaniei, care și-a dovedit în repetate rânduri eficacitatea timp de peste trei secole, si anume picaresca. Orașul minunilor se încadrează deci în tipologia și tendința neo-picarescă a românului spaniol actual. Într-adevăr, cartea narează isprăvile unui picaro
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
esențial despre scriitura romanesca a lui Mendoza. Efectul scontat aici nu depinde de procedee afectând palierul - ca să zic așa - ămicro-stilistică, adică al cuvântului, sintagmei sau, cel mult, al propoziției. Virtuțile la acest nivel (atunci când există) sunt rareori funcționale în proza narativa. Specifice scriiturii poetice, ele centrează atenția (Jakobson dixit) asupra mesajului în sine, în sensul că îl fac vizibil; dar, prin chiar acest fapt, îl și ăopacizează, nelăsând privirea să străbată dincolo de suprafață semnificantă. Dimpotrivă, în scriitura prozastica se cere o
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
sfârșește cu Luego la ciudad conoce años de esplendor y siglos opacos. În acest paragraf, o voce impersonala efectuează un rezumat al geografiei și istoriei Barcelonei. La rândul lor, datele respective funcționează că semne de recunoaștere ale unei noi convenții narative (ceva mai recentă decât schemă picaresca adoptată în domeniul tematic, dar tot ătraditională). În virtutea acesteia, condiția ficționala a românului este disimulata cu grijă. Multe române din secolul al XIX-lea se vor ăstudii de moravuriă, ăfiziologiiă ș.a.m.d., care
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
stiintifico-filosofic din epoca. Naratorul lor - asupra căruia nu planează vreo îndoială privind identitatea să cu autorul - păstrează față de lumea înfățișata și de faptele relatate aceeași distanță că și savantul față de un obiect de studiu, iar semnalul acestei distanțe e tonul narativ de o omniscienta neimplicare. În fine, eroul românesc - mai puțin un individ cât un ătipă - este ținut să asculte de un determinism strict, pe care Hippolyte Taine îl definește drept conjugarea a trei factori: la race, le milieu, le moment
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
a gata), Alexandru Călinescu ne înfățișează un Flaubert "obsedat de spectrul sterilității tocmai fiindcă socotește că a publica este o idee primită". Scriitorul francez intenționa să alcătuiască un al doilea volum "aproape numai din citate, până la efasarea completă a discursului narativ" (anunțând, într-un fel, pe acei maeștri ai colajului din secolul XX, precum John Dos Passos sau Ken Kesey, cu a sa Licitație în garajul lui Kesey, uriaș "document" al generației "hippie") ba chiar din "Informație bibliografica falsă", fapt care
"Principiul textelor comunicante" by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18051_a_19376]
-
apropii de subiect. Contele de Monte Cristo, apăru în foileton în 1845-1846 (veți vedea că are importanță), unul dintre cele mai complexe texte ce s-au scris vreodată (nu sînt singura care o spune) nu e un roman istoric. Lumea narativa este totuși dominată de umbrele a doua figuri istorice reale, ridicate, chiar din timpul vieții, la dimensiuni de mit. Nici Napoleon, nici Ali Tebelin, legendarul pasă din Ianina - căci, desigur, despre ei e vorba - nu apar că personaje propriu-zise în
De la Monte Cristo la Clinton by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/18044_a_19369]
-
nu încetează să se întrepătrundă, iar istoria e terenul privilegiat pe care se petrece acest proces. Uneori, recursul la istorie întărește verosimilul. Și astfel - deloc paradoxal - ficționalul. Așa se explică înserarea unui incident minor, aparent lipsit de legături cu trama narativa - însă tocmai de aceea semnificativ - din românul În linie dreaptă, publicat de Jeffrey Archer în 1991. De-abia sosit în America, la mijlocul vieții și al cărții, Charlie Trumper, personajul principal, citește New York Times și "atunci află pentru prima dată de
De la Monte Cristo la Clinton by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/18044_a_19369]
-
eroul" e nemuritor, precum se știe; el dispare dincolo de linia orizontului într-un moment ce poate fi aproximat, dar nu specificat.) Acesta este, poate, unul din motivele subtilelor întretăieri de ficțiuni și de "fapte diverse" (din care se constituie fundalul narativ) pe care am încercat să le schițez mai sus. Diegeza e situată prea aproape în timp de actul de emisie-receptare, iar apariția românului în foileton nu face decît să sporească "efectul de real". Tocmai de aceea, eul narativ își ia
De la Monte Cristo la Clinton by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/18044_a_19369]
-
constituie fundalul narativ) pe care am încercat să le schițez mai sus. Diegeza e situată prea aproape în timp de actul de emisie-receptare, iar apariția românului în foileton nu face decît să sporească "efectul de real". Tocmai de aceea, eul narativ își ia măsuri pentru a proteja ficționalul. Cum stau lucrurile însă dacă textul literar este contemporan cu noi? Cum își mai creează el distanțele față de contingent, daca nu face apel nici la oniric, nici la mecanisme de limbaj specifice, nici
De la Monte Cristo la Clinton by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/18044_a_19369]
-
măsură eroului indian, de origine mauro-portughezo-spaniolă, ai cărui strămoși, pe de o parte descendenți ai ultimului sultan maur, Boabdil, pe de alta, ai lui Vasco da Gamă, ajung cândva în India. În plus, spiritul orașului Bombay trăiește prin inepuizabila putere narativa a locuitorilor săi. Palimpstine este "un ocean de povești", în care "toți locuitorii sunt naratori" și toată lumea "vorbește odată" (p. 350), într-un iureș năucitor al ideilor și al cuvintelor imposibil de stăpânit. Poveștile dezlănțuite îneacă în lumea fantastică a
ORASUL PALIMPSEST by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/18077_a_19402]
-
celebrele cărți pentru copii: convenția imaginarului e mult mai subtil (de fapt adult ar fi cuvîntul) propusă, e cumva șarjata uneori, iar alteori e diminuată de verosimilul întîmplărilor, un verosimil plusat dincolo de limitele unei motivații literare sau ale unei coerențe narative, în plin firesc cotidian. Ce dacă e practic imposibil că o făptura omenească să își poată duce întreaga existența în copaci, cum face Cosimo, personajul din Baronul din copaci? Nici lui Cosimo nu îi e ușor, mai ales la început
Jumătate pe pămînt, jumătate în nori by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18076_a_19401]
-
capcane ar putea să se ivească pe un asemenea drum. Și, slavă Domnului!, nu sunt puține. Pentru că o antologie reprezintă, ca să parafrazez un autor prezent în carte, "un capitol de istorie literară". Cu tot ceea ce el poate conține: experimente, tehnici narative, puncte de vedere, ideologie care diferă. Cititorul trebuie să se replieze cu rapiditate de la o bucată de proza la alta, să accepte noi coduri și să le ignore pe cele abia "sparte". Deja familiarizarea cu un mesaj cultural străin poate
O fantomă bântuie America... by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18126_a_19451]
-
Culianu, la fervoarea borgesiană a pseudobibliografiilor lui Mircea Horia Simionescu, falsă povestire polițista a lui Băiesu, ironia postmodernă a unui Nedelciu sau I. Manolescu sau halucinanta structura baroca a Mendebilului cărtărescian, cititorului i se oferă, astfel, posibilitatea explorării multiplelor tehnici narative. Pentru că astăzi, mulțumită Georgianei Fârnoagă, lui Sharon King și Florin Manolescu, scriitorii români antologați (și sunt alții, poate la fel de valoroși, care n-au încăput deocamdată aici) au pornit, cu obsesiile lor, cu nostalgiile lor, cu spaimele și iluziile lor, să
O fantomă bântuie America... by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18126_a_19451]
-
d-nei Carmen Matei Mușat, Românul românesc interbelic, la Editură Humanitas, în buna colecție "tezaur" coordonată de dl Paul Cornea. Cartea, urmărind un scop didactic mărturisit, e constituită dintr-un bun studiu introductiv (autoarea îl numește prefață), un dicționar de terminologie narativa, un dosar teoretic, o bibliografie a românului interbelic, unele opinii despre român, cîteva dosare critice (despre creația lui M. Blecher, Mateiu I. Caragiale, G. Călinescu, Mircea Eliade, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu), alcătuite din opinii critice rostite
Bătălie cîstigată by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18135_a_19460]
-
fără eroism de paradă. Cînd se revoltă însă, și nu sînt rare aceste momente, revolta lui este fundamentală. El se manifestă atunci devastator, iar lucrările care dezvăluie acest fapt arată cu totul altfel decît celelalte, atît din punct de vedere narativ, cît și din punct de vedere plastic. Iconografic, scenele de revoltă nu pot fi decît scene de grup, iar ca modalitate de tratare ele sînt opuse atît ideii de ceremonial, cît și suspendării previzibile într-o încremenire hieratică. Revolta nu
Corneliu Baba, în absența aniversării by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17413_a_18738]
-
Vox", sau "Refugiul Menuet", și, în fine, povestirile care glisează între categorii, nu neapărat pentru că prin complexitatea sau farmecul lor inefabil ar sfida o clasificare, ci mai curînd pentru că au o certă inconsistență, o ezitare de concept și de temperament narativ, care le face imprevizibile pînă la limita confuziei. Se-nțelege, probabil, că în această ultimă "categorie" le plasez pe cele care mi-au plăcut cel mai puțin, tocmai pentru că m-am simțit cumva trasă pe sfoară. "Fata și moartea" e
Povestitorul singuratic by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17417_a_18742]
-
prioritate prozei, ăn mod deosebit românului. Paralel cu "Viața lui Eminescu", si an succesiune de "Opera lui Eminescu", recompunerea biografica include și pe I. Heliade-Rădulescu, Gr. Alexandrescu, Ion Creangă și alții. Iată că, ăntre timp, avansează pe teritoriul modalității amplu narative și adanc tipologice, prin Cartea nunții și Enigmă Otiliei. După instaurarea stalinismului, impune cu Bietul Ioanide, ăn 1953, atrăgăndu-si atacuri violente din partea dogmaticilor. Acum, să examinăm ce am ănceput a contura: raporturile lor epistolare directe, de astă dată an aerul
Dialogul epistolar Tudor Vianu - G. Călinescu by Henri Zalis () [Corola-journal/Journalistic/17430_a_18755]